Autobuzul înainta cu greu printre hârtoapele şi pietroaiele răspândite haotic pe drumul nepietruit care şerpuia larg printre coline acoperite de praf roşiatic şi copaci pe jumătate uscaţi. De vină nu era doar calitatea foarte slabă a carosabilului, ci şi atenţia distributivă a şoferului. De fapt, lipsa acesteia. În timp ce conducea, el se încăpăţâna, ca mulţi alţi şoferi profesionişti, să creadă că poate finaliza şi alte activităţi de mare fineţe, precum frecatul ness-ului şi scrumat, concomitent cu mutarea frecvenţelor la radio. În acel moment, X şi Y, singurii pasageri din vehicul , au început să se îngrijoreze când şoferul menţionat, un flăcău bine construit şi foarte îndemânatic de la natură, a dat semne că intenţionează să răsfoiască şi o revistă, ce trata, fără îndoială, probleme legate de dezvoltarea capacităţilor psihomotorii la conducătorii auto.

Atunci Y a înţeles că trebuie să preia iniţiativa pentru a-l determina să-şi fixeze privirea pe drumul dinaintea maşinii. Aşa că s-a apropiat de el şi a început să-l chestioneze: cât mai aveau până la destinaţie, ce fel de oraş este acela şi alte asemenea întrebări, care l-au făcut pe cel din faţa volanului să înceapă o conversaţie foarte interesantă, cel puţin pentru X.

– Este un oraş recunoscut pentru calitatea locuitorilor săi, atestat şi de acordarea premiului pentru cei mai responsabili cetăţeni din zonă.

– N-am mai auzit despre premiul acesta, spuse neîncrezător Y. De când e înfiinţat şi cine îl organizează?

– Păi e un premiu nou, abia la prima ediţie. A apărut la iniţiativa Consiliului local din oraşul în care o să ajungem în curând şi până acum a avut un succes extraordinar. În urma lui, chiar a crescut nivelul de implicare a cetăţenilor în problemele de mediu şi în cele comunitare.  Eu am o satisfacţie deosebită, deoarece este un premiu la înfiinţarea căruia a contribuit şi viitorul meu socru.

– O, da? întrebă X cu interes. Te însori curând?

– Păi, eu sper să mă căsătoresc chiar mâine. Uraţi-mi noroc. Dacă părinţii ei sunt de acord, nu mai aştept deloc, facem o petrecere imediat. Sunteţi invitaţii mei.

– Mult noroc, spuse X, care avea un interes deosebit pentru resorturile care stau la baza căsătoriei dintre doi oameni. Povesteşte-ne despre aleasa ta, cum ai cerut-o…

– De ce atâta grabă cu petrecerea? îi ţinu isonul şi Y, pe care subiectul îl lăsa absolut rece, dar observase că şoferul, acum că avea cu cine vorbi, se concentra mai mult asupra condusului.

– Păi, e o poveste mai complicată, iar reuşita e, cum se zice, pe muchie de cuţit. Nu sunt prea mândru de ce a trebuit să fac pentru a ajunge aici, dar ce nu face omul îndrăgostit pentru a trăi alături de perechea sa. Scopul scuză mijloacele, nu?

X, foarte mulţumit de perspectiva unei intrigi interesante, ce avea să mai rupă din monotonia călătoriei, era întru totul de acord. Îl încurajă să continue, precizând că ei erau ultimii care să critice pe cineva că vrea să atingă un vis ce-i dă sens existenţei.

– Ne-am cunoscut la serviciu. Ea a făcut suportabile curse lungi şi plicticoase ca aceasta, ea m-a ţinut treaz nopţile când îmi venea să-mi uit capul pe volan de oboseală, ea mi-a dat speranţă când rămâneam împotmolit pe vre-un drum nemarcat şi service-ul nu mai venea… Este dispecer la firma noastră de transport şi are cea mai frumoasă voce din câte am auzit vreodată. Cu mult înainte să ne vedem pentru prima oară am ştiut că ea este perechea mea, căci o cunoşteam şi mă ştia, cu bune şi cu rele din discuţiile interminabile pe care le-am purtat regulat mai mult de 2 ani. Am întâlnit-o abia acum o săptămână, la petrecerea companiei, şi pot spune că înfăţişarea ei nu a făcut decât să-mi confirme ceea ce ştiam deja, în sufletul meu: este femeia vieţii mele şi aş fi un prost să o las altuia. Aşa că, m-am hotărât să mă aşez la casa mea. I-am spus-o şi ei, înainte să iau cursa asta, şi mi-a uns inima cu miere când a recunoscut că se gândea la fel.

