S-a stins un om, a murit o emisiune

În urmă cu nici două luni, a plecat dintre noi omul de cultură Ştefan Ghidoveanu – scriitorul, traducătorul, realizatorul radio, bloggerul. S-a stins discret, nevrând să deranjeze pe nimeni cu detalii privind suferinţa care-l măcina. Îi plăcea să se concentreze pe lucrurile care contau cu adevărat şi lucra simultan la mai multe proiecte. Dacă ar fi fost să le poată vedea pe toate terminate, atunci ar fi avut de trăit vreo 350 de ani. Odată cu mutarea lui într-o altă lume, există pericolul real ca şi emisiunea pe care o realiza de aproape 25 de ani – Exploratorii lumii de mâine – să moară.

Pe Ştefan Ghidoveanu l-am cunoscut în vara anului 1983, când, sfătuit de marele om de radio Dan Ursuleanu, am mers pentru prima oară la cenaclurile Universal Fandom şi Modul 13 SF. La două zile după prima şedinţă de cenaclu, am adus primele desene şi întâia proză scrisă stângaci de mine. N-am să uit cum mi-a spus cu încântare: „Domnule, felicitările mele! Bine ai venit! Aveam nevoie de tine.“

La scurt timp, aflând că, deşi student la Chimie, mă descurc bine în mai multe limbi străine, Ştefan a început să îmi împrumute cărţi şi reviste din care îmi sugera ce să citesc pentru mine şi cam ce aş putea să traduc pentru întâlnirile de cenaclu. În paranteză fie spus, cei care l-au cunoscut ştiu cu câtă zgârcenie îşi împrumuta cărţile şi cât de mult ţinea să le primească înapoi cât mai curând şi într-o stare la fel de bună… Îşi folosea ultimii bani pentru a cumpăra cărţi. Se împrumuta de la prieteni cu acelaşi scop. Ţinea mult la cărţile lui şi le citea cu pasiune devoratoare. În mine avusese intuitiv încredere să-mi împrumute şi îmi place să cred că nu l-am dezamăgit.

În toamnă, cenaclul Modul 13 urma să organizeze a XIII-a Conferinţă naţională de SF, intitulată pe atunci Convenţie naţională a cenaclurilor de anticipaţie tehnico-ştiinţifică. Ştefan fusese cu un an mai devreme la ediţia desfăşurată la Sibiu… Ştia cum ar trebui să stea lucrurile. Erau multe lucruri de pus la punct, destule persoane de convins, numeroase aprobări de luat de la tot soiul de tovarăşi. Ştefan n-a dezarmat, de parcă greutăţile nu aveau decât darul de a-l ambiţiona. S-a dovedit un coordonator de excepţie, minuţios şi tenace. Lucra ca economist, locuia cu soţia şi fiul într-o garsonieră confort III în condiţii greu de imaginat acum, iar (pentru motive doar de ei cunoscute) colegii de serviciu îi făceau tot felul de şicane, adesea gratuite şi nejustificate.

DIGITAL CAMERA

Bonom şi nonşalant, iată-l pe Ştefan Ghidoveanu într-o ipostază caracteristică omului dispus oricând să promoveze tineri de valoare (aici cu Andreea Sterea şi Teodora Ivan în studioul ELM de la Radio România Cultural). Foto: © Cristina Ghidoveanu

N-a fost să iasă cum fusese stabilit. În ciuda bunei organizări, atunci s-au găsit „tovarăşi sus-puşi“ care au blocat desfăşurarea acelei Consfătuiri SF. Cele 3 zile de manifestări care fuseseră programate s-au redus la un programul derulat într-o singură dimineaţă. Şi asta cu intervenţii la nivel înalt. S-au împărţit premiile ediţiei 1983, s-a vizionat un film maghiar, participanţii din ţară au fost invitaţi să viziteze halele Uzinelor 23 August sau cantina unde li se pregătise un meniu ceva mai ales decât obişnuita ciorbă de legume a muncitorilor constructori de locomotive.

Din câte ştiu eu, până în 1991, Bucureştiul nu a mai putut găzdui nicio manifestare SF de anvergură. Cenaclul Modul 13 SF s-a dizolvat în câteva luni, membrii lui răspândindu-se care încotro prin Bucureşti, unii dintre ei punând bazele unor noi cenacluri. Momentul i-a stimulat pe SF-iştii din ţară care au fost prezenţi în acea toamnă mohorâtă la Bucureşti. Şi s-au pus pe treabă cu mai mult sârg.

Ştefan Ghidoveanu a fost luat în vizor de securiştii din întreprinderea-fanion a lui Ceauşescu, de activiştii şi de secretarii de partid. Şicanele de tot soiul s-au înteţit. Aşa se face că abia după câţiva ani, cu mare greutate, cei din conducere au catadicsit să îi aloce apartamentul la care o familie de tineri intelectuali cu un copil minor era îndreptăţit pe atunci să îl primească.

În acea vreme îmi amintesc că am lucrat împreună cu Ştefan la proiectul unei reviste care ar fi urmat să se numească SFera. El se ocupa de selecţia şi de traducerea textelor, eu de desenarea ilustraţiilor ce lipseau. Aici trebuie să vă imaginaţi că tehnoredactarea se făcea cu o maşină de scris şi că punerea şi aşezarea în pagină însemnau o muncă migăloasă cu rigla şi bisturiul, cu lipici şi pastă corectoare… Din păcate, SFera nu s-a finalizat.

