oglindaA fost odată, într-o țară foarte depărtată, un meșter de oglinzi. Dar un meșter foarte iscusit, care prinsese taina luminei, se vede, până într-atâta oglinzile lui erau de curate și de adânci, de să s-arate în ele, până la cel mai mic amănunt, zări întregi. Cea mai ușoară încreţitură a chipului ţi-o arătau oglinzile lui, și ceea ce-n oglinzile celorlalţi meșteri nici nu zăreai, într-ale lui se desluşea cu o rară limpezime.

Lume de pe lume alerga la meșterul acesta să-i cumpere oglinzile. De peste nouă mări și nouă ţări soseau la dânsul, căci nicăiri aiurea așa marfă nu mai găseau.

Și iată că într-o bună zi, un crainic îi aduce știrea că-n curând avea să-i calce pragul împărăteasa lui Minciună- împărat — cel mai bogat om de pe lume — ca să-i cumpere o oglindă.

Și s-a pregătit meşterul să primească pe luminata cumpărătoare, şi cuptoarele nu mai prididiră luna aceea să topească şi să închege apoi cel mai curat și mai luminos cleştar de oglindă.

Și a sosit împărăteasa, cu mare alai, cu suliţari și săgetători călări, împrejurul caratei. Iar când a dat să se coboare măria-sa din carată, s-a spăimântat meşterul de sluţenia ei.

Avea, mă rog, împărăteasa un cap rotund cât un dovleac, o faţă fălcoasă, ca de cal, şi un trup scurt şi gros cât o buturugă.

S-a închinat meşterul până la pământ, iar când a trecut împărăteasa înaintea lui, s-a bătut, bietul, peste gură ca după ucigă-l-toaca.

Și-a început să-i arate, meşterul, împărătesei, fel și fel de oglinzi. S-a privit împărăteasa în ele, numai câte o clipă numai, căci le şi dădea la o parte, necăjită cât de rău o arătau oglinzile meşterului acestuia. Și, la urma urmei, când şi-aruncă privirea în cea din urmă, batjocori pe meșter că o făcuse să alerge, poşte întregi, pentru o marfă tot aşa de proastă ca și a celorlalţi vânzători.

Ba nu se mulţumi cu batjocora, şi-nciudată îi spuse că dacă până într-o lună nu-i face o oglindă care s-o arate cum trebuie, unde-i stau picioarele îi va sta capul; iar de i-o va face cum trebuie, îl va scălda în aur. Și-a plecat împărăteasa.

Iar bietul meșter a rămas de tot mâhnit. Știa el bine că oglinzi ca ale lui nu găseai să fi mers lumea întreagă. Mai limpezi mai curate, cum le-ar fi făcut? Atunci de ce nu i-au plăcut împărătesei? Și s-a zbuciumat, bietul meșter, trei zile și trei nopți; și a patra zi, iată că sosește, pe neașteptate, tatăl meșterului, un bătrân de peste șaptezeci de ani, un bătrân care văzuse și auzise multe. Și văzându-și fiul atât de amărât, l-a întrebat bătrânul: că ce are? Și fiu-său îi povesti toate de-a fir-a-părul. Iar bătrânul înțelept zâmbi și-i spuse: „Păi cum vrei tu, măi băiete, să-i placă împărătesei oglinzile tale, când ele o arată mai bine decât toate celelalte, cum e? Iscodește, de poți, o oglindă care s-o înfățișeze altfel decât e dânsa aievea, și atunci o să vezi cum o să-i placă!”

A gândit meșterul și-a văzut că bătrânul lui tată avea dreptate. Și cum era stăpân pe taina meșteșugului lui, a ars din nou cuptoarele, a chibzuit, a îmbinat și a răsfrânt razele în fel și chipuri, până a statornicit, în sfârșit, focarele unei oglinzi, așa cum vroise dânsul.

Iar când a venit, peste o lună, împărăteasa, cum se legase prin cuvânt că va face, meșterul s-a închinat și i-a dat oglinda. S-a privit împărăteasa și nu-i venea să mai lepede oglinda din mână, așa de răsărită, de subțiată și de mlădioasă o arăta cleștarul. Și a poruncit să i se plătească meșterului aurul din două hărăbăli pline, că să fi trăit meșterul zece veacuri de om, nici pe sfert din bogăția ceea n-ar fi putut agonisi cu meșteșugul lui.

Iar după ce a plecat împărăteasa, cu sulițarii și săgetătorii călări, împrejurul caratei și cu cei zece slujitori cari purtau oglinda pe perne de puf, să nu cumva s-o sfarme, s-a uitat meșterul mai întâi la comoara pe care era acuma stăpân, apoi la clădăria de oglinzi minunate ce făcuse și zise: „Dacă numai pentru o singură oglindă mincinoasă am căpătat atâta aur, cât nu mi l-aţi fi adus voi de v-aş fi vândut cu zecile de mii, la ce folos m-aş munci de acum înainte să vă fac cât mai limpezi și mai poleite? Hai, duceți-vă la naiba!”

Și dându-le un picior, căzură oglinzile minunate și să sfărâmară în mii și mii de așchii.

526 Total Views 1 Views Today