Mihail GramescuMihail Grămescu (16 februarie 1951 – 13 mai 2014)

Îmi amintesc de acea dimineaţă fierbinte de duminică, pe când băteam duşumele prăfuite de la Casa Studenţilor. Cenaclul Solaris era o realitate pentru mulţi, o poartă spre viitorul ce urma să depăşească anul 2000. Era acel creuzet în care se toceau minţile cele mai iscoditoare în căutarea răspunsului aceleiaşi eterne întrebări: “ce ne rezervă viitorul?”

Îmi amintesc de acea dimineaţă fierbite cu un Grămescu lipsit de inhibiţii, asupra căruia nu se aplicau regulile normalităţii din acele vremuri sau de mai târziu. Mihai în şlapi, impasibil la părerea celorlalţi. Mihai, cu o mână pe umărul meu, felicitând-mă pentru o idee care părea să merite, oferindu-şi ajutorul pentru mă învăţa să excelez. Aşa era Solarisul de atunci. O împărtăşire a talentului celor deja recunoscuţi, din prea-plinul lor. Aşa era Mihai. Mihai era mereu generos, cu un zâmbet fin, cu o ţigară scuturată, un Carpaţi fără filtru, mereu visător.

Mihai ne lipseşte acum. Şi ne este alături prin cărţile sale.

Mihail Grămescu, plecat într-un ultim zbor. În cântec de libelungi.

 

Ceremonia va avea loc la Cimitirul “Izvorul Nou” (Dristor), sâmbătă 17 mai, ora 12:30.

Sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Le suntem alături.