7.

 

Ştiu că Pl on-C a plasat o dronă care urmăreşte tot ce fac, dar nu mă interesează. Nivelul de inteligenţă al brissilor păroşi este prea coborât ca să accepte faptul că sunt capabil să fac faţă oricărei posibile ameninţări.

Am sperat că prezenţa dronei va fi suficientă pentru Pl on-C, dar văd că mă deranjează şi personal. Nu apreciez întreruperea procesului de cercetare – dacă s-ar întâmpla să am nevoie de ceva, aş cere. Totuşi, Pl on-C nu stă mult. Îmi aduce o mostră de rocă descoperită de Tr ew-E, care prezintă o proprietate curioasă: deşi este expusă, nu-şi schimbă culoarea în funcţie de soarele aflat pe cer. Brissul păros a studiat-o, dar n-a reuşit să ajungă la un rezultat.

Nu mă mir.

Pl on-C pleacă, iar eu manipulez landerul ca să ia de jos mostra de rocă. E o bucată superficială dintr-un mineral de culoare albastră, lucios, cu o spărtură aşchioasă, clivaj perfect şi o greutate specifică destul de mică. Modific enzimele pentru a reuşi o augmentare a imaginii. În interiorul mostrei, sub suprafaţa lucioasă, se află captivă o structură vânoasă. Studiul amănunţit îmi arată că vâna aceea – care e posibil să dea culoarea albastră întregii mostre – este, de fapt, o structură arborescentă compusă din sute de formaţiuni aciculare.

Petrec multă vreme compilând datele adunate. Procesul intelectual intens transformă tot mai multe părţi ale organismului meu în structuri coraligene. Acestea nu mai pot participa la procesul intelectual, ci rămân doar depozite de informaţii care se vor adăuga Marii Bariere. Toate concluziile, toate legăturile sunt înscrise în ele. Dar încă mai am destule elemente vii care să permită conexiunile necesare procesului de gândire.

Şi ele furnizează, în cele din urmă, concluzia logică. Søregaard este o planetă a cărei suprafaţă este caracterizată de structuri cristaline, propice propagării luminii. Această lumină, furnizată de cei trei sori, prezintă culorile de bază: roşu, albastru şi verde. O anumită intensitate a curenţilor roşii şi concentraţie a emanaţiilor de gaze verzi produce fenomene ciclonice şi anticiclonice, alterând câmpul electromagnetic al peşterii. Singura culoare de bază care lipseşte aici este albastru, iar ea mi-a fost furnizată acum, sub forma mineralului descoperit de Tr ew-E.

Întâi plasez bucata de rocă în câteva puncte ciclonice. Niciun rezultat. Fac acelaşi lucru într-un punct anti-ciclonic. Acelaşi efect. Când o ipoteză logică nu duce la o soluţie, ştiu că trebuie schimbat sistemul de referinţă sau scala. În acest loc, singura ajustare posibilă – pornind de la elementele cunoscute până acum – este să nu mă mai raportez la un singur punct de interferenţă, ci la peşteră în ansamblul ei. Poate că funcţionează ca un disporizitiv complex, iar declanşatorul nu este un ciclon sau un anticiclon, ci descărcările care au loc între toate aceste puncte şi tind să echilibreze sarcina electromagnetică a peşterii.

Nu am capacitatea mentală necesară să calculez efectele la o asemenea scară, pentru a găsi regiunile optime. Dar firidele care împânzesc circular peştera pot fi tocmai punctele în care se resimt efectele. Plasez mostra într-una dintre firide şi aştept.

Într-un răstimp scurt, mostra devine luminoasă, ca şi cum ar genera lumină. Un fulger alb se ridică din ea. Când intensitatea lui scade, lasă în urmă o structură transparentă care reflectă toate culorile, asemenea unei prisme. Acestea nu sunt punctiforme – aşa cum relatase expediţia anterioară – ci mai curând sub forma unor benzi. Fenomenul nu durează mult. Lumina păleşte, iar culorile se şterg. Mă apropiu de mostră şi observ că arată ca şi cum ar fi ars. Probabil că era prea mică pentru a susţine tensiunea formidabilă produsă de fenomen.

Nu mai am nicio clipă de pierdut. Pornesc spre drona-spion. Trebuie să-i cer lui Pl on-C mai multe mostre.

 

*

 

Parcară scuterul la intrarea în Culoarul Albastru. Dârele uşoare de praf stârnite de duzele maşinăriei se aşezară cuminţi pe solul dur, cu reflexii verzui. Pl on-C îi însărcinase şi cu schimbarea a două camere mobile.

– Nu înţeleg de ce ne-a mai pus să facem şi asta, bombăni We er-Y. Le-am schimbat de atâtea ori că m-am săturat. Am vorbit cu Og du-P şi mi-a zis că i s-a acrit şi ei de cât le-a tot reparat. Luă una dintre cele două camere defecte şi o puse în rucsac: Şi la ce ne folosesc? Pe aici nu se întâmplă nimic de când am venit!

Păru că vrea să spună mai mult, dar ezită. Între timp, Tr ew-E luă înlocui cealaltă cameră defectă. Când termină, văzu că We er-Y se apropiase foarte mult de el. Îşi lipi casca de a lui.

