!SHISH!!!_knife2web

„The dangerous name is Joe Fish
Most colored fish on the street
He lives with cocaine and hashis
Both Death and Joe Fish you can’t cheat.
He floats through the heat of the night
Where wonderful girls feed his life
And not even sharks dare to fight
Against his unbreakable knife…”

(Balada lui Joe Fish, Pantilimon, cca 2013)

Numa’ că-n seara când ne-a adus-o Gicu pe cap nu era arşiţă, cum zice balada, ploua cu clăbuci, fată, iar noi eram în ţinuta estivală, de-mi intrase apă şi-n…
− Fetelor, asta-i Zill, a zis el, împingând-o în faţă. Am găsit-o într-un gang, cu maidanezii, vai părăsica ei. Aveţi grijă de ea, arătaţi-i ce ştiţi şi-o să fie bine de toţi.
− Da, stăpâne, am mormăit noi în cor.
Eram cinci. Big Bella, Valentina din Italia, Anna Swedish Love, distrusa de Babe Doll şi cu mine – Veronique Chocolate. Fetele lui Gicu “Joe Fish”, ăl mai fioros peşte din trei cartiere. Ne regulase la rând, afară de Babe Doll, şi ne-o mai trăgea uneori, când era-n toane bune. Ce mai, ca orice administrator, băga mâna-n inventar când i se scula lui. Afară de Babe Doll, pe care-i plăcea s-o bată cu centura. Icnetele ei de durere concurau cu orgasmele noastre prefăcute. Gicu Fish aprecia calitatea.
I-am dat ocol noii venite. Pentru o curvă, nu se prezenta grozav. Părul ca mătura, fără volum, ţâţe şi cur deloc. Ce faci dacă vine un client pretenţios? Îl păcăleşti cu bureţii sutienului? Te scuzi după ce te dezbracă? Şi nici nu poţi să-l contrazici, căci “clientul are totdeuna dreptate”.
Da’ lipsa cea mai gravă a stârpiturii era atitudinea. Nu’ş cum şi-nchipuise Gicu c-o să marce banu’ pe urma ei, cu privirea aia urduroasă, mereu în pământ, şi glas plângăcios. Uite, de-un exemplu, la Big Bella. Păi asta când trage clientul în ţepele ochilor şi-i arde un “vino-ntre bucile mele, cocoş” (răstit nu dulceag), ăla n-are scăpare. Şi lui Joe i-e frică de ea. Talentul ei de bază e că totdeuna și-a folosit curul cu cap.
− Primele nopţi mergi cu mine, i-am zis noii venite, să-ţi arăt cum se face corect. Pe urmă încerci singură şi eu te supervizez. Oral cunoşti?
M-a privit ca picată din lună, aşa că de anal nu m-am mai ostenit s-o-ntreb. Mi-am pus mâinile-n cap, disperată, cu grijă totuşi, căci stailista Gÿna mă costă de mă usucă.
− Stai la mine o săptămână, poate două.
Nu că mi s-ar fi lipit de suflet, dar dac-o zbârceşte cu vreun client cine-ncasează cazmalele lui Fish, la ficat şi rinichi (ne fereşte feţele)? Noi, normal, că n-am avut grijă.
Locul de adunare e vizavi de fostul Electroaparataj, care s-a demolat şi-a rămas super-mega-maidanul pe care câteodată se poate presta un scurt decent. Dar e pe-aproape şi Mecdonald, unde o fată se reface cu cafea şi cartofi prăjiţi, după o noapte răcoroasă, ori un client nesimţit, ori şi una şi alta.
Am făcut prezentările.
− Asta-i Zill. Astea-s fetele. Valentina… Anna… Big Bella… Babe Doll…
Am văzut că atunci când a dat ochii cu Babe Doll, fata a tresărit şi-a mijit ochii, ca și cum ar fi-ncercat să-şi amintească. Iar paradeaua de Babe s-a albit la faţă şi s-a zbârcit cu totul, parcă ar fi ars-o pe dinăuntru. Sau gen. N-aş băga mâna-n foc, nici pentru albit, nici pentru zbârcit. Sărmana încasase atâtea de la Gicu “Joe Fish” că nu mai avea nicio părticică întreagă…
Mai târziu, la Mec, când credeau că-s numai ele două în curte, m-am strecurat printre consumatori şi-am ascultat ce vorbeau.
− Să nu mă spui, se ruga asta, Babe Doll, să nu mă spui că nu-s de-adevăratelea. Dacă află domnu’ Joe Fish că vin dintr-o cutie, mă taie bucăţi şi m-azvârle la tomberon.
− Nu te spun, a şoptit Zilliconda, luând-o de mână.
Pe urmă i-a şters keciupul care-i curgea pe bărbie, că nu știa să-nghită, ca orice curvă normală. Eu cred că Gicu cunoștea că Babe Doll nu e pe bune, da’ pentru el nu e nicio deosebire, dacă nu dăunează afacerii. Şi nu-i treaba mea.
