Planeta aparţine unui sistem triplu şi orbitează o stea galbenă din clasa G, cu linii slabe de hidrogen şi metale ionizate. Steaua se află în sistem binar cu o pitică roşie din clasa M, care prezintă linii de oxid de titaniu. Temperatura ei este jumătate din a celei dintâi, iar luminozitatea de treizeci de ori mai mică.

Cele două stele se află într-un sistem triplu cu o supergigantă albastră din clasa B. Aceasta prezintă linii de hidrogen şi de heliu, precum şi o temperatură şi o luminozitate mult superioare celorlalte două. Apusul soarelui roşu se suprapune pentru o foarte scurtă perioadă de timp  peste răsăritul celui albastru. Acesta din urmă rămâne singur pe cer până când i se adaugă soarele galben, cu care apune simultan. După o perioadă extrem de scurtă de întuneric deplin, răsare iar soarele roşu.

Prezenţa simultană pe cer a sorilor galben şi albastru crează impresia unei atmosfere galben-verzui. Combinaţia de galben şi albastru produce nuanţe de verde la nivel spectral, ceea ce mă face să cred că unul dintre cei doi sori emite lumină şi în spectrul verde. E mai greu de depistat de organele vizuale, dar eu n-am ochi propriu-zişi. Picurii care-mi lubrefiază firele de păr formează o peliculă fotoreceptoare. E mult mai sensibilă decât ochii însoţitorilor mei şi, cu ajustările enzimatice potrivite, îmi permite să percep spectrul verde.

Acest sistem format din trei sori reprezintă destinaţia călătoriei.

Am ajuns pe Søregaard.

Numele meu este Caa-poo şi sunt un albein.

 

*

 

– Un şomoiog? îl îmbie căpitanul, întinzându-i planta cu efect sedativ.

Tr ew-E refuză cu un gest scurt al unuia dintre braţele sale păroase. Convocarea aceea, adresată doar lui, îi dădea un sentiment de disconfort. Aruncă o privire nervoasă în jur, la cabina căpitanului. Era utilată la limita funcţionalităţii, fără accesorii excentrice.

Căpitanul ridică din umerii superiori şi presără pe şomoiog o pulbere rozalie. Contactul cu planta declanşă o reacţie de combustie. Fuioare subţiri de fum aromat se ridicară spre tavan. Căpitanul îl inhală cu satisfacţie, apoi îşi întoarse ochii sclipitori spre Tr ew-E.

– Ai avut o şansă deosebită să te naşti în sânul brissilor păroşi, începu el meditativ. Ce s-a ales, de pildă, cu ceilalţi participanţi la misiunea anterioară de pe Søregaard? Omul a murit, arlotul a ajuns în faţa Curţii Marţiale, masculul fraake este purtat dintr-un ospiciu în altul, iar orscordul şi gérleinul sunt plini de datorii şi ar fi dispuşi să adune gunoiul din spaţiu pentru câteva credite…

– Nici eu nu mi-am primit drepturile cuvenite misiunii…, îi reaminti Tr ew-E.

Căpitanul ridică teatral mâna inferioară dreaptă.

– Şi nu ţi se pare normal? Aţi ratat o misiune, ba încă aţi făcut-o într-un hal fără de hal!

Mai trase un fum, apoi se aplecă conspirativ spre interlocutorul său. Îşi împreună mâinile inferioare.

– Dar ţie ţi s-a dat o a doua şansă. Cu creditele pe care le vei căpăta ca urmare a acestei misiuni vei putea să te pui din nou pe picioare. Şi – sublinie el – îţi vei spăla reputaţia!

– Dacă totul va ieşi bine de data asta! răspunse Tr ew-E la fel de precaut, spre amuzamentul căpitanului.

– Da şi nu, iubitul meu Tr ew-E! Vezi tu, prima misiune era susţinută de un grup de acţionari interesaţi doar de profit. Când au văzut că totul s-a dus pe râpă au anulat operaţiunea şi au încercat să-şi minimizeze pierderile. De data aceasta însă este vorba despre o acţiune organizată cu capital total – repet, total – al guvernului Confederaţiei Periferice a Brissilor Păroşi. Asta înseamnă că avem de-a face cu fonduri de stat care, în cazul în care lucrurile merg prost, vor reprezenta doar un proiect administrat defectuos. Vor cădea capetele câtorva funcţionari şi atât.

– Eventual, comentă Tr ew-E.

Căpitanul zâmbi.

– Corect, Tr ew-E. S-ar putea ca nici măcar asta să nu se întâmple.

Se lăsă pe spate, cu siguranţa celui care mai are încă multe de spus.

– Dar cred că te întrebi ce are de câştigat guvernul Confederaţiei din toată afacerea asta.

Fusese mai mult o afirmaţie decât o întrebare, aşa încât Tr ew-E tăcu şi ascultă.

– Bineînţeles că realizarea unui Contact fructuos cu o altă specie reprezintă o referinţă deosebită pentru orice civilizaţie. Ea poate fi folosită în obţinerea unei poziţii mai bune în raport cu celelalte rase şi, mai ales, în cadrul viitoarei Uniuni Galactice. Dar eu vreau să te întreb altceva: eşti la curent cu prevederile Cartei 45.876-13?

Privirea lui Tr ew-E era destul de grăitoare. Negarea murmurată de el trecu aproape neobservată.

– Conform acestei Carte, exploatările de pe un corp spaţial revin companiei sau asociaţiei care a finanţat operaţiunea. Însă, în cazul în care operaţiunea este anulată, exploatările intră în patrimoniul galactic, de unde se vor împărţi în funcţie de necesităţi. Asta cu excepţia situaţiei în care guvernul unuia dintre participanţii la misiune decide să-şi reabiliteze cetăţeanul şi să investească, alături de acesta, în respectivele exploatări…

Tr ew-E ridică mâna stângă superioară, iar căpitanul se întrerupse.

– Vreţi să spuneţi că noi, participanţii la prima misiune pe Søregaard, suntem posesorii dreptului de exploatare al acestei planete?

– Potenţiali, sublinie căpitanul. Fără susţinerea guvernului propriu – deci nu al altei rase – acest drept nu face nici cât un şomoiog mucegăit.

Căpitanul scotoci prin sertarul biroului şi scoase un card roz pe care i-l întinse celui din faţa sa.

– Mai exact, iată care este situaţia în ceea ce te priveşte: guvernul Confederaţiei îţi oferă întregul credit pe care ar fi trebuit să-l obţii din partea finanţatorilor primei expediţii – recalculat cu toate întârzierile, bineînţeles – o reşedinţă la alegere pe oricare dintre planetele Confederaţiei, împreună cu o rentă viageră şi 5% din toate afacerile care vor rezulta din exploatările de pe această planetă!