De îndată ce a apărut proiectul radiofonic pe care Dan Ursuleanu l-a numit Radiobiblioteca SF,  transformat la scurt timp în celebra emisiune Exploratorii lumii de mâine, Ştefan Ghidoveanu i s-a alăturat în calitate de colaborator asiduu.

În paralel, traducea şi scria. Poate că măcar acum, postum, se va găsi o soluţie ca povestirile şi nuvelele lui să apară într-un volum de autor. El era mereu nemulţumit de ce aşternea pe hârtie. Avea un scris mărunt şi îngrijit. Modifica puţin. Rescria frecvent. Găsea noi artificii şi noi soluţii stilistice. Era un perfecţionist, adesea mai îngăduitor cu alţii decât cu el însuşi.

Destinele noastre s-au separat pentru câţiva ani. În primăvara lui 1990, când lucrurile păreau să se limpezească şi pentru SF-ul românesc, lui Dan Ursuleanu i s-a propus la Radio România un post de director. Singurul capabil atunci să preia misiunea realizării Exploratorilor părea colaboratorul său de nădejde.

Lucrurile nu erau simple. Ghidoveanu trecuse printr-un divorţ. O cunoscuse pe Oana, cea de-a doua soţie. Aveau o fiică. Din ce înţelesesem eu, nu se avea bine cu socrii. Era frecvent în căutarea unui spaţiu de locuit. Uneori reuşea să doarmă în biroul de la Radio. Ca nou angajat, nu putea spera la nimic. Se schimbase regimul, nimeni nu mai aloca locuinţe. Nu insist, nu detaliez, dar îi era cumplit de greu.

L-am regăsit în aceste condiţii. Îmi dăduse un telefon şi mă rugase să trec pe la Radio ca să îmi dea detalii despre o carte SF ce urma să apară şi căreia mă rugase să îi fac grafica pentru copertă. Nu a mai fost cazul să desenez respectiva copertă. Din birou, cu uşa deschisă, m-a auzit vorbind pe hol cu Dan Ursuleanu şi a ieşit din încăpere complet siderat, cu gând să afle a cui e vocea cealaltă, fiindcă a lui Dan era inconfundabilă. Mi-a spus atât: „Ai o voce radiofonică şi pronunţi clar. N-ai vrea să îmi citeşti un text pentru emisiune, că sunt în mare lipsă de voci masculine!?“ Aşa a început colaborarea mea cu Exploratorii lumii de mâine şi cu programul Radio România Tineret. Prima a durat patru ani, la RRT am mai rămas alţi trei. Redactor-colaborator.

Trebuie să menţionez că ABC-ul redactorului de radio l-am învăţat de la Ştefan Ghidoveanu. Întâi eram doar o voce care citea texte. Apoi, Ştefan mi-a cerut să îi pregătesc materiale ştiinţifice despre Sistemul Solar, planete, sateliţi, asteroizi şi, nu în ultimul rând, cronici de carte… Mă documentam câte o săptămână pentru 3-4 minute de emisie. Erau materiale scrise de mine şi, greu de crezut, mă poticneam adesea când le citeam. Atâta doar că totul se înregistra pe bandă magnetică şi… bâlbele se decupau cu foarfeca de la punct sau de la ultima virgulă…

Până într-o zi, când am fost invitat în studioul de emisie, în direct. Live, cum se spune. La Radio în Blue-Jeans, ediţia de duminică pe care o realiza Irina Iana Baltă. Îmi amintesc că totul a decurs normal, nu aveam nimic de citit, doar de făcut o relatare şi de purtat un dialog cu gazda emisiunii. Când am ieşit din cabina de emisie, am primit un telefon de la Ştefan. Mi-a mărturisit că ascultase rubrica respectivă şi că avusese mari emoţii pentru mine, fiindcă ştia cum mă comportam la înregistrări, chiar şi la lectura textelor scrise de mine… Când colo, îl şocasem. Mi-a recunoscut asta în modul cel mai firesc şi mi-a spus pe un ton ce nu admitea contrazicerea: „Poate că nu-ţi dai seama, dar tu eşti om de direct.“

De atunci a avut delicateţea să mă lase să colaborez mai mult la emisiunile colegilor care aveau emisiuni în direct…

Astfel că ne revedeam destul de rar prin Radio. Ştefan începuse în paralel truda de traducător. Grea, anevoioasă, plină de răspunderi, supusă mereu presiunii termenelor de predare… şi luptei de a scoate ceva cât mai aproape de perfecţiune. Era o cupă otrăvită din care aveam să beau şi eu după câţiva ani… Dar, deşi otrăvită cu o licoare fermecată, parcă nimic nu se compară cu bucuria apariţiei unei cărţi, chiar dacă doar una tradusă de tine…

În rest, ne mai întâlneam la manifestările SF, ne înghesuiam în autocarele care duceau la convenţiile europene, ne revedeam în tabere… În toamna lui 2002 am fost pentru scurt timp redactor de carte la Nemira şi ne-am revăzut la Iaşi. Se lansa Abaţia lui Dan Doboş. Zece ani mai târziu, la Gaudeamus, i-am dăruit Rătăcitor printre stele de Jack London, în ediţia tradusă de mine.

În ultimul an am lucrat împreună în redacţia publicaţiei online Ficţiuni. N-am reuşit să ne vedem şi să discutăm pe îndelete. E drept, am schimbat mai multe mesaje pe Facebook. A plecat însă fără să reuşim să ne luăm rămas bun. Aşa a fost să fie…

Oricum, mă consolează gândul că revederea nu poate fi prea îndepărtată…

Nicu Gecse