– Spune drept, Tr ew-E: aşa-i că n-aţi găsit nicio specie nouă?

Vorbea în şoaptă. Probabil încerca să-i câştige încrederea lui Tr ew-E, sugerând că se fereşte să discute în gura mare aşa ceva, ca nu cumva convorbirea lor să fie spionată. Tr ew-E se încruntă, încercând să înţeleagă spusele celuilalt din mişcările botului. Când îşi dădu seama ce sugera, chipul i se mohorî.

– Søregaarzii există! silabisi el.

– Hai, Tr ew-E, zău aşa – luminiţe umblătoare? Îl bătu pe umărul costumului: Mie poţi să-mi spui…

– N-am ce să-ţi spun, se încăpăţână Tr ew-E. Ai văzut şi tu înregistrările!

– Şi am fost încântat! admise We er-Y. De când suntem aici abia aştept să văd pe viu fiinţele acelea! Trase aer în piept; nu era deloc uşor să vorbească mult în şoaptă: Când am văzut că nu apar, am fost dezamăgit. Apoi am pus lucrurile cap la cap. Căpitanul vostru a fost incapabil să organizeze explorarea conform programului. Aţi ratat multe obiective şi aţi pierdut un membru al echipajului. Aţi căutat o metodă ca să vă curăţaţi coada şi v-aţi gândit să aruncaţi vina în spatele unei presupuse rase indigene inteligente!

Chipul lui We er-Y arăta mândria pe care o încerca pentru raţionamentul său. Văzând satisfacţia celuilalt, Tr ew-E simţi că începe să-i fiarbă sângele. Strânse pumnii. Vierme nenorocit! Cum poţi spune o asemenea blasfemie? Încercă să-şi păstreze cumpătul.

– O asemenea soluţie ne-ar fi agravat situaţia, nu ne-ar fi ajutat! îi atrase atenţia lui We er-Y.

Mulţumi în gând faptului că discutau în şoaptă şi se înţelegeau mai mult urmărind mişcările botului. Interlocutorul său nu putea să-şi dea seama de tonul tăios pe care-l folosise.

– Teoretic, admise We er-Y. Practic, totul s-a şters cu buretele. Uită-te la tine: mai ai puţin şi vei ajunge un briss cu o situaţie materială respectabilă!

Tr ew-E nu ştia cât se mai putea controla.

– Masculul fraake e închis într-un spital de ani de zile…

– Ei, dacă astrele i-au stat împotrivă şi a fost expus la atmosfera planetei! îl întrerupse We er-Y ridicând din umeri. Asta chiar că era greu de muşamalizat. Riscurile unei epidemii erau imense!

Culoarul Albastru se înnegri în faţa ochilor lui Tr ew-E. Bunul său prieten era la un pas de a ajunge pacientul unui ospiciu, cu viaţa sfârşită şi psihicul dărâmat, iar el era nevoit să asculte cum cineva îl lua în zeflemea. Apelă la ultimele resurse de raţiune pentru a se controla şi continuă ideea întreruptă:

– Ceilalţi sunt faliţi şi muncesc pentru o masă pe zi.

– Ei, nici chiar aşa! îl contrazise We er-Y. Probabil că n-au avut norocul tău, dar cred că o duc şi ei destul de bine. Îi trase cu ochiul: Căpitanul ţi-a băgat în cap chestia asta, nu? Că tu ai fost binecuvântat să te naşti printre brissi păroşi, care au grijă de tine, în timp ce restul foştilor tăi colegi mor de foame…

Tr ew-E ezită. We er-Y luă asta drept un semn că se trezise la realitate şi văzuse adevărul dincolo de îndoctrinare. Îl bătu pe spate cu compasiune:

– Hai s-o lăsăm aşa, mai bine! Iartă-mă că te-am presat. Îi arătă pereţii tunelului şi spuse cu glas tare: Mai bine ne apucă să adunăm material pentru albein.

Tr ew-E îl urmă tăcut.

 

*

 

Timpul curge altfel în această stare de contopire cu câmpul energetic. Diferă de timpul obiectiv la care te raportezi în starea de trezie. Diferă şi de non-timpul stărilor de meditaţie, sau de timpul subiectiv în care trăieşti prin AmbiSimţuri. Are o curgere a sa, pe care doar o sesizezi, dar nu-i poţi înţelege tiparul. Prin urmare, nu ştii de câtă vreme trăieşti în acel câmp, vibrând odată cu el, curgând şi modelând piatra.

Urmezi curentul care deschide Culoarul Albastru. Ajungi pe platou şi-ţi călăuzeşti conştiinţa prin aglomerările de stânci şi crevase. Piatra este remodelată continuu. Ai senzaţia că, dacă energia n-ar mai curge, piatra-hartă ar reveni la forma sa iniţială, dură. Împietrită. Curgi mai departe, răspândindu-te către culmile care limitează platoul. Odată ajunsă acolo, puterea câmpului scade. Nu merge mai departe, ci urmează o linie de demarcaţie invizibilă. Nu se comportă ca şi cum ar fi ajuns la un punct terminus. Îşi continuă curgerea la fel de domol, ca şi cum ar avea de-a face cu circumferinţa unui cerc.