Un singur lucru îmi mai rămăsese de făcut, un schimb de tură şi iată că alerg, cu 50 la oră, să-mi găsesc fericirea.

– Tot ce ai spus până acum, nu face decât să-mi întărească părerea că eşti un băiat de toată isprava, care merită să fie fericit, spuse X, cumva dezamăgit. Dar unde e partea cu mijloace scuzate de scop de care ziceai mai devreme?

– Mda, chestia e că, pentru a ne căsători, trebuie să fie de acord şi părinţii ei. Care sunt nişte persoane cu principii, mai ales tatăl ei. Unul din principiile după care se ghidează este că „pentru a prospera, trebuie să stai lângă cei prosperi”, sau că „ban la ban şi păduche la păduche trage”… completaţi voi. Şi el a lucrat tot în domeniul transporturilor (dar de marfă, domeniu mult mai bine plătit), aşa că nu poate să aibă o părere prea bună despre salariul meu. Nu sunt sigur că îşi va da fata cu dragă inimă unui coate-goale, chiar dacă o iubeşte. Dar nici eu, nici ea, nu am vrut să-i supărăm pe părinţii aflaţi la bătrâneţe, aşa că am hotărât să pretind că sunt altcineva… un om de succes, ca şeful meu, care are un salariu chiar mai mare decât un şef de curse de tir. Pentru asta, nu doar că voi minţi cu privire la identitatea mea, dar i-am şi furat şefului fluturaşul de salariu, în caz că vine ocazia să probez ce venituri am. După cum vedeţi, abia aştept să ajung la fată acasă, dar, totodată, mi-e groază să-i mint din prima părinţii.

– Ea este de acord cu abordarea asta?

– Păi sigur, că doar ea mi-a sugerat să procedez aşa. Vom găsi o modalitate să reparăm minciuna după ce ne căsătorim. Ştiţi ceva, acum că aţi aflat toată povestea, nu vreţi să mergeţi cu mine, să mă ajutaţi, în caz că îmi pune vreo întrebare şi mă fâstâcesc. E prima oară când fac aşa ceva şi sunt foarte emoţionat.

– Cum să nu, spuse X, sunt foarte curios de cum o să decurgă întâlnirea.

Y, care nu vedea în toată afacerea decât o posibilă încurcătură, nu prea era de acord să se implice. A încercat să-i atragă atenţia prietenului său că au o treabă de rezolvat la destinaţie şi s-ar putea să nu aibă timp de divagaţii, dar nu a fost chip să-i schimbe decizia. Aşa că a rămas cum a vrut X.

După terminarea discuţiei, şoferul parcă avea mai multă tragere de inimă la condus, aşa că a băgat în viteza a cincea,  ajungând mai repede cu trei ore decât era programat. Evident că nu-i aştepta nimeni în staţie. Situaţia era perfectă, aşa că Y nu s-a putut împotrivi invitaţiei de a-i face o vizită la domiciliu dispeceriţei de autobuz.

Şoferul, care dorea, desigur, să-şi impresioneze viitorii socri, a îmbrăcat un costum foarte şic, din trei piese plus cravată, pantofi bine lustruiţi şi ciorapi noi. De asemenea, ca un băiat binecrescut, a cumpărat trei sticle din cel mai bun gin, în caz că se întindeau la vorbă, şi două buchete de garoafe, identice, să nu existe discuţii între mamă şi fiică. Pe drum, şi-a instruit însoţitorii să se dea drept verişorii lui, postură care l-a măgulit peste măsură pe X, şi, în scurt timp, au ciocănit la uşa unei case înstărite, cu o curte mare, unde păştea liniştită o capră grasă, cu o blană lungă şi frumos colorată, roşiatic, cu doi iezi pe măsură. Animale atât de frumoase nu mai văzuseră de mult, aşa că, atunci când s-a deschis uşa, cei trei încă aveau privirile îndreptate spre ele. Dispeceriţa, o fată voinică, un pic obeză chiar, radia de fericire când l-a zărit pe şoferul de autobuz. După ce a făcut cunoştinţă cu însoţitorii acestuia, i-a invitat pe toţi trei în camera de zi, unde viitorii socrii, îmbrăcaţi la 4 ace, îşi beau cafeaua.

