Cover-07-002În aceste zile, în care se celebrează creaţia, explicit sau implicit, ne putem pune întrebarea naturală, pe care am întâlnit-o de nenumărate ori în aventura introspecţiilor. Ce sunt eu? Om? Trăiesc? Ce este viaţa? A fost creată sau nu? Ce este un Creator?

Evident prea multe întrebări de genul acesta te împing uneori la acţiune. Pot crea? Îmi place să scriu. Pot fi… scriitor?

Răspunsul meu sincer este că oricine poate fi orice vrea. Libertatea nu mai este un cuvânt atât de greu de rostit în zilele noastre, deşi mai avem mult până la a descoperi adevărata libertate. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu este vorba de anarhie.

Dar, oricine poate deveni scriitor. A crea, a scrie – mai precis – nu depinde de fenomenul acceptării sociale sau al publicării. E ceva intern şi vă aparţine. Puteţi avea întreaga societate împotrivă şi tot să scrieţi, poate fără cuvinte, fără penel, un singur simbol, o noţiune, aceea care descrie perfecţiunea. Cine poate şti? Aşa că sunteţi datori să luptaţi pentru credinţa şi convingerea voastră intimă.

La fel de adevărat poate fi că de fapt chemarea poate fi falsă, talentul nul şi aptitudinile mai potrivite pentru orice altceva. Aveţi timp să vă gândiţi şi să vă răzgândiţi. Dar nimeni nu vă poate spune că nu sunteţi creatori. Cine sunt ei să decidă? Pot reprezenta întreaga societate cu adevărat? Pot vorbi în numele întregii umanităţi? Hotărât că nu. Şi atunci? Perseverează. Arată-le că greşesc.

Revin la lucruri pe care le-am mai spus, probabil le voi repeta încă de multe ori. Creaţia trebuie să aibă o sursă, un izvor. Ai ceva de spus? Ai ceva care te arde atât de tare încât trebuie spus neapărat? Ridică-te şi spune. Sau scrie. Caută-ţi motivaţia, motivele, energiile şi dă-i drumul la treabă.

Deşi e foarte adevărat că nimeni nu poate hotărî cine eşti şi ce eşti, în acelaşi timp poţi alege să joci cinstit, cu abilitățile şi cu talentul tău. Dacă din întâmplare ai folosit abilitățile şi talentul altuia, eşti descalificat. Pe vecie.

Nu voi face apologia regulilor, cu atât mai puţin a regulilor care se schimbă în timpul jocului. Dar totuşi societatea, chiar viaţa şi universul există în prezenţa unor legi. Singura posibilitate de a trece peste acestea este imaginaţia fiecăruia. Şi cam atât. Scrisul, compoziţia, ne permite să depăşim majoritatea barierelor în tentativa de a crea o altă faţetă a realității, un alt univers posibil.

Astfel, vă mai spun doar un singur lucru – vă doresc să fiţi creatorii unor lumi minunate, emoţionante şi perfect credibile.