Tr ew-E rămase mut de uimire. Consultă cu ochii măriţi valoarea rentei care i se propunea.

– Fără bătaie de cap – misiuni, eşecuri şi alte de-astea! insistă căpitanul. Îţi vezi liniştit de ale tale până la sfârşitul vieţii, faci ce vrei, munceşti ca hobby…

– Dar de ce ar fi Confederaţia aşa de generoasă cu mine?

Căpitanul chicoti, apoi se făcu şi mai comod, cu trei dintre mâini sprijinindu-se pe burtă. Când vorbi, o făcu plin de emfază:

– Spre deosebire de alte rase, pe noi ne interesează ce se întâmplă cu membrii noştri. Îi ajutăm cum putem, iar dacă şi ei îşi îndeplinesc datoria de cetăţeni ne străduim să le facem viaţa cât mai uşoară. Ei, ce zici?

Tr ew-E bătu în retragere. Avea din nou senzaţia aceea de groază pe care o trăise atunci când văzuse platoul înţesat cu søregaarzi. I se părea că lucrurile se mişcă mult prea repede. Nehotărârea lui nu trecu neobservată.

– Ştiu la ce te gândeşti, îi întrerupse căpitanul şirul gândurilor. 5% e prea puţin. Sunt perfect de acord cu tine şi exact asta am spus şi eu în faţa guvernanţilor. Dar ministrul de finanţe mi-a pus în faţă o balanţă cu cheltuielile necesare reabilitării tale, costul misiunii, costurile presupuse de o rentă suficientă pentru a putea trăi fără grija zilei de mâine şi mi-a demonstrat credit cu credit justeţea acestui procent. Ca să-ţi poată acorda mai mult, guvernul ar fi fost nevoit să-ţi taie renta. Iar renta, dragul meu, este un lucru pe care-l capeţi indiferent ce se întâmplă. Subliniez: indiferent ce se întâmplă!

Se ridică în picioare şi, ocolind masa, îl luă pe Tr ew-E pe după umeri.

– Aşa că eu zic să nu mai pierdem timpul. Semnează, hai să facem planul de exploatare şi, imediat ce aterizăm, ai o echipă pe mână ca să începi treaba!

Tr-ew E înghiţi cu greu. Se bucurase că primise un loc în echipajul acestei expediţii, după o lungă perioadă în care acceptase tot felul de sarcini idioate şi prost plătite. Nu-şi pusese niciodată problema că alegerea sa pentru misiune ar fi fost altceva decât o recunoaştere a profesionalismului său. Iar acum, luat ca din oală, se străduia să înţeleagă care erau regulile jocului.

– Şi care este rolul meu, de fapt?

– Să găseşti resurse exploatabile, dragul meu! Resurse care să ne aducă multe, multe credite! îi trase cu ochiul căpitanul.

Încercă să dea o tentă veselă ultimelor cuvinte, deşi nu-i venea să zâmbească. Cariera lui viitoare depindea de rezultatul acestei misiuni. Îi prezentase foarte detaşat situaţia lui Tr ew-E, dar adevărul era că, în cazul unui insucces, unul dintre capetele care avea să cadă ar fi fost al lui. Până la urmă, oricât de mare i se părea povara lui Tr ew-E – şi se citea asta în comportamentul lui – era nesemnificativă în comparaţie cu cea de pe umerii căpitanul. Dacă misiunea eşua, Tr ew-E şi-ar fi primit măcar renta viageră care-i îngăduia să trăiască onorabil până la sfârşitul vieţii. În schimb, căpitanul acestei misiuni ar fi fost nevoit să-şi asume întregul eşec şi ar fi devenit dator pe viaţă guvernului Confederaţiei, fiind obligat să muncească gratis până la recuperarea pierderilor, pentru o locuinţă de serviciu infectă şi două mese de rahat pe zi.

 

*

 

Naveta intră în atmosferă în zona luminată de soarele albastru. Undele tale cerebrale se liniştesc. Frecvenţa lor se reduce, ceea ce optimizează funcţionarea tandemului psiho-simbiot.

– Aşa este, Stock! Mă simt de parcă aş fi gata să încep o meditaţie.

Pentru însoţitorii tăi brissi nu se vede nicio diferenţă notabilă. Sunt la fel de morocănoşi şi iritaţi, atenţi la manevrele de aterizare. Extinzi uşor AmbiSimţurile pentru a-i pipăi, dar nu insişti – nu vrei să considere că le violezi intimitatea. Starea lor e una de alienare, de parcă ar fi fost despărţiţi de haită, deşi între orice doi brissi aflaţi laolaltă se formează instantaneu o afinitate.

– Poate fi de la radiaţii, presupui.

Asemenea speculaţii ştiinţifice intră în sfera de competenţe a lui Caa-poo. Renunţi şi te limitezi la ceea ce ştii să faci. Închizi ochii, îţi acordezi respiraţia, apoi laşi AmbiSimţurile să se extindă ca o mantie vălurită. Undele pătrund în atmosfera planetei şi coboară spre structura ei cristalină. E un mediu nefamiliar, a cărui poveste este greu de descifrat pentru un cuplu aspirant. Poate că, după o vreme petrecută aici, AmbiSimţurile se vor sensibiliza îndeajuns pentru a înţelege mesajul acestei planete. Deocamdată, povestea pare scurtă, seacă:

Am văzut alte lumi. Am găsit un bilet de plecare.

Totuşi, e un prim pas în comunicare. Ştii la ce face referire mesajul receptat – expediţia anterioară, soldată cu un eşec în stabilirea Contactului. Faptul că biosistemul percepe acea vizită ca pe un eveniment benefic creşte şansele  unui Contact. E nevoie doar de răbdare.

 

*

 

Imaginea platoului era tot mai clară. Computerul de bord conducea naveta lin spre sol, asistat de brissii din cabina de comandă. Masivi, blănoşi, cu patru braţe şi două picioare scurte, cu o coadă flocoasă şi un cap asemănător botului unui animal, aceştia era atenţi la manevrele finale. Tr ew-E privea transpus cadrul pe care-l mai văzuse cu ani în urmă, în ceea ce-i părea o altă viaţă. Cu greu îşi dădu seama că unul dintre colegi vorbea cu el. Reuşi să devină atent doar cât să prindă întrebarea:

– Eşti aici din cauza Cartei, nu-i aşa, Tr ew-E?

Brissul cu mustăţi sure îl săgetă pe curios cu o privire tăioasă.

– Habar n-am despre ce vorbeşti, We er-Y! mormăi el cu jumătate de gură.

– Am auzit că există o Cartă prin care primii exploratori ai unei planete capătă nişte drepturi, insistă celălalt.

Ceilalţi brissi ciuliră urechile.

– E adevărat, Tr ew-E? întrebă o albinoasă.

