4.

 

Soarele albastru şi cel galben au apus. Intervalul de întuneric care urmează e singura perioadă în care pot fi zărite stelele. Acesta este extrem de scurt – foarte curând încep să apară irizaţii roşietice spre est.

Perioada roşie se caracterizează printr-o vreme rece, tăioasă. Pitica roşie care urcă acum pe cer are o luminozitate şi o putere calorică scăzută. Landerul este izolat termic de sporii nutritivi şi mucusul secretat de polipi.

Acest interval al zilei prezintă cele mai mici distorsiuni. Undele emise de elementele care compun planeta sunt clare, precis delimitate şi uşor de înregistrat. Pentru asta nu folosesc dispozitive magnetice, laser sau fractalice. Corpul meu secretă un tip special de enzime care dizolvă stratul superficial al polipilor cu care vin în contact. Pasta rezultată este un mediu perfect pentru imprimarea pe cale chimică a datelor culese. În procesul de hrănire ingerez această pastă, care se răspândeşte în trupul meu. Înregistrările devin parte din mine. Le pot accesa cu aceeaşi uşurinţă cu care apelez o amintire.

Odată cu acest proces, mă maturizez. În timp, particulele minuscule de polipi îşi redobândesc consistenţa. Strat după strat de pastă cu informaţii se solidifică încet în fluidele corpului meu. Când trupul va fi saturat cu informaţii, voi fi devenit la rândul meu un polip. Atunci voi fi adăugat la structurile coraligene ale Marii Bariere de pe lumea mea de baştină, alăturându-mi cunoştinţele imensei baze de date albeine.

Nu voi mai avea conştiinţă de sine.

Studiez cu atenţie datele culese de prima expediţie. Nu mă încred în înregistrările altor rase, dar ele mă pot ajuta să-mi fac o idee de ansamblu cu privire la direcţia de urmat. Fiind o misiune de explorare, majoritatea informaţiilor se referă la geologie sau la structuri fizico-chimice. Descoperirea civilizaţiei søregaarde a încheiat acea misiune şi a făcut necesară trimiterea unor Agenţi de Contact. Asta suntem noi – eu şi cuplul Allaeus-Stock. Abordăm problema din perspective diferite şi, din acest motiv, observaţiile noastre se vor completa reciproc.

Datele despre această specie presupus inteligentă provin în principal de la unul dintre membrii precedentei expediţii, Dovol. Fraake sunt o rasă predispusă să gândească în afara tiparelor, dar ceea ce am observat până acum mă determină să pun sub semnul întrebării observaţiile lui. Datoria noastră, a specialiştilor, este să verificăm toate detaliile până când se constată dacă este sau nu vorba despre un Contact.

Expediţia anterioară a identificat trei zone de interes. Una dintre ele este platoul, pe care n-am observat niciun indiciu al prezenţei søregaarzilor, cu excepţia unui fenomen natural care sugerează o iluzie. A doua este peştera în care s-au instalat Allaeus şi Stock. Cel mai logic pas este să pornesc spre cea de-a treia zonă, cea care pare să fi declanşat problemele expediţiei anterioare.

Ajung la masivul stâncos când soarele roşu s-a ridicat aproape complet deasupra liniei orizontului. Este o structură cristalină de dimensiunea unui munte mic, cu pereţi abrupţi, crevase şi un sistem labirintic de tuneluri ascuns sub suprafaţă. Vizibilitatea este perfectă. Sistemul audio-vocal sensibil îmi permite să folosesc ecolocaţia pentru a-l verifica. După cum îmi indică harta acustică, s-ar putea ca înaintarea prin tuneluri să fie dificilă în anumite zone în care acestea se îngustează prea mult, sau în care apar formaţiuni stâncoase pe sol.

După primele estimări, voi avea nevoie de mai multe cicluri ale soarelui roşu pentru a-mi asigura trecerea către peştera în care se află søregaarzii. Îmi trasez mental un graf pentru a determina operaţiunile optime şi succesiunea lor. Când acesta este gata, mă apuc de treabă.

 

*

 

Rapoartele cerute de comisiile guvernamentale erau extrem de stufoase. Căpitanul bombăni în sinea sa birocraţia excesivă. Îşi folosise toate relaţiile pentru a fi ales din lista comandanţilor eligibili ai acelei misiuni. Riscase, era conştient de asta, dar o oportunitate ca aceea nu apărea la tot pasul. Confederaţia se înhăma rareori la asemenea proiecte, deoarece erau considerate strategice. Prin urmare, treceau printr-un aparat birocratic extrem de stufos şi, până se aproba implementarea lor, o altă rasă se angajase deja în realizarea lor.

De data asta conjunctura făcuse ca niciuna dintre celelalte rase să nu fie dornică să-şi reabiliteze cetăţeanul. Aşa încât, după ce proiectul misiunii parcursese istovitorul drum birocratic, se trezise aprobat înainte ca altcineva să fi făcut pasul. Un asemenea eveniment era rar. Căpitanul avusese informatori unde trebuia şi apucase să-şi construiască la timp sistemul de pârghii şi relaţii care să-l propulseze în fruntea listei.

Dacă izbândea, misiunea îi putea relansa cariera. Şi nu numai atât: îl putea îmbogăţi. Iar pentru a ajunge la acel deziderat financiar era dispus să completeze orice fel de raport, oricât de stufos sau de idiot s-ar fi dovedit.

Pl on-C ceru permisiunea să intre. Căpitanul securiză raportul la care lucra, apoi îl primi în cabina sa. Sobru şi eficient, şeful securităţii era o persoană cu care căpitanul mai colaborase şi în alte misiuni. Ştia ce poate şi-l aprecia foarte mult. De aceea forţase multe mâini pentru a-l avea alături într-o misiune cu un grad de risc atât de ridicat. Din păcate, asta însemna că lăsase alegerea restului echipajului la dispoziţia celorlalţi păpuşari. Nu-i convenise, dar considera că şeful securităţii este un element mult mai important în angrenajul misiunii decât oricare altul.

Brissul cu blana vopsită în negru se aşeză. Smocurile de blană din jurul ochilor, legate şi date cu fixativ, îl făceau să pară fioros. Ochii îi erau mereu injectaţi de la uleiurile iritante pe care le inhala ca să rămână în alertă. Cu o figură impasibilă, aşteptă ca şeful său să deschidă discuţia – lucru curios în conjunctura aceea, dar specific lui Pl on-C.

– Ce date avem până acum?

Căpitanul căută în biroul nichelat cutia cu şomoioage. Luă unul, îl stropi cu unul dintre parfumurile sale preferate, apoi îl aprinse.

– Depozitul de beriliu a fost confirmat de probele culese de sonde. Este o zonă întinsă, cu relief accidentat, care conţine cristale de beril de dimensiuni enorme.

– Perfect!

Căpitanul bătu din palmele superioare, apoi suflă fumul în sus, satisfăcut. Îşi scărpină guşa care începuse să devină vizibilă.