Dar tu îţi dai seama că acolo încetează puterile pietrei-hartă. Dincolo de acea limită, planeta Søregaard şi piatra se separă. Totuşi, din loc în loc, liniile de forţă ale câmpului energetic interferează cu altele, provenind din alte centre. Probabil că întreaga planetă este împărţită în regiuni guvernate de câte o piatră-hartă. Regiunile prezintă zone comune, iar acolo simţi că potenţialul planetei este altul. Nu poţi traduce altfel acest sentiment; doar observi că locul ales de Caa-poo pentru cercetările sale se află într-una dintre aceste zone.

Te întorci laolaltă cu liniile de energie, reajustând continuu formele pietrei-hartă. Pentru tine totul e nou, dar ştii – simţi – că o parte a acestei hărţi este nouă. Recunoşti forma: maiestuoasă, naveta „Le-Mimkash” se ridică pe platou – insondabilă pentru curenţii energetici care îi mângâie exteriorul. Este o mare pată albă tridimensională pe hartă, deşi regiuni infinitezimale din interiorul ei nu sunt chiar opace. Câmpul de forţă care înconjoară unele obiecte din cală şi din unitatea medicală nu este străin acestor locuri. Energiile søregaarde le-au mai simţit, le-au mai palpat.

Au mai convieţuit cu ele.

Revii la Culoarul Albastru şi pătrunzi prin el în peşteră. Mii de găuri cât vârful de ac străpung tavanul, formând o sită care imită la o scară mult mai mică tavanul peşterii reale. Vezi tabăra, uşor neclară faţă de restul peşterii, probabil din cauza interferenţelor date de tehnologia străină. Nu e la fel de opacă precum naveta, deşi nu are nicio fisură care să expună trupurile din interior la atmosfera søregaardă. Bănuieşti că accesul energiilor în tabără se datorează schimbului realizat între ele şi AmbiSimţuri. Orice drum are două sensuri şi, odată accesat unul dintre ele, celălalt devine şi el disponibil.

În mijlocul peşterii tronează piatra. Curiozitatea ta este aţâţată de întrebarea dacă şi această reprezentare a pietrei-hartă aflată în interiorul pietrei-hartă are aceeaşi funcţie. Oare te vei cufunda într-o lume mai mică, o copie miniaturală a reprezentării din piatra-hartă? Să fie piatra-hartă construită pe principiul fractalilor?

O lume cristalină favorizează structurile fractale, aşa încât n-ar fi nimic neobişnuit.

Nu te poţi abţine şi încerci să-ţi satisfaci curiozitatea. Atingi piatra-hartă miniaturală, căutând eventuale linii energetice care s-o modeleze. Te preumbli peste ea, o atingi, îţi aduci suflarea în structura ei. Brusc, mintea ta se deschide violent. O lumină orbitoare invadează structurile neurale ale simbiozei, arzându-le în profunzime. Nu este o ardere propriu-zisă, fizică, vătămătoare. Este o ardere a unui nou traseu nervos, tiparul necesar unui nou tip de înţelegere.

Centrii nervoşi şi conexiunile dintre ei se realiniază după un nou şablon. Eşti inacapabil să reacţionezi în vreun fel. Lipsit de apărare, asişti paralizat la reconfigurarea profundă făcută de lumina orbitoare. Flacăra ei se răspândeşte de-a lungul conexiunilor nervoase cu o viteză fenomenală, apoi se stinge la fel de subit cum apăruse.

În tăcerea interioară care se înstăpâneşte nu eşti conştient decât de un singur lucru: că încă mai exişti. Dar eşti doar o legumă, o fiinţă catatonică. Timpul curge clar, bine definit, după acel ritm specific Søregaardului. Iar tu simţi cum pulsezi alături de acest timp, total înstrăinat de curgerea obişnuită de care-ţi aminteşti ca de un vis îndepărtat.

Şi, în curgerea punctată de unităţi alter-temporale, AmbiSimţurile vibrează:

Am văzut alte lumi. Am găsit un bilet de plecare. Noi suntem Conştiinţa Comună.

 

*

 

– Sper că mostrele astea sunt de ajuns!

Tr ew-E aşeză recipientul în faţa landerului. Structura coraligenă dezvoltă rapid câţiva muguri care preluară cutia, apoi se răsuci şi porni în direcţia opusă a peşterii.

– Uită-te şi la ăsta! bombăni We er-Y. Ne tratează de parcă am fi nişte roboţi care i-am livrat o comandă!

Vorbea tare. Albeinul nu folosea reţeaua internă de comunicare, aşa încât nu exista pericolul să-i audă.

– Dacă aşa arată o specie inteligentă, atunci mai bine lipsă!

We er-Y chicoti la gluma sa, apoi îi făcu semn lui Tr ew-E să încalece înapoi pe scuter. Colegul său părea hipnotizat de ceea ce vedea în jur. Aceleaşi imagini ieşeau la lumină, prăfuite, din amintirea sa. Mai văzuse peştera cu ajutorul camerei de pe scuterul cu care intraseră în peşteră Sanders şi Dovol. Imaginile acelea nu aveau cea mai bună rezoluţie, dar, Tr ew-E îşi amintea peretele stâncos cu şirul de firide. Pe atunci peştera era locuită de søregaarzi bizari, bolnavi sau imaturi, care focalizau greu luminile şi se deplasau dificil. Acum locul arăta ciudat – o încăpere stâncoasă în care se mişca landerul coralifer al albeinului printr-o ceaţă rară de cu irizaţii roşietice.