– Capeţi vreo mină sau aşa ceva! nu se lăsă We er-Y.

Tr ew-E ridică din umerii inferiori.

– O să fii bogat? insistă şi albinoasa.

– Hei, brissule! îl bătu Fy us-S cu braţul peste spate. Eşti tare, zău aşa! Sper să nu ne uiţi!

Văzând că nu mai are rost să nege, Tr ew-E bătu în retragere.

– Nu e ceea ce credeţi. Primesc şi eu o cotă parte, dar exploatările sunt ale statului. Hai să lăsăm asta, avem o aterizare de supravegheat!

Doar el reveni cu atenţia la manevre. Fy us-S şi albinoasa îl studiau cu o expresie amestecată de admiraţie şi invidie, în timp ce We er-Y nu părea hotărât să cedeze.

– Te-au şantajat, nu-i aşa? Te-au pus din nou pe picioare ca să-i îmbogăţeşti…

Tr ew-E se opri din lucru şi scrâşni din dinţi.

– Haide, Tr ew-E, nu te mai ascunde! Suntem toţi în aceeaşi barcă; nouă poţi să ne spui.

– Aşa e! întări albinoasa.

Fy us-S se răsuci de la comenzi şi-şi ciuli urechile, în timp ce Tr ew-E schelălăi.

– Nu m-au şantajat, începu el fără convingere.

– Au ei metodele lor să nu dea impresia asta! lămuri We er-Y problema. Te fac să ţi se pară că eşti erou.

– A fost doar o propunere din partea lor, încercă Tr ew-E să pară mai hotărât. Fără mine, oricum nu puteau face nimic. Mi-au plătit partea mea de drepturi şi investesc alături de mine aici, pe planetă.

Fy us-S strănută zgomotos, apoi îşi scutură laţele prinse cu bentiţe.

– Şi, bineînţeles, deoarece statul bagă grosul este normal să capete partea mai mare! încheie Tr ew-E explicaţia.

We er-Y se aplecă înainte conspirativ şi mârâi.

– Cât ţi-au dat?

Ceilalţi îi imitară gestul. Tr ew-E îşi drese vocea.

– Eu… eh, în fine… am spus că sub douăzeci la sută nici nu discut, minţi el.. Şi o rentă viageră! accentuă ridicând laba stângă.

– Uau, brissule, da’ eşti tare! se entuziasmă Fy us-S.

We er-Y se dădu înapoi pe spate cu aerul acela atotştiutor care parcă zicea „eram sigur” şi pufni dispreţuitor.

– Te-au făcut cum au vrut! Păi ce, ăla e procent?

– Mie mi se pare ok, îi luă albinoasa apărarea lui Tr ew-E.

We er-Y bătu cu pumnii mâinilor stângi în perete.

– Şi uite de-aia stăm toţi în împuţiciunea asta şi facem treburile murdare! Pentru că tot ce ne dau ăia de sus ni se pare ok! Înţelegeam să le rămână lor douăzeci, dar aşa…

– Totuşi ei investesc…, încercă albinoasa să-l atenţioneze.

– Rahat! scuipă scârbit We er-Y. La averile pe care le au ăia de sus e o nimica toată. În plus nu creditele contează, ci dreptul! Iar ăsta-i aparţine lui Tr ew-E.

Albinoasa şi brissul cu bentiţe căzură pe gânduri, studiind argumentele camaradului lor.

– Ai semnat ceva? continuă acesta.

– N… nimic… ireparabil! se codi Tr ew-E.

We er-Y dădu din capul lăţos.

– Bine ai făcut! La întoarcerea în Confederaţie să-ţi iei un avocat şi să-i storci de bani!

– La mine în haită este unul bun, brissule! sări Fy us-S. Te pun cu el pe felie! lătră el.

Tr ew-E scânci abia audibil şi dădu şi el din cap. Naveta se aşeză lin pe platoul întins, iar computerul de bord făcu o ultimă verificare de rutină a sistemelor.

– Tr ew-E?

Vocea uşor distonantă a căpitanului se auzi în difuzor şi se suprapuse peste şuieratul de agonie al motoarelor. Brissul apelat aruncă o ultimă privire consolei din faţa sa, verificând încă o dată parametrii aterizării, apoi răspunse apelului căpitanului.

– Anunţă-i pe Caa-poo, pe Allaeus şi pe Stock că am aterizat! solicită acesta.

 

 

Fac un zbor de rodaj pe platoul de aterizare, pentru a calibra landerul la condiţiile søregaarde de mediu. Vehiculul este o structură coraligenă sferică formată din polipi care se înmulţesc prin înmugurire. Între mine şi el are loc un schimb permanent: mă hrănesc cu mucusul secretat de polipi şi-l impregnez la rândul meu cu picurii eliberaţi de corp. Enzimele din compoziţia picurilor mei dau naştere unor reacţii chimice în structura coraligenă. Astfel, landerul dobândeşte proprietăţile necesare deplasării şi interacţiunii cu mediul. Performanţele sale sunt inferioare vehiculelor standard, dar fiabilitatea este net superioară.

N-am nevoie de tehnologii ca să interacţionez cu mediul. Nu există proces fizic pe care să nu-l pot reproduce cu ajutorul unei reacţii chimice.

În zborul de rodaj colectez date despre mediu. Pe baza lor voi face lista enzimelor pe care trebuie să le produc. Ele vor genera în polipi reacţiile chimice necesare unei funcţionări optime a landerului pe această planetă.

Îmi rostogolesc trupul sferic şi blănos prin mucusul care căptuşeşte interiorul. Sporii care compun landerul produc continuu formaţiuni organice nutritive, pe care le absorb prin fiecare fir al blănii.

Prima zi pe o planetă nouă este întotdeauna epuizantă. Colectez continuu date. Le prelucrez şi schimb corespunzător compoziţia enzimelor. În procesul final transfer aceste enzime landerului, ajutându-l să-şi ajusteze funcţionarea la condiţiile de mediu.

Când voi termina de analizat datele, îmi voi corela bioritmul meu cu ciclul zilei søregaarde.

 

*

 

Interfonul zumzăi. Căpitanul schimbă rapid imaginea de pe consolă şi deschise uşa. Privind atent în stânga şi în dreapta, We er-Y intră în încăpere.

Căpitanul miji ochii şi-l scrută pe noul intrat, încercând să ghicească ce-l aducea acolo. Îi făcu semn să se aşeze şi-l îmbie cu un şomoiog, pe care astronautul nu-l refuză. Ritualul aprinderii şomoioagelor făcu să se mai scurgă câteva clipe, destinzând atmosfera.

– Căpitane – începu We er-Y – nu vreau să-ţi faci o impresie greşită despre mine, dar ştii că-mi place să fiu întotdeauna corect. Sunt un briss păros de nădejde şi vreau ca lucrurile să se desfăşoare mereu bine, astfel încât toată lumea să fie mulţumită.

