Alissa AndroidAutobuzul înainta cu o viteză superioară, de mai multe ceasuri, ca urmare a bunei inspiraţii a şoferului, de a lăsa volanul în seama pilotului automat, în timp ce el purta o conversaţie interesantă, pe bancheta din spate, cu proaspăta lui soţie. Fusese o călătorie liniştită, cu foarte puţine staţii, în care urcaseră cel mult doi călători deodată, fiecare cu treaba lui şi fără să dea o atenţie prea mare celor doi cyborgi ce se odihneau în primul rând de scaune, chiar în spatele locului şoferului.

Spun fusese deoarece, la ultima staţie, în autobuz urcase un grup gălăgios de bărbaţi, toţi îmbrăcaţi în costume de pânză bleumarin, cu cravată şi pălării elegante, care vociferau unii la alţii, într-un argou greu de înţeles pentru oricine. Gălăgia făcută l-a deranjat chiar şi pe şoferul ce dormise în braţele perechii lui. Având ochii încă lipiţi de somn, acesta s-a simţit obligat să reia condusul, acţiune ce a avut ca rezultat încetinirea vitezei de avansare, concomitent cu creşterea exponenţială a zdruncinăturilor cauzate de calitatea slabă a carosabilului. Cearta creştea şi ea în intensitate, cyborgii nereuşind să înţeleagă decât că bărbaţii respectivi trebuiau să dea cuiva ceva. În general nu cădeau de acord asupra cantităţii acelui ceva, dar erau şi câţiva care nu vroiau să lase nimic de la ei, din principiu.

După un timp, a apărut şi bariera de la intrarea în oraş. Şoferul, care părea că s-a trezit un pic din amorţeală, a început să prezinte, cu voioşie, istoricul localităţii în care tocmai intraseră, unde se născuse şi locuise până de curând. Eforturile îi erau zadarnice, fiindcă nimeni nu-l asculta, certăreţii fiind prea ocupaţi cu cearta, iar cyborgii cu privitul pe geam, căci aflaseră deja povestea oraşului din ghidul oficial ce le fusese trimis de GPS în urmă cu câteva ore.

În mijlocul prezentării şoferului, pe care nu-l asculta nici măcar soţia, căci aceasta coborâse recent în faţa unui mall, de unde vroia să-şi completeze trusoul de femeie măritată, au ajuns în faţa gării şi a unui comitet de primire foarte, da foarte numeros. X, ca şi şoferul, a crezut, iniţial, că este de bun augur să te aştepte atâţia oameni, dar Y, mai neîncrezător din fire, a avut un fior văzând figurile supărate ale celor din primele rânduri. Îmbrăcaţi în salopete decolorate şi jerpelite, cu caschete de plastic pe cap şi având diverse ustensile în mâini, în special găleţi, târnăcoape, fierăstraie, ciocane şi strecurători, oamenii de jos păreau că tocmai fugiseră de pe cine-ştie-ce schele. Şi totuşi, nu se îndoia Y, un asemenea potop de chiulangii nu ar fi avut cum să treacă nebăgat în seamă, şi chiar nu fusese, căci, la o privire mai atentă, printre muncitori se zăreau, ici şi colo, câte un apărător al liniştii publice, ce se agita să ajungă la zona de parcare a autobuzului, scuturând bastoanele scose din teacă.

Nici n-a oprit bine autobuzul, că liniştea nefirească a mulţimii s-a transformat într-un huo asurzitor şi, la unison, zgomot de geamuri sparte, din toate părţile, de pietriş, cărămizi şi ţigle zburătoare. Câţiva oameni s-au căţărat prin parbrizul făcut bucăţi în autovehicul şi au început să împartă pumni, fără pic de zgârcenie, grupului de călători ce fuseseră îmbrăcaţi atât de elegant.

În febra momentului, X, care era pe scaunul dinspre culoar, a primit şi el câteva coate, neintenţionate, în timp ce Y şi şoferul, aflaţi în apropierea geamurilor, încercau să se ferească, pe cât posibil de cioburile şi pietroaiele ce se revărsau, ca o fântână arteziană, peste capetele lor.