În timp ce We re-Y conducea scuterul pe culoarul care dădea afară, Tr ew-E rămase cu privirea aţintită în urmă, încercând să-şi imaginese cum îi păruse acel loc masculului fraake. Reveni cu ochii la drum abia când ieşeau pe platou.

Înlemni.

Trei søregaarzi îşi făcuseră apariţia în faţa lor. We er-Y urlă, şocat şi frână brusc. În clipa aceea, lumea ţinută prea mult în interiorul lui Tr ew-E răbufni. I se păru că se află pe scuter alături de Dovol şi de Sanders în acele clipe fatidice din trecut. Sanders trase de scuter, încercând să evite coliziunea. Vehiculul se dezintegră – Nu, aceea e o altă realitate, un alt vis! În realitatea aceasta Sanders pierdu controlul scuterului, care căzu pe o parte şi alunecă pe solul sticlos, aruncând în aer jerbe de scântei.

Sanders rămase prins sub scuter, cu costumul sfâşiat şi oasele sfărâmate. Dovol se trezi propulsat într-un pinten de stâncă de care se lovi zgomotos. Sunetul specific al căştii care plesnise se auzi distinct în vacarmul făcut de motorul scuterului care mergea în gol. Tr ew-E reuşi şi el să se elibereze din şa şi căzu dureros. Probabil că-şi luxase una dintre mâini, dar nu mai conta. La câţiva metri de el stătea prăbuşit Dovol, cu casca zdrobită de stâncă.

Îl văzu pe căpitan – Nu pe acesta, pe adevăratul Căpitan, arlotul – cum se apleacă asupra corpului inert şi încearcă să-l ridice:

Dovol, ştiu că ţi-e greu dar… vreau să aflu ce s-a întâmplat…

Masculul fraake oftă şi cuvintele îi ieşiră din gură parcă împotriva voinţei lui.

Søregaarzii ne-au atacat, spuse stins

Deasupra celor două siluete se profilă trupul ameninţător al unuia dintre agresori. Lui Tr ew-E îi apărea uriaş, ocultând lumina soarelui – A soarelui sau a sorilor? Nu contează asta acum! – un uriaş cu luminile pulsând ameninţător, pregătit să zdrobească gângăniile prăbuşite la picioarele sale. Nu, nu din nou! urlă mintea suprasolicitată a brissului. Smulse de la brâu pistolul cu plasmă şi trase în agresor. O dată, de două ori.

– Mori, bestie! zbieră.

Simţi o bubuitură în cap şi imaginile se întunecară în faţa ochilor. Căzu inert, înainte să apuce să vadă cine-l lovise.

 

8.

 

Niciodată funcţiile mele cerebrale n-au atins un nivel şi o armonie comparabile cu cea de acum. Idei, ipoteze, concluzii, circulă cu viteze uriaşe între neuroni, realizând conexiuni tot mai complexe. Celulele organismului meu se coagulează în polipi plini de referinţe încrucişate. Este un proces perfect care conduce către acel orgasm final, în care eu mă voi tranforma într-un coral de pe care va putea fi colectată picătura ideală. Picătură care, odată ce mă voi alipi Marii Bariere, va putea germina întru naşterea unui nou albein care să facă cinste speciei sale.

După câteva încercări, reuşesc să determin care este cantitatea corectă de mineral albastru care trebuie plasată în firidă pentru a obţine un rezultat stabil. Structura translucidă este uşor diferenţiabilă de mediul înconjurător şi are caracteristici similare celor prezentate de expediţia anterioară. E fusiformă, cu o înălţime de un metru şi un diametru central de patru ori mai mic. Cu timpul, benzile de culoare tind să se concentreze în forme circulare. Ele se reduc şi mai mult, până la nivelul unor puncte colorate cu o strălucire variabilă.

Planeta Søregaard a dezvoltat o formă de viaţă paralelă cu evoluţia clasică, care are la bază proprietăţi electromagnetice şi luminoase. De aceea a fost imposibil să găsesc vreo treaptă evolutivă pornind de la speciile de la suprafaţă şi nici n-am detectat urme ale unei aşezări în această peşteră.

Mineralul din Culoarul Albastru secretă, sub acţiunea celor trei sori, structura de bază a vieţii: o formaţiune aciculară de culoare albastră. Supusă curenţilor electromagnetici de culoare roşie şi emanaţiilor de gaze verzi, aceasta intră într-un proces de metamorfozare care dă naştere formei fizice a søregaarzilor. N-am niciun indiciu legat de inteligenţa lor şi nici nu mai pot specula pe marginea ei. Metamorfoza mea în coral este aproape completă. Sinapsele rămase pentru procesele cognitive sunt prea puţine pentru a-mi mai permite raţionamente complexe. Înregistrez observaţia că detalii despre acest lucru au fost culese, cel mai probabil, de cuplul Allaeus-Stock. Marea Barieră va trebui completată cu informaţiile primite de la Ordinul căruia îi aparţin cei doi.

