Amintiri garantate (scenetă)

Scenetă inspirată de povestirea „Amintiri garantate” de Philip K. Dick

Scenetă cu 7 personaje

Durată: 25-30 minute

Sinopsis: Sceneta se petrece undeva în viitor. QUAIL este un funcționar mărunt dintr-o instituție guvernamentală. Dorința lui cea mai mare este să călătorească pe Marte, dar din lipsă de bani apelează la o firmă care implantează „amintiri garantate”. Aflat pe patul de operație află cu stupoare că el chiar a fost pe Marte în calitate de spion guvernamental. Agenția de spionaj încearcă să-l omoare, dar, în urma unei noi incursiuni la „Amintiri garantate” devine persoana cea mai ocrotită de pe Pământ.

Personaje:

Douglas Quail – bărbat, strigat și Quail sau Doug, funcționar mărunt, fost agent secret
Kirsten Quail – soția lui Doug, agent sub acoperire, arțăgoasă și nemulțumită de Quail
Recepționera de la Clinica medicală „Amintiri Garantate S.R.L.” și asistentă a doctorului LOWE
McClane – patronul clinicii „Amintiri Garantate SRL”
Doctorul Lowe – medicul care face operația de implantare a amintirilor dorite de client
Doi agenți secreți (fete sau băieți, nu contează)

Scena 1

Apartamentul lui QUAIL, camera de zi. QUAIL își ia sacoul, cravata, se încalță pentru a merge la serviciu, oftând și privind gânditor. Soția lui KIRSTEN îi reproșează atitudinea de învins.

KIRSTEN
(nervoasă)
Te îmbraci o dată sau nu? O să întârzii la serviciu și vei avea probleme! De parcă nu avem și așa suficiente.

QUAIL
Am visat azi-noapte…

KIRSTEN
Cine știe ce prostii. Probabil că e vorba de o altă femeie!

QUAIL
(zâmbind)
Nu, e vorba de un Zeu. De Zeul războiului. De planeta Marte, cu cratere, că văi roșiatice în umbra cărora cresc plante extotice și fluturi multicolori.

KIRSTEN
Ascultă Doug, excursiile pe Marte sunt foarte scumpe. Nu sunt pentru oameni ca tine, mici funcționari într-o instituție publică. Mai bine te-ai gândi la o excursie aici, pe Terra. Am putea merge în Alpi sau am putea vedea Cuba. Am putea merge în Dubai sau în Tunisia! Iar dacă chiar vrei exotism, am putea merge în Thailanda sau India!

QUAIL
(a terminat îmbrăcatul, se pregătește să iasă)
Nimic nu se compară cu o excursie pe Marte.

KIRSTEN
Ești tot mai fanatic și mai încăpățânat! Nu știu unde o să ducă asta!

QUAIL
Pe Marte. Îți spun, acolo o să mă ducă. Pe Marte.

Iese din scenă.

 

Scena 2

Kisten iese de pe scenă prin partea opusă lui QUAIL. Înainte de a ieși dezvelește un panou publicitar pe care scrie “Clinica Doctorului LOWE. Amintiri Garantate. Implantăm amintiri făcute să dureze o veșnicie!”. Din partea opusă intră QUAIL mergând încetișor. Vede reclama și se oprește.

QUAIL
(citind cu voce tare)
Amintiri garantate. Asta trebuie să fie clinica doctorului LOWE de care vorbește toată lumea pe Facebook.
(scoate un celular din buzunar)
Mai am ceva timp, hai să intru.

Se aude un sunet de sonerie, după al doilea semnal intră RECEPȚIONERA.

RECEPȚIONERA
Bună dimineața, cu ce vă pot ajuta?

QUAIL
Am venit să mă interesez de ofertele clinicii.

RECEPȚIONERA
Ce anume v-ar interesa?

QUAIL
Doresc o călătorie pe Marte. (după o clipă de gândire) Ca agent secret.