Încă din primul moment şoferul s-a fâstâcit şi nu a reuşit să îngaime decât un bună ziua tremurat, aşa că a rămas în sarcina lui X să facă oficiile de vorbitor în numele ginerelui. S-a achitat cu brio de această sarcină şi chiar a reuşit să aducă discuţie în aşa fel încât să prezinte şi fluturaşul de salariu, atât de important pentru desfăşurarea optimă a viitoarei căsnicii. Totul era perfect, darurile generoase fuseseră acceptate, ginerele părea că făcuse o impresie plăcută, dar socrii păreau un pic crispaţi la ideea organizării unei nunţi într-un timp atât de scurt.

X, ştiind motivul grabei şoferului – teama de a nu-i fi descoperită acoperirea –, a insistat cu delicateţe asupra subiectului reuşind să-i facă pe cei doi viitori socri să-şi deschidă inimile.

– Ne onorează nespus propunerea vărului tău, domnule X, dar acum nu ne stă capul la organizarea unei petreceri de nuntă. Suntem în mijlocului unui proces, de care depinde, de ce să n-o spunem, capacitatea financiară a familiei de a suporta cheltuielile presupuse de un astfel de eveniment.

Y, care nu se gândea decât la întâlnirea pe care urmau să o aibă cu reprezentanţii oraşului în mai puţin de 2 ore, ceru, din politeţe, lămuriri asupra subiectului. Atât i-a trebuit tatălui fetei, care se lansă într-o tiradă împotriva vecinului lor, pe care îl acuză de minciună, şarlatanie, impostură, încercare de manipulare a legilor şi legiuitorului, încălcarea proprietăţii, provocare de daune materiale şi psihice, fals în declaraţii şi furt. Toate aceste cuvinte grele păreau să lovească direct în sărmanul şofer, care îşi pierdea culoarea din obraji cu fiecare minut ce trecea. După ce s-a mai răcorit un pic, viitorul socru a le-a explicat mai pe înţeles:

– Aţi văzut capra şi iezii din curte? Sunt mândria şi bogăţia mea, în special capra adultă, care este dintr-o rasă  renumită de caprine, Kiko. De origine din Noua Zeelandă, unde s-a format din încrucişarea caprelor sălbatice cu rasele Nubiana, Toggenburgh şi Saanen, este un animal cu greutate corporală mare, cu osatură largă, ţapii având între 50 şi 75 kg. Ajunge precoce la maturitate, fără a fi nevoie de hrănire stimulativă. Abia am reuşit să o aduc cu mine din ultima cursă, înainte să mă pensionez. Nimeni din ţară nu are o capră din aceeaşi rasă, de aceea îmi aduce câştiguri bune când îi vând iezii. Nu o montez decât cu ţapi cu pedigriu, din rase compatibile. După cum aţi observat, şi în prezent are doi iezi, dar nu pot să îi scot pe piaţă până nu se termină procesul cu vecinul de care vă spuneam. Încă de când au fost fătaţi ne judecăm pentru a hotărî cui i se cuvin de drept.

– De ce? Reuşi să strecoare o vorbă şi Y.

Soacra interveni şi ea, indignată:

– Păi, cu ceva timp în urmă, într-un week-end mai exact, am plecat într-o vizită la nişte prieteni de familie. Lăsasem capra să pască liniştită, dar când ne-am întors, am găsit-o cu ţapul vecinului, care sărise şanţul din spatele curţii, pe care tot noi l-am săpat, căci vecinul a zis că are probleme cu coloana, dar n-are bani să facem un gard. Se pare că am ajuns prea târziu, căci câteva luni după, căpriţa noastră a fătat doi iezi, vecinul somându-ne, fără nicio ruşine, să îi dăm lui, pe motiv că ţapul său a avut o contribuţie definitorie la aducerea acestora pe lume.

