Concursul de creație literară și grafică Anticipația 2014

Ești pasionat de science fiction, horror sau fantasy? Ți s-a spus că scrii cu un talent ieșit din comun, care l-ar face să pălească pe G. R. R. Martin? Ți s-a dat de înţeles că desenezi la fel de bine ca Boris Vallejo ori că semeni cu Frank Frazetta sau cu Mike Kaluta? Simți că ai lucruri importante de spus și de arătat ca scriitorsau ca grafician? Atunci participă la concursul nostru și te vom ajuta, pentru început, să fii cunoscut, iar apoi, chiar celebru. Totul depinde de tine.

concurs cpsfaIată cum poţi face acest lucru: CPSFA organizează, începând cu luna martie, Concursul de creație literară și grafică Anticipația 2014. Concursul nostru își propune să încurajeze creația în genurile science fiction, horror și fantasy și să descopere și să lanseze noi talente.

 
CONDIȚII DE PARTICIPARE

Pentru literatură: Pot participa doar cei care NU au debutat în volum propriu tipărit. Prozele vor fi de maxim 15000 de semne (cu tot cu spații) în genurile Science Fiction, Horror sau Fantasy. Textele vor fi redactate cu font Times New Roman corp 12, iar pentru linii de dialog se recomandă simbolul en-dash. Nu se admit elemente de paginare (spații goale, taburi etc), linii de dialog generate de bullet list.

Fișierele se trimit pe adresa concurs [at] cpsfa.ro, împreună cu o prezentare a autorului de maxim 500 de semne. Prezentarea trebuie să conțină obligatoriu numele real și datele de contact ale autorului.

Pentru grafică: Nu există restricții de participare. Dimensiunile și orientarea lucrărilor: la alegere A4 sau A5, strict portret. Lucrările trebuie scanate la 300 dpi sau, în cazul celor realizate digital, executate la o rezoluţie mare. Se primesc lucrări atât în alb şi negru (recomandabil), cât şi color. Temele pot fi variate, în registrul SF, Horror sau Fantasy. Sunt agreate lucrările folosind ca punct de plecare cărţile sau povestirile apărute în colecţiile SF-F ale Editurii Nemira, dar şi cele de liberă inspiraţie. Un link către un portofoliu de lucrări nu este obligatoriu, dar ar fi binevenit pentru convingerea juriului.

Fişierele se trimit doar prin servicii de tip file sharing sau transfer. Linkul de la care pot fi descărcate se trimite la adresa concurs [at] cpsfa.ro, împreună cu o prezentare a autorului de maxim 500 de semne. Prezentarea trebuie să conțină obligatoriu numele real și datele de contact ale autorului.

 
TERMEN LIMITĂ & PREMII

Lucrările (proze sau desene) vor avea ca dată limită de expediere data de 10 a fiecărei luni (începând cu luna mai). Premiile de etapă (lunare) vor consta în câte un pachet de cărți Nemira, la alegere, pentru ocupanţii locului I la cele două categorii – literatură şi grafică. Pentru locurile II şi III vor exista de asemenea premii în suveniruri Game of Thrones, serial al cărui sezon patru va începe în curând.

 
JURIUL

Juriul care va aprecia lucrările voastre are următoarea componență: Viorel Pârligras, Dănuț Ungureanu și Marian Truță.
Începând cu luna mai, în rubrica dedicată concursului din ediția tipărită, vom anunța câștigătorii fiecărei etape la ambele secțiuni.

Articol preluat din  CPSFA.Ro