După câteva minute groaznice de la începutul agitaţiei, oamenii de ordine au reuşit să îndepărteze mulţimea furioasă de lângă autobuz, folosind furtunuri de apă cu debit mare. Într-un final, au extras şi posesorii costumelor acum şifonate şi îmbibate de sânge, ce leşinaseră încă de la primii pumni îndreptaţi asupra lor.

X, Y şi şoferul i-au urmat, pe propriile picioare, lăsând o dâră de cioburi în urma lor.

Au fost conduşi, sub escortă puternic înarmată, la circa 400m, în clădirea aflată în plin proces de reconstrucţie a gării. Aici, aşezaţi pe saci de ciment, în jurul unui morman de cărămizi pe post de masă de şedinţă, îi aştepta, cu figuri tensionate, tot consiliul local, în frunte cu primarul, şi câţiva ingineri, probabil cei care supravegheau lucrările de reabilitare a clădirii. În timp ce paramedicii încercau să aducă în fire persoanele leşinate, primarul le-a cerut scuze pentru primirea violentă de care avuseseră parte.

– Ne pare rău să vă întâmpinăm în asemenea condiţii, dar a fost un eveniment total neprevăzut. Suntem nespus de nemulţumiţi de cum decurg lucrurile şi speram ca odată cu venirea liderilor de sindicat (aici arătă spre trupurile inconştiente) să se calmeze situaţia. Vă pregătisem o primire aşa de frumoasă, cu flori, panglici, fanfară şi turul de onoare al oraşului într-o trăsură descoperită. Trebuie să aveţi o părere îngrozitoare despre noi, acum. Şi vă pregătisem un test atât de simpatic…

– Ce anume, întrebă X, de complezenţă, în timp ce încerca să-şi scoată ciobul înţepenit în spatele urechii stângi.

– Urma să vă punem la încercare capacităţile organizatorice şi imaginaţia, prin administrarea unui concurs cu tradiţie la noi – a 15-a ediţie a campionatului de Jocuri de Cărţi, cu toate cele 5 secţiuni: Popa Prostu, Tabinet, Toci, Macao şi Război. Planificasem chiar şi lansarea uneia noi, Trombon, un joc ce are reguli destul de complicate, mai ales că se foloseşte tot pachetul (cu jokeri cu tot) pe masă. Cu toate astea, până nu rezolvăm situaţia cu muncitorii, nu se poate face nimic.

Nici nu termină bine de vorbit primarul, că de după un morman de cutii cu vopsea lavabilă apăru, precipitat, şeful forţelor de ordine:

– Situaţia se agravează. Au început să arunce în noi cu sticle pline. Avem, deja, noi oameni răniţi. Nu ştiu cât le mai putem ţine piept. Cer să vină la negocieri cu conducerea sindicatului.

– Ce fel de sticle, se trezi că întrebă unul din paramedicii ce administrau leşinaţilor doze mari de calciu injectabil şi aşteptau să-şi facă efectul. Vocea lui suna stingher, în hărmălaia tot mai mare ce venea de afară.

– Dacă sunt sticle cu apă, nu trebuie decât să vă feriţi de ele, însă dacă sunt de suc, trebuie să fiţi atenţi şi să nu vă intre acidul în ochi, adăugă imediat, ruşinat de privirile încruntate ce se îndreptaseră spre el.

Nimeni nu s-a obosit să-i răspundă, însă era evident că remarca lui îi enervase pe toţi membrii consiliului local în frunte cu primarul. În schimb, colegii lui au început să chicotească şi să-şi dea coate, încântaţi că cel care încerca, şi de cele mai multe ori şi reuşea, să se afirme în faţa superiorilor, indiferent de situaţie, dăduse cu bâta în lac.

Primarul dădu semne că ar vrea să spună ceva care nu-i convenea, dar X, fără nici un avertisment, i-o luă înainte şi veni cu următoarea propunere:

– Nu credeţi că, într-o astfel de situaţie tensionată, ar trebui să ia cuvântul o persoană neutră de toate, care să reprezinte în mod profesionist poziţia autorităţilor locale faţă de astfel de manifestări? Cu voia domnului primar mă ofer să încerc să discut cu muncitorii, poate ajungem la un numitor comun. Aşa vom putea începe şi organizarea concursului cu cărţi de joc mai repede. Ce părere aveţi?