RECEPȚIONERA
(zâmbind)
Ca spion? Imediat va sosi domnul MCCLANE, cu el veți putea discuta amănuntele călătoriei dorite.

Intră în scenă domnul MCCLANE îmbrăcat ca un om de afaceri plin de succes.

MCCLANE
Bună dimineața domnule QUAIL! Domnișoara mi-a spus că doriți o călătorie pe Marte. O alegere minunată domnule, minunată. Marte în această perioadă a anului este plină de lucruri interesante. (tușește) Este sezonul turistic când văile cu plante marțiene sunt deschise spre vizitare. O să vedeți migrația fluturilor purpurii, dansurile nupțiale ale papagalilor cu pene stacojii, știți (MCCLANE se apleacă conspirativ spre QUAIL și o dată cu el se apleacă și RECEPȚIONERA, dar și QUAIL) acești papagali nu sunt endemici de pe Marte, sunt naturalizați dintr-o specie acum dispărută de pe Pământ. (se îndreaptă dând încurajator din cap). Vă spun, e perioada cea mai bună pentru o excursie pe Marte, domnule QUAIL.

QUAIL
Dar nu e chiar o excursie.

MCCLANE
O, dar nu spuneți asta! Amintirile implantate de clinica noastră sunt garantate!

MCCLANE zâmbește încântat de jocul de cuvinte, la fel și RECEPȚIONERA, în tot acest timp QUAIL nu schițează niciun gest.

QUAIL
Și dacă după un timp îmi amintesc de clinică, îmi amintesc de voi (face un gest cu mâna către cei doi) și că nu am fost pe Marte?

MCCLANE
Dacă se va întâmpla așa ceva, deși niciodată, dar niciodată domnule McQual nu am pățit ca un client să revină, vă vom înapoia toți banii. Aveți cuvântul meu!

QUAIL
Nu știu dacă v-a spus (arată cu bărbia spre recepționeră), dar aș dori ca pe Marte să fiu spion al guvernului. Agent secret, cum ar veni.

MCCLANE
Nicio problemă. În apartament o să vă plantăm diverse obiecte care vor dovedi excursia pe Marte. Biletul dus-întors, diverse tichete de autobuz, de spectacole. Ilustrate, filme, vederi 3D, poze realizate la fața locului, o hartă cu locurile vizitate. Și în plus, (MCCLANE se apleacă iar conspirativ) o să aveți o cutiuță cu funzulițe și viermișori marțieni originali.

QUAIL
Sper să merite toți acești bani.

MCCLANE
Vă garantez, o sa aveți două săptămâni de amintiri sută la sută marțiene.

QUAIL
Ca spion…

MCCLANE
Pentru asta am pregătit o trusă specială, o veți găsiți acasă, ascunsă într-un sertar. Conține: un pistol extraplat, o pilulă emițător care poate fi înghițită dacă sunteți capturat, un carnet de coduri, diverse mici obiecte de uz militar, o jumătate de monedă, un mesaj pe spatele unui bilet de teatru, o lingură îndoită și altele. (MCCLANE se oprește tăcând câteva clipe, apoi îi face cu ochiul și spune) Toate vor avea sens când veți reveni din misiune.

QUAIL
În regulă. Aș dori să cumpăr acest pachet.

Cei doi își strâng mâinile. În scenă intră doctorul LOWE, în halat alb.

MCCLANE
(arătând către doctor)
Domnul doctor LOWE are totul pregătit, dacă și dumneavoastră sunteți pregătit.

QUAIL
(se uită lung la doctor, la MCCLANE și la recepționeră)
Sunt pregătit.

 

Scena 3

Iese MCCLANE, rămân RECEPȚIONERA – îmbracată într-un halat alb -, doctorul LOWE și QUAIL. Pe Scenă este adus un scaun ce se poate lăsa pe spate și o măsuță cu role pe care vor fi puse mai multe instrumente medicale și sticluțe, printre ele o lanternă mică și o cască de schi.

LOWE
(arătând spre scaun)
Luați loc, vă rog.

