BRÎNCEANU Roxana - Nuanţe de întunericUneori simt nevoia să mă aşez pur şi simplu şi să mă relaxez citind o carte SF. Nu mă interesează dacă e sau nu genială, dacă îmi transmite ceva şi cum o face, dacă îmi pune mintea pe moaţe sau nu. Vreau doar să fie o lectură plăcută. Când am la îndemână o carte scrisă de Roxana Brînceanu sunt 100% convins că e modul perfect de a mă relaxa. Ea are un talent deosebit de a povesti. O face pe un ton blând, cald. Senzaţia pe care o am e aceeaşi cu cea din copilărie când aşteptam cu sufletul la gură să văd ce urmează după cuvintele magice „a fost odată ca niciodată“.

În nuvela de faţă, Roxana deapănă povestea a doi fraţi care încearcă să rămână uniţi, în ciuda problemelor cu care se confruntă. După mai multe încercări mai mult sau mai puţin reuşite, ei găsesc de lucru pe o navă la bordul căreia pleacă prin spaţiu. Imaginaţia bogată a autoarei a dat viaţă unor fiinţe din alte lumi descrise în cuvinte simple şi frumoase. Una dintre speciile extraterestre, splendidă în măreţia ei, m-a fascinat. Îmi pare rău că nu mi-am imaginat-o eu în scrierile mele.

Singurul regret pe care l-am avut după ce am citit nuvela a fost că s-a terminat prea repede. Dar sper că nu va mai trece încă un deceniu până când Roxana să ne delecteze cu o nouă carte.