Căpitanul îl studie mai departe tăcut printre rotocoalele de fum, căutând să pătrundă înţelesul cuvintelor.

– Mai exact, este vorba despre anumite… hai să le zic „probleme” apărute în cadrul acestei misiuni.

Căpitanul ciuli urechile. Erau îndeajuns de multe probleme în premisele acelei misiuni; nu avea nevoie de altele.

– Mă refer la… Tr ew-E, coborî brissul glasul. Comportamentul lui mi se pare… inadecvat.

Căpitanul se înnegură şi-şi drese glasul. Cu mâna dreaptă inferioară îşi scărpină coapsa păroasă, apoi întrebă răspicat, pe un ton calm:

– De ce consideri acest lucru?

We er-Y se aşeză mai confortabil în fotoliul pe care stătea, lăsând capul pe spate.

– Păi, nu ştiu dacă e înţelept ca Tr ew-E să comenteze în gura mare prevederile Cartei. Adică, ştim cu toţii condiţiile misiunii de faţă, dar… chiar să comenteze în gura mare… ştii… sunt anumite lucruri nu neapărat confidenţiale, dar…

– Am înţeles ce vrei să spui! îl întrerupse căpitanul, cuprins brusc de interes. Şi cam ce a spus Tr ew-E despre asta?

– Bine, nu cine ştie ce, dar s-a tot lăudat cu drepturile lui, cu faptul că a făcut guvernul Confederaţiei să-i mănânce din palmă. Că guvernul a vrut să-i dea şaizeci de procente, dar el a spus că sub optzeci nici nu discută şi, când le-a prezentat informaţii că rasa orscordă vrea să fie prima care-şi reabilitează participantul la misiune, guvernul a fost obligat să cedeze…

Chipul căpitanului era o combinaţie de furie mocnită cu uimire.

– A spus… dezvăluit aşa ceva?

– Da. Şi s-a tot lăudat cu cât va fi el de bogat şi cum va pune condiţii în continuare pentru fiecare mină deschisă pe Søregaard… Ştii, nu vreau să apar într-o lumină nefavorabilă, dar sunt un bun cetăţean briss şi nu mi se pare normal să se facă tam-tam pe asemenea teme. Fy us-S şi Og du-P, îi ştii cum sunt, mai… slabi! Îl privesc acum ca pe un erou.

Căpitanul îşi muşcă buzele.

– Am înţeles, We er-Y şi mulţumesc pentru că mi-ai relatat aceste lucruri. Ţine-mă la curent în continuare şi… nu vei regreta! accentuă el ultimele cuvinte.

Brissul se ridică de pe fotoliu şi se înclină slugarnic.

– Mulţumesc pentru bunăvoinţă, dar fac asta doar pentru că sunt un bun briss.

– De acord, de acord! Dar un bun briss trebuie… apreciat! încheie căpitanul cu un zâmbet.

We er-Y salută scurt şi apoi se îndreptă spre ieşire, în timp ce căpitanul se lăsa pe spătarul fotoliului. Tocmai mai apăruse încă o necunoscută în ecuaţia complicată a acelei misiuni. Pentru a-şi alunga gândurile negre, verifică rapoartele legate de specialiştii în Contact pe care-i adusese pe Søregaard. Albeinul părăsise naveta la bordul landerului său coraligen. Cuplul om-nihr îşi stabilise tabăra în peştera despre care expediţia anterioară menţionase că adăpostea søregaarzi.

Simţea nevoia încă unui şomoiog, care să-l liniştească.

 

*

 

Pl on-C îşi face datoria cu conştiinciozitate. Deşi atât tu, cât şi Caa-poo i-aţi refuzat serviciile, el îşi vede de atribuţiile lui. A programat o dronă şi a pus-o pe urmele landerului în care călătoreşte albeinul, iar pentru tabăra ta a ordonat realizarea unui cordon de siguranţă. Munca este dificilă şi de durată, iar brissii au fost nevoiţi să lucreze şi în afara perioadei care le convine. Preferă perioada galben-verzuie. Lumea care se naşte sub soarele roşu le exacerbează instinctele primare, făcându-i irascibili şi greu de stăpânit.

Ţie îţi induce o stare de linişte prezenţa solitară a soarelui albastru. Lor le amorţeşte simţurile şi le alimentează psihozele. De când a răsărit soarele roşu, nervozitatea lor a devenit tot mai vizibilă. Nici ţie nu-ţi place, aşa încât nu te aventurezi să-i sondezi – nici nu vrei să le inflamezi şi mai mult biocâmpurile supra-excitate. E de ajuns că simţurile tale sensibile le detectează iritarea, tendinţa de a fuşeri lucrurile şi de a pleca cât mai repede spre adăpostul navetei.

Pl on-C, şeful securităţii, este un individ puternic. Îşi poate inhiba instinctele şi temerile ancestrale pentru a se concentra asupra sarcinilor pe care le are de îndeplinit. Ştie şi el care este starea de spirit a echipei, prin urmare începe să-şi exercite tot mai mult autoritatea poziţiei în faţa subalternilor. Ordinele sale sunt acum lătrături scurte, ameninţătoare, dublate din când în când de fluierul cu ultrasunete. Acesta are un efect dureros asupra brissilor, aproape tangibil. Interesant este faptul că, deşi este tot briss, Pl on-C pare mai rezistent la sunetul lui.

– Are antrenament special, comentezi.

Când ultimele dispozitive ale cordonului de siguranţă sunt aşezate la locul lor, iar instalaţia este testată, Pl on-C vine să te întrebe dacă mai poate fi de folos cu ceva. Chiar dacă ar mai fi, n-ai putea să ceri nimic echipei terorizate care stă la câţiva paşi distanţă şi priveşte tot mai neliniştită în jur. Empatia crescută te împiedică să abuzezi de cei din jurul tău şi-ţi induce dorinţa de a-i ajuta, în măsura în care acest lucru îţi stă în putere. Îi mulţumeşti pentru amabilitate.

– Dacă mai apare ceva, te anunţ.

Pl on-C insistă să faceţi schimb de protocoale, astfel încât – în cazul unei urgenţe – să-l poţi apela direct pe el, fără intermedierea echipei de la bord. Apoi, cu strigăte scurte şi răguşite, îşi adună echipa şi o trimite spre navetă. Ordinul său are efectul unui energizant – brissii se revigorează subit, îşi adună lucrurile şi pornesc într-un marş frenetic spre ieşirea din peşteră. Nuanţele de violet care se întrevăd prin găurile din tavan îţi indică faptul că soarele albastru a răsărit şi el, iar asta îţi dă curaj să apelez la AmbiSimţuri. Ele te  informează că echipa a străbătut Culoarul Albastru şi menţie un ritm alert pe platoul de aterizare. Te aşezi în poziţia clasică de meditaţie.