– Mai bine le dau drumul pe câmp, decât să-i dau lui ceva, dar, între timp ne-a chemat la tribunal. Ne judecăm de 3 luni cu el şi azi e ultima înfăţişare. E o corupţie de nu vă imaginaţi. Am strămutat procesul de mai multe ori, dar el are avocaţii şi judecătorii lui. Nu ştiu cum o putem scoate la cap, mai ales că până acum am cheltuit cu avocaţii mai mult decât fac toate cele 3 caprine. Dar tot nu mă las, chit că intru la puşcărie. Dacă îi dau câştig de cauză lui, îi otrăvesc ţapul şi caprelor mele le dau drumul pe câmp. N-o să mai am nimic, dar nici el nu o să aibă parte de animalele mele.

– Nu mai vorbi aşa, avem o nuntă de făcut, spuse soacra înfiorată de perspectivă.

Exact atunci, până nu începea o nouă serie de injurii la adresa vecinului neobrăzat, a găsit Y de cuviinţă să-i amintească lui X că e timpul să plece. Şoferul, care pe tot parcursul discuţiei îi făcuse ochi dulci dispeceriţei, s-a scuzat faţă de viitorii socri şi a promis că, după ce îşi conduce verişorii la treaba lor, va veni să-i transporte la tribunal cu autobuzul.

În continuare, cei doi cyborgi au ajuns în timp util în staţie, unde îi aşteptau câţiva oficiali acri, ce i-au condus fără prea mare pompă în clădirea tribunalului. Preşedintele instituţiei i-a informat scurt că încercarea la care vor fi supuşi în oraşul lor constă într-o arbitrare a unui proces ce a provocat nenumărate controverse în magistratura locală. Fiind neutri de caz, s-a considerat că vor fi cei mai capabili să discearnă adevărul de minciună şi să decidă cine are dreptate. Li s-a prezentat de îndată rechizitoriul şi toate celelalte documente de la dosarul caprei cu doi iezi, apoi au fost lăsaţi să analizeze în linişte speţa şi să se pregătească pentru proces.

Rămaşi singuri, Y a şi început cu reproşurile:

– Ia spune X, cum ţi se pare, ca doi oameni care toată dimineaţa au spus numai minciuni, să împartă dreptatea după-amiaza? Vezi în ce poziţie ne-ai pus cu încăpăţânarea ta? Ai vrut să-i faci un bine şoferului şi acum, dacă nu dai o decizie în favoarea socrului său, nu doar că-i amâni nunta, dar s-ar putea să nu mai aibă deloc de parte de ea. Ţi-am spus încă din primul moment că e o idee proastă.

– În primul rând că n-am greşit cu nimic. Ce e aşa rău să încerci să ajuţi un om aflat la nevoie. În plus, experienţa ne-a dat ocazia să ne lărgim cunoştinţele. Cum altfel ai fi ştiut ce înseamnă adevărul? Şi ai fi un bun judecător dacă tu n-ai minţit niciodată? Nu degeaba binele există doar în opoziţie cu răul, albul în opoziţie cu negru şi tot aşa. Ai uitat că cei mai mari sfinţi vin din rândul păcătoşilor, aşa cum şi cei mai corupţi se găsesc între cei care luptă împotriva corupţiei?

– Astea sunt doar sofisme, să te văd cum rezolvi tu cazul de faţă şi ce verdict o să dai.

– Atunci lasă-mă să mă pregătesc în linişte. Nu îţi voi cere sfatul deloc şi ai să vezi că voi fi corect, drept şi cinstit. Şi chiar nu am minţit când i-a promis şoferului nostru că-l ajut să îşi găsească fericirea.

