256994_shikhs_coral-reefde Aniro Naicu

 

– Sper că eşti conştient de consecinţele refuzului tău…

– Mă ameninţi?

Omul ridică o sprânceană.

– Nu, amirale! Dar nu-mi dai de ales.

– Argumentele tale nu mai sunt suficiente acum.

Faţa rudkanului deveni violet închis. Nu-şi mai putea controla tensiunea acumulată.

– Argumentele mele reflectă ce are nevoie poporul meu! mârâi el, încercând să se calmeze. Ştii prea bine asta. Şi voi aţi trecut prin aşa ceva.

– Noi ne-am mulţumit să găsim o cale de a supravieţui.

– Şi noi facem la fel.

– Nu. Voi nu vă mai mulţumiţi doar cu atât. Înţelegerea noastră se opreşte aici.

Omul îşi încrucişă braţele şi-l privi sfidător pe rudkan. Ochii galbeni ai acestuia deveniră sticloşi.

– Într-un fel sau altul vom obţine ce ne trebuie!

Furios, rudkanul întrerupse legătura. Amiralul rămase în faţa ecranului gol. „N-aş fi vrut să mergem în direcţia asta. Dar nici tu nu-mi dai de ales.” Se răsuci spre transmisionist:

– Convoacă o întâlnire cu viryenii! Urgent!

 

*

 

Sala era veche de milenii. Coloanele subţiri se aliniau de o parte şi de alta a culoarului care ducea spre scaunul simplu din capăt. Culoarea albă, imaculată a coloanelor şi aspectul fin al frizelor care le împodobeau contrastau puternic cu timpul care trecuse peste ele.

Amiralul şi generalii săi se apropiară de scaunul pe care-i aştepta liniştit Marele Strateg virynian. Oamenii se uitară derutaţi în jur.

– Sunt singur, răspunse Marele Strateg la întrebarea nerostită. Făcu un semn larg cu mâna solzoasă, poliarticulată: Sala asta este sacră pentru noi. Sufletele strămoşilor însufleţesc fiecare colţ al ei. Când vin aici îmi amintesc că trebuie să fiu ca ei: simplu şi imparţial.

Amiralul se opri, iar generalii rămaseră în spatele lui.

– Ştim cum îşi aleg virynienii Marele Strateg. De aceea avem încredere să apelăm la înţelepciunea ta.

Marele Strateg zâmbi politicos, lăsând vederii primul rând de dinţi.

– Te ascult.

Translatorul folosit de el îi distorsiona puţin vocea, făcând-o să sune ca un şuierat. Amiralul ridică privirea. Chiar şi aşezat, virynianul era mult mai înalt ca el.

– Mare Strateg, am avut o înţelegere cu rudkanii.

Virynianul aprobă uşor din cap, semn că era la curent cu problema. Totuşi, nu comentă nimic, ceea ce-l îndemnă pe om să-şi continue povestea.

– Precum ştii, noi, oamenii, am suferit mult. Neglijenţa strămoşilor noştri a dus la distrugerea planetei lor de baştină. Timp de generaţii, oamenii au fost nevoiţi să colinde prin spaţiu, căutând un nou cămin. Au încercat să colonizeze diverse planete, dar condiţiile vitrege de pe fiecare i-au silit să plece mai departe. Doar pe Arreta au fost norocoşi să găsească un mediu potrivit. Dacă e să dăm crezare cronicilor, planeta este foarte asemănătoare planetei noastre de origine.

– Am observat că o îngrijiţi cu multă atenţie, îşi exprimă aprecierea Marele Strateg.

– Nu vrem să repetăm greşeala care era să ducă la dispariţia civilizaţiei noastre. Am învăţat din greşelile trecutului şi tocmai de aceea am decis să-i ajutăm pe rudkani atunci când ne-au cerut-o. Dar ajutorul acesta nu mai poate continua, pentru că pune în pericol ecosistemul Arretei!

– E un echilibru delicat.

– Întocmai. Dar rudkanii nu văd la fel. Ei vor să-şi salveze lumea cu orice preţ, iar eu nu sunt dispus să-l plătesc cu viaţa oamenilor mei. Îşi drese glasul: Mare Strateg, comandorul rudkanilor ne-a dat un ultimatum. Vrea să ia cu forţa ceea ce nu-i mai dăm de bunăvoie.

Virynianul îşi sprijini bărbia ascuţită cu degetele lungi şi-şi deplie urechile transparente.

– Acesta este un lucru neplăcut, comentă gânditor. Îl privi pe om mijindu-şi ochii triunghiulari: Ce v-aţi gândit să faceţi?

Amiralul trase adânc aer în piept:

– Avem nevoie de o flotă spaţială ca să ne apere de un posibil atac rudkan.

Marele Strateg cântări cererea. Pauza lungă îi dădu emoţii omului.

– Nu vrem să ne implicăm într-un conflict care nu ne priveşte. Amiralul dădu să protesteze, dar virynianul îl opri cu un gest: Totuşi, pentru un preţ corect, mă pot dispensa de o parte dintre navele mele. Şi mă ofer să iau în custodie toţi copiii de pe Arreta.

Omul îşi muşcă buzele. Pe de o parte, era nemulţumit de neutralitatea Marelui Strateg. Îşi făcuse planuri alături de statul său major că vor fi protejaţi de această rasă recunoscută pentru puterea şi înţelepciunea ei. Pe de altă parte, virynianul se dovedise foarte amabil când se oferise să le apere copiii. Nu putea insista mai mult fără să-şi jignească gazda. Mulţumi pe un ton resemnat şi se retrase împreună cu suita sa. După ce ecoul paşilor se stinse, Marele Strateg ridică mâna stângă spre gură.