Primele patru, cinci zile a fost greu, însă am şi dus-o ca-n sânul lui Avram. În sensul că Gicu Fish a lăsat-o mai moale cu bătăile, să n-o sperie pe noua angajată. Aşa că pe lângă ea am trăit şi noi bine.
Treceau clienţii, agăţam unul, iar a mică belea ochii, să nu scape nimic din ce făceam şi spuneam, să fure meseria. Meseria e brăţară de aur. Dacă clientul venea la domiciliul meu, o plantam în bucătărie (îl minţeam pe ăla că e sor’mea mică, de la Făurei) şi când treceam la treabă ea se furişa lângă uşa camerei de lucru, în care făcusem un orificiu de observaţie.
Dacă clientul voia să prestez la domiciliul lui, asta e, mă duceam, şi-i povesteam ucenicei la întoarcere, cu lux de amănunte, iar ea îşi lua notiţe. Era isteaţă, prindea repede şmecheriile, punea întrebări la care eu nici nu mă gândisem. Uneori îşi răspundea singură, aşa că – de ce să mint, chiar am mai învăţat şi eu câte ceva de la ea.
Se mai întâmpla că vreunuia îi picau ochii pe bunăciune şi mă-ntreba cât costă un scurt cu ea. Atunci băgam iar textul cu sor’mea, că încă nu-i coaptă, că-i vină şi ei rândul mai încolo, alea-alea. Dacă ăla insista, o goneam de-acolo. O dată m-am gândit să mint că-i bolnavă, bine că n-am făcut-o că mi-ar fi lărgit Fish gura până la urechi, cu şuriul.
Însă lor li se punea pata pe ea tot mai des şi mi-era din ce în ce mai clar că n-o să treacă multă vreme şi mucoasa o să mă scoată la pensie. Chiar zicea Valentina din Italia: “Fată, asta-ţi face vânt din biznis, să moară familia mea!” I-am scăpat un vibrator peste muian de i-a dat borşul, da’ ne-am împăcat, că nu suportă Gicu să ţinem duşmănie.
La începutul celei de-a treia săptămâni, într-o seară, ne dusesem toate la “Geamuri multe”, să-i dăm dreptul lui Joe Fish. Când să plec, zice el:
− Veronico, tu mai rămâi, că avem o vorbă.
Ălelante s-au înverzit de ciudă, iar mie mi s-au muiat picioarele, femeie serioasă, şi m-a luat aşa, nu ştiu cum, o căldură de la păsărică în sus.
Trebuie să ştii că Gicu a fost primul bărbat al meu, ba şi eu am fost prima care-a regulat-o în viaţa lui, era puştan când ne-am tăvălit în magazia lui ta-su. Dar după aia viaţa ne-a despărţit. Am oftat de dorul lui, cinci-şase ani, răstimp în care m-am apucat de meserie şi-am schimbat doi peşti. Şi iată că într-o zi răsare la colţul străzii unde prestam, frumuşel, dichisit, pus pe fapte mari, cu nădragi roşii, cămaşă înflorată, cizme de cowboy galbene şi ochelari de soare. Mi s-a tăiat răsuflarea.
A vrut să mă cumpere cinstit de la peştele la care eram, da’ ăla s-a lăsat greu, c-a băgat bani în mine, că mofturi… Plus că cerea cât nu făceam, aşa că Fish i-a tăiat gâtul şi m-a luat cu japca. Uite cum le-a brodit soarta, peste ani, să ne regăsim. Adevărat că dragostea învinge toate.
Deci mi-a stat inima-n loc când mi-a zis să mai rămân. Nici nu mai spun câte-mi treceau prin cap.
− Veronico, zice, cum merg afacerile?
− Bine, Gicule, zic cam desumflată, da’ de ce-ntrebi, nu-i în regulă cotizaţia?
− Ba da, zice, eşti pe felie, nu mă plâng. Fata nouă, asta, Zill, cum se prezintă? E gata?
− Măi Gicule, zic, eu aş mai ţine-o la dublură o săptămână-două, că are nişte trucuri de finisat, de cizelat…
− Mă laşi cu cizelatu’ şi finisatu’? Le prinde ea din mers, nu-i proastă. Şi, la cum arată, care client se mai uită la cizelat? Faci cum ştii, lunea ailantă să fie gata, că mi-a picat un barosan şi vreau să i-o vâr în aşternut. Bani ca la balamuc. De câte ori să vă zic, băi fetelor, fiți băieți deștepți…
Am dat să mai zic ceva. Fish mi-a şters o palmă scurtă, de mi-a zburat fondul de ten şi peruca roşie cu care lucram în seara aia. Câţiva clienţi au fost curioşi, da’ când s-a uitat Joe F. la ei, s-au întors repejor în farfurii, la cefe de porc şi cartofi.
− Bine, Gicule, cum spui tu, am îngăimat.