– Producătorii de nave şi de costume spaţiale vor fi încântaţi!

– Există acolo toate varietăţile, îi atrase atenţia Pl on-C. Cele pure, incolore, dar şi verzi, galbene, albastre, roşii, albe…

– Ei, dacă vor oferi un preţ bun, ne vom tocmi şi cu artizanii! se înduplecă, amuzat, căpitanul. Ştiu câteva rase care ţin la mare preţ asemenea pietre preţioase.

Şeful securităţii nu catadicsi să zâmbească. Rămase la fel de impasibil şi aşteptă ca superiorul său să-şi termine numărul. Apoi continuă:

– Au sosit şi datele despre depozitele de litiu. Unul conţine cantităţi impresionante de spodumen, iar celălalt de lepidolit. Sintetizarea litiului din aceste amestecuri va genera cheltuieli importante, dar depozitele sunt suficient de mari ca să renteze.

Căpitanul ştia că Pl on-C nu vorbea doar ca să impresioneze. Pentru el erau importante cifrele şi eficienţa. Bănuia că nu avea prea multe cunoştinţe de chimie, dar folosise programe care-i dăduseră estimări realiste pe baza observaţiilor din teren.

– E bine. Industria militară a fost întotdeauna un client serios. Căpitanul ridică sprâncenele stufoase: Galiul?

– Sonda n-a ajuns încă, răspunse laconic şeful securităţii. Pe traseu am descoperit şi alte depozite, mai mici. Le vom studia importanţa înainte de trage o concluzie.

Căpitanul încuviinţă din cap, mulţumit. Era bine şi ce aveau până atunci. Din punct de vedere economic, misiunea se dovedea extrem de promiţătoare. Dar întreprinderea aceea mai cunoştea un aspect, mai delicat: contactul cu indigenii presupus inteligenţi. Deşi nu mişcaseră un deget ca să susţină financiar expediţia aceea, celelalte rase din galaxie abia aşteptau să sară la gâtul Confederaţiei în cazul în care nu-şi îndeplinea obligaţiile legate de contactul cu o specie nouă. I se trimiseseră pe cap trei specialişti – un om, un nihr şi un albein – şi trebuia să le asigure întreaga cooperare pentru a-i ajuta să-şi îndeplinească sarcinile. Şi, conform protocoalelor semnate de Confederaţie, indicaţiile acestora veneau înaintea oricăror interese economice.

Nu lăsă să se vadă pe chipul său nemulţumirea pentru această stare de fapt. Se mulţumi să întrebe, aparent dezinteresat:

– Ce spun specialiştii?

– Deocamdată, nimic! veni răspunsul izbăvitor. Se pare că fenomenele nu se desfăşoară întocmai cum le-a consemnat precedenta expediţie. Niciunul dintre specialişti nu are detalii relevante.

– Nimic care să ne afecteze lucrările, sublinie căpitanul aspectul care-l interesa. Asta e bine. Vestea îl aduse într-o dispoziţie mărinimoasă: Sper că te ocupi în continuare de siguranţa lor. Nu sunt sub jurisdicţia noastră, dar nu vreau să fim acuzaţi că nu dăm şi noi o mână de ajutor.

– Mă ocup de siguranţa lor întocmai ca şi de aceea a echipajului nostru, confirmă Pl on-C. Cu discreţie în cazul albeinului, fireşte!

– Fireşte! chicoti căpitanul.

Ziua se dovedea a fi una promiţătoare, până la urmă. Cu asemenea veşti, completarea rapoartelor nu mai părea un chin chiar atât de mare.

 

*

 

– Unde greşim, Stock?

Refuzi să accepţi că planeta este peste puterile tale.

– Nu există planetă peste puterile AmbiSimţurilor, atragi atenţia.

Afirmaţia ta poate fi valabilă pentru un cuplu experimentat, nu pentru unul aspirant.

– E prima noastră misiune serioasă, Stock! N-am de gând să ne întoarcem acasă cu coada între picioare! Ce vom spune – că n-am fost în stare nici măcar să trecem de primul nivel de interacţiune al ecosistemului?

Tenacitatea este o calitate a rasei umane. Dar încăpăţânarea prostească în faţa evidenţei nu poate duce la nimic bun.

– Aici te înşeli, Stock! Viziunea asta fatalistă a dus specia ta în pragul extincţiei. Dacă n-ar fi fost încăpăţânarea prostească a strămoşilor mei de a căuta o scăpare pentru voi, demult aţi fi devenit doar o pagină moartă a istoriei!

Mâinile tale înmănuşate bat darabana pe colţul de aluminiu de la marginea taberei. Ştii că domul în care te afli a fost testat şi aprobat de Ordinul Dual. Forma sa piramidală şi materialul compozit transparent din care este format nu împiedică comunicarea la nivel metafizic. Dimpotrivă, chiar o augmentează.

– Poate e de vină generatorul? indici aparatul greoi şi zgomotos care se îngrijeşte de păstrarea unui ambient propice vieţii în interiorul taberei.

Acea sursă de decibeli şi elemente poluante ar putea ţine la distanţă søregaarzii, dar n-ar justifica incapacitatea ta de a trece de primul nivel de comunicare cu ecosistemul.

Există doar un singur lucru pe care nu l-ai încercat dintre tehnicile învăţate la cursurile Ordinului: să te concentrezi asupra unui singur element al mediului, pentru a stabili o punte de comunicare cu el. Prin intermediul lui, există şansa de a găsi cheia către ecosistem.

 

*

 

În cabina de comandă era cald. Acţiunea conjugată a celor doi sori aflaţi acum pe cer ducea, la orele amiezii, la caniculă. Atmosfera coclită îi amintea lui Tr ew-E de un episod petrecut demult, parcă în altă viaţă. Era cu bunul său prieten Dovol şi încerca să pună în funcţiune aparatul de aer condiţionat, prea vechi şi uzat ca să mai facă faţă.

Se ridică de pe bancă şi se duse spre gura de ventilaţie. Spre deosebire de aparatul din amintirile sale, acesta mergea ca uns. Dar, cumva, nu era în stare să primenească aerul din cabină.

– E vreo problemă? îl interpelă An ce-H, văzându-l că dă târcoale aparatului.

– E cald, se justifică Tr ew-E. Am vrut să verific dacă funcţionează.

Reveni la locul său, plictisit. Cu gesturi mecanice comută imaginile de pe ecran, făcând un tur al camerelor video de pe platou. Ca de obicei, una dintre camerele mobile de pe Culoarul Albastru intrase într-o buclă de eroare. Verifică în program care era cea mai apropiată echipă de locul cu pricina şi o abordă.

– St ap-A, treci te rog şi pe la Culoar.

– Altă cameră? pufni femela.

– Da.