Primarul, neîncrezător, îl întrebă:

– Vă mulţumim pentru ofertă, dar trebuie să ştiu, înainte să vă împuternicesc să vorbiţi în numele conducerii acestui oraş, aveţi vreo competenţă în domeniul negocierilor sindicale sau altor situaţii de acest gen?

– Domnul meu, vă asigur că, deşi nu am mai avut, până acum, ocazia să particip la o astfel de discuţie, sunt mai mult decât foarte apt să mediez, prin puterea cuvintelor, un conflict de asemenea proporţii. Mă recomandă în acest scop, în afara însuşirilor mele native (precum calmul, o dicţie deosebită şi o gândire logico-raţională fără cusur), şi multele mele cunoştinţe teoretice în domeniul oratoriei, retoricii, dezbaterilor, negocierii, toate domenii specifice artei manipulării spiritelor. La exordiu şi peroraţie nu mă întrece nici chiar însoţitorul meu (aici arătă spre Y, uimit de toată întâmplarea), pe care îl rog să mă asiste la elaborarea unei naraţiuni concise, clare şi verosimile.

Primarul şi consilierii săi, un pic zăpăciţi de cuvintele folosite de cyborg, îşi arătară neîncrederea că va reuşi să calmeze mulţimea înfuriată de afară şi să o trimită să continue lucrul fără alte incidente. Mai ales că nici nu puteau să le ofere un răspuns afirmativ la cererile exagerate pe care le înaintaseră. Unul din liderii de sindicat, recent trezit din leşin, chiar a încercat să-i atragă atenţia lui X că foloseşte cuvinte ce vor creşte iritarea greviştilor, dar cyborgul, pe care-l enervau atitudinile sceptico-defensive, îl întrerupse scurt cu o propunere menită să crească miza jocului:

– Vă promit că, după ce-mi voi expune punctele de vedere, oamenii de afară se vor întoarce la muncă de îndată, fără să mai ceară nimic şi, mai mult, vă vor oferi ei ceva, la alegerea domniilor voastre.

– Domnule X, nu avem nici timpul, nici dispoziţia să facem prinsori cu dumneata în actualele condiţii, spuse supărat de-a binelea primarul, care avea impresia că cyborgii fac haz de poziţia delicată în care se găseau autorităţile oraşului.

– Vă asigur că nu avem de gând să ne batem joc de domniile voastre, spuse repede Y, care înţelesese imediat unde bătea primarul. Îmi cer scuze în numele prietenului meu, care, din lipsă de experienţă şi prea mult entuziasm, are impresia că poţi controla o masă agitată de oameni numai fiindcă deţii cunoştinţe teoretice de sociologie a mulţimii, inconştient colectiv şi psihologie socială în general. Noi ne aflăm aici cu altă treabă, aşa că vom lăsa specialiştii să rezolve această situaţie extrem de dificilă, mai ales că o intervenţie de acest gen ne depăşeşte cu mult posibilităţile.

Toţi funcţionarii publici îşi recăpătaseră încrederea de sine şi aruncau priviri triumfătoare către agitatorul X, care, cu tupeu, îşi contrazise prietenul şi sfidă pe ceilalţi:

– Spuneaţi că sunteţi pasionaţi de jocurile de cărţi dar nu îndrăzniţi să participaţi decât la cele fără miză reală, preferate de bunici sau de nepoţi. Vă provoc să asistaţi la o aplicaţie practică a poker-ului sau a yakuzei, jocuri de bărbaţi adevăraţi, de care, cel mai probabil, nu aţi auzit. Dacă reuşesc să calmez mulţimea de afară, în condiţiile expuse mai devreme, acceptaţi ca acesta să fie testul nostru aici şi nu ne mai impuneţi să organizăm un turneu stupid, plictisitor până şi pentru pensionari?

– Staţi să ne înţelegem. Dumneavoastră susţineţi că puteţi trimite mulţimea de afară înapoi la muncă, fără să le îndeplinim nicio revendicare, doar în urma unei simple expuneri de motive?, spuse unul dintre consilieri, nemulţumit din cale-afară de criticile aduse concursului local.

– Şi, în plus, mulţimea vă va oferi ceva, la alegerea dumneavoastră, repetă X. Era convins că îi va atrage în jocul lui şi îi căuta privirea lui Y, pentru a se bucura împreună că vor termina acest test rapid.