QUAIL se așează lăsând scaunul pe spate. RECEPȚIONERA, acum asistentă, își pune o mască pe gură, la fel și doctorul.

LOWE
Procedura este simplă, vă vom injecta cu o substanță care vă va induce o stare de narcoză. După ce substanța își va face efectul vă vom implanta amintirile comandate cu ajutorul acestui dispozitiv (arată spre casca de pe măsuța medicală).

QUAIL
Și totul va fi ok?

LOWE
O da, am avut o mulțime de clienți care au dorit să meargă pe Marte ca spioni (zâmbește și îi face cu ochiul asistentei).

Asistenta îl ține pe QUAIL de mână în timp ce doctorul îi face injecția. După câteva momente în care QUAIL nu face nici o mișcare, stând cu ochii închiși ca și cum ar fi adormit, începe să se zvârcolească pe scaun.

LOWE
(către asistentă)
Cheamă-l pe MCCLANE, ceva nu este bine.

Intră MCCLANE alergând, în același timp QUAIL sare în picioare.

MCCLANE
Domnule QUAIL!

QUAIL
Ce mai vrei acum! Mi-ați distrus acoperirea!

MCCLANE
Așezați-vă domnule QUAIL, narcoticul injectat este foarte puternic.

QUAIL se reașează pe scaun dând tulburat din cap.

QUAIL
Foarte eficient serul injectat. M-a făcut să-mi reamintesc toată misiunea.

MCCLANE
Cât ați stat pe Marte?

QUAIL
Două luni.

MCCLANE
Ați mers acolo de bunăvoie?

QUAIL
(ridicându-se într-un cot)
Am mers trimis de agenția de spionaj a guvernului. Am mers în misiune. (se lasă pe spate) Și acum… (tot mai tulburat) acum mi-ați distrus acoperirea. Când se va afla va fi de rău. Mai ales pentru tine! (îl arată acuzator pe MCCLANE. Cade adormit.)

MCCLANE
(către doctorul LOWE)
Ce putem face?

Înainte de a oferi un răspuns, QUAIL se trezește.

QUAIL
Și KIRSTEN? Oare ce rol are ea în toată povestea? Sigur e și ea agent, acum înțeleg de ce încerca să-mi ia gândurile de la Marte. Va fi foarte rău dacă se va afla că mi-am recăpătat amintirile.

Își ia capul în mâini și se leagănă.

QUAIL
Totul e învăluit în ceață. Amintirile sunt fragmentate și nu mă recunosc în ele… și acum ce? Sunt doar un funcționar? Un umil funcționar cu program fix și cu o nevastă arțăgoasă?

Capul îi cade pe spate și adoarme.

LOWE
(către MCCLANE)
Nu am mai văzut așa ceva.

MCCLANE, care se depărtase speriat – după el ascunzându-se și asistenta -, își reglează glasul tulburat și îi spune lui LOWE.

MCCLANE
Dacă îi implantăm peste amintirile reale alte amintiri? Și continuăm procedura ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

LOWE
(dând din cap a neputință)
E prea riscant. Acum nu și-a recuperat toate amintirile, își aduce aminte vag că a fost pe Marte, că acolo a fost spion și a făcut Dumnezeu știe ce, și cam atât. Eu zic să-i dăm drumul așa cum este și să-i dai banii înapoi. Îi spui că implementarea amintirilor garantate nu a reușit și scapi de el.

MCCLANE
(dând din cap și încuviințând)
Ai dreptate, îi dăm drumul, frige prea tare. Dar, de ce să-i dăm toți banii, îi dăm doar jumătate.

Toți se retrag, rămâne doar QUAIL.

 

Scena 4

QUAIL se ridică din scaun și merge câțiva pași indecis.

