0-ray

Un obiect devine viral în cyberspațiu dacă produce un anumit gen de trafic, pune în mișcare click-urile, like-urile și share-urile. Ceea ce este prezent în cyberspațiu este aruncat aici tocmai pentru a deveni viral, iar în orice alt context demersul își ratează scopul principal. Viralul este/ poate fi, practic, țelul principal al oricărui obiect din cyberspațiu. Mărturie pentru această afirmație stau numeroasele proiecte online, întreaga industrie a jocurilor video, rețelele de socializare , rețeaua de website-uri și recentul interes pentru webdesign. Cum anume funcționează comunitățile virtuale, ținând cont de acest nou deziderat? O comunitate virtuală este construită în sensul extinderii sale, numerice sau ca vizibilitate.

Prin resemnificarea imprimată de Viral 2.0, care presupune și o analizare a pozitivității termenului, se ajunge la monitorizarea obiectelor și fenomenelor virale dintr-un anumit spațiu, în cazul de față cyberspațiu. Cum anume se operează translația de la a deveni viral la a fi viral este o chestiune care ține de un set de tactici media. În acest fel, produsele rămân în zona viralității prin contagiunea utilizatorilor. Centrarea este făcută pe ce anume se răspândește în rețeaua Internetului. “Contagiunea culturală corespunde unei unități biologice determinate distinctiv a imitației. Este fără îndoială o analogie mecanică a viralității comparată cu codul genetic imprimat. În al doilea rând, ceea ce se răspândește se spune că apare într-un spațiu reprezentațional al contaminării colective în care persoanele individuale, devenite parte a unei mulțimi, tind să gândească prin aceleași imagini mentale” (Sampson 2012, 61). Într-un mod analog replicării genetice, ceea ce se răspândește prin meme, imitații, pe Internet vizează o teorie neo-Darwiniană. Memele sunt endemice, având opțiunea clară de a se auto-răspândi în rețea. Diagrama tardeană își îndreaptă atenția asupra auto-răspândirii în rețea, care are la bază influențare inconștientă prin teoria complexă a repetiției deschise, prin dorință și invenție (Vezi op.cit., 61-62). În cazul mulțimilor lui Le Bon contagiunea este manifestată prin mecanismele halucinației colective, întrucât imaginile gândesc în imagini. Tony Sampson analizează exemplul filmulețului Lonelygirl15, un video viral de pe Youtube pentru a face o distincție între modul în care funcționează contagiunea în rețea în prezent și ce anume reprezintă teoria halucinației ca și contagiune la Le Bon.

Totul a pornit din 2006, când video-ul a început să devină viral pe Internet, atrăgând un număr uriaș de vizitatori și de fișiere distribuite (prin share). Mecanismul este similar funcționării marketingului viral: există un filmuleț care va deveni extrem de popular. Acum, simptomatologia virologică a răspândirii este prezentă prin replicarea filmulețului – adică, upload-area lui într-o serie de forme. Ca atare, de la filmulețul inițial s-a ajuns la expunerea unor mutații sau a unei rețele de mutații. Virusul s-a replicat și a devenit altceva, o mutație care l-a făcut și mai cunoscut. Tactica media a mers mai departe: Lonelygirl15 a fost un fals, un produs care se apropie, mai mult, de sfera artei, prin prezența unei actrițe, mecanismele de răspândire și mesajele cu potențial viral. Vizibilitatea unui virus este sesizată doar în momentul în care el a devenit viral, până atunci el stând în umbră, în invizibilitate și neafectând sistemul. De fapt, afectarea sistemului este deja vizibilitate sa.

A fi capabil de viralitate presupune capacitatea de a contagiunea în mințile unui colective printr-un set de tactici. Trollingul este, de exemplu, o metodă facilă și utilizată pentru a capta vizitatori pe canale precum Youtube. Tipul asincronic de comunicare mediată prin computer al troll-ilor provoacă o situare patogenică, în fața căreia utilizatorii încearcă să se apere prin reducerea contactului, separarea de mediile traversate de aceștia. Această tactică presupune o anonimitate a identității troll-ului, pentru a exacerba potenţialului contagios și distructiv al obiectului conceput. De fapt, anonimitatea este cea care conferă utilizatorilor puterea trollingului, într-un permanent joc al ascunderii identitare. Contagiunea troll-ului este dată de puterea oferită prin anonimitatea sa, de actele sale și de dorința alterării altor subiecți virtuali. Există un soi de libertate de acțiune combinată cu dorința distructivă. Troll-ul este el însuși un virus, un mecanism nedevenit viral, ci existent ca viral. Trollingul atrage atenția din start, de la începutul primei sale acțiuni. Faptul perturbator al acestuia este sesizat și într-un meta-viral, adică într-un produs care a devenit viral pe baza altor virali din rețea.