Întrerupse legătura şi se lăsă pe spate. Privi ceasul şi se strâmbă nemulţumit, văzând cât mai aveau din schimb. Şi-ar fi dorit ceva acţiune şi, în mod ciudat, ajunse să regrete tensiunea vremurilor de demult, în care platoul se umplea de søregaarzi. Măcar se întâmpla ceva. Acum, fiinţele translucide păreau că intraseră în pământ. Chiar şi peştera cu artefactul era goală.

Specialiştii nu-l contactaseră pentru a-i cere amănunte, dar colegii săi de echipă îl mai trăgeau de limbă. În faţa realităţii şi a întrebărilor lor nedumerite, Tr ew-E începea deja să se îndoiască de cele văzute în misiunea precedentă. Când privea înregistrările de atunci se întreba dacă nu cumva acela fusese doar un film proiectat de Dovol din dorinţa de a-i face să-i creadă teoriile. Şi atunci, cum se justifică accidentul?

Dar avusese loc vreun accident? Sau scuterul fusese victima unei banale erori de pilotaj? Îşi luă capul în mâini. Simţea că-şi pierde minţile, iar pilulele contra depresiei îşi făceau tot mai greu efectul. Închise ochii şi încercă să se destindă.

Aţipi. În vis, i se păru că ajunsese din nou în modulul vechi, straniu în încercarea lui de a se plia pe necesităţile mai multor specii. Dovol îi molipsea pe toţi cu entuziasmul său, Sanders, morocănos, îi reteza elanul, iar căpitanul insista cu respectarea programului. Dincolo de hublouri, søregarzii sclipeau în lumina soarelui ca nişte spoturi multicolore. Aplecat peste consolă, Gu’h-sss lucra parcă în transă. Încercă să se uite la ce lucra, dar nu reuşi să vadă decât sigla Băncii Comerciale a Confederaţiei.

Ce treabă are un orscord cu Confederaţia? Tr ew-E încercă să-şi limpezească gândurile şi-şi dădu seama că dormea cu ochii întredeschişi. Imagini din lumea reală se amestecaseră cu scena din vis. Cineva stătea aplecat deasupra consolei şi era în legătură cu banca, dar acela nu era Gu’h-sss.

Era An ce-H.

– Ce faci?

An ce-H tresări la auzul glasului colegului său. Închise imediat protocolul de comunicare şi se răsuci spre Tr ew-E.

– Poftim? zâmbi fals.

– Erai în legătură cu Banca Comercială. Ce treabă are ea aici?

În timp ce întreba, accesă rapid jurnalul de comunicaţii. Toate erau către nava purtătoare de pe orbită, chiar şi ultima, care fusese închisă cu câteva secunde înainte.

– Nu ştiu despre ce vorbeşti, replică senin An ce-H. Am trimis către navă un raport ştiinţific cu ultimele date culese de sonde.

Tr ew-E verifică sumarul transmisiei. Se părea că An ce-H avea dreptate. Se pregăti să închidă rutina de verificare şi să-i dea credit colegului său, când îi sări în ochi un non-acces. Putea să fie doar o înregistrare eronată pe care An ce-H o ştersese şi rămăsese menţionată în sumar. Tr ew-E preferă totuşi s-o verifice şi, spre surpriza sa, constată că ocupa prea mult spaţiu pentru o înregistrare ştearsă. Asta însemna un singur lucru: înregistrarea cu pricina fusese codificată sub forma unui non-acces. Codul de decriptare se găsea la celălalt capăt al transmisiei.

Tr ew-E duse mâna la butonul de alarmă.

– Ori îmi spui ce e cu non-accesul ăsta, ori dau alarma!

An ce-H începu să transpire.

– E o eroare de…

Degetele cu gheare boante ale lui Tr ew-E coborâră mai mult. Aproape atingeau butonul.

– E o înregistrare codificată să apară ca non-acces, i-o reteză colegului său. Spune-mi! Acum! sublinie el.

O serie de stări contradictorii trecură pe chipul de obicei impasibil al lui An ce-H. După câteva clipe de luptă interioară, relaxarea muşchilor îi indică lui Tr ew-E că acesta cedase.

– E o notă către Banca Centrală a Confederaţiei, mărturisi el.

– Asta am bănuit. Ce treabă ai tu cu ea?

Mustăţile lui An ce-H se zbârliră.

– Sunt… angajatul lor, recunoscu reticent.

Mintea lui Tr ew-E lucra grăbită.

– Şi pe nava purtătoare este un alt agent. La marginea acestui sistem stelar este o navetă a Băncii. Cel de pe nava purtătoare îi transmite în pachete private informaţiile pe care le primeşte de la mine.

– Şi ce informaţii ai trimis?

– Despre resursele planetei.

Graba cu care răspunse îi dădu de înţeles lui Tr ew-E că spusele colegului său ascundeau un alt sens.

– Aceste date se regăsesc şi în restul transmisiei. Ce conţine aparte înregistrarea ta?

An ce-H înghiţi cu greu. Îşi linse botul, ezitând, apoi chelălăi scurt.

– Detalii despre depozite nedescoperite de sondele oficiale.

Tr ew-E căscă ochii mari, uimit. Fără a-şi dezlipi degetele de pe butonul de alarmă, spuse pe un ton calm:

– Cred că e cazul să-mi spui toată tărăşenia de la un cap la celălalt. Mângăie ostentativ butonul: Ascult!

An ce-H încuviinţă, înfrânt.

– Drepturile de exploatare ale depozitelor descoperite aici vor fi licitate de diverse companii din Confederaţie. În funcţie de importanţa lor, se poate ajunge la sume colosale. Banca Comercială vrea să afle despre posibilele depozite care scapă cercetării oficiale şi pentru care nu se vor organiza licitaţii. Drepturile de exploatare ale acestora vor putea fi achiziţionate la preţuri mici, deoarece nici nu se va şti dacă ele chiar există sau nu. Nici cât de mari sunt. Vor reprezenta o investiţie cu risc.

– Iar tu te afli aici pentru ca Banca să nu rişte, ci să meargă la sigur!

– Da, admise An ce-H.

– Şi ce depozite au putut scăpa sondelor noastre?

– Cele care nu apar pe analiza spectroscopică.

Chipul lui Tr ew-E se lumină.

– Analiză pe care tu ai propus-o, pentru a eficientiza procesul de căutare! Impresionant!

An ce-H rânji, cu o urmă de mândire care se stinse repede.

– Da. Analiza spectroscopică poate oferi detalii relevante doar despre depozitele care se întind orizontal sub suprafaţă. Pentru cele care se întind pe verticală, spre adâncurile planetei, este ineficientă. Singurul indiciu pentru acestea erau mostrele culese de misiunea anterioară.

Vorbele lui An ce-H justificau micile erori sesizate de Tr ew-E în înregistrarea provenită de la expediţia precedentă. Probabil că el – sau agentul băncii aflat pe nava purtătoare – prelucraseră datele.

– Te-ai bazat pe faptul că, odată descoperite depozite se suprafaţă, nu vor mai fi căutate şi cele de adâncime, din lipsă de timp.