Deocamdată reuşesc să aduc la viaţă patru søregaarzi, dar doar unul cred că va supravieţui. Ceilalţi încep să prezinte erori de difuzie a luminii. Punctele de culoare au tendinţa de a se transforma din nou în benzi. Nu mai am timp să ajustez procesul. Mai sunt atâtea enigme de rezolvat! De pildă, nu ştiu cum ajunge mineralul albastru în peşteră.

Atenţia îmi este atrasă de trei fiinţe care intră în peşteră. Mai corect spus, care apar din neant. Sunt trei søregaarzi complet dezvoltaţi. În structura lor translucidă, mult mai complexă decât realizările mele din peşteră, există o sumedenie de puncte de diferite culori. Magnitudinea şi strălucirea acestora variază. Culorile dominante prezintă o alternanţă care mă face să presupun că ar fi vorba despre o formă de limbaj.

Odată cu apariţia lor, singurul specimen din peşteră care pare valid începe să se deplaseze spre ei. Nu apare şi dispare. Pluteşte lin deasupra podelei peşterii. La jumătatea drumului, începe să pulseze. În continuare, deplasarea lui dă impresia că s-ar scurge dintr-un loc pentru a-l umple pe următorul. Curgerea devine tot mai fluidă. Când ajunge în dreptul celor trei, deja se topeşte şi reapare un pas mai încolo. Søregaarzii îl înconjoară. Îl acoperă cu lumini verzi. E un moment unic la care mi-e dat să asist în scurta mea viaţă.

Cei trei avortoni se sting în firidele lor. Inacapabili să-şi mai păstreze forma sau luminile, sunt complet ignoraţi de nou-veniţi. Aceştia dispar şi reapar lângă landerul meu. Luminile clipesc în trupul lor străveziu. Nu am abilitatea de a descifra codul. Acumulez cât pot. Fiecare efort mă transformă tot mai mult în coral. Înregistrez. Sortez. Corelez informaţii.

Timpul nu mai are răbdare. În mijlocul unei deducţii…

 

*

 

Întreg echipajul fusese adunat în acea şedinţă extraordinară. Atmosfera era una de înmormântare. Chipurile căpitanului şi a şefului securităţii erau sumbre.

– Se pare că sorii acestei planete cer câte un sacrificiu la fiecare misiune, îndrăzni să deschidă discuţia albinoasa. Privi spre trupurile nemişcate ale lui Tr ew-E şi We re-Y, întinse pe o masă şi înconjurate de câmpuri de forţă: Ritualul nostru nu i-a îmbunat.

– E vina mea, oftă căpitanul. Aveam toate informaţiile care să-mi indice să fiu precaut, dar desfăşurarea evenimentelor mi-a slăbit vigilenţa.

– Când vine vorba despre probleme de securitate, vina mi se atribuie mie în totalitate! îl contrazise Pl on-C. Eu am autorizat acea misiune.

Căpitanul îşi frecă fruntea cu fire scurte.

– Tot nu înţeleg ce a condus la deznodământul ăsta. Privi sumbru spre Fy us-S: Ai reuşit să restabileşti filmul evenimentelor?

Brissul aprobă. În semn de doliu îşi îndepărtase toate bentiţele, îşi despletise cozile şi-şi lăsase părul lăţos să atârne în neorânduială. Porni înregistrările. Camera navetei prinse în cadrul ei scuterul care se îndepărta. Când ieşi din raza sa vizuală, imaginea comută pe camera scuterului. Peirodic, în colţuri erau intercalate imaginile provenite de la camerele de pe platou pe lângă care trecea vehiculul.

Scuterul se opri la intrarea Culoarului Albastru şi cei doi ocupanţi descălecară din şeile ergonomice.

– Aici au purtat o conversaţie în şoaptă, explică Fy us-S. I-am crescul nivelul şi am eliminat zgomotul de fond, dar unele propoziţii sunt greu de înţeles.

Cei prezenţi urmăriră dialogul. Căpitanul deveni tot mai rigid pe măsură ce asculta lucrurile discutate. Firele blănii lui St ap-A se ridicară uşor, ca şi cum ar fi fost electrizate. Corpurile îmbrăcate în scafandre spaţiale rămăseseră nemişcate în marginea câmpului vizual a camerei scuterului. Fy us-S încercase să-i aducă în centrul imaginii folosind o simulare care combina imaginile ei cu cele furnizate de camerele de pe culoar. Cei doi nu-şi susţineau convorbirea cu gesturi, dar tuturor li se păru că Tr ew-E intrase într-o stare de amorţeală. Gesturile mecanice cu care-şi îndeplini toate îndatoririle după acea convorbire erau extrem de grăitoare.

Călătoria spre peştera în care lucra Caa-poo se desfăşură la fel de normal ca şi prima etapă. În semiobscuritatea găurii de sub stâncă imaginile deveniră mai neclare. Căpitanul avu o grimasă când auzi comentariile lui We er-Y la adresa lui Caa-poo. În ziua aceea săvârşise mai multe acţiuni care-i puteau aduce penalizări drastice.

Brissii încălecară pe scuter şi părăsiră peştera. Fy us-S intercală imaginile camerei care supraveghea intrarea. Trei siluete se conturau în lumina amurgului celor doi sori. Îşi făcuseră apariţia din senin şi conturul lor se putea stabili doar pe baza modului în care era distorsionată lumina care trecea prin ele. În interiorul celor trei siluete, mici luminiţe colorate pulsau uşor.