Dacă Sampson a propus exemplul Loneygirl15, eu propun un alt exemplu, mai relevant pentru cercetările mele. Astfel, personajul Ray William Johnsons este un fel de vedetă a canalului Youtube . Astfel, utilizatorul s-ar (re)constitui la nivelul unui spațiu virtual, precum Youtube-ul, păstrându-și identitatea reală. Ray virtual este Ray real, cu aceleași preocupări: analiza produselor video care au devenit virale. În cazul de față, analizele sale ironice, comice și menite să fie contagioase prin buna dispoziție produsă au construit un alt produs viral. Schema este concepută pe seama unui construct viral, bazat pe alte produse virale. Ca atare, show-ul =3, cum se numește proiectul lui Ray, culege trei filmulețe care au devenit virale într-un timp scurt și le analizează, le deconstruiește ironic. Rezultatul: peste 10 milioane de subscrieri la canalul său și milioane de vizualizări la fiecare postare pe Youtube. Tehnica lui se bazează pe un set de tactici media, inclusiv pe promovarea puternică în Social Media și pe împrumuturi din videoblogging. Marea găselniță a lui Ray a fost situarea în centrul unui spațiu viral pe sine însuși, înțesat de alte produse virale: Youtube. Ca atare, un simplu site de video-blogging, având aceeași tematică, nu ar fi reușit să producă același impact. În schimb, într-un spațiu rizomatic, plin ochi de viralități, Ray a devenit viral. Analizele sale nu sunt axate pe filmulețe recent upload-ate, nu în mod necesar. Astfel, recenzările sale au la bază și video-uri mai vechi, însă redevenit virale prin repostarea unei mutații, sau filmulețe trimise de milioanele sale de vizitatori. Proiectul este unul viral, artistic și new media, prin asumarea lui Ray drept construct real în virtual. Subiectul își păstrează identitatea în virtual și presupune nomadismul prin această zonă. Medialitatea sa este asigurată de viralitatea Youtube.

Acesta este un alt punct al viralității: nu folosirea anonimității, tipice trollingului, ci afirmarea identității si asumarea proiectului. Astfel, Ray a reușit să atragă vizitatori prin povestea proiectului său, prin imaginea sa proiectată în cyberspațiu, nu printr-un alt tip de fabricat. Care este diferența? O analiză a lui Zizek asupra unui fenomen viral de tipul Gangnam style strânge puțin peste 13.000 de vizualizări, în vreme ce orice filmuleț din =3 dispune de câteva milioane de consumatori. Astfel, printr-un ansamblu de tactici media foarte bine puse în practică, proiectul Ray William Johnson a devenit unul viral și se menține acolo datorită publicului numeros abonat la canalul media, într-un mod similar publicului lui Tarde, care consumă un anume tip de ziar. Există o comunitate Ray pe canalul Youtube, care comentează și se afirmă sistematic la fiecare postare a acestuia. Practic, mecanismul continuării viralității acestui produs este susținut puternic de o comunitate hipnotizată de hipnozitatorul său, care se comportă într-un mod somnambulistic, accesând inconștient, fără curiozitate în mod necesar, fiecare recenzie asupra altor virali. Prin aceasta, ei înșiși drept cyber-avataruri, aspiră să devină virali în rețea, să-și facă vizibilă fața virtuală prin comentariul sau apariția în spațiul viralului central.  

Recomandări bibliografice:

Parikka, Jussi (2007), Digital Contagions. A Media Archeology of Computer Viruses, Peter Lang, New York;

Sampson, Tony D. (2012), Virality. A Contagion Theory in the Age of Networks, University of Minnesota Press, Minneapolis;

Sampson, Tony D. & Parikka, Jussi, (2009), The Spam Book: On Viruses, Porn, and Other Anomalies from the Dark Side of Digital Culture, Hampton Press, Cresskill;

Tarde, Gabriel (1890), Les Lois de l’Imitation, Felix Alcan, Paris;

Tarde, Gabriel (2007), Opinia și mulțimea, Editura Comunicare.ro, București;