A venit şi seara Zillicondei, balul ei de absolvire. Stam ca pe ghimpi în garsonieră, aşteptându-l pe barosan. Comandase treabă discretă, la domiciliul nostru, nu al lui, să nu-l facă paparazzi de căcat prin presă. Că paparazzi nu vin prin gunoaiele mahalalei, sunt oameni fini, stau doar pe gardurile vilelor din centru.
− Veronico, îmi zisese Joe Fish, mă duc să iau clientul. Tu stai pitulată în bucătărie şi filmezi tot, cum am făcut şi cu alţii, că ne prinde bine. Şi-ai grijă de fată ca de ochii din cap. Dacă păţeşte ceva îţi retez nasul cu şuriul şi ţi-l îndes în cur.
Nu erau metafore, ştiam prea bine, de-aia mi se făcuse inima cât un purice.
Îmbrăcasem fata cu rochiţa mea cea mai bună şi pentru absolvire Gicu îi cumpărase lenjerie nouă, chiloţi negri de dantelă, sutien, portjartel, tot dichisul…
− Fă cum te-am învăţat şi-o să fie bine, am încurajat-o. Începe cu oralul şi lasă-l să creadă că ţi-e frică de el, că e stăpânul.
M-a privit cu ochi mari, dând din cap ascultătoare. În meserie e un singur hop de trecut: bărbaţii sunt nişte porci, deci e normal să poftească porcării. Odată ce-ai înţeles asta, treaba merge strună.
Nici nu mă instalasem bine în dispozitiv şi-a intrat Fish cu clientul. Am văzut pe loc că-i un porc fricos, mi-am luat o piatră de pe inimă. Gicu l-a uşurat de mălai şi-a şters-o. Clientul a-nghiţit noduri uriaşe, apoi Zill s-a apropiat să-i desfacă nasturii cămăşii. Îi vorbea cu blândeţe, dar n-auzeam ce. Am pornit camera.
Stând ascunsă, am înregistrat un ceas şi mai bine. Apoi am mai rămas minute bune în bucătărioara mea ca o hruba, după ce clientul plecase clătinându-se. Iar Zill rămăsese întinsă pe pat, liniştită.
Dar eu nu puteam să-mi revin. Aşa ceva n-o învăţasem niciodată. Nici nu văzusem în viaţa mea ce făcuse ea cu muntele ăla de carne, nici prin filme, nici n-auzisem că există lucrurile alea. Parcă ar fi avut toată ştiinţa aia undeva, în adâncul ei şi brusc o lăsase să iasă la suprafaţă, să-l termine pe nenorocitul ăla. Parcă fusesem la o demonstraţie a mamei curvelor din toată lumea, ceva de genul. M-am simţit fermecată şi umilită.
Când am ieşit din ascunziş, Zilliconda s-a ridicat şi nu s-a mai ostenit să-şi acopere goliciunea. Am dat să zic ceva, însă în clipa aia Joe Fish a dat buzna. Era super-satisfăcut, nu-şi mai încăpea în piele.
− Marfă de marfă, i-a zis Zillicondei. Cică vrea să te vadă de două ori pe săptămână şi să nu se mai atingă altu’ de tine. I-am cerut avans pe şase luni şi mi-a dat fără să clipească!
Gicu Fish i-a bătut fetei obrazul cu deştele, pe urmă şi-a călcat pe inimă şi m-a luat şi pe mine pe după umeri, de-ncurajare.
− ‘Ai, fă, c-aţi făcut treabă bună, a zis.
Şi s-a dus pe scara blocului, lălăind balada pe care i-a dedicat-o acum vreun an Gușă-de-platină, celebrul manelist:

„Lumea-mi zice Gică Fishul,
Ăl mai rău din mahala,
Trag morfina şi haşişul,
Moartea este soră-mea.
Sunt stăpân în iadu’ nopţii
Bunăciunile mă ştiu
Gaborii, rechinii, hoţii
Nu-mi fac faţă la şuriu…”

logo-Zilliconda1 - Copy