– Iar acum, Stock, după ce ne-am făcut încălzirea, hai să folosim AmbiSimţurile la capacitatea lor maximă!

 

*

 

Cei şapte brissi părăsiră naveta. Arătau caraghios în costumele lor cu contragreutate care-i făceau să se legene uşor în timpul mersului. Doi dintre ei se desprinseră de grup, mergând mai repede, în timp ce ceilalţi patru rămaseră să instaleze circuitul video de supraveghere.

Iar asta ne va lua toată perioada verde a zilei, estimă Tr ew-E. Ne-ar fi prins bine viteza şi energia lui Dovol.

Oftă, în timp ce urmărea intrucţiunile privind aşezarea primului set de antene. Îşi amintea aterizarea precedentă de parcă avusese loc cu câteva zile înainte. Masculul fraake îl avertizase atunci despre riscul expunerii la o atmosferă insuficient testată.

Cunosc pe cineva care a stat în carantină ani la rând pentru că s-a expus într-un mediu care nu fusese în întregime analizat. N-a avut nimic până la urmă, dar nici întreg la minte nu mai era după ce i-au dat drumul! spusese acesta.

Tr ew-E zâmbi amar la ironia sorţii. Când băştinaşii atacaseră, tocmai casca lui Dovol se crăpase, expunându-l la atmosfera søregaardă. Ultima dată când îl vizitase – cu puţin timp înainte de misiune – masculul fraake era cu moralul la pământ. Zilnic avea parte de analize, fiecare repetată la intervale regulate. Tr ew-E se temea că Dovol avea să se procopsească cu o sumedenie de maladii, toate provenite pe cale psihică. Ultimele vizite îi arătaseră un mascul fraake depresiv, care începuse să se gândească la sinucidere.

Solul dur bocănea surd sub tălpile cu contragreutate ale astronauţilor, ridicând nori mici de praf fin, turcoaz. În ciuda aparenţei de cristal, pământul avea o consistenţă stranie: se desfăcea uşor în faţa tânăcopului reglabil şi apoi se strângea pe piciorul metalic al antenelor. Părea un aluat nedospit care lua forma recipientului.

În escapada precedentă realizaseră un cordon de protecţie în jurul taberei pe care şi-o instalaseră în peşteră Allaeus şi Stock. Acum străbăteau platoul de aterizare, plantând antene. În periplul lor trecură pe lângă un crater deasupra căruia plana o ceaţă verzuie, asemănătoare unei emanaţii de gaz otrăvitor. Părea o poartă către altă lume, iar Tr ew-E se întrebă dacă nu cumva, intrând în acea ceaţă, ar fi păşit în trecut. Poate i-ar fi văzut pe căpitan, pe de Fon şi pe Gu’h-sss cum aleargă spre scuterul cu care Sanders şi Dovol fugeau de søregaarzii furibunzi.

Fantomele trecutului nu încetau să-l bântuie.

Lucrul se desfăşură destul de repede până când ajunseră la Culoarul Albastru. Consistenţa acestuia le dădu de furcă, îngreunându-le misiunea. Tr ew-W ciocăni precaut peretele în care erau încastrate vinişoare cu forme interesante. Lovi apoi cu mai multă putere, reglând forţa târnăcopului, până obţinu o gaură mică din care porneau zeci de crăpături ramificate. Puse mâna pe stratul exterior care se descuamă, lăsând locul neted.

Nici colegii săi nu avură mai mult succes, aşa încât se adunară cu toţii la un loc pentru a ţine o scurtă şedinţă.

– Nu putem monta antene fixe aici.

Observaţia lui An ce-H era superfluă. Cu toţi constataseră acest lucru.

– Dacă face o gaură mai adâncă folosind o mini-foreză? Am putea monta telescoape la ghearele de prindere ale antenelor, ca să le ancorăm mai adânc.

Tr ew-E îşi desfăcu geanta pe care o purta agăţată de pulpa piciorului drept. Scoase mini-foreza şi reglă intensitatea şi lungimea razei laser. Când o porni, bâzâitul slab al motorului se amplifică din cauza ecoului. Lucrurile părea că merg bine – raza pătrundea contant în surafaţa dură. Apoi, brusc, o izbucnire luminoasă aproape că-l orbi. Scăpă mini-foreza şi păşi în spate, împiedicându-se. Căzătura dureroasă îi salvă viaţa – mini-foreza explodă, iar o bucată din motor trecu razant pe deasupra căştii. Doi dintre camarazii săi, aflaţi mai aproape, se repeziră să-l ridice.

– Eşti bine? îl întrebă St ap-A.

În glasul ei se citea îngrijorarea. Aflat încă în stare de şoc, Tr ew-E mormăi indecis.

– Ce-a fost asta?

– În cazul în care mini-foreza n-avea vreo defecţiune, cred că s-a produs vreo reacţie cu un element din compoziţia peretelui.

An ce-H continua cu explicaţiile redundante. Tr ew-W îşi recăpătă suflul şi privi critic bucăţile mini-forezei, împrăştiate în Culoarului Albastru. Unele dintre ele ricoşaseră din pereţi şi fuseseră aruncate departe.

– Deocamdată trebuie să găsim o soluţie provizorie, comentă. Vom folosi antene mobile.

– Sunt instabile, observă Fy us-S.

– E tot ce avem.

Antenele cu pricina erau destul de mari şi foloseau un dispozitiv care se baza pe efectul Coandă pentru a fi atrase de suprafeţele dure. Instabilitatea, fragilitatea şi costul făcea din aceste antene un produs de nişă, dar în situaţii ca aceea îşi dovedeau utilitatea. După perioada de derută, echipa se organiză din nou şi reîncepu lucrul. Tr ew-E luă un fragment desprins din perete şi-l îndesă în recipient. Faptul că pereţii culoarului îşi păstrau culoarea albastră indiferent de soarele de pe cer era o proprietate pe care-şi dorise s-o studieze şi cu ocazia precedentei descinderi pe Søregaard.

Culoarul era lung de aproape un kilometru şi cotea de câteva ori, astfel încât astronauţii se văzură nevoiţi să realizeze calcule minuţioase pentru ca materialul compozit al pereţilor să nu ecraneze transmisia.

La capătul culoarului îi aştepta sala în care-şi făcuseră tabăra Allaeus şi Stock. Aceasta era izolată de un material transparent, care permitea observaţiile din şi spre ea. Omul era întins într-un sac de dormit – un lucru care ţinea mai mult de confortul psihic decât de cel fizic, deoarece tabăra era izolată termic. Partenerul său, tăcutul şi misteriosul nihr, stătea la fel de impasibil ca pietrele din jur. Tr ew-E nu putea spune dacă doarme sau e treaz – Stock era mereu tăcut şi se mişca asemenea unei umbre.