– Întocmai. Însă eu le-am căutat. Am avut grijă să fiu implicat în activităţi în zonele din care aţi cules voi mostre şi am verificat în profunzime fiecare loc.

– Şi ai găsit ceva?

– Da. Un depozit de diamante care coboară foarte adânc în scoarţa planetei.

– Un adevărat giuvaer pentru Bancă! îşi permise Tr ew-E un joc de cuvinte.

– O exploatare de adâncime va necesita investiţii mari, dar ar trebui să fie extrem de profitabilă.

Odată dezvăluit secretul, An ce-H îşi recăpătă stăpânirea de sine. Se ridică de la locul său şi veni lângă Tr ew-E. Mâinile sale inferioare se împreunară.

– Dar… aş vrea ca asta să rămână între noi. Am sperat să rămân nedescoperit, recunoscu. Însă ne vom descurca şi aşa. Spune ce vrei ca să păstrezi pentru tine tot ce ţi-am spus.

Degetele lui Tr ew-E şovăiră deasupra butonului. Dacă-l apăsa, toată mascarada s-ar fi terminat. Dar de ce-aş face-o? Căpitanul şi-a găsit depozitele sale, iar Banca pe al ei. Nimeni nu iese în pierdere. Dacă-l dau de gol pe An ce-H, se va schimba doar proporţia în care se vor împărţi câştigurile între aceiaşi jucători. Văzându-l că ezită, An ce-H căpătă curaj:

– Spune! îl îndemnă. Vrei cotă parte din profit? Acţiuni? Diamante?

Pe măsură ce enumera câştigurile, lui An ce-H îi sticleau ochii. Nici tr ew-E nu reuşea să rămână indiferent. Derutat, privi în jur în căutarea unui reper care să-l ajute să ia o decizie. Ochii îi căzură pe gura de ventilaţie. Tresări. Amintirile năvăliră din nou peste el.

– Nimic din toate astea, murmură. Se uită în ochii de ambră ai lui An ce-H: Vreau ca Banca Comercială să le ofere cotă parte din profit foştilor mei colegi. Să-i ajute să iasă din impasul financiar în care se află acum şi să-şi relanseze carierele.

– Dar nu sunt brissi, îi atrase atenţia An ce-H.

– Nu, nu sunt. Dar sunt prietenii mei. Nişte prieteni mai puţin norocoşi. Măcar atât le datorez.

An ce-H încuviinţă gânditor din cap.

– O să văd ce pot face.

– Vreau răspunsul mâine, la ora asta! îi atrase atenţia Tr ew-E. Altfel…

Nu era nevoie să-şi încheie propoziţia.

 

5.

 

Săpăturile merg destul de greu. Peştera este formată dintr-o rocă a cărei structură pune probleme. Este extrem de friabilă şi fiecare acţiune a dispozitivului de tăiere duce la formarea de fisuri şi crăpături, sau la fărâmiţarea instantanee a unei structuri întregi. Am nevoie de un ciclu suplimentar pentru a produce enzimele necesare care să permită landerului să consolideze peretele rocii. Un alt ciclu îl consum pentru armarea efectivă a diferitelor porţiuni ale tunelului, ca să nu risc surparea tavanului.

În total, trec cinci cicluri ale soarelui roşu în loc de trei, cât estimasem iniţial. Nu-mi place când apar asemenea greşeli, iar asta mă determină să pun şi mai mult sub semnul întrebării datele culese de expediţia anterioară. Deşi bănuiam că nu sunt de încredere pentru cineva aşa de riguros şi meticulos ca mine, nu mă aşteptam să fie atât de incomplete, ţinând cont că era vorba despre o misiune de explorare. Începând de acum voi reveni la principiul fundamental pe care ne bazăm noi, albeinii: când vrei ca un lucru să fie bine făcut, fă-l de la început până la sfârşit.

După ce trec de porţiunile îngustate ale tunelurilor am cale liberă către peştera care, conform înregistrărilor precedentei expediţii, constituie o aşezare permanentă a søregaarzilor. Observaţiile făcute pe platou şi lipsa momentană a oricărei dovezi a existenţei unei populaţii indigene mă fac să rămân circumspect în legătură cu ce aş putea găsi în peşteră. Într-adevăr, expediţia respectivă a avut în componenţă un fraake şi un arlot. Rasa celui dintâi este recunoscută pentru isteţime şi pentru abilitatea de a face conexiuni rapide între diferite idei. Cealaltă rasă posedă o capacitate organizatorică şi administrativă remarcabilă. Prin urmare, cei doi membri ai echipajului pot prezenta destulă încredere pentru un albein.

Observaţiile celorlalţi pot fi ignorate, întrucât aparţin unor rase inferioare. Mă gândesc dacă nu cumva cei doi s-au lăsat induşi în eroare de softul programat de Tr ew-E. Rasa brissilor păroşi abia poate fi deosebită de o adunătură de animale gregare, iar Tr ew-E este mai patetic decât media. Prin urmare, simulările sale prezintă un risc de eroare ridicat. E posibil ca totul să fi fost doar o iluzie amplificată de o simulare defectuoasă.

Rămâne totuşi un semn de întrebare: cum se explică incidentele care au dus la eşecul Primului Contact?

Nu-mi place. Un mediu cu prea mult haos şi incertitudini este un univers ratat, o iluzie, un element subiectiv. Unversul real este ordonat după principii clare, chiar dacă unele dintre ele scapă cunoaşterii noastre actuale.

Trebuie să pun ordine în universul søregaard şi asta cât mai repede. Altfel, misiunea aceasta se va desfăşura la fel de haotic ca şi precedenta. Asta va duce la eşec – un lucru inacceptabil pentru un albein cu reputaţia mea.

Landerul înaintează lin prin tunelul devenit deja suficient de încăpător ca să nu mai necesite ajustări. Setez producţia de spori la un nivel ridicat. Voi avea nevoie de multă hrană pentru a susţine efortul intelectual pe care-l presupune munca de acolo. După un ultim cot al tunelului, ajung la destinaţie.

Peştera este goală.

 

*

 

Ajunsese într-un punct mort. Nicio simulare rulată pe marginea bucăţii desprinse din peretele Culoarului Albastru nu dăduse vreun rezultat. Înjură în barba vârstată cu alb.

– S-a întâmplat ceva?

St ap-A verifica stocurile de hrană din cala navetei şi nu-şi ridică privirea de pe afişaj când îi puse întrebarea.

– Am luat o bucată de rocă, explică Tr ew-E. Prezintă nişte proprietăţi ciudate şi am vrut s-o studiez. Din păcate, nu mă dumiresc ce e cu ea.

– Ai încercat să discuţi cu albeinul despre asta? În definitiv, el este specialistul ştiinţific.

Tr ew-E negă.

– Nu m-am gândit.

