criminali in serieDefiniţia criminalului în serie

Cei care ucid trei sau mai multe victime în timpul aceluiaşi eveniment se numesc „criminali în masă” (mass murder). De pildă, la 4 decembrie 2005, într-un acces de gelozie, Pierre Francois Sgueglia a venit înarmat în casa fostei sale amante, care locuia în cartierul bucureştean Giulești, împuşcând-o mortal atât pe ea, cât şi pe soţul ei şi pe mama acestuia.
„Criminalii în masă” sunt, în general, reţinuţi sau ucişi de către forţele de poliţie, se sinucid sau se predau autorităţilor. Prin contrast, criminalii în serie fac, de obicei, eforturi speciale pentru a nu fi prinşi. Ei pot continua să omoare săptămâni, luni sau ani, înainte de a fi găsiţi şi opriţi (în cazul în care acest lucru chiar se întâmplă).
Uciderea a trei sau mai multe victime, în locuri diferite, dar în contextul aceluiaşi eveniment, a fost denumită „crima – orgie” (spree murder). Definitoriu pentru această categorie este atacul norvegianului Anders Behring Breivik, care la 22 iulie 2011 a detonat o maşină-capcană în apropierea clădirilor guvernamentale din Oslo, ucigând opt oameni, iar apoi, la o distanţă de câteva ore, a debarcat pe insula Utøya, unde se desfăşura o tabără a Partidului Muncitoresc, şi, pretizând că e poliţist, a deschis focul asupra tinerilor prezenţi, împuşcând mortal 69 de persoane.
„Criminalii orgiastici” (spree killers) comit serii de asasinate „într-o petrecere continuă” şi acţionează, de cele mai multe ori, frenetic, făcând eforturi reduse pentru a evita să fie prinşi. Ei ucid în câteva secvenţe, fără ca între ele să existe o perioadă de acalmie durabilă. Ȋn acţiunea lor criminală nu pare să existe nicio perioadă de reflecţie, deşi ei comit crimele în locuri diferite. Lipsa acestei o perioade de reflecţie marchează diferenţa dintre „crimele – orgie” şi crimele în serie.
Definiţia cea mai cuprinzătoare a criminalului în serie poate fi considerată cea a lui Egger (1984), profesor asociat de justiţie socială la Universitatea din Sangamon: „O crimă în serie se constituie atunci când unul sau mai mulţi indivizi (bărbaţi în cea mai mare parte a cazurilor) comit o a doua omucidere şi/sau o altă crimă ulterior; este fără predeterminare (nu există o relaţie prealabilă între autor şi victimă); survine într-un moment distinct şi, aparent, nu are legătură cu omuciderea iniţială, fiind, în general, comisă într-o zonă geografică diferită.
În plus, mobilul nu este tentaţia câştigului material, ci pare să fie dorinţa de a-şi exercita puterea asupra victimelor. Acestea din urmă pot avea o valoare simbolică, sunt percepute ca fiind neînsemnate şi se află, cel mai adesea, în imposibilitatea de a se apăra singure sau de a-i alerta pe ceilalţi.
De asemenea, ele sunt frecvent percepute ca nefiind prea puternice, din pricina situaţiei lor în timp şi spaţiu sau a statutului lor în mediul căruia îi aparţin (vagabonzi, prostituate, muncitori imigranţi, homosexuali, copii pierduţi, femei singure sau în vârstă).”
Definiţia lui Egger lăsa însă pe dinafară o groază de indivizii ce au o „simptomatologie” asemănătoare. „În esenţă, criminali în serie ar trebui să includă orice infractori, de sex masculin sau feminin, care ucid în timp”, susţine Eric W. Hickey, profesor de psihologie criminală la Universitatea din California.
Crimele în serie au, de obicei, un model, ce poate fi asociat cu tipurile de victime selectate, metoda sau motivele pentru care acestea sunt ucise. Aceast model este valabil şi în cazul criminalilor care ucid, în mod repetat, în limitele spaţiului lor de confort (o femeie care-şi otrăveşte soţii, copiii sau ucide persoane în vârstă, pentru a beneficia de poliţa de asigurare). În plus, criminali în serie pot fi statici, omorând în spaţiul aceluiaşi oraş, sau pot călători, în căutarea victimelor. Prin urmare, unii dintre ei au o relaţie personală cu victimele lor, iar alţii nu. Ȋn plus, unele victime sunt ucise pentru plăcere, iar altele doar pentru câştig.
Ȋn 2005, „The National Center for the Analysis of Violent Crime” (NCAVC – FBI) a găzduit în San Antonio (Texas), un simpozion („Serial Murder. Multi-Disciplinary Perspectives for Investigators”) la care au fost invitaţi 135 de experţi în domeniile de psihiatrie, psihologie medico-legală, drept, urmărire penală şi analiză comportamentală. Unul dintre scopurile generale ale acestui simpozion a fost definirea corectă a crimelor în serie, astfel încât conceptul să poată fi folosit de către toate persoanele ce investighează multiple omucideri.
Rezultatul a fost următoarea definiţie pentru crimele în serie: „uciderea ilegală a două sau mai multe victime de către acelaşi/aceiaşi infractor(i), în evenimente separate şi la momente diferite (FBI, 2005)”.
Această definiţie largă rezolvă două chestiuni extrem de importante: stabilește numărul real de crime necesar pentru ca ele să fie considerate crime de serie (două sau mai multe) şi identifică criminalii în serie într-o varietate de persoane ce au comis, în timp, mai multe crime. „Într-adevăr, această definiţie poate include persoanele care ucid în scopuri altruiste, dar şi pe cei care fac parte dintr-o bandă sau din crima organizată, persoane motivate în primul rând de câştigul financiar, pe teroriştii domestici (n.a. – în acest caz, americani care, părăsindu-şi ţara sau din interiorul ei, s-au alăturat organizaţiilor teroriste) şi pe cei care eutanasiază ilegal persoanele în vârstă şi pe moarte, etc”, notează Eric W. Hickey.

criminali in serie