000-cop1 ferestrele timpului-WebAntologia „Ferestrele timpului”, apărută în noiembrie 2013 la Editura Tracus Arte, este cel de al doilea proiect de acest gen finalizat de Moşul SF, Ştefan Ghidoveanu. După un prim volum care a grupat proze neînrudite ca tematică, multe apărute pe blogul Moşului, avem de data aceasta o colecţie de istorii subscrise unuia dintre cele mai importante motive SF – călătoria în timp. Iar autorii chemaţi să contribuie la antologie nu prea au avut de ales decât să ofere proze, şi încă reuşite, după cum mărturiseşte în cuvântul înainte însuşi Ştefan Ghidoveanu. Dar să le luăm pe rând…

Adrian Buzdugan e cel care deschide volumul, cu povestirea „Spaţiu lavabil cu granule de timp”. Răspunzând la provocarea de a scrie prima povestire, un zugrav cu aspiraţii literare va schimba mai mult decât cuprinsul unei antologii. Am apreciat aici umorul autorului. 
În „Traseu de noapte”, Roxana Brînceanu exploatează ideea negoţului cu obiecte de artă extrase din diferite epoci şi sfârşeşte prin a-şi pune cititorul pe gânduri asupra implicaţiilor unui asemenea comerţ, aşa cum îi şade bine unui autor de science fiction.

Eugen Lenghel urmăreşte, în „Moş Timp”, încercările disperate ale unui savant de a salva femeia pe care o iubeşte. Momentul meu preferat al acestei istorii este finalul… muzical. 

Eugen Cadaru ne aduce în „Camera de la capătul culoarului”, pentru o lecţie de viaţă oferită de cei mai buni sfătuitori pe care-i poate găsi cineva. Mi-a lăsat aici un gust dulce-amar parfumul uşor nostalgic al textului.

Tonalitatea melancolică e înlocuită de un puseu de adrenalină odată cu povestirea Ioanei Vişan, „Dacă aerul n-ar avea miros”. Aici, motivul călătoriei în timp este combinat cu acela al invaziei extraterestre, cu consecinţa modificării mediului înconjurător. Un plus pentru creaturile care pun în pericol viitorul omenirii.
George Lazăr, în „Second Chance”, porneşte de la realitatea prezentului pentru a jongla în mod original cu un alt concept foarte des folosit de scriitori de pe toate palierele literaturii, cel al reîncarnării. De remarcat, şi aici, legătura cu realitatea anului 2013.

Ne îndepărtăm din nou de spaţiul mioritic în „Imora”, unde povestea tragică de dragoste se poartă printre stele şi noduri ale timpului. Iar Oliviu Crâznic îşi dovedeşte, dacă mai era nevoie, priceperea de a crea universuri fascinante şi bizare.

Cu al său „Gadjo”, în schimb, Narcisa Stoica explorează o astfel de lume interlopă şi o elită pe măsura ei. Punctul forte al povestirii acesteia e, în opinia subsemnatei, limbajul.

În „Ca mărgelele dintr-un colier”, unul dintre maeştrii literaturii SF autohtone, Liviu Radu, foloseşte ideea călătoriei în timp pentru a descrie istoria omenirii ca pe o succesiune de bătălii sângeroase, al căror deznodământ afectează însăşi ţesătura timpului. Povestirea impresionează şi prin câteva găselniţe foarte reuşite, cum ar fi ideea unei maşini a timpului cu doar două butoane, care devine… umbrelă!

„Poarta” Cristinei Ghidoveanu ne arată cum călătoria în trecut poate fi folosită şi în scopuri criminale. Interesant este personajul principal, producător de dileme morale cu o rezolvare ieşită din canon.

Aron Biro porneşte „În căutarea timpului pierdut”, ducând foarte departe ideea eficienţei muncii. De remarcat cadrul construit de autor, în care până şi satisfacerea nevoilor fiziologice a ajuns un lux.

Ana-Veronica Mircea se concentrează asupra alegerii celui mai fericit moment al vieţii, pentru a deveni „Clipa eternă”. Un text mai degrabă fantastic decât ştiinţifico-fantastic, dar clar o reuşită literară.

Ciprian Mitoceanu, cu „O datorie mai veche”, ne transportă într-un viitor apropiat ce stă sub semnul strângerii relaţiilor româno-americane. Deşi n-are elemente horror, este o povestire care-ţi dă destui fiori, în stilul care l-a consacrat pe autor.

Antuza Genescu ne dezvăluie, în „Aventuri cu Wilkie: Femeia din portofel”, cum o criză de rinichi poate influenţa hăituirea temporală a unei femei fatale. Interesante avatarurile alese de autoare pentru eroina sa, ce străluceşte chiar şi în absenţă.

În fine, Florin Pîtea încheie volumul, cu povestirea „Care antologie?”, dezvăluindu-ne până unde poate ajunge un autor în criză de inspiraţie. O istorie care m-a făcut să surâd, de la un capăt la altul.

Despre povestirea subsemnatei, „Dincolo de aripile corbului”, voi spune doar că se inspiră din atmosfera romanelor lui Raymond Chandler, lăsând restul aprecierilor la latitudinea cititorilor.

Avem deci în faţă un volum cu semnăturile unor autori din generaţii, spaţii geografice şi literare diferite, aşa că nu surprinde varietatea perspectivelor asupra călătoriei în timp. Antologia cuprinde povestiri cu o notă pronunţată de umor, dar şi cu tentă poliţistă, de space drama, distopică ori chiar apropiată de mainstream. Însuşi dispozitivul de navigare printre veacuri ori doar cincinale este diferit, de la o piatră, o ţigancă, la un gang ori copia unei cabine de duş. Un numitor comun al povestirilor a căror acţiune se desfăşoară în România este însă viziunea sumbră asupra viitorului acesteia, dictată, fără îndoială, de condiţiile socio-politice ale momentului. Nici chiar printre „Ferestrele timpului”, România nu se vede prea bine…