– Søregaarzii! şoptiră la unison An ce-h şi St ap-A, şocaţi.

Petrecuseră deja atâta timp pe planetă fără a da de vreo urmă a lor, încât şi ei începuseră să pună la îndoială observaţiile primei expediţii. Cei prezenţi urmăriră cu sufletul la gură scuterul care ieşea. We er-Y manevră brusc, încercând să evite impactul cu søregaarzii. Vehiculul se dezechilibră şi căzu într-o parte, alunecând în viteză pe solul dur în jerbe de scântei. We er-Y sări din şa. Tr ew-E îi urmă exemplul cu câteva clipe înainte ca scuterul să lovească un grup de cristale care-l făcură să se dea peste cap. Dacă ar mai fi întârziat, brissul ar fi fost zdrobit sub vehiculul transformat în animal nărăvaş. Salturile sălbatice se opriră într-un pinten de stâncă. Scuterul făcu o ultimă piruetă şi se prăbuşi şifonat pe sol.

We er-Y se ridică primul în picioare. După modul în care se îndrepta de spate era evident faptul că acesta îl durea. Unul dintre picioare părea ţeapăn. We er-Y se sprijin cu greu ca să stea.

Tr ew-E se rostogolise pe burtă şi rămăsese aşa o vreme. Abia când We er-Y se ridică, reuşi şi el să se adune şi să-şi salte capul de jos. Gesturile i se precipitară brusc şi brissul sări în picioare. Scoase pistolul cu plasmă şi-l aţinti spre We er-Y său. Toţi tresăriră când văzură descărcările de plasmă în trupul colegului lor.

We er-Y se prăbuşi inert, cu o parte a trupului carbonizată. Tr ew-E se cabră brusc. Rămase imobil. O clipă mai târziu căzu ca trăznit şi rămase nemişcat pe sol. După ce asistaseră pasivi la întreaga scenă, søregaarzi se topiră în aer.

Filmul se încheie. Cei prezenţi la şedinţă erau prea şocaţi ca să mai spună ceva. Prima care rupse tăcerea fu albinoasa:

– Deci n-a fost un accident! Tr ew-E l-a ucis pe We er-Y cu bună ştiinţă.

Căpitanul mârâi înciudat. Avusese la dispoziţie toate datele, dar refuzase să le ia în serios. Nu crezuse niciodată că situaţia va scăpa de sub control. Văzuse semnele, St ap-A îi atrăsese şi ea atenţia, dar tot nu-l crezuse pe Tr ew-E capabil de un asemenea gest extrem. Puse cap la cap cele destăinuite lui St ap-A. În lumina lor bănui că, pentru Tr ew-E, comentariile făcute de We re-Y pe Culoarul Albastru reprezentaseră o blasfemie. Lipsa de respect faţă de foştii săi colegi declanşaseră dorinţa bolnăvicioasă de răzbunare. Iar apariţia søregaarzilor îi oferise prilejul perfect pentru a-şi duce la capăt intenţiile criminale.

Dar asta nu mai conta acum. Trebuia să găsească strategia potrivită pentru a rezolva impasul în care se aflau. Îşi alese cu grijă cuvintele:

– După primele observaţii, se pare că Tr ew-E are o tumoare pe creier şi un posibil anevrism cerebral. Aici nu putem face investigaţii amănunţite ca să vedem cât de mult i-a afectat acest lucru capacitatea de gândire. Deocamdată putem doar să presupunem că a fost victima unor halucinaţii cauzate de afecţiune, iar asta a provocat regretabilul accident. Din păcate, spargerea anevrismului l-a făcut să intre în comă. Nu ştim nici dacă-şi va mai reveni vreodată, pentru a ne lămuri ce s-a întâmplat acolo.

– E un eveniment grav, admise şi Pl on-C. Ţinând cont de circumstanţe, e posibil să avem parte de clemenţă din partea comisiilor

– Cel puţin până va ieşi Tr ew-E din comă, completă St ap-A.

– Eu cred că nu e cazul să vă faceţi griji, se strădui căpitanul să-i liniştească. Deşi acesta este un eveniment grav, am atins obiectivele misiunii şi vom avea parte de prime substanţiale. Se răsuci spre Pl on-C: Eu zic să discutăm şi cu specialiştii, să vedem dacă putem pleca de pe planetă. În definitiv, le-au apărut şi søregarzii ăia pe care-i căutau!

Ultima frază o rosti pe un ton uşor sictirit. Apariţia indigenilor putea încurca datele problemei. Tocmai de aceea era indicat să se folosească de pretextul accidentului pentru a decola înainte ca specialiştii să aprofundeze detaliile legate de søregaarzi.

An ce-H arătă spre câmpurile de forţă în care odihneau trupul comatos al lui Tr ew-E şi resturile carbonizate ale lui lui We er-Y.

– Ce facem cu ei?

– Hm, mârâi căpitanul. Tr ew-E are nevoie de monitorizare medicală specială. Nu avem aici aparatura necesară. Chibzui: Şi nici pe nava purtătoare nu ştiu dacă avem ce trebuie pentru un asemenea caz grav…

– Nu, dar avem recipientele criogenice! îi atrase atenţia An ce-H.

