Jurnal de bord. Cod 851.32-7. Menţinem cursul vechi, păstrând la cârmă pilotul automat. Aşa mai câştigăm timp şi putem să ieşim din gravitaţia hulpavă a soarelui central. De o săptămână navigăm în regim de avarie, încercând să păstrăm energie pentru un singur salt. Desigur, dacă acesta va fi posibil în câteva ore. Mesajele de ajutor trimise până acum au rămas toate fără răspuns, semn că nicio navă confederală nu se află în preajmă. Am tot amânat saltul supraluminic, sperând că el va fi ultima opţiune. Hotărât lucru însă, suntem singurii rătăcitori prin acest sector galactic.

De vreo jumătate de ceas, mă plimb nervos pe puntea de comandă a navei şi încerc să-mi aşez gândurile în ordine, schimbând, înlocuind, eliminând ceea ce pare de prisos, construind scheme logice sau chiar absurde, în dorinţa nebună de a descoperi cât mai repede codul de activare necesar saltului supraluminic. Părea ceva simplu, ar fi trebuit să poată fi uşor rezolvat de cineva cu un IQ mediu. Conform testelor standard, eu am cu puţin peste valoarea acestuia, dar nici vorbă să îi pot da de capăt problemei. Lipsa de antrenament în exerciţii logice pare să îmi vină de hac.

Cine se gândea că toată răspunderea navei avea să cadă pe umerii unui subofiţer mecanic de grad 2? Regulamentele confederaţiei prevăd obligativitatea acestui antrenament doar pentru ofiţeri. Şi nimeni nu face mai mult decât este prevăzut în regulamente. În plus, se poate spune că sunt doar un biet mecanic de întreţinere, chiar dacă am gradul cel mai mare dintre cei rămaşi la bord care ştiu să piloteze o navă de clasă lambda.

Între timp, doña Dolores se foieşte de colo-acolo, târând după ea anevoie un banal aspirator de praf, discret şi silenţios ca o derocare cu explozibil CS5 dintr-o exploatare de bazalt. Uneori, atunci când drumurile noastre par să se intersecteze, tuşeşte înciudată şi ridică o sprânceană a întrebare, de parcă eu sunt intrusul acolo şi curăţenia mochetei de la puntea de comandă rămâne singura problemă reală şi apăsătoare de la bordul navei noastre blestemate.

Tac însă şi fac eforturi să-mi păstrez calmul, să nu mă răstesc la ea şi să nu o dau imediat pe uşă afară. Am cu ce să-mi bat capul şi îmi e de ajuns.

Old Wolfgang is right. Adică: Bătrânul Wolfgang are dreptate. Acesta este unicul indiciu de memorizare trecut de navigatorul Svensson în memoria de activare a saltului supraluminic. Old Wolfgang is right ar trebui să sugereze secvenţa corectă de şase numere, care ar permite ridicarea scuturilor protectoare şi efectuarea saltului spre coordonatele corecte. Dacă nu reuşesc să-l găsesc, nava îşi va continua drumul pe o traiectorie care ne scoate în afara sistemului galactic cartografiat, ceea ce în condiţii normale ar fi echivalent cu moartea noastră prin congelare. Dar nu e cazul: conform ultimelor estimări, rezervele de aer ne mai ajung pentru doar cinci zile, cele de oxigen pentru alte trei.

Nu am deloc alte opţiuni, ofiţerii noştri au murit în încercarea de a andoca modulul avariat, avem opt morţi, cinci grav răniţi şi inconştienţi. Printre lucrătorii pe care-i transportăm este puţin probabil să găsesc un ajutor de nădejde, lor li se cere doar să muncească la destinaţiile unde sunt duşi. După catastrofa de la bord, am ajuns în mod neaşteptat comandant, iar acum vieţile a mii de oameni sunt doar răspunderea mea.

cruise_liner

Mă concentrez. Bătrânul Wolfgang are dreptate. Nesuferita doña Dolores a început să fluiere un cântecel mexican. De parcă nu-mi era de ajuns bătrânul Wolfgang. De ce tocmai numele acesta? Are vreo semnificaţie numerologică? Cum a gândit Svensson? Are vreun înţeles ascuns? Mă gândesc să o întreb pe ea, a lucrat pe un vas de croazieră austriac şi poate că a prins ceva germană. Biata femeie, îmi şi imaginez că îmi dă un răspuns de genul: „Tomnule, asta înseamnă cârd de lupe!