– Pofteşte-l pe comandorul rudkan, rosti el în dispozitivul circular de pe deget.

Câteva minute mai târziu, musafirul cu statură înaltă şi bine făcută intră în sală. Pielea sa avea culoarea azurie, semn al stăpânirii de sine. Venise neînsoţit şi se apropie de Marele Strateg cu paşi hotărâţi, milităroşi. Când se opri la un metru de gazda sa, înclină scurt din cap.

– Bine te-am găsit, Mare Strateg!

– Bine ai venit. Cu ce te pot ajuta?

Rudkanul se înfipse pe picioare şi rosti trufaş:

– Am avut o înţelegere cu oamenii. Ne-au promis că ne vor furniza apă pentru a ne ajuta să ne salvăm planeta.

– Experimentele din ultimii zeci de ani aproape că v-au distrus ecosistemul, observă virynianul.

– Întocmai. Savanţii noştri au găsit o metodă prin care pot face reversibil procesul, dar aceasta necesită cantităţi mari de apă pură. Din păcate, toate sursele de pe planeta noastră sunt prea poluate pentru a mai fi de folos. Dar Arreta dispune de resurse imense de apă.

– Din câte ştiu, oamenii şi-au respectat înţelegerea.

– O vreme, recunoscu rudkanul. Pielea începu să i se închidă la culoare: Acum au sistat orice export de apă, iar asta înseamnă că lucrurile ne vor scăpa din nou de sub control.

– Nu vă pot furniza apă la nesfârşit, îi atrase atenţia Marele Strateg.

– Nici nu vrem asta. Mai avem nevoie ca înţelegerea să continue încă o perioadă, până stabilizăm întreg ecosistemul.

– Şi cu ce vă putem ajuta noi?

– Mă gândeam că o flotă plasată pe orbita Arretei i-ar intimida suficient încât să-şi reconsidere poziţia.

– Şi dacă asta nu-i convinge?

Fălcile comandorului se încleştară.

– Sunt dator să fac tot ce pot pentru poporul pe care-l conduc!

Marele Strateg încuviinţă şi stătu o vreme în cumpănă. Când vorbi, o făcu pe un ton calm:

– Pentru un preţ corect, vă vom da navele pe care le doriţi. Dar ameninţarea voastră s-ar putea să atragă represalii din partea oamenilor. Până se rezolvă problema, le vom oferi găzduire copiilor voştri, ca să fie în afara oricărui pericol.

Privirea rudkanului era triumfătoare. Obţinuse mai mult decât sperase.

 

*

 

– Toate navele sunt pe poziţii?

– Afirmativ!

Comandorul rânji, iar pielea căpătă o tentă aurie. Sosise momentul victoriei.

– Faceţi-mi legătura cu amiralul oamenilor!

Câteva clipe mai târziu, pe ecranul din faţa sa apăru chipul duşmanului său.

– Precum vezi, amirale, nu mai ai nicio şansă!

– Oare? zâmbi acesta misterios.

– Comandorule! se auzi glasul pilotului. Din spatele satelitului Arretei a ieşit o flotă de nave viryniene!

– Cum?

– Se pare că e remiză, comandorule! chicoti amiralul. Crede-mă că, atunci când am văzut navele tale pe orbita Arretei, am fost la fel de surprins cum eşti tu acum.

– Ce joc e acesta? urlă rudkanul, cu pielea devenind tot mai vineţie.

– Un joc de copii, se auzi o voce şuierată.

Pe ecranele celor doi apăru imaginea Marelui Strateg. În spatele lui se ghicea interiorul unei nave şi o masă în jurul căreia stăteau copii umani şi rudkani.

– Am răspuns cererilor voastre nebuneşti, dar am făcut-o în felul meu! spuse virynianul. Calele celor două flote sunt pline de copii din ambele rase. Cine va trage, îşi va omorî şi proprii urmaşi.

– Eşti nebun? strigă rudkanul, negru de furie. Te-ai oferit să ne protejezi copiii, iar acum îi pui în pericol?

– Nu. Voi v-aţi pus în pericol. Eu v-am luat copiii ca să vă pot proteja pe voi.

– Cum? întrebară omul şi rudkanul la unison.

– Acţiunile voastre iraţionale vă puteau aduce pieirea speciilor. A amândurora, sublinie Marele Strateg. În istoria noastră milenară am învăţat că, de cele mai multe ori, adevărata înţelepciune se găseşte în minţile celor mici. Or fi ele mai necoapte, dar nu sunt pline de ură.

Se răsuci spre copiii de la masă şi arătă spre un rudkan:

– Tella vrea să exploreze spaţiul ca să cunoască cât mai multe planete. Ludma – arătă el spre o fetiţă umană – îşi doreşte să ajungă o savantă renumită ca să-şi ajute semenii. Dort şi Jack vor să devină politicieni şi să pună bazele unei confederaţii galactice. Precum vedeţi, ei au multe vise. Chiar vreţi să le vedeţi sfărâmate?

Întrebarea lui fu urmată de câteva clipe de tăcere.

– Şi ce-ai de gând să faci acum?

– Eu? Nimic. Se uită la copiii care discutau aprins la masă: Chiar în timp ce vorbim, copiii voştri pun bazele unor înţelegeri mult mai trainice decât cele la care aţi ajuns voi. Am mizat pe intuiţia lor şi n-am făcut decât să le ofer ocazia de a ajunge faţă în faţă.

– Ce ştiu ei? pufni comandorul.

– Să viseze. Şi să se joace. Dar, în joaca lor, ţin cont de toate lucrurile pe care voi le-aţi ignorat: speranţe, iubire, cooperare, armonie, progres. Este un joc al viitorului. Un joc care va salva popoarele voastre.