Pe briss nu-l atrăgea perspectiva de a aborda mingea aceea lăţoasă şi arogantă. Blana lui duhnea înfiorător, iar jegul în care trăia ridica semne de întrebare legate de inteligenţa proverbială a rasei sale. În plus, era deconcertant să discuţi cu o fiinţă care arăta ca o minge blănoasă. Singurul luru vizibil pe suprafaţa ei era o fantă care servea atât ca organ auditiv, cât şi ca gură. Lui Tr ew-E i se părea în acelaşi timp fascinant şi oribil sistemul paralel al terminaţiilor nervoase care-i permiteau albeinului să recepteze sunetele care reverberau în canalul auditiv şi să le emită înapoi, modificate în conformitate cu răspunsul dorit.

– Dar nu e o idee rea, admise el cu jumătate de gură.

Trebuia să vorbească cu Pl on-C despre asta. Doar cu permisiunea lui îl putea deranja pe Caa-poo. Verifică ce făcea în acel moment şeful securităţii. Era într-o patrulare în zona de est a platoului, alături de An ce-H. Tr ew-E zâmbi. Lucrurile căpătaseră o întorsătură favorabilă, la care nimeni nu se mai aşteptase după eşecul misiunii anterioare. Întâi fusese reabilitat el. Acum, dintr-un noroc pur, găsise pârghia prin care-i putea ajuta şi pe ceilalţi să ia viaţa de la capăt. Banca Comercială îi acceptase cererile şi, din ce-i spusese An ce-H, pornise deja demersurile de căutare a orscordului, arlotului şi gérleinului.

Pentru om n-avea ce face. Murise, iar familia sa primea o pensie de urmaş. În ceea ce-l privea pe Dovol, banii nu-i mai foloseau la nimic. Ajuns o epavă, singura lui speranţă era să iasă odată din laboratoarele militare şi să-şi găsească un loc liniştit în care să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii.

Tr ew-E avu în clipa aceea viziunea unui viitor în care el şi Dovol trăiau retraşi undeva, într-un loc liniştit. Doi prieteni îmbătrânind împreună, descurcându-se cu renta viageră a brissului şi cu câştigurile depuse cu grijă la bancă.

Ne-am putea retrage chiar pe Søregaard! îşi dădu el seama. Dacă planeta se dovedea rentabilă din punct de vedere economic şi se stabilea o punte de legătură cu indigenii, mai mult ca sigur că avea să se înfiinţeze o ambasadă. S-ar putea găsi şi pentru noi un loc acolo…

Îşi dădu seama că St ap-A se ridicase de la locul ei şi venise în spatele său. Cele patru mâini i se aşezară pe umeri şi pe spate, masându-l.

– Eşti foarte tensionat, toarse ea. Ştii ceva? Mai avem câteva minute până ni se termină schimbul. Ce zici să mergem la mine în cabină după aceea şi să-ţi fac un masaj adevărat? O să fii ca nou!

Ideea era tentantă şi Tr ew-E îi dădu curs. După ce ieşiră din tură, se îmbăie şi se prezentă la uşa femelei. Aceasta îl aştepta pregătită cu uleiuri aromate şi-l îndemnă să se întindă pe pledul din mijlocul cabinei. Mirosul puternic al ţesăturii invadă nările brissului, producându-i o stare de ameţeală plăcută. Se relaxă, iar masajul femelei îl transformă într-un aluat pregătit să ia orice formă ar fi dorit aceasta. Nu protestă când St ap-A deveni mai îndrăzneaţă şi-şi prelungi masajul spre zonele intime. Fără să-şi dea seama când se întâmplase asta, Tr ew-e se trezi călare pe femela care gemea asudată. Când obosi, femela trecu ea la conducere şi nu se opri până nu stoarse din el ultima picătură de vlagă.

Când se lăsă în fund lângă trupul lui epuizat, zâmbea fericită.

– E mai bine acum?

– Da, schelălăi el.

Până şi efortul de a vorbi era prea mult.

– Acum că ne-am ocupat de partea fizică, hai să vedem şi de restul! Mâna ei delicată se juca pe conturul botului său cu fire albe: Descarcă-ţi sufletul! îl îndemnă.

Tr ew-E era incapabil să i se mai opună în vreun fel şi lăsă toate gândurile negre şi nemulţumirile să iasă la lumină. St ap-A se dovedi o bună ascultătoare şi un fin psiholog. Când terminară şedinţa, Tr ew-E se simţea ca nou.

 

*

 

Te uiţi atent de jur împrejur, extinzând AmbiSimţurile. Studiezi în treacăt cordonul de siguranţă instalat de echipa lui Pl on-C, dar nu-i dai prea multă importanţă. E un instrument folositor pentru protecţie, dar nu se ridică la înălţimea sensibilităţii pe care o dă percepţia dezvoltată de simbioza dintre un om şi un nihr.

AmbiSimţurile se scurg în josul pintenului stâncos pe care se află tabăra, până la încăperea principală a peşterii. Nu ştii ce cauţi. Ai mai explorat peştera cu ajutorul AmbiSimţurilor, dar acum tatonezi terenul în căutarea unui element asupra căruia să te concentrezi. Aştepţi un indiciu, ceva care să declanşeze semnalul de alarmă al intuiţiei – o indicaţie a unui loc diferit de celelalte.

Tragi adânc aer în piept. De undeva vine un miros specific, un fel de ionizare. Niciun raport al primei expediţii nu menţionează un asemenea fenomen. E firesc. Simţurile psiho-simbiotice trec dincolo de limitele organelor de simţ ale unor fiinţe obişnuite. În plus, filtrele nazale împiedică depistarea mirosurilor. Ceea ce detectezi tu ţine de simţul clarolfactiv.

– Ai dreptate, Stock! Ca întotdeauna.

Râzi amuzat. E un fenomen interesant – majoritatea oamenilor care au intrat în psiho-simbioză cu rasa nihr au ajuns, în timp să adopte un comportament destul de copilăros.

Rafinezi AmbiSimţurile, izolând ionizarea de mirosurile din jur. În cele din urmă o legi de piatra-artefact din peşteră. Îţi aminteşti că aceasta avea o menţiune specială în raportul primei expediţii. Printre ipotezele funcţiei sale se numără cea de obiect de cult şi cea de hartă tridimensională.

Înconjori piatra cu AmbiSimţurile acordate la un nivel extrem de fin. Îi mângâi exteriorul, căutând să-i simţi eventualul biocâmp. E acolo, dar pare impenetrabil, la fel ca întreaga planetă. Explorezi în continuare. Te concentrezi în primul rând pe clarviziune şi clarkinezie, pentru a sesiza amprente energetice. Dacă este un artefact, în ea ar fi trebuit să rămână înregistrate părţi din biocâmpul celui care a sculptat-o.

Nu detectezi aşa ceva, deşi există o amprentă energetică. Ascuţi la maxim AmbiSimţurile, atingând discret câmpul energetic. Prinzi firul unei linii de câmp şi-i urmezi cursul.

– Ciudat…, murmuri.

Piatra nu păstrează înregistrarea amprentei energetice a vreunei fiinţe. Nu. Ea este săpată de un câmp energetic necunoscut.