Zâmbesc tâmp şi îmi vine o idee. Mă aşez la pupitrul lingvistic, tastez şi caut. În germana veche wulf însemna lup, iar gang era cale. Să fie vorba de Calea lupilor? De ce ar avea dreptate un bătrân în privinţa căii lupilor? În engleză, gang e bandă sau haită. Sună firesc Haita lupilor, dar nici asta nu schimbă cu nimic datele enigmei. Ce e cu bătrânul şi cu dreptatea? Şi, mai ales, cum o transform în cifre?

Caut febril în secţiunea Justiţie – procese celebre. Datele se perindă pe ecran indiferente şi seci. Nimic care să-mi reţină atenţia. Nici la politică nu găsesc nimic relevant. Trec apoi la secţiunea de muzică digitală. Aflu doar că Wolf Gang era un grup britanic de rock alternativ şi simfonic pe la începutul secolului XXI. Solistul vocal Max McElligot nu îmi sugerează nimic. Deşi a murit bătrân, la vârsta de 91 de ani.

Fireşte, cum era să uit: ar mai fi bunul Amadeus. Wolfgang Amadeus Mozart, marele geniu din Salzburg. Mozart, şase litere. Numai că el nici măcar nu a împlinit 36 de ani, prin urmare nu a fost nicidecum bătrân. Şi în ce privinţă să fi avut dreptate? Atât de multă dreptate încât să ştie despre ea şi îngâmfatul ofiţer navigator Svensson. Norvegianul nu mi-a fost niciodată simpatic. Acum îmi este şi mai puţin.

Bătrânul Wolfgang are dreptate. Bravo lui, bun băiat, dar eu ce fac? Nu-mi vine absolut nicio idee nouă. Accesez frecvenţele de comunicare cu infirmeria şi mă interesez de soarta răniţilor. Veştile nu sunt deloc bune; toţi sunt în stare critică. Doctorul Wang e epuizat. N-a dormit decât şase ore în ultimele opt zile. Îl rog să mă ţină la curent cu situaţia şi să se îngrijească şi de el.

Doña Dolores a ajuns probabil iarăşi la un refren. Răsuceşte furtunul aspiratorului cu dibăcia cu care un vânător de balene mânuia cândva harponul şi chiţăie în surdină: Ay! ay! ayay! Am convingerea că am s-o rog curând să lase totul baltă şi să iasă din încăpere cât se poate de repede. Zgomotul monoton şi îndărătnic al aspiratorului ei mă calcă dureros pe nervi şi simt efectiv cum îmi vâjâie capul. Se pare totuşi că femeile au un ascendent faţă de noi, bărbaţii, şi că ele presimt dinainte derularea evenimentelor. Doar aşa îmi explic faptul că Dolores opreşte aspiratorul.

Activez replicatorul printr-o comandă vocală şi cer o foaie de hârtie, un creion şi un ceai verde. Primesc cele cerute, ignor ceaiul. Mă aşez şi scriu Old Wolfgang is right. Îmi repet în minte: Bătrânul Wolfgang...

Cu paşi de pumă docilă, doña Dolores se strecoară în spatele meu, priveşte ştrengăreşte peste umăr, citeşte anevoie pe litere şi zice de parcă nici nu aş fi acolo:

– El anciano Wolfgang es correcto.

Mă răsucesc spre ea şi o privesc de parcă şi-a pierdut minţile. După paloarea ei, crede cu siguranţă că eu sunt cel care şi le-a pierdut. Iese speriată.

Varianta ei însă a schimbat ceva. Old Wolfgang is right poate însemna şi bătrânul Wolfgang e corect. Adică el conduce cumva la varianta bună. Aşadar, cifrele corecte au ceva comun cu acest misterios Wolfgang.

Accesez secţiunea literatură. Datele se aprind ca nişte felinare de seară şi îmi reverberează în minte, trezind amintiri demult uitate. Un prim pas. Unul uriaş. Cred că ştiu cine e bătrânul, venerabilul salvator al nostru. Ca-n transă, mâna mea scrie pe hârtie GOETHE. Scriu urât, de mână. Mă uit însă la literele lăbărţate şi pare incredibil. Dezlegarea este acolo, ştiu instinctiv asta. Privesc atent: G-ul meu este desenat ca un început de spirală, E apare scris Є, T are linia verticală aproape oblică şi, absolut întâmplător, piciorul din stânga lui H a ieşit ceva mai mic. Presimt că soluţia e acolo. Mă uit în gol.

Sar ca un apucat şi decuplez pilotul automat. Era atât de simplu! Tastez ca-n transă: 603743. Trec la pupitrul principal şi deschid microfonul de emisie internă. Tuşesc uşor, îmi dreg glasul şi anunţ întreg echipajul că ne pregătim de saltul salvator.