Acestea fiind zise, Y n-a mai scos un cuvânt până când i-a chemat aprodul în sala de judecată, unde, aşezaţi în primul rând, le zâmbeau şoferul, dispeceriţa şi familia ei, toţi patru încrezători că norocul s-a întors şi către ei. Y se întreba în sinea lui cum o să rezolve X situaţia, dar pe faţa lui nu se citea nicio încordare.

Amândoi cyborgii s-au aşezat în mijlocul prezidiului şi au cerut să înceapă procesul, care a fost foarte tensionat pe tot parcursul celor 3 ore cât a durat. Diverşi martori au prezentat relaţia dintre familiile vecine, stăpânii celor două animale implicate şi-au descris cu lux de amănunte caprinele, mai ales vecinul dispeceriţei, care nu mai contenea să-şi laude proprietatea.

– Ţapul meu e rasa Boer, originară din Africa de Sud şi ameliorată în Franţa. Rasa este recunoscută pentru calitatea deosebită a cărnii exemplarelor, greutatea corporală a ţapilor variind în jurul a 100 kg (caprele doar 80 kg), cu prolificitatea de 165-175%. În plus, tineretul ajunge la greutatea de 10-12 kg la vârsta de numai 30-35 zile.

Tatăl dispeceriţei, care îşi stăpânise cu greu nervii până atunci, a sfidat curtea prin strigătul involuntar care i-a ieşit pe gură, lucru nepermis, după cum se ştie, în faţa instanţei:

– Ia mai taci vecine, că tu şi dacă ai avea o cioară ai zice că-i porumbel.

Lui X i-a luat destul de mult să convingă aprozii, care vroiau să se dezmorţească puţin, să nu-l scoată afară din sală pe sus, anunţând într-un sfârşit că a ajuns la un verdict. Rapiditatea cyborgului i-a amuţit pe toţi cei prezenţi. Rumoarea a încetat de îndată.

– Da, acum că am audiat toţi vecinii celor două părţi, am ajuns la o concluzie…

– Dar mai avem câţiva martori şi specialişti zootehnici, care sunt gata să-şi expună punctul de vedere de specialişti în favoarea identificării adevărului, interveni avocatul vecinului, înainte să fie dat afară.

Căci X se săturase până peste cap de acel individ care, pe tot parcursul procesului, nu făcuse decât să obiecteze la orice spusese tatăl dispeceriţei şi martorii acestuia şi, în plus, încercase să ameţească audienţa şi buna desfăşurare a procedurilor prin întrebările pe care le-a pus martorilor clientului său.

După ce a făcut ordine în sală, X s-a întors solemn către magistraţii tribunalului şi l-a întrebat direct, fără nici un ocoliş, pe preşedinte:

– Sunteţi de acord să acceptaţi judecata mea ca fiind valabilă, să consideraţi sentinţa pe care o voi da ca fiind definitivă şi irevocabilă? Ştiu că nu sunt magistrat, dar voi m-aţi pus să judec. Altfel, nu are niciun sens să mai îmi dau cu părerea.

– Da, suntem de acord cu orice hotărâre veţi lua. Aşa cum adevărul este întotdeauna unul singur şi rezolvarea corectă a acestei afaceri încurcate nu este decât una singură, adică cea hotărâtă în acest tribunal. Iar noi vom respecta decizia luată de dumneavoastră în cadrul acestui tribunal chiar dacă s-ar putea să nu fie cea corectă. În funcţie de sentinţa pe care o veţi da acum, vă vom judeca şi noi dreptul de a fi acceptaţi ca semănând cu oamenii. Căci, de greşiţi, vei demonstra că cyborgii nu ştiu să facă deosebire între adevăr şi minciună, bine sau rău.

Ignorând ameninţarea voalată din spatele preşedintelui tribunalului, căci altfel ar fi trebuit să roage aprozii să-l reţină pentru tentativă de obstrucţionare a actului de justiţie, X şi-a îndreptat atenţia către împricinaţi şi i-a întrebat acelaşi lucru, iar aceştia, neavând încotro (căci asta era ultima înfăţişare), au fost de acord să-i respecte hotărârea. Acelaşi răspuns l-a primit şi de la toţi cei prezenţi în sala de judecată.

