emilgarleanuEmil Gârleanu s-a născut pe 5 ianuarie 1878 la Iaşi. Tatăl său era locotenent-colonelul Emanoil Gârleanu, iar mama era Pulheria Antipa, prima soţie a acestuia. Tatăl se trăgea dintr-o veche familie de răzeşi, originară din Gârleni, judeţul Bacău, iar mama era de origine greacă. După se părinţii s-au despărţit, Emil a fost crescut şi îngrijit de mătuşile Anastasiade.

Copilul a urmat şcoala primară şi gimnaziul în Iaşi. Tot acolo, tânărul absolvă (în 1899) Şcoala de infanterie şi cavalerie, cu gradul de sublocotenent de infanterie. Este repartizat în Regimentul 13 Ştefan cel Mare din Iaşi. Cere să fie disponibilizat pentru doi ani, iar cererea i se aprobă.

În anul 1900, Emil Gârleanu se înscrie la Facultatea de Litere şi debutează în literatură, publicând sub pseudonimul Emilgar schiţa „Dragul mamei“ şi poezia „Iubitei“, care apar în revista Arhiva din Iaşi. Pseudonimul era necesar întrucât preocupările extra profesionale nu erau bine privite de ofiţerii superiori şi nici încurajate de regulamentele militare. Devine colaborator activ la ziarul Evenimentul şi la revistele Astra şi Semănătorul, în care publică marea parte a prozelor sale.

În 1902, la încheierea perioadei de disponibilizare, revine în cadrul armatei şi se mută cu serviciul la Bârlad, cu ajutorul unchiului său, maiorul Macri. Acolo găseşte o atmosferă favorabilă preocupărilor sale literare.

În 1904, înfiinţează revista semănătoristă Făt-Frumos, care apare până în 1906 şi apoi îşi reia apariţia din 1909.carte

Un an mai târziu, scriitorul publică primul său volum de proză: Bătrâniischiţe din viaţa boierilor moldoveni.

În 1906 demisionează din armată, deoarece nu i s-a aprobat să se căsătorească din cauză că viitoarea soţie nu dispunea de dota impusă prin regulamentele militare. Pe 1 februarie părăseşte Bârladul şi se stabileşte la Bucureşti. Devine mai întâi redactor la Neamul Românesc, revistă condusă de Nicolae Iorga, după care, cu sprijinul acestuia, preia funcţia de secretar de redacţie. Pe 12 februarie se căsătoreşte cu Marilena Voinescu. Din căsătoria lor apare un singur copil, Rodica. Emil Gârleanu şi-a iubit nespus fiica; pentru ea a scris mai târziu volumul Din lumea celor care nu cuvântă şi tot ei i l-a dedicat.

Anul următor, scriitorul îşi lărgeşte aria de colaborări, publicând texte în revista bucureşteană Convorbiri critice şi în publicaţii caViaţa literară şi artistică, Universul, Falanga literară şi artistică, Tribuna, Luceafărul sau Românul. Îi apar volumele Odată! şi Cea dintâi durere. Ca redactor, îngrijeşte şi prefaţează volumul Poezii, semnat de Grigore Alexandrescu.

În 1908, i se publică volumele Într-o noapte de mai (cu ilustraţii de A. Satmary) şi 1877 – Schiţe de război. Traduce din Guy de Maupassant şi Alphonse Daudet şi prefaţează cartea lui Mihail Kogălniceanu, Iluzii pierdute.

Anul 1909 aduce două reeditări Bătrâniischiţe din viaţa boierilor moldoveni şi Cea dintâi durere. Apare în primă ediţie Punga. Emil Gârleanu începe să lucreze la Istoria populară a literaturii româneşti, povestită pentru popor şi contribuie activ la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români. Îngrijeşte volume de Costache Negri şi Vasile Alecsandri.

Un an mai târziu, la 5 februarie 1910, se inaugurează primul sediu al Societăţii Scriitorilor Români. Lui Gârleanu îi apar volumele Amintiri şi schiţe, Din lumea celor care nu cuvântă, Nucul lui Odobac şi Trei vedenii.

În 1911, scriitorul este numit director al Teatrului Naţional din Craiova, desfăşurând o activitate febrilă până în 1914. Traduce mai multe piese de teatru pentru repertoriu şi îl susţine pe Liviu Rebreanu, pe care îl numeşte secretar literar. Este ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România.

Din 1913, Gârleanu lucrează ca redactor la revista Ramuri.

La 1 februarie 1914, iese la Craiova revista bilunară Proza, din care vor apărea doar 3 numere. Scriitorul regizează filmul Cetatea Neamţului şi scrie scenariul pentru un alt film, intitulat Dragoste la mânăstire.

La 2 iulie 1914, la Câmpulung-Muscel, Emil Gârleanu se stinge din viaţă.

Postum, îi apar volumele Visul lui Pillat (1915), O lacrimă pe-o geană (1915), Poveşti din ţară (1916) şi Culegătorul de rouă (1919). Opera sa literară a fost tradusă în peste 24 de limbi şi a apărut în mai bine de 100 de ediţii în România.

 

Numărul revistei Ficţiuni din luna iulie 2014 comemorează cei 100 de ani scurşi de la moartea scriitorului Emil Gârleanu şi vă propune spre lectură câteva proze din opera sa, unele cunoscute vouă, altele mai puţin:

Punga;  Furnica;  Meşterul de oglinzi;  Întâmplarea; Raza.

În final, vă amintesc că în numărul din ianuarie 2014 vă propuneam o altă lucrare semnată Emil Gârleanu: Moştenitorul.

Nicu Gecse