„Noi” al lui Evgheni Zamiatin este asociat în primul rând genului science fiction. Într-adevar, poate fi încadrat în aşa-numita „vârstă de aur” a anticipaţiei sovietice ce a urmat Revoluţiei din Octombrie 1917, dar este mai mult decât atât. Genul science fiction din anii ’20, reprezentat de autori precumAlexandr Belaiev, Grigori Adamov, Vladimir Obrucev sau Alecsei Tolstoi, a însemnat un capitol dinamic al literaturii ruse. S-a dezvoltat puternic în cei câţiva ani favorabili experimentelor literare ce au urmat Revoluţiei Bolşevice. Asta până când metoda realismului socialist a întrerupt totul. Cuvântul science fiction poate să înşele pentru că această literatură era complet diferită de ceea ce Hugo Gernsback făcea în Statele Unite. Cum am spus, romanul lui Zamiatin nu este exclusiv science fiction. Este o distopie, inspirată de la proiectul social-politic care tocmai se instaurase în Rusia.

În 1917 Zamiatin a fost entuziasmat de Revoluţia Bolşevică, dar a înţeles rapid că pe termen mai lung, consecinţele proiectului comunist sunt dezastruoase. Imaginea acestui viitor sumbru este romanulNoi. Într-o lume ordonată matematic, fericirea devine o formulă lipsită de conţinut la fel cum oamenii viitorului denumiţi prin indicative numerice devin fiinţe lipsite de orice individualitate. Lumea viitorului este cea a Statului Unic condus de Binefăcător şi despărţită de natura primitiva printr-un zid verde. Este o lume de sticlă unde totul este transparent, accesibil tuturor, un panopticon perfect. Cartea este scrisă sub forma unui jurnal ţinut de personajul D-503. Este poate cea mai potrivită convenţie pentru a transmite stările şi mai ales lupta interioară dintre forţele raţionale şi iraţionale care macină personajul.

noiRomanul Noi nu a putut apărea când a fost scris – în anul 1920, şi mai ales nu a putut apărea în limba rusă. A apărut prima dată în engleză, apoi în franceză şi mai apoi în cehă. Povestea apariţiei lui în limba rusă este una foarte interesantă şi este legată de Marc Slonin care în 1927, în timp ce era editor literar al publicaţiei ruse lunare Volia Rossii din Praga, intră în posesia manuscrisului rusesc. Temându-se că publicarea i-ar putea crea probleme lui Zamiatin (acesta era în Sankt Petersburg) Slonin a susţinut că a tradus cartea după versiunea cehă.

Însă temerile lui Slonin s-au confirmat pentru că imediat după apariţia carţii, în Rusia este declanşată o campanie puternică împotriva lui Zamiatin. A fost acuzat că a dat spre publicare în exil o carte care fusese interzisă. În 1931 Zamiatin îi scrie personal lui Stalin, cerându-i permisiunea să emigreze. Sprijit de Gorki care îl preţuia enorm, Zamiatin primeşte destul de surprinzător paşaportul să părăsească Rusia. Se stabileşte la Paris unde moare în 1937.

Romanul Noi nu a rămas fără ecou. Poate cel mai important este că l-a inspirat pe Orwell să scrie 1984. La scurt timp după ce citeşte ediţia franţuzească, Orwell spune că va folosi cartea lui Zamiatin drept model pentru viitorul său roman. O carte mare care a inspirat o altă carte fundamentală. Sunt cărţi care şi-au croit loc în conştiinţa lumii prin însăşi forţa lor. Zamiatin le definea astfel: „Există cărţi care au aceeaşi compoziţie chimică precum dinamita. Singura diferenţă este că o bucată de dinamită explodează o singură dată, pe când o carte explodează de mii de ori.”

Articol preluat din revista LaPunkt.ro