Mulţumit de răspunsurile primite, X s-a aşezat mai drept în scaun şi a început să vorbească răspicat şi sever:

– În primul rând, stăpânul ţapului este vinovat că a refuzat să participe la construirea gardului, ceea ce i-a permis animalului său să sară în curtea vecinilor. Prin urmare, îl oblig să construiască gardul pe partea care cade în atribuţiile sale şi, de asemenea, să plătească vecinului contravaloarea lucrărilor de săpare a şanţului pe care acesta l-a realizat cu bună credinţă. Totodată, stăpânul ţapului va primi amenzi pentru următoarele încălcări ale legii: nesupravegherea animalului proprietate personală, violare de proprietate, producere de daunele în curtea vecinului, precum şi pentru montă neconsimţită.

Stăpânul ţapului, negru de supărare, l-a întrerupt:

– De unde ştiţi că fecundarea nu a fost consimţită dacă n-aţi întrebat capra? încercă el să fie ironic.

– A consimţit vecinul dumneavoastră să-i montaţi capra? Puteţi să-mi demonstraţi că amintita capră a acestuia a acceptat de bunăvoie şi nesilită de nimeni relaţia cu ţapul dumneavoastră? Nu, deci aşa rămâne, adăugă X de-a dreptul enervat de neobrăzarea acestuia.

În plus, din această relaţie forţată au rezultat şi 2 iezi nedoriţi, pe care stăpânul caprei se vede obligat să îi accepte şi să-i îngrijească. Vă condamn să le achitaţi toate cheltuielile de îngrijire, de la contravaloarea furajelor, până la taxele datorate autorităţilor satului ca impozit pe cap de animal, până în momentul când sunt trecuţi în proprietatea altcuiva, prin vânzare, sau proprietarul caprei obţine orice fel de venit în urma exploatării lor.

Stăpânul caprei jubila, în timp ce vecinul acestuia era în pragul leşinului. Abia atunci s-a gândit X că lecţia a fost destul de aspră, aşa că mai îndulci puţin tonul:

– Prin autoritatea pe care mi-o conferă tribunalul, declar că aveţi totuşi dreptul şi obligaţia să cumpăraţi unul din iezi, dar la preţul unei capre mature. Doresc să dau un exemplu de bunăvoinţă oferindu-vă o reducere substanţială la amenzile pe care le aveţi de achitat, dacă sunteţi de acord să suportaţi cheltuielile de judecată ale vecinului căruia i-aţi adus atâtea prejudicii. Aş dori să nu vă mai faceţi vinovat de asemenea comportament în viitor. Gândiţi-vă de două ori înainte să vă mai lăsaţi implicaţi în astfel de fapte reprobabile. Oameni ca dumneavoastră ar putea să distrugă bunul renume al oraşului în care ne aflăm, adăugă X cu severitate.

Apoi se lansă într-un monolog extrem de lung şi elogios la adresa auditoriului, accentuând cu neruşinare pe faptul că locuitorii oraşului sunt nişte exemple între cetăţenii merituoşi de oriunde, calitate atestată şi de faptul că sunt posesori ai premiului pentru cea mai implicată comunitate.

Abia după ce se asigură că i-a convins absolut pe toţi de justeţea deciziei sale în acel proces, declară şedinţa încheiată şi, ca răsplată pentru răbdarea şi bunăvoinţa arătată judecăţii sale, invită pe toată lumea să participe, mai pe seară, la nunta şoferului de autobuz cu fiica proprietarului caprei.

Evenimentul a fost un succes pe plan social şi a adus multă bucurie părinţilor miresei, fiindcă fusese plătită integral cu banii pe iada vândută forţat vecinului. Acesta din urmă, invitat şi el la eveniment, a încercat să mănânce şi să bea cât mai mult, dar tot nu reuşise, până să leşine de la atâta îmbuibare, nici să se apropie de valoare darului oferit, ca la orice nuntă normală, tinerilor căsătoriţi.

Aşadar, au chefuit până dimineaţă, când autobuzul, cu şoferul, cei doi cyborgi şi mireasa, a pornit împleticit spre următoarea destinaţie.