Cuplul om-nihr îl fascina. Ca orice briss avea prezent instinctul comuniunii, al afinităţii. Dar faptul ca două fiinţe aparţinând unor rase diferite să stabilească o legătură telepatică şi senzorială la un asemenea nivel i se părea de domeniul fantasticului. Două fiinţe care acţionau ca una singură. În timpul călătoriei, brissul îl descususe pe om cu privire la partenerul său şi aflase că Stock vedea, auzea, simţea şi înţelegea tot ce se întâmpla în jurul său, dar comunica doar cu Allaeus, prin telepatie.

Care e relaţia dintre voi? întrebase Tr ew-E.

Eu sunt un fel de extensie a organelor sale de simţ, în timp ce el reprezintă pentru mine mediul care-mi permite să-mi folosesc la maxim capacităţile extrasenzoriale. La nivel mental, ai putea spune că reprezentăm o singură conştiinţă care animă două trupuri. Stock e starea pasivă, iar eu cea activă.

Simbioza era interesantă, iar Tr ew-E se miră de diversitatea din rândul marii specii a oamenilor. Sanders, omul pe care-l cunoscuse în precedenta expediţie, avea mai puţin de doi metri, piele palidă şi se baza exclusiv pe raţiune. Allaeus depăşea trei metri, întocmai ca Dovol, avea pielea indigo şi opera la nivelul simţurilor. Această variaţie era un semn de evoluţie din punctul de vedere al brissilor, care cunoşteau la rândul lor mai multe forme fizice.

Nihrul era o şopârlă bipedă cu faţă triunghiulară şi ochi alungiţi, străbătuiţi de dâre roşietice care-i dădeau un aer de cruzime. Tr ew-E ştia că aceasta era doar o iluzie, cel puţin în acele vremuri. Singura urmă de violenţă de care era capabil un nihr stătea ascunsă între cutele de grăsime de pe burtă, în spatele eşarfei ale cărei falduri se strângeau într-un brâu de oţel. Gniou, vietatea parazită, era un ghem de ţepi care se hrănea cu grăsimea din abdomenul nihrului şi care, la comanda telepatică a stăpânului său, putea omorî orice se afla prin preajmă. Tr ew-E se întrebă dacă nu cumva acesta era doar un mit menit să ţină posibilii agresori la distanţă de o specie paşnică şi ameninţată cu extincţia.

Înainte de părăsi peştera, Tr ew-E aruncă o privire în jur: părea neschimbată. Chiar şi piatra-artefact era la locul ei.

 

 

Ziua søregaardă se împarte în trei intervale aproximativ egale. Unul e guvernat de soarele roşu, al doilea de cel albastru, iar al treilea de sistemul binar. Fiecare perioadă presupune schimbări de mediu substanţiale.

Perioada roşie se caracterizează printr-o sporire a activităţii electromagnetice. Structurile cristaline ale planetei constituie amplificatoate perfecte pentru acest fenomen. Plimbarea efectuată pe platou în perioada roşie scoate la lumină doar o întindere pustie. Solul dur este întrerupt pe alocuri de stânci dezvoltate sub forma unor structuri cristaline aproape perfecte din punct de vedere geometric. Pare un peisaj de pe o planetă moartă. Doar vânturile care bat cu destulă putere indică prezenţa unei atmosfere. Periodic se scutură fulgi cristalini care, în lumina roşe filtrată de nori, dau impresia unor pietre preţioase căzut din cer. Temperatura este coborâtă, iar presiunea atmosferică extrem de scăzută. Este evident de ce această perioadă le induce stări depresive unor fiinţe ca oamenii sau brissii.

Perioada albastră aduce cu ea un fenomen interesant: o uşoară scădere a atracţiei gravitaţionale. Structurile cristaline par să sublimeze la nivelul superficial al suprafeţei. Asta duce la o degajare continuă a unor gaze – probabil greu de distins pentru organele vizuale obişnuite. Înălţarea acestora spre nori se face sub forma unor fuioare sau ale unor aglomerări, în funcţie de densitatea substanţei din care sunt alcătuite. Există o probabilitate mare ca aceste aglomerări gazoase să fi fost confundate cu nişte fiinţe de către expediţia anterioară. Dacă este aşa, søregaarzi vor rămâne o legendă similară fantomelor anumitor culturi.

Perioada galben-verzuie face planeta să semene cel mai mult cu o planetă locuibilă. Temperatura şi presiunea atmosferică cresc simţitor, iar luminozitatea este suficient de puternică pentru a permite dezvoltarea planetelor. Sub acţiunea combinată a celor doi sori, anumite structuri ramificate de pe suprafaţa cristalelor prind viaţă. Îmi dau seama că sunt licheni de tipul fungilor. Sub acţiunea temperaturii, umezelii şi a luminii propice ies din starea de conservare şi încep un proces accelerat de acumulare a substanţelor nutritive. În unele crăpături zăresc şi câteva inflorescenţe, dar nimic nu indică o dezvoltare a florei dincolo de un nivel primar. În ceea ce priveşte fauna, am zărit doar câteva colonii de viermi inelaţi translucizi.

În mod evident, pe Søregaard există doar un ecosistem rudimentar. Nu apar nici diversitatea, nici palierele evolutive necesare dezvoltării piramidale până la o formă de viaţă superioară. Corelate cu observaţiile din perioada albastră, aceste lucruri pun sub semnul întrebării posibilitatea existenţei unei specii indigene inteligente.

Datele colectate îmi indică faptul că perioada proprice studiilor mele este cea roşie. Îmi solicită cel mai puţin resursele şi-mi permite să mă concentrez asupra colectării datelor.

În restul timpului mă voi odihni şi voi compila datele culese.

 

*

 

– Ai terminat, Tr ew-E?

– Imediat, mormăi brissul.

Verifică încă o dată ce lucrase în ultimele ore. Întocmirea hărţii geologice pe baza datelor culese de precedenta expediţie îi luase mai mult timp decât estimase. Dintr-un motiv necunoscut, o parte dintre înregistrări suferiseră alterări. Tr ew-E bănuai că acestea se datorau imixtiunii comisiei care anchetase eşecul acelei misiuni. Cine ştie ce date preluaseră de acolo sau ce programe-spion folosiseră pentru a decripta eventuale înregistrări mascate. Bănuia că, prin vreo arhivă secretă, era stocată şi înregistrarea originală. Dar el fusese nevoit să se descurce cu materialul clientului, aşa cum se prezenta acesta.