 

*

 

Îl acostă pe Pl on-C abia când acesta îşi termină activităţile de afară. Când reveni la navetă alături de An ce-H, Tr ew-E simţi neliniştea emanată de agentul bancar. Îi adresă o întrebare mută din priviri, rămasă fără răspuns. Şeful securităţii îşi dezbrăcă scafandrul spaţial, în timp ce Tr ew-E aştepta nerăbdător lângă sas.

– Te pot ajuta?

Tr ew-E scoase la lumină recipientul în care păstra mostra de rocă.

– Aş vrea să-i cer părerea lui Caa-poo despre asta.

Pl on-C studie în treacăt bucata albastră.

– I-o duc eu, se oferi. Tocmai am descoperit pe platou indicii ale unor posibile depozite verticale şi vreau să le studiez după programul de odihnă.

Cuvintele lui traseră un semnal de alarmă în mintea lui Tr ew-E. Îl căută din priviri pe An ce-H, dar acesta dispăruse. Îl locul lui, în pragul uşii se ivi Fy us-S. În ziua aceea îşi împletise şuviţele de blană – sau o făcuse albinoasa pentru el – într-un model care amintea de Domul Vegetal de pe Ao-Drideh.

– Am primit mesaj de la sonda trimisă pe cealaltă faţă a planetei!

Pl on-C se descotorosi şi de ultimul crac al pantalonilor şi aşeză grăbit scafandrul în rastel. Luă recipientul din mâna lui Tr ew-E, îl puse sub una dintre subsuori şi străbătu cu paşi mari culoarul până la cabina de comandă. Anunţat şi el – probabil de către We er-Y – căpitanul îşi făcu apariţia, aranjându-şi ţinuta.

– Ce spune? întrebă.

– Nu ştiu, se scuză Fy us-S, aşezându-se înapoi la consolă. Acum a sosit.

Rulă secvenţa de decodificare. Pe ecranul virtual apăru o imagine a regiunii. Locul arăta ca un crater uriaş, cu un diametru de câteva sute de kilometri. Datele tehnice umplură ecranul, iar căpitanul scoase un urlet admirativ.

– Toată coama aceea care înconjoară locul e plină cu depozite de bauxită!

– Iar semicercul nordic conţine multe depozite de zinc, arătă Pl on-C.

We er-Y introduse rapid câteva comenzi, iar calculatorul de bord făcu o estimare a rezervelor de galiu din cele două depozite.

– E suficient ca să justifice o exploatare!

– Şi asta nu e tot, murmură Pl on-C privind siderat ecranul.

Rareori putea fi surprins de ceva şeful securităţii. Acum însă era realmente şocat.

– Sigur nu sunt greşite datele? întrebă.

Fy us-S verifică modul în care fuseseră decodificate. Clătină din cap.

– Nu. Ce avem pe ecran sunt chiar datele culese de sondă.

Suprafaţa de câteva zeci de mii de metri pătraţi a craterului era acoperită de o mare de galiu.

– Aşa ceva n-am auzit să mai existe pe nicio planetă, rămase sceptic P on-C.

– Aici nu suntem pe o planetă oarecare. Suntem în paradis!

Căpitanul îşi frecă satisfăcut cele patru mâini. Dăduseră lovitura.

– Propun să celebrăm evenimentul! O sărbătoare în cinstea celor trei sori care ne-au vegheat succesul!

– O nouă sărbătoare în calendarul briss! se entuziasmară Fy us-S şi Og du-P. Ne vom ocupa noi de organizarea ei.

Nimeni nu obiectă la o asemenea propunere.

 

6.

 

Peştera e pustie şi, oricât am cercetat, n-am găsit niciun semn că ar fi fost locuită. În orice aşezare, chiar părăsită, rămân urme de alimente, obiecte, sau excremente. Aici nu există niciun semn care să sugereze că, pentru o vreme, a fost locuinţa unui grup.

Relatările păstrate de la misiunea anterioară vorbesc despre un grup de søregaarzi cu caracteristici speciale, incapabili să se deplaseze pe distanţe lungi şi având probleme în focalizare a luminii. Rulez mental toate condiţiile de mediu care diferenţiază această peşteră de platou. Încerc să-mi dau seama cum s-ar reflecta aici condiţiile externe despre care bănuiesc că ar fi putut induce iluzia unor fiinţe.

Peştera este străbătută de curenţi aerieni condensaţi sub formă de ceaţă. Nuanţa lor este roşiatică, iar viteza de deplasare variază în funcţie de soarele care se află pe cer. Desigur, pentru organele vizuale ale celorlalţi participanţi la această misiune, peştera apare doar ca un loc întunecat cu vagi irizaţii luminoase în zona intrării. Enzimele mele asigură o concentraţie optimă a substanţei picurilor, care operează la fel de bine pe întuneric şi pe lumină.

În sol se află mici crăpături – un fel de fose din care, la răstimpuri, se degajă aburi verzui. Am mai văzut un fenomen asemănător – la o scară mult mai mare – într-o regiune a platoului. Când curenţii roşii trec de o anumită intensitate, iar emanaţiile de gaze verzi ating o anumită concentraţie, zonele de confluenţă ale celor două fenomene produc mici distorsiuni ale încărcăturii electromagnetice a peşterii. Apar regiuni ciclonice şi anti-ciclonice, a căror echilibrare duce la fenomene interesante din punct de vedere fizic. Le înregistrez, dar caut să nu transform prea mult din mine în polipi pentru acest fenomen. Mă păstrez pentru altceva.

Caut să-mi dau seama dacă aceste anomalii electromagnetice – vizibile cu predilecţie în perioada guvernată de soarele roşu – puteau produce iluziile observate de expediţia anterioară. Şi pe platou există curenţi roşietici sau emanaţii de gaze verzi, dar este un loc deschis. În peşteră, deoarece locul este închis, are loc o concentrare a lor în zonele de confluenţă şi de aceea e posibil ca aşa-zişii søregaarzi de aici să fi părut diferţi. În plus, reflecţiile pereţilor cristalini pot da impresia că fenomenele rămân captive în peşteră şi nu se propagă la distanţă.

Este o ipoteză plauzibilă. Studiez fenomenul timp de mai multe zile şi, deşi nu pare să arate imagini ca acelea ale søregaarzilor, produce fenomene luminoase interesante. În cine-ştie-ce conjunctură, ar fi putut crea iluzia unor fiinţe.

 

*

 

Rapoartele deveniseră o plăcere în noile condiţiile. Toate rutinele plicticoase dispăreau în faţa succesului evident al misiunii. Depozitele semnalate de analiza spectroscopică realizată de pe orbită se dovediseră reale. Mai mult, ultimul dintre ele era o adevărată mană a astrelor.

Căpitanul aproape că nu mai era atent la datele pe care i le prezenta Pl on-C. Acesta investiga situaţia unor presupuse depozite verticale, semnalate de probele culese de misiunea anterioară şi de verificările făcute pe teren de şeful securităţii.