Chipul căpitanului se lumină.

– Excelentă idee! Ia legătura cu cei de acolo şi trimite-i pe Tr ew-E şi We er-Y cu o capsulă de salvare!

Nimeni nu băgă de seamă că We er-Y fusese menţionat ca şi cum încă mai era în viaţă.

 

*

 

Suflul nostru se preumblă pe această planetă. Îi dă viaţă la niveluri întrupate şi neîntrupate. Se scaldă în cele trei lumini, fără chip, sau cu zece mii de chipuri.

Cum te întrupezi? întrebi.

Întrebarea nu este pusă în felul obişnuit. Foloseşte noua legătură creată.

Luminile se adună din aer, din cristale şi din inima planetei. Plămădesc forme, rezervoare de lumini. Zece mii de chipuri se preumblă.

Aceste fiinţe… søregaarzii, cum le spunem noi, au conştiinţă de sine? Sunt individualităţi?

Cele zece mii de chipuri reflectă chipul neîntrupat. Suntem Conştiinţa Comună, sub orice formă.

– Cum trăiesc, atunci? Cum gândesc, cum se deplasează?

Vrei să întrebi dacă această Conştiinţă este ca un păpuşar care trage simultan cele zece mii de sfori, dar nu ştii dacă interlocutorul tău ar înţelege analogia.

Noi gândim. Formele întrupate se deplasează cu ajutorul pietrelor.

Răspunsul la obiect te faci să-ţi dai seama cât de străine sunt modurile voastre de gândire. Tu vroiai să afli detalii despre søregaarzi, dar n-ai ştiut cum să le formulezi. Iar Conştiinţa Comună gândeşte prea diferit de tine ca să speculeze, să intuiască ce ai fi dorit.

Totuşi, răspunsul este unul interesant. Teoria fractalilor stă în picioare – reprezentările la scară diferită permit søregaarzilor să se deplaseze instantaneu, aşa cum menţiona expediţia anterioară. Accesarea unei zone de pe piatra-hartă teleportează corpul în regiunea reală echivalentă. După cum ai constatat, Søregaardul este împărţit în sectoare guvernate de  pietre-hartă. Trecând de la una la alta, locuitorii se deplasează pe întreaga suprafaţă a planetei.

Sunt multe întrebări pe care vrei să le pui, dar nu ştii în ce ordine să le formulezi. AmbiSimţurile păstrează o legătură bună cu Conştiinţa Comună, dar nu ştii pentru cât timp. Cauţi întrebările potrivite. Conştiinţa Comună ţi-o ia înainte:

Am văzut alte lumi. Am găsit un bilet de plecare.

Aceleaşi fraze repetate obsesiv. Ar putea fi vorba despre o întrebare nerostită, pe care Conştiinţa Comună nu ştie s-o formuleze?

– Sau poate că aşa formulează ea o întrebare, îţi aminteşti tu de diferenţele de gândire. Vrei să vezi alte lumi? Să pleci de pe Søregaard? întrebi.

Da. Vrem.

– Atunci haideţi cu noi!

Am încercat. Dar nu putem merge într-un loc care nu e deja înscris în Conştiinţa noastră Comună.

Îţi aminteşti despre relatarea din jurnalul expediţiei anterioare. După ce explorase interiorul unui câmp de forţă, Conştiiţa Comună reuşise să plaseze un søregaard în interiorul acestuia. Dar, odată părăsit biosistemul planetei, søregaardul se stinsese.

Aparent, situaţia este una fără ieşire. E puţin probabil să reuşească vreodată Conştiinţa Comună să cuprindă în ea întreg spaţiul cosmic, pentru a se putea deplasa prin el. Dar este o provocare interesantă, la un nivel empatic pe care AmbiSimţurile nu ţi l-au mai furnizat niciodată. Îţi este greu să rezişti unei asemenea tentaţii.

– Vrei să te ajut?

Da.

Răspunsul a venit simplu şi rapid. Din păcate, ştii că va trebui să pleci la un moment dat de pe planetă. Nu poţi sta aici, deoarece nu dispui de resursele necesare ca să rămâi în viaţă până la sosirea unei noi expediţii.

– Dar pot face altceva, Stock! Însă asta te va afecta pe tine. Tragi aer în piept şi rosteşti cu greutate: Ne putem separa conştiinţele. Asta te va lăsa pe tine stăpân pe ambele trupuri, dar incapabil să interacţionezi cu mediul. Crezi că vei supravieţui?

Ştii că unui nihr rămas fără partenerul uman îi este aproape imposibil să se mai conecteze cu alt om. El îşi va aştepta moartea, închis în carcasa gândurilor sale.

– Trebuie să fac asta, Stock! Nu putem rata o asemenea oportunitate. Iar când ne vom reîntâlni, vom relua simbioza…

Spui aceste cuvinte mai mult ca să-ţi linişteşti conştiinţa. Probabilitatea unei reîntâlniri este extrem de mică. Martoră a unei alte curgeri temporale, cum va ştii conştiinţa ta să revină în trup înaintea morţii fizice? Raportat la oportunitatea care ţi se deschide, asemenea detalii sunt, însă, insignifiante. În definitiv, după moarte, un nihr este clonat din nou şi intră în simbioză cu alt om. Nu există nicio urmă a patetismului care însoţeşte moartea umană.