Căpitanul, şeful securităţii şi An ce-H aşteptau tolăniţi pe fotoliile joase, cu şezut larg. Ca de obicei, cel dintâi savura un şomoiog înnăbuşit cu arome exotice. Pl on-C refuzase să se dedea acelui obicei ritualic şi verifica afişajele de pe brăţările care i se întindeau de la încheieturile mâinilor stângi până la coate. Ele îl ţineau permanent în legătură cu toate camerele şi elementele de securitate cu care împânzise platoul folosit ca loc de aterizare.

– Gata! anunţă Tr ew-E.

Peretele cabinei căpitanului se transformă într-un ecran gigantic, pe care se desfăşură harta. Tr ew-W folosise codificarea standard pentru a însemna locurile din care culesese probe expediţia anterioară şi marcase zăcămintele posibile din zonă.

– An ce-H, ai obţinut analiza spectroscopică a sondei plasate pe orbită? întrebă căpitanul după ce studie harta lui Tr ew-E.

Brissul confirmă şi trecu la consolă. O succesiune de comenzi transformă peretele într-o hartă desfăşurată a suprafeţei planetei Søregaard.

– Nu prea are acurateţe, se strâmbă Tr ew-E.

– Dar detectează unele semnături în compoziţia solului, observă căpitanul. Asta ne poate fi de folos

An ce-H focaliză zona platoului şi o mări, suprapunând pe ea harta lui Tr ew-E. În cele mai multe cazuri, zonele colorate ale acesteia corespundeau petelor difuze provenite de la sondă.

– Aici se pare că sunt depozite ale mineralelor recoltate de prima expediţie, indică An ce-H. Indică locurile în care hărţile nu coincideau: Aici se pare că e doar o aglomerare comună de sedimente, fără ceva reprezentativ.

Toţi ştiau să interpreteze acele hărţi, aşa încât nu băgară în seamă platitudinile debitate de An ce-H. Căpitanul urmări un marcaj care începea din extremitatea estică a platoului şi se continua peste crestele muntoase, până la o câmpie îndepărtată. Aglomerările marcate pe hartă se desfăceau în fuioare care se împleteau aleator la distanţe mai mari, generând noi pete.

– Ce reprezintă codul ăsta? ceru el informaţii.

– Beriliu.

Palmele celor două braţe superioare plesniră a încântare.

– Asta e o resursă foarte valoroasă!

An ce-H indică o mare întinsă colorată într-o nuanţă cenuşie.

– Iar aici pare a fi o rezervă de sare de galiu.

– E uriaşă! bâigui Tr ew-E uluit.

– Dar e pe cealaltă faţă a planetei, ieşi Pl on-C din muţenie.

– Vom trimite o sondă de explorare.

– Căpitane, pentru a o putea urmări va trebui să mai plasăm câteva sonde pe orbite geostaţionare. Nu cred că merită cheltu…

– Dacă nu dovedim că planeta asta e profitabilă din punct de vedere economic, nu va fi meritat nicio cheltuială! Amplasăm o sondă pe orbită geostaţionară, iar pe cealaltă o punem să urmărească sonda de explorare. Când va ajunge din nou în aria de vizibilitate a sondei geostaţionare, ne va comunica datele culese.

Căpitanul vorbi pe un ton care nu admitea să fie contrazis. Analiză hărţile mai departe şi constată, cu o grimasă de dezamăgire, că doar o singură rezervă a platoului merita să fie băgată în seamă. În schimb, înspre vest şi înspre nord se vedeau două marcaje a căror dimensiune stârnea interesul.

– Acolo ce se găseşte?

– Litiu, explică Tr ew-E.

– Excelent! Să sperăm că estimările sondei orbitale se potrivesc cu realitatea din teren. Se răsuci spre Pl on-C: Avem direcţiile de căutare. Vreau un grafic de explorare după care să putem programa sondele. Vom lucra pe schimburi.

– Voi împărţi echipajul pe activităţi.

– Perfect. Dar, dacă apare ceva neprevăzut, ai dezlegare să iei orice briss din oricare tip de activitate. Securitatea vine pe primul loc!

Căpitanul spera ca temerea eşecului să nu fi răzbătut prin glasul lui. Misiunea anterioară se soldase cu victime, ceea ce făcea acest subiect extrem de sensibil. Pl on-C aprobă scurt, apoi cei prezenţi plecară să-şi îndeplinească sarcinile.

 

*

 

Eşti destul de confuz. Peştera aceasta – locul de întâlnire al søregaarzilor, după mărturiile expediţiei anterioare – a rămas pustie după călătoria sorilor pe cer. Dacă este să dai crezare înregistrărilor, perioada albastră ar fi trebuit să aducă cu ea populaţia locală.

– Crezi că au părăsit aceste meleaguri după cele întâmplate la contactul precedent? Stai un pic pe gânduri şi reformulezi: Or fi plecat atunci, după eşecul contactului? Sau or fi fugit speriaţi când ne-au văzut venind?

Ai venit pe Søregaard extaziat ca un copil mic, aşteptându-te să vezi un joc de culori cu care să realizezi o grandioasă simfonie luminoasă. Chiar aşa te-ai exprimat:

Vreau să fiu dirijorul unei grandioase simfonii luminoase!

Peştera este pustie. Singurele lumini sunt cele formate de razele care se strecoară prin găurile din tavan. În lipsa altui stimul te aşezi în poziţie de meditaţie, cu ochii deschişi şi laşi cei trei sori ai Søregaardului să se plimbe pe deasupra peşterii. În starea aceea a non-minţii în care exişti doar la timpul prezent, succesiunea de lumini se aseamănă cu a unui aparat de fotografiat supraexpus. Conştiinţa ta înregistrează curgerea unei zile întregi ca pe un prezent etern, iar jocul luminilor roşii, albastre şi galben-verzui crează un efect stroboscopic impresionant. În locul unei simfonii luminoase, amintirea ta din starea de conştienţă păstrează imaginea unui balet al culorilor.

– Să fi fost supraexpuse aparatele de înregistrare folosite de expediţia anterioară? te întrebi gânditor. Să fi interpretat aceste jocuri de lumini ca fiind fiinţe adevărate?

Nu ţi se pare plauzibil. Poate că un membru al echipajului ar fi fost păcălit de acest carusel colorat, dar în niciun caz toţi.

– Erau specialişti bine pregătiţi. Expediţia era condusă de un arlot, şeful securităţii era un om, iar echipajul cuprindea un fraake. Nu, mă tem că ipoteza asta cade!

Concluzia nu elimină senzaţia frustrantă a opacităţii planetei. De fiecare dată când extinzi AmbiSimţurile, desluşeşti acelaşi mesaj, repetat obsesiv:

Am văzut alte lumi. Am găsit un bilet de plecare.

