Despre arta unui scriitor vorbesc cel mai bine scrierile sale. Aşa este firesc. Despre viaţa scriitorului aflăm  cel mai bine din confesiunile lui proprii şi din mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape. Plecând de la aceste idei, am ales pentru acest număr al Ficţiunilor doar o parte din lucrurile declarate de Philip K. Dick în interviuri sau în prefeţele de carte scrise de el însuşi, crâmpeie de gânduri care vorbesc despre viaţa scriitorului, despre truda şi greutăţile cu care s-a confruntat acesta cât timp a zămislit frazele care-i alcătuiesc opera literară. Comentariile rămân în sarcina cititorilor.

Când îmi văd povestirile astea, scrise în urmă cu aproape treizeci de ani, mă gândesc la magazinul cu articole pentru animale de casă Lucky Dog (Câinele norocos, n.t.). Există un bun motiv s-o fac. Are de-a face cu o parte prezentă nu doar în viaţa mea, ci şi în vieţile celor mai mulţi dintre scriitorii liber-profesionişti. Îi zice sărăcie.

Acum o iau în râs, ba chiar mă cuprinde puţin şi nostalgia, fiindcă în multe privinţe alea au fost cele mai fericite dintre zilele blestemate din viaţa mea, mai ales prin anii ’50, când mi-am început cariera de scriitor. Numai că eram săraci, de fapt noi – nevastă-mea Kleo şi eu – eram săraci lipiţi. Nu ne plăcea câtuşi de puţin. Sărăcia nu clădeşte caractere. Ăsta e doar un mit. Dar te preface într-un bun socotitor; îţi numeri cu migală şi atent banii, tot mărunţişul, iar şi iar. Până să ieşi din casă ca să mergi la băcănie ştii exact ce-ai să cumperi, fiindcă dacă o dai în bară nu mai mănânci a doua zi şi poate nici în următoarea.

Aşa că, oricum, iată-mă în anii ’50, în Berkeley, California, pe San Pablo Avenue, la magazinul cu articole pentru animale de casă Lucky Dog, cumpărând o uncie de carne tocată de cal. Motivul pentru care sunt scriitor liber-profesionist şi trăiesc în sărăcie (şi e prima dată când recunosc asta) este că sunt îngrozit de persoanele care reprezintă o autoritate – şefii, poliţiştii, profesorii; vreau să fiu scriitor liber-profesionist ca să pot fi propriul meu şef. Are sens. Mi-am părăsit slujba de responsabil al raionului de discuri dintr-un magazin de muzică; toată noaptea scriam nuvele, atât SF, cât şi mainstream… şi le vindeam pe cele SF. Chiar nu-mi place gustul şi textura cărnii de cal; e prea dulce… dar nu-mi place nici să fiu în dincolo de automatul de pontaj, fix la nouă dimineaţa, îmbrăcat la costum şi cravată, adresându-mă cu „Da, doamnă, cu ce vă putem servi?“ şi aşa mai departe… Mi-a plăcut când am fost dat afară de la Universitatea din California, sucursala din Berkeley, pentru că nu am vrut să particip la cursurile de instruire pentru ofiţerii de rezervă. Doamne, o persoană autoritară în uniformă este autoritatea însăşi – şi, dintr-o dată, în timp ce îi întind cei 35 de cenţi casierului de la magazinul cu articole pentru animale de casă Lucky Dog, mă regăsesc încă o dată faţă în faţă cu pedeapsa mea repetabilă. Pe neaşteptate sunt iarăşi confruntat cu o persoană autoritară. N-ai cum să scapi de pedepsele repetabile; uitasem asta.

Tipul zice: „Cumpăraţi carnea asta de cal ca s-o mâncaţi voi.“

Acum pare că are trei metri şi o sută şi patruzeci de kile. Se holbează la mine de sus. În mintea mea am iarăşi cinci ani şi am vărsat cleiul pe podea la grădiniţă.

„Da, domnule“, recunosc. Vreau să-i spun: „Ascultă, stau treaz toată noaptea şi scriu povestiri SF şi sunt foarte sărac, dar ştiu că lucrurile au să se îndrepte, am o nevastă pe care o iubesc, un motan pe nume Magnificat şi o casă mică şi veche pe care o cumpăr în rate de 25 de dolari pe lună, fiindcă mai mult nu-mi pot permite“, dar individul pare preocupat de un singur aspect al vieţii mele disperate (dar pline de speranţă). Ştiu ce urmează să-mi spună. Întotdeauna ştiu. Carnea de cal care se vinde la magazinul cu articole pentru animale de casă Lucky Dog este doar pentru consumul animalelor. Dar Kleo şi cu mine o luăm ca s-o mâncăm noi, iar acum suntem în faţa judecăţii, a sosit Curtea cu juri, iar am fost găsit vinovat.