– Atunci mă vei ierta, concluzionezi.

Te relaxezi complet şi extinzi din nou AmbiSimţurile. Conştiinţa Comună e tot acolo, aşteptând răbdătoare. Te contopeşti din nou cu ea, stabilind puntea de legătură. Te scufunzi în ea.

– Sunt gata, spui.

 

*

 

Pl on-C, An ce-H şi Fy us-S intrară simultan în cabina căpitanului. Primii doi aveau chipurile descompuse din cauza oboselii, al treilea din cauza şocului.

– Ce s-a întâmplat?

– Capsula de salvare, scânci brissul cu blana prinsă din nou în bentiţe. Cea în care i-am trimis pe Tr ew-E şi We er-Y…

– Ce-i cu ea?

– Nava purtătoare a ratat intercepţia.

Căpitanul miji ochii.

– Cum…?

– Din păcate, manevra eşuată a avariat motoarele capsulei şi i-a schimbat traiectoria, propulsând-o în spaţiu! Tr ew-E şi We er-Y sunt…

Vru să spună „morţi”, dar îşi dădu seama că cel din urmă era demult aşa. Îşi încleştă degetele pe canatul uşii. Căpitanul dădu din cap, mohorât.

– Bine, rosti el moale. Mulţumesc!

Dezorientat şi cu lacrimi în ochi, Fy us-S se îndepărtă. Uşa se închise în urma lui. Obosiţi, Pl on-c şi An ce-H se lăsară să cadă pe scaunele din faţa biroului căpitanului. Acesta îşi scărpina barba, gânditor.

– Poate că e mai bine aşa, rosti el cu voce joasă.

– Ce?

– Ce s-a întâmplat cu capsula. Nimeni nu va putea demonta versiunea noastră cu halucinaţiile. Avem înregistrările, avem imaginea tumorii şi a anevrismului… Ridică privirea: Iar eroarea de interceptare nu ne aparţine. Îmi pare rău de nenorocitul care a comis-o, dar trebuie să-l lăsăm singur în faţa furtunii ca să ne salvăm noi fundurile.

– Poate că are şi el pe cineva în spate care să-l scoată cu blana uscată, îşi dădu cu părerea An ce-H.

Căpitanul ridică din umeri.

– M-aş bucura pentru el. Trase adânc aer în piept: Cum e cu specialiştii?

Pl on-C pufni.

– Pe Caa-poo l-am găsit complet metamorfozat. E bun de dus şi adăugat la Marea Barieră Coraliferă din lumea lui.

– Niciun cuvânt de despărţire? întrebă ironic căpitanul.

Nu că s-ar fi aşteptat la aşa ceva din partea unui albein. Şeful securităţii îi confirmă supoziţia.

– Ceilalţi?

– Omul e catatonic.

– Ce are?

Pl on-C îl privi critic.

– Doar nu speri ca partenerul său să ne comunice asta!

– Nu, fireşte! se grăbi să aprobe căpitanul. Comentă pentru sine: Deşi nu înţeleg cum poate supravieţui specia nihr doar în relaţia asta de simbioză. Parcă ar fi doar un accesoriu uman. Vorbi iar cu voce tare: Ce-aţi făcut cu ei?

– I-am adus la navetă.

– Fără consimţământul lor, se simţi An ce-H dator să remarce.

– Pe drumul de întoarcere îţi dau voie să încerci să iei legătura cu ei şi să afli dacă sunt de acord cu decizia asta sau nu, îl ironiză căpitanul.

Buna dispoziţie îi revenise. Îşi plesni cele două perechi de palme, apoi şi le frecă. Deschise biroul şi cotrobăi după şomoioage.

– Cred că putem sărbători!

– Ce?

– Succesul misiunii. Mergem acasă, îi anunţă el. Ajungem acolo, dăm veştile mari şi aşteptăm licitaţiile comerciale. Ne vom umple de credite.

– Cum rămâne cu søregaarzi? întrebă Pl on-C. Am văzut şi noi că există, că nu sunt doar o plăsmuire.

Căpitanul se lăsă pe spate şi râse satisfăcut.

– Ce-am văzut, dragul meu? Trei siluete care semănau cu descrierile făcute de misiunea anterioară. Nu ştim ce e cu ele: dacă sunt fiinţe, dacă au inteligenţă… Dădu din mână: Fireşte că ne vom preocupa de repatrierea specialiştilor după ce vor fi îndeplinite toate demersurile birocratice. Albeinii vor avea vreme să-l adauge pe Caa-poo la Bariera lor de date, iar Ordinul Dual va încerca să descâlcească prin ce experienţe au trecut Allaeus şi Stock de au ajuns în starea în care sunt. Vor vedea ce au aflat despre søregaarzi. Dar toate astea vor cere timp. Până atunci, conturile noastre vor fi deja pline. Iar ce se va întâmpla după aceea nu mai e problema noastră!

Inspiră cu nesaţ aroma parfumată a şomoiogului. Închise ochii şi expiră cu putere.

– Până la urmă, se pare că cei trei sori ai Søregaardului s-au aliniat aşa cum trebuie!