– Deja avem cu ce atrage investitorii, îl atenţionă căpitanul. Scopul misiunii noastre a fost îndepinit. Iar conturile noastre se vor rotunji binişor.

– Dar se pot rotunji şi mai mult, observă Pl on-C. Orice zăcământ prospectat de noi ne va aduce un procent din suma licitată. De aceea cred că e util să alcătuim o listă cât mai completă.

Căpitanul râse în surdină.

– Nu ştiam că ţii atât de mult la situaţia financiară. Te credeam genul dedicat meseriei.

– Meserie pe care o fac pentru a-mi asigura o anumită situaţie financiară.

Era una dintre rarele dăţi de când se ştiau în care căpitanul surprinse urma unui zâmbet pe chipul blănos al şefului securităţii. Acesta dispăru la fel de repede precum apăruse.

– În plus, lucrurile se complică dacă se descoperă că specia indigenă este inteligentă.

– Raportul misiunii anterioare aşa presupune. De aceea a trebuit să luăm cu noi specialiştii, oftă căpitanul. Au descoperit ceva?

– Deocamdată nimic. Søregarzii descrişi de misiunea anterioară se dovedesc doar o legendă.

Căpitanul îşi mângăie smocul de barbă pe care-l lăsase să crească liber.

– Crezi că a fost o halucinaţie colectivă? Sau, mai grav, o făcătură?

– Înregistrările vizuale susţin ipoteza lor.

– Şi de unde ştim că n-au fost produse deliberat? Aveau la bord mai mulţi specialişti în calclatoare. Tr ew-E e unul dintre ei.

– Dar la ce le-ar fi folosit?

Căpitanul ezită înainte să lanseze ipoteza. Îşi mai pusese problema aceasta şi în perioada în care studiase dosarul misiunii anterioare.

– Poate au sperat că, inventând povestea asta, dezastrul misiunii lor va fi primit cu oarecare clemenţă. Puteau justifica moartea unui membru al echipajul printr-un atac al unei specii ostile…

– Discutabil, îl întrerupse Pl on-C. Căpitanul lor trebuia să-şi dea seama că invocarea unei specii indigene inteligente îi va pune sub incidenţa unor legi mai drastice. Un simplu accident cauzat de neglijenţă avea mai multe şanse să le îndulcească pedeapsa.

– Poţi ştii cum acţionează cineva în condiţii de stres? Mai gândeşte limpede când nu vede nicio şansă de salvare? Aminteşte-ţi ce era să păţim în preajma cometei Su-Batan!

– Eram tineri şi neexperimentaţi şi nu ne aflam la conducerea misiunii.

– Şi ai putea pune pariu că, într-o situaţie limită, n-am claca? Cu toate antrenamentele, experienţa şi testele pe care le ducem în spate? Căpitanul îşi trecu mâna prin faţa ochilor, ca şi cum ar fi dorit să alunge un vis urât: Dar hai să nu invocăm astrele nefaste!

– Problema este că, dacă se dovedeşte existenţa indigenilor, lucrurile se complică. Dacă sunt o civilizaţie, chiar şi primitivă, va trebui să negociem cu ea contracte comerciale care să ne permită începerea exploatărilor.

Căpitanul se strâmbă. Ştiuse asta de când porniseră în misiune. Dar acum, după ce văzuse perspectivele economice deschise de zăcămintele planetei, începuse să se bucure de fiecare zi în care specialiştii nu descopereau nimic despre eventualii søregaarzi.

Îi făcu semn lui Pl on-C că poate pleca. Când ieşi acesta, căpitanul o văzu în pragul uşii pe St ap-A. O invită înăuntru şi-i oferi un şomoiog. Femela îl acceptă cu mare plăcere şi, o vreme, cei doi se delectară cu fumurile plăcut mirositoare. Acestea împovărau şi mai mult atmosfera cabinei, în care căldura atingea deja cote deranjante. Dar, pentru acel ritual social, cei doi erau dispuşi să ignore disconfortul.

Când terminară şomoioagele erau complet relaxaţi. Femela lăsă capul pe spate şi  gâlgâi încântată. Când se îndreptă, ochii îi sticleau, cu irisul supradimensionat.

– Am reuşit să-l prind pe Tr ew-E, spuse cu glas suav. L-am întors pe dos ca pe o haină de blană şi nu mi-a plăcut ce-am găsit.

Starea de bună dispoziţie a căpitanului începu să se topească. După ce We er-Y îi atrăsese atenţia asupra lui Tr ew-E, o pusese pe St ap-A pe urmele lui. Vorbele ei păreau să confirme suspiciunile.

– Adică? o invită căpitanul să continue.

– Am depistat o instabilitate emoţională alarmantă. Nu cred că e cu toată haita.

Îşi sublinie vorbele cu o ridicare a degetului către tâmplă.

– A adunat multe frustrări, are probleme de adaptare şi e foarte ancorat în trecut. Practic, trei sferturi din discuţia cu el a fost despre colegii săi din misiunea anterioară. Am aflat toată biografia lor.

– Ei, poate e ca un hobby…

– Nu, nu! respinse St ap-A argumentul. Sunt biografii romanţate. Cumva, foştii săi camarazi apar pentru el ca nişte eroi neprihăniţi, care au devenit victime ale unor astre aşezate în conjuncturi nefavorabile.

– Hmmm… Despre relaţia lui cu We er-Y a spus ceva?

– E intimidat. Are impresia că We er-Y îl pune în posturi delicate ca să-l umilească. Pentru a evita situaţia Tr ew-E bravează, iar asta îi creşte frustrările. Mârâi uşor, apoi spuse: E un briss bun la suflet, dar cred că experienţa anterioară l-a marcat profund. Vrea să se integreze, dar nu-şi mai găseşte locul în nicio haită. Cred că-i percepe pe vechii săi camarazi ca fiind haita sa.

– Asta e straniu, într-adevăr! admise căpitanul. S-a mai auzit ca un non-briss să fie acceptat într-o haită, dar nu ca un briss să considere o adunătură de non-brissi ca fiind haita sa. Îşi ridică uşor botul şi şuieră: Fii cu ochii pe el, bine?

 

*

 

Ai reuşit în sfârşit să găseşti frecvenţa la care vibrează linia de câmp pe care ai identificat-o. Rămâi pasiv, lăsându-te condus de ea. Rezonaţi şi fiecare vibraţie modelează piatra în moduri subtile.

– Interesant! comentezi. Piatra pare că nu are formă solidă…

Este un paradox. Piatra este un cristal, ca toate formaţiunile de pe această planetă. Sub acţiunea undelor energetice devine un material maleabil. Palme invizibile par să o modeleze, sculptând în esenţa sa devenită subit de consistenţa lutului. Energia se plimbă pe suprafaţa pietrei şi prin structura sa, iar vibraţiile sale schimbă aranjarea cristalelor microsopice care o alcătuiesc. O alterare cât de mică a frecvenţei ar modifica aspectul pietrei. Iar în lipsa câmpului energetic, piatra ar reveni la forma originală, de cristal obişnuit.

