Ceea ce numeau toţi tinereţe s-a dus şi în locul ei nu e nimic
Când plouă Bucureştiul se chirceşte ca un adult care îşi aminteşte
bătăile mâncate în copilărie

Şi noi am cunoscut comunişti de doi lei care au fost bunici minunaţi şi
Ne-am bucurat de securişti bătuţi în cap care aveau părţile lor bune
(erau specialişti în ceva, citiseră)
Am fost convinşi că informatorii au un suflet bun doar că au nimerit prost
Cerul nu crapă doar curge constant un lichid care îţi arată adevărata faţă
Nici măcar nu încerc să mă feresc dar ne menajăm reciproc, oraşul meu
Ne urâm atât de decent că în momentele bune suntem duioşi
se întâmplă des

Ne abţinem şi ne băgăm în seamă cât putem de puţin mai ales că
ne bănuim deja
Fiecare suntem oraşul celuilalt

Nimic nu poate să fie mai trist decât cinci minute în plus în faţa şaormăriei

Totul e minunat. Pacheţelul de carne mărunţită cu mirodenii şi condimente
miroase acrişor, încurajator
doar cinci minute, atât. În ziua asta plouată ca un câine

în faţa şaormăriei ne despărţim de tot ceea ce nu ne lăsa să plângem. Nu
spunem nimic. Doar foşnetul tot mai palid al pungii pe care o strângi
în palmă

laşi totul pe masa de plastic. Şerveţelele sunt cele mai discrete
noroiul tău este noroiul meu şi toţi suntem fericiţi
după duş acasă
(2008)