Aproape că mă aştept ca omul să spună: „Ai o atitudine nepotrivită.“

Asta a fost dintotdeauna problema mea: am o atitudine nepotrivită. Pe scurt: mă tem de autoritate, dar, în acelaşi timp, nu pot să sufăr nici autoritatea, nici propria-mi teamă faţă de ea – aşa că mă revolt. Şi faptul că scriu SF este un mod de a mă revolta. M-am revoltat împotriva cursurilor de instruire pentru ofiţerii de rezervă de la Universitatea din California, sucursala din Berkeley şi m-au dat afară; de fapt, mi-au zis să nu mă mai întorc niciodată. Mai târziu, m-am opus războiului din Vietnam, şi mi-au scotocit prin hârtii, le-au răscolit şi mi le-au furat… Tot ceea ce fac, de la mersul cu autobuzul şi până la lupta pentru ţara mea, este urmarea atitudinii mele nepotrivite. Am o atitudine nepotrivită chiar şi faţă de editori; mereu sunt în urmă cu termenele de predare (de pildă, chiar şi cu antologia asta sunt în urmă).

Totuşi, SF-ul este o formă rebelă de artă, ce are nevoie de scriitori, de cititori şi de atitudini nepotrivite – atitudini de tip De ce?, ori Cum aşa?, ori Cine zice? Acestea sunt sublimate în teme ce apar şi în scrierile mele, ca „Oare universul este real?“ sau „Suntem noi cu adevărat umani, ori suntem doar nişte maşini cu reflexe?“

. . .

De asta iubesc SF-ul. Ador să-l citesc, ador să-l scriu. Scriitorul SF nu vede doar posibilităţi, ci posibilităţi delirante. Nu e doar „ce-ar fi dacă…“, e „Doamne Dumnezeule, ce-ar fi dacă…“ însă cu frenezie şi isterie.

 

Fragmente din Introducerea scrisă de Philip K. Dick la volumul

The Golden Man, apărut la Berkeley Book (ediţia 1980)

dick21.

  • „Omul este un înger care fost răvăşit.“
  • „Eu vreau să scriu despre oameni pe care-i iubesc şi să-i pun într-o lume fictivă, urzită de mintea mea, nu în lumea pe care o avem de fapt, pentru că lumea aceasta nu corespunde standardelor mele. OK, poate că ar trebui să-mi revizuiesc standardele; sunt depăşit. Ar trebui să cedez în faţa realităţii. N-am cedat niciodată în faţa realităţii. Iată ce înseamnă SF-ul. Dacă vreţi să cedaţi în faţa realităţii, luaţi de citiţi Philip Roth, citiţi scriitorii din stabilimentul literar al New York-ului care scriu literatură mainstream care se vinde bine…“
  • „Cred că asta este povestea vieţii: de ce te temi cel mai mult nu se întâmplă niciodată, dar şi ceea ce-ţi doreşti cel mai mult nu se întâmplă niciodată. Asta este diferenţa între viaţă şi ficţiune. Cred că e un bun compromis. Dar nu sunt sigur.“
  • „Neajutorarea omului este ceva ce nu se poate înţelege.. Sunt slab, mic, insignifiant pentru univers. Nu mă observă; îmi duc traiul nevăzut. Ce e rău în asta? Nu-i aşa? Cei pe care zeii îi bagă în seamă sunt distruşi. Fii mic… şi vei scăpa de gelozia celor mari.“
  • „Scriitorii de science fiction, îmi pare rău s-o spun, chiar nu ştiu nimic. Nu putem vorbi despre ştiinţă, fiindcă toată cunoaşterea noastră este limitată şi neoficială, şi, îndeobşte, ceea ce născocim noi este îngrozitor.“
  • „Când eşti nebun, înveţi să-ţi ţii gura.“
  • „Dacă tu crezi că Universul ăsta e rău, ar trebui să mai vezi alte câteva.“
  • „Îmi plac virgulele.“
  • „Realitatea ignorată se întoarce să te bântuie.“
  • „Mie chiar mi se pare că în cursul unei mari tragedii există întotdeauna groaznica posibilitate ca să se întâmple ceva cumplit de amuzant.“
  • „Cât de liniştit este somnul proştilor.“
  • „Problema cu introspecţia este că ea n-are sfârşit.“

 

Traducerea: Nicu Gecse

 

 

430 Total Views 1 Views Today