Petreci o vreme armonizat cu linia de câmp, vibrând la unison cu ea. Treptat, îţi induce un ritm interior care-ţi alterează starea. AmbiSimţurile se modifică şi ele, subtil. Nu-ţi poţi da seama în ce constă diferenţa. Doar eşti conştient că ceva e altfel. Nici nu sesizezi când te armonizezi şi cu o a doua undă. A treia ţi se adugă în mod natural, iar apoi a patra.

Curând, vibrezi la unison cu întregul câmp energetic. Laolaltă cu el îţi porţi fiinţa peste piatră, modelându-i structura. Te preumbli prin ea, o atingi. Te contopeşti cu spiritul pietrei.

Conştiinţa ta se dilată. Sau se dedublează. Nu reuşeşti să-ţi dai seama care din cele două senzaţii este reală. Aparent, par a fi valabile simultan, oricât ar sfida asta logica. Dar logica este metoda lui Caa-poo, nu a ta.

Percepi Culoarul Albastru care leagă peştera de platou. Îi simţi textura şi, în acelaşi timp, o modelezi în piatră alături de câmpul energetic. Culoarul Albastru pulsează, saturat de potenţial.

Întrerupi comuniunea şi rămâi extatic, privind fascinat în gol.

– Asta e, Stock! Dovol a avut dreptate: aceasta e un dispozitiv hartă. Văd şi simt amprente energetice! Toate împrejurimile sunt modelate aici, în piatra asta…

 

*

 

An ce-H insistase să-l însoţească pe Pl on-C în toate explorările, mimând un viu interes pentru descoperirea unor posibile depozite verticale. Tr ew-E nu mai ajunse să lucreze în acelaşi schimb cu agentul bancar. Se mulţumise să urmărească rapoartele misiunilor de explorare a platoului. Ce fel de joc joacă An ce-H? Fiecare misiune era însoţită de marcarea pe hartă a unui nou depozit, unele dintre ele având un potenţial interesant. În fiecare raport deschis, Tr ew-E se aştepta să dea peste zăcământul de diamante, dar acesta rămăsese încă nedesconspirat.

Veni şi clipa în care Tr ew-E văzu pe grafic că era din nou pe aceeaşi tură cu An ce-H. Aşteptă cu nerăbdare predarea schimbului. Când rămaseră doar ei doi în cabină, nu se mai putu abţine:

– Cum stau lucrurile?

Agentul bancar îşi răsfrânse buza subţire, lăsând vederii colţii ascuţiţi. Tr ew-E putea ghici din artitudinea lui că era mult mai relaxat decât atunci când îl întâlnise lângă sas.

– Am cam mers pe buza prăpastiei, dar am scăpat. Îi trase complice cu ochiul: A trebuit să fiu mereu cu un pas înaintea lui Pl on-C, iar asta nu e deloc un lucru uşor. Am căutat noi şi noi depozite care să-i atragă atenţia şi să ne permită să-l ţinem departe de secretul nostru.

– Dar există o mostră de diamant din misiunea anterioară, îşi aminti Tr ew-E. Chiar eu am cules-o.

– Aşa este, confirmă An ce-H. M-am dat de ceasul morţii să găsesc un alt filon pe platou. Din fericire, astrele s-au aşezat aşa cum trebuie. Este o vână nesemnificativă la câteva sectoare de al nostru. Am reuşit să plasez o sondă defectă acolo unde aţi semnalat voi zăcământul şi una bună acolo unde era noul filon. Până la urmă, am reuşit să-l conving pe Pl on-C că aţi însemnat greşit coordonatele.

– Şi eşti sigur că a înghiţit momeala?

– A ajuns singur la concluzia asta. Eu doar am avut grijă să-i furnizez elemente care să-l conducă la ea. A trecut pe hartă filonul acela mic. Zăcământul nostru a rămas ascuns.

Tr ew-E răsuflă uşurat. În clipa aceea, uşa cabinei culisă cu un şuierat stins. Cei doi se răsuciră şi înlemniră: în pragul uşii stătea chiar şeful securităţii. Se uită la cei doi cu privirea lui care nu spunea niciodată nimic, apoi intră în cabină.

– Tr ew-E, când termini schimbul am nevoie de tine!

Brissul simţi cum îi dispare saliva din gură. Oare vrea să verifice înregistrearea făcută de noi în misiunea anterioară? După rigiditatea posturii sale, se vedea că şi An ce-H se temea de ce era mai rău. Îi aruncă lui Tr ew-E o privire scurtă, în acelaşi timp terorizată şi rugătoare. Dacă spun adevărul, pierdem tot. Iar dacă Pl on-C sapă mai departe, va descoperi sonda defectă. Asta îl va incrimina pe An ce-H, dar nu şi pe mine. Pe de altă parte, dacă mint, nu mai am cale de întoarcere. Tr ew-E era chinuit. Se săturase de dilemele pe care viaţa i le oferea fără menajamente. Ce-ar fi făcut Dovol în situaţia asta?

Era o întrebare lipsită de sens. Pe masculul fraake nu l-ar fi interesat în mod deosebit câştigul material. Nici pe mine nu mă interesează, îşi dădu seama brissul. N-o fac pentru mine, o fac pentru vechii mei camarazi!

Revelaţia îi dădu puteri. Îşi recăpătă siguranţa de sine şi răspunse pe un ton perfect controlat:

– Sigur! Simţind încordarea colegului său de schimb, decise să tatoneze terenul: Despre ce e vorba?

Tensiunea atinsese cote paroxistice. Tr ew-E se temea ca nu cumva An ce-H să dea de bănuit tocmai prin atitudinea sa. Avea acelaşi aer disperat ca atunci când îl întâlnise lângă sas. În explorările făcute alături de Pl on-C probabil că reuşise să se controleze, deoarece pregătise în avans totul. Acum însă fusese luat prin surprindere.

– Se pare că piatra pe care i-ai trimis-o lu Caa-poo este interesantă. M-a rugat să-i mai duc câteva. Mă rog, în măsura în care un albein ştie să adreseze o rugăminte.

Doar atât? Lui Tr ew-E nu-i venea să creadă. An ce-H părea la fel de uluit ca şi el. Parcă se temeau să răsufle uşuraţi. Şeful securităţii continuă:

– După ce termini schimbul, te rog să mergi la locul din care ai cules-o şi să-i mai duci câteva mostre. Îl voi trimite pe We er-Y cu tine.

Bucuros că lucrurile luaseră o întorsătură favorabilă, Tr ew-E nu reacţionă când află cine avea să-l însoţească. Confirmă din cap. După ce Pl on-C părăsi cabina, cei doi brissii schimbară priviri încântate, de parcă erau nişte puiendri care tocmai scăpaseră cu faţa curată după o şotie.

– A fost cât pe ce! remarcă An ce-H.

*

Va urma