afis_debut_editia4Ediția a IV-a a concursului de debut în poezie Max Blecher

Casa de Editură Max Blecher (www.maxblecher.ro) organizează a IV-a ediţie a concursului anual de debut, continuând iniţiativa pornită în 2011, al cărei scop este descoperirea şi publicarea unor autori valoroşi nedebutaţi în volum. Un concurs deschis poeţilor care nu au publicat editorial, câștigătorul fiind ales de către cei trei membri ai juriului.

La fel ca în anii trecuţi, condiţia principală de participare este să nu fi debutat în volum. Nu există limită de vârstă pentru înscriere. Premiul constă în publicarea manuscrisului câștigător și lansarea cărții la târgul de carte Gaudeamus (noiembrie 2014).

Adresa de e-mail la care manuscrisele vor fi înscrise este debutmaxblecher@gmail.com. Data limită de trimitere este 1 octombrie 2014. Nu există condiţii în ce priveşte numărul de pagini, fontul ales pentru paginare, formatul în care va fi trimis manuscrisul.

Juriul concursului de debut Max Blecher este alcătuit din: O. Nimigean (poet, prozator, publicist), Marius Conkan (poet, critic literar) și Claudiu Komartin (editor).

Preluat de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher.