Voi începe rubrica din acest număr prin a-i menţiona pe cei care ne-au trimis proze, dar nu i-am putut selecta pentru publicare.  Aici îi putem enumera pe Ramona Bărăscu, Septimiu Cristian şi Gabriel Sîrbu. Surprinzător, lucrările lor au avut puncte slabe total diferite, dar singura explicabilă a fost cea a lui Septimiu, pe care o punem pe seama experienţei în curs de acumulare, el fiind un tânăr aspirant la statutul de scriitor. Îi urăm imaginaţie şi perseverenţă în mai buna structurare a lucrărilor.

Insistăm asupra necesităţii folosirii diacriticelor, fără a neglija însă normele gramaticale ale limbii române şi o mai mare grijă acordată dactilografiei. Chiar dacă par uşor de acceptat, greşelile de tastare – echivalentul greşelilor de tipar, sunt inacceptabile în număr mare. Este absurd să publicăm un text a cărui idee, poate valoroasă în sine, se pierde în cele peste douăzeci de erori pe pagină, în fiecare din cele peste douăzeci de pagini. Există probabil redactori de carte care pot face faţă unui astfel de aflux negativ, dar în schimbul unei remuneraţii.

Iar textele editate cu oarecare grăbire, în caseta de mesaj a paginii de contact, nu pot fi considerate a fi o concurenţă serioasă pentru cei care au scris zile în şir, au corectat tot ce se putea corecta şi au respectat toate regulile.

Mai sunt câteva texte primite la redacţie pe care vi le rezervăm pentru ediţiile viitoare, convinşi că numele autorilor vă vor provoca surprize.

Concursuri

Putem anunţa câştigătorii primei ediţii a concursului lunar anunţat în numărul trecut. Premiul pentru cel mai bun comentariu va fi reportat, ceea ce înseamna că pentru comentarii privind articolele acestui număr al revistei vom putea oferi două cărţi. În schimb, pentru cel mai bun articol, câştigă detaşat Marian Coman cu povestirea Lică. Premiile acestei ediţii au fost oferite de Editura Nemira.

Au fost publicate povestirile din concursul special organizat împreună cu Pensiunea Rem’s, urmând să fie expediate juriului. Este foarte posibil ca jurizarea să se finalizeze destul de repede, astfel ca acordarea premiului să o putem face în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2013. Vă vom da de ştire în timp util.

Tuturor, cerneală în călimară!

Eugen Lenghel

 

414 Total Views 1 Views Today