QUAIL
E ciudat, îmi aduc aminte că am fost pe Marte, dar și că am fost la o clinică de implantat amintiri. Țin minte călătoria și escala de pe Lună. Și parcă am stat două săptămâni, ba nu.. nu, am stat o lună sau două. Îmi aduc aminte de subteranele neplăcute și de praful roșiatic ce intra peste tot, în haine, în apă, în mâncare. Dezgustător! Și ce am făcut acolo? Ah… parcă am adus niște virmișori de Marte. (bagă mâna în buzunarul sacoului de unde scoate un bilet. Citește cu glas tare). „Domnule Douglas QUAIL, ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate și vă rugăm să primiți cu titlul de compensație jumătatea din suma cheltuită.” (împăturește biletul și-l bagă înapoi în buzunar, se ține cu ambele mâini de cap). Deci e adevărat, amintirile sunt implantate. Ce ticăloși! Ar trebui să-i reclam la protecția consumatorului. Și mi-au dat doar jumătate din bani, parcă semnasem să-i primesc pe toți dacă operația nu reușește. Trebuie să merg înapoi!

În timp ce discută se îndreptă spre partea opusă reclamei la „Amintiri Garantate”. Acum se întoarce înapoi și se aude din nou sunetul unei sonerii. Iese recepționara fâstâcită și emoționată.

RECEPȚIONERA
Domnule QUAIL, v-ați întors?

QUAIL
(mânios)
Te miră? Nu ar trebui să te mire. Cheamă-l pe MCCLANE.

MCCLANE
Domnule QUAIL (își freacă mâinile îndatoritor) a fost o greșeală, ceva nu a mers bine. Vai, ne cerem scuze, e prima dată când se întâmplă. Altfel, vă spun, nu avem probleme și toți clienții noștri pleacă mulțumiți.

QUAIL
Grozavă tehnică aveți. Ar trebui să vă reclam la protecția consumatorului și să vă închidă clinica. Îmi aduc aminte perfect de conversația noastră.

MCCLANE
O groaznică încurcătură.

QUAIL
Și îmi aduc aminte că în caz de nereușită primesc înapoi toți bani! Absolut toți!

MCCLANE
Capitulez domnule QUAIL. Aveți perfectă dreptate. Banii vor fi virați în cont.

QUAIL se întoarce să plece.

MCCLANE
Pot să vă dau un sfat?

QUAIL
Sfat?

MCCLANE
Nu știu ce vă amintiți și nici nu vreau să știu, dar vă sfătuiesc să uitați de călătoria pe Marte și, mai ales, să nu povestiți nimănui că ați fost pe Marte. Nici măcar soției.

QUAIL nu zice nimic și dă să plece.

 

Scena 5

Se aud soneria. Pe scenă dau buzna doi agenți și RECEPȚIONERA speriată.

RECEPȚIONERA
Domnule MCCLANE! Domnule MCCLANE!

MCCLANE
Cine sunteți!? Ce doriți!?

Agenții scot armele și le ațintesc spre QUAIL.

AGENTUL 1
Mâinile sus DOUG! Hai să le vedem în aer și fără prostii.

AGENTUL 2
(către MCCLANE)
De la Agenția se Securitate a Guvernului. Dați-vă la o parte.

MCCLANE și RECEPȚIONERA se lipesc unul de altul având mâinile ridicate.

MCCLANE
Vă rog, vă rog, îmi speriați clienții.

Intră doctorul LOWE. Al doilea agent îi face semn să treacă lângă recepționeră și MCCLANE.

MCCLANE
(către doctor)
Ai avut dreptate, arde!

QUAIL
Ce se întâmplă?

AGENTUL 1
DOUG, nu puteai să stai liniștit cu soția? Să-ți vezi de treabă ca un mic funcționar? (râde) Cât îți amintești din misiune?

QUAIL
Aproape totul, cu cât trece timpul cu atât îmi amintesc mai multe. Dar până acum nu am știut cât e real și cât e implantat.

AGENTUL 1
Dacă am recepționat corect, băieții ăștia nu ți-au implantat nici o amintire garantată. Nu au mai apucat.

QUAIL
Ce s-a întâmplat?