Atins şi el în orgoliu, primarul a căzut de acord ca cei doi cyborgi să negocieze, în numele autorităţilor locale, cu protestatarii. Dacă reuşeau să aplaneze conflictul, fără să satisfacă vreuna din cererile acestora (X şi Y au susţinut că nici nu e nevoie să le cunoască), cyborgii erau liberi să se îndrepte către următoarea destinaţie, considerându-se că au trecut testul cu brio.

În eventualitatea eşecului, X şi Y urmau să piardă un punct preţios, fără a avea şansa să-l recupereze din organizarea cu succes a concursului de cărţi de joc.

Imediat ce a primit acordul verbal al primarului, X a înşfăcat porta-vocea şefului forţelor de ordine şi ieşi din perimetrul sigur al clădirii. În faţa sa se agita o mulţime de muncitori mânioşi, cântând sloganuri adecvate situaţiei: „Jos Hoţia, Sus Mândria!”, „Muncesc bine şi cu spor, Nu mai sunt un salahor!”, „Noi de-aicea nu plecăm, Vrem exact cât merităm!” şi aşa mai departe.

Când X duse porta-vocea la gură, ajunseseră deja la refren („Huo, Huo, Huo, Huu”), dar volumul lui a fost mai mare ca al lor, iar discursul se pare că i-a captivat, devreme ce a încetat definitiv orice strigăt, la câteva minute de la începerea acestuia.

– Oamenii (ţipa X din tot sufletul, încercând să-şi păstreze echilibrul din vârful mormanului de pietriş unde se cocoţase cu ajutorul lui Y) şi-au format părerile despre ceea ce-i înconjoară, inclusiv despre ce înseamnă ordine şi dezordine, în funcţie de modul plăcut sau neplăcut în care sunt afectaţi de lucrurile din jur. Şi asta, deoarece, majoritatea nu cunosc care este natura reală a lucrurilor, ci doar îşi închipuie unele atribute, confundându-şi imaginaţia cu inteligenţa.

Toată lumea tăcea deja, semn, fie că erau de acord cu ceea ce spunea cyborgul, fie că nu înţelegea nimeni nimic. Încurajat de atenţia acordată, X a continuat cu mai multă însufleţire:

– De asemenea, bazându-se pe astfel de impresii, oamenii cred că trebuie să existe o oarecare ordine în lucruri, mai ales dacă nu cunosc natura lucrurilor şi nici n, confundându-şi, repet, fantezia cu inteligenţa. Tocmai de aceea, mulţi dintre noi avem tendinţa să numim lucruri ordonate pe cele care, atunci când le percepem prin intermediul simţurilor, au calitatea de a fi uşor imaginate şi reamintite. Fiindcă multora le plac lucrurile pe care şi le pot imagina uşor, oamenii au tendinţa să prefere ordinea în locul confuziei, ca şi cum orice stare de ordine ar fi ceva natural, în afara imaginaţiei noastre.

Această situaţie este cel mai perfect exemplificată în cazul protestelor spontane sau organizate. Adică, oamenii preferă ordinea fiindcă îşi imaginează că aceasta este în natura lucrurilor, şi sunt gata să facă oricâte concesii pentru a o menţine cât mai mult. Sau pe asta mizează întotdeauna cei care fac dezordine, în situaţia de faţă domniile voastre. Nu toată lumea ia aminte, însă, că ordinea nu este ceva natural, în firea şi natura lucrurilor, fie ele cât de complicate ar fi. Deci, nici societatea umană nu este ordonată în sine, şi nici relaţiile din interiorul ei. Prin urmare, dezordinea provocată de dumneavoastră nu este nenaturală, ci chiar vine în întâmpinarea firescului şi, pe cale de consecinţă, a bunăstării generale, fiindcă trimite societatea umană mai aproape de normal.

Aşadar, permiteţi-mi să vă felicit şi să mă înclin pentru modul creativ de a restabili starea corectă a lucrurilor.

Aici, Y îi şopti lui X, în uralele mulţumite ale mulţimii, că nu trebuie să se lungească prea mult cu vorba, pentru că, altfel, audienţa nu va avea