 

*

 

Retras în cabina lui, Tr ew-E reglă aparatele şi aşteptă efectuarea analizelelor. Verifică meticulos parametrii, căutând să analizeze cât mai complet bucata desprinsă din peretele culoarului albastru. Folosea pentru asta un program creat de el, bazat pe grafuri.

Mi-ar fi prins bine ajutorul lui Dovol.

Masculul fraake avea o imaginaţie deosebită, construind ipoteze din nimic. Multe dintre ele erau fanteziste, dar lui Tr ew-E îi plăcea să introducă în calculele sale orice idee, să acopere o paletă cât mai largă de posibilităţi. Metodele sale erau lente şi eficienţa lor se dovedea aproape nulă în cazul problemelor simple, motiv pentru care nu fusese apreciat în cariera de programator. Ceilalţi considerau că pierdea vremea cu o multitudine de amănunte irelevante, care afectau credibilitatea rezultatelor programelor sale.

După ce rulă o întreagă gamă de teste, softul conceput de el dădu un rezultat care-l puse pe gânduri. Analiza susţinea că materialul din care era constituit peretele culoarului era transparent. Prin urmare, razele de lumină care-l străbăteau făceau să vibreze electronii acestuia şi să devină ei înşişi surse de lumină. Emisia se făcea cu predilecţie în domeniul lungimilor de undă scurte şi, astfel, lumina difuzată de culoar căpăta un aspect albastru-fluorescent.

Îşi scărpină braţul drept superior, gânditor. În mod normal, această difuzie constituia motivul pentru care, pe unele planete, cerul era albastru. Dar aici cerul îşi schimba culoarea în funcţie de soarele care se ridica deasupra orizontului: era sângeriu, violet, albastru, sau avea o tentă galben-verzuie.

Şi atunci, dacă atmosfera nu este mereu albastră, cum de se întâmpla acest lucru cu pereţii culoarului? Nu pot fi mai transparenţi decât atmosfera…

Calculatorul derulă un set de ipoteze. Una dintre ele punea fenomenul pe baza unei atmosfere prea rarefiate. Tr ew-E o găsi destul de improbabilă. O alta considera că structurile cristaline de la suprafaţa planetei reflectau lumina în aşa fel încât, focalizată pe lungimea culoarului, creau o iluzie.

Tr ew-E luă bucata de piatră din dispozitivul în care era analizată şi o studie atent. Simţea că se învârte în jurul problemei, iar răspunsul se află chiar sub botul său. Cum ar gândi Dovol în situaţia asta?

Îi lipsea masculul fraake – de fapt îi lipseau toţi colegii din precedenta expediţie. Nu fuseseră ei extrem de apropiaţi, dar traiul în acele condiţii precare îi obligase la o serie de compromisuri care stabilise o oarecare intimitate. Paradoxal, acum când se afla printre ai lui, Tr ew-E se simţea mai înstrăinat decât atunci. Doar Fy us-S i se părea mai accesibil cu stilul său lejer – uşor naiv, chiar. Tr ew-E puse deoparte bucata pe care o studia şi părăsi cabina strâmtă. Coridorul era înghesuit – cel puţin pentru conformaţia unui briss, a cărui talie joasă şi masivă necesita spaţiu în care să se rotească pentru a permite deplasarea pe cele două picioare scurte.

Probabil că Allaeus a considerat coridorul prea scund, încercă să se consoleze gândindu-se la necazul altuia.

Cabina lui Fy us-S se afla la trei uşi distanţă de a sa, pe partea cealaltă a culoarului. Apăsă soneria şi aşteptă. Văzând că nu primeşte niciun răspuns, mai încercă o dată, apoi dădu să plece. Un declic îl ţintui pe loc. Tr ew-E privi mirat ledul care-i confirma deblocarea uşii. Fy us-S nu ceruse nicio informaţie despre cine-l vizita. Dar asta nu e de mirare din partea lui, îşi dădu seama Tr ew-E şi acţionă dispozitivul de deschidere a uşii.

Când păşi înăuntru, simţi că-l cuprinde ameţeala. Într-un colţ al micii cabine, jarul mocnea în scobitura unei pietre ritualice, răspândind efluvii de rut. În alt colţ, o staţie mică îşi bubuia ritmul de transă – un pic prea tare, lucru care o făcea să sune uşor înfundat. Pe podeaua din material compozit, Fy us-S şi Og du-P, albinoasa, se împerecheau frenetic. De pe blana udă, cu şuviţe în neorânduaială, picura sudoarea care se adăuga mirosului jarului.

– Hei, Tr ew-E! exclamă entuziasmat Fy us-S, fără a se opri din tăvăleală. Hai şi tu!

Albinoasa îl muşcă în joacă de urecea păroasă, apoi mârâi provocator spre musafir, privindu-l cu ochi pofticioşi. Tr ew-E ezită câteva clipe, neştiind cum să reacţioneze. Nu era în haita lui şi, fireşte, nu putea împărţi trupurile celorlalţi în virtutea acelui drept. Dar, câtă vreme cei doi părea dornici ca el să li se alăture, obiceiurile nu-şi mai aveau locul. Şi suntem pe o navetă spaţială, îşi dădu seama Tr ew-E. Ce relevanţă mai au aici tradiţiile?

Simţea crescând în el o nerăbdare care-i dădea ghes să intre în joc. Îşi dădu seama că dezinhibarea lui putea fi rodul substanţelor psihotrope aruncate pe jar, apoi uită de asta. Rămase conştient doar de dorinţa nestăvilită de a face sex cu colegii săi şi se aruncă în hârjoneala lor, amestecându-şi trupul în căldura aromată a blănii lor.

Se simţea nemaipomenit. Fy us-S şi albinoasa se mişcau fantastic. Gâfâielile şi gemetele de plăcere se alăturară curând muzicii ritmate. Ochii împăienjeniţi ai lui Tr ew-E se defocalizară. Imaginile începură să se unduiască în jur, la unison cu mişcările trupurilor excitate. Prin pâcla tot mai deasă din jur distingea chipuri familiare.

Dovol? i se adresă el umbrei înalte care părea că se apleacă asupra sa. Într-un colţ stăteau retrase impresiile a două siluete – Căpitane? Sanders? Ceva părea a se mişca greoi spre staţia de unde izvora muzica paradisiacă a simţurilor. Gu’h-sss? Tu eşti? Orscordul nu răspunse, dar mirosul fin al lui Tr ew-E desluşi o aromă familiară printre mirosurile de trupuri asudate şi de substanţe halucinogene. De Fon? Doar el putea fi – micul gérlein zburător, care întotdeauna lăsa în urma sa o dâră aromată.

Erau acolo. Erau cu el – vechii camarazi – iar Tr ew-E se abandonă plăcerii de a se simţi binevenit undeva, de a-şi găsi vizuina unei haite la care tânjea din copilăria sa.

 

Va urma!