AGENTUL 1
Se pare că serul injectat a reușit cumva să scoată la suprafață amintirile blocate de medicii agenției. Cum naiba nu știu, dar e tare păcat Doug că s-a întâmplat așa.

Cei doi agenți dau din cap supărați.

AGENTUL 2
Nu avem ce face Doug, sper că înțelegi acum. Va trebui să te lichidăm. Ești un pericol prea mare pentru securitatea agenției și a guvernului.

QUAIL
Da, așa este. Dar, o clipă. (se întoarce către doctorul LOWE) nu ați putea să suprascrieți misiunea reală cu amintiri garanatate dintr-o excursie imaginară?

LOWE
Este imposibil să vă implantăm amintiri noi exact peste alte amintiri. Putem doar să le ștergem pe cele vechi.

AGENTUL 1
Ar fi inutil. Am mai făcut asta și iată unde am ajuns. După câteva zile ai simți nevoia să călătorești pe Marte, ai veni aici sau în altă parte, și am lua-o de la capăt.

QUAIL
Țineam foarte mult să merg pe Marte, să fac ceva extraordinar, să scap de rutina zilnică, de apartamentul modest în care trăiesc, de starea asta de ratat.

AGENTUL 1
Înțeleg Doug, chiar te înțeleg, dar nu avem nici o altă soluție. Îți spun prietenește.

QUAIL
(brusc însuflețit)
Și totuși, dacă mi-ați implanta o altă amintire, la fel de intensă, ceva extraordinar, nemaipomenit, ceva care să facă din mine un erou. Mă gândesc la un mare explorator spațial, sau la un Don Juan galactic sau chiar la un agent secret, dar pe Jupiter. Și datorită acțiunilor mele acum trebuie să mă ascund ca funcționar mărunt cu alt nume. Ce ziceți?

AGENTUL 1
(către doctorul LOWE)
Ar fi posibil doctore?

LOWE
Hm, cred că da, chiar mai mult! Când îi făceam controlul am văzut că are câteva fantasme vechi din copilărie. Efectul ar fi și mai bun dacă ne-am folosi de una din aceste închipuiri copilărești.

QUAIL
Un fel de visuri?

LOWE
Tu nu-ți mai amintești de ele, sunt prea adânc îngropate.

AGENTUL 1
Alege unul doctore!

LOWE
Într-unul din aceste visuri, mergi pe un drum prăfuit de țară când deodată în fața ta aterizează o navă spațială de formă și dimensiuni nepământene. Din navă ies mai multe ființe mici și firave, așa ca niște șoricei de câmp. Ți se face milă de ei și le aduci mâncare, apă și îi îngijești fără a ști că de fapt micul grup este un detașament de recunoaștere dintr-o invazie planetară.

QUAIL
(cu voce stinsă)
Și eu salvez întreg Pământul. Frumos vis.

LOWE
Nu chiar. Pentru că nu se așteptau la atâta bunătate și ospitalitate, detașamentul de spionaj îți promite că atâta timp cât ești în viață, ei nu vor ataca Pământul.

AGENTUL 1
Chiar că e copilăresc. Crezi că este suficient?

QUAIL
(gânditor)
Este o poveste foarte frumoasă, cred că îmi e de ajuns.

QUAIL se așează din nou pe scaun. Doctorul începe să-i facă injecția.

AGENTUL 1
Atenție Doug, dacă povestea nu ține, te vom elimina.

Doctorul LOWE termină de făcut injecția, se pregătește să-i pună casca când QUAIL începe iar să se agite în scaun.

QUAIL
Nebunilor, mi-ați distrus acoperirea! Întânirea cu micile ființe de pe planeta Scuarc chiar a avut loc! În sertar acasă am contractul cu promisiunea că nu vor invada planeta atâta timp cât sunt în viață. Mai mult, ei mi-au dat bagheta folosită în misiunea de pe Marte.

QUAIL cade adormit. Agenții se uită înmărmuriți la el și o iau la fugă.

MCCLANE
(binedispus)
Ei bine, cred că domnul Quail va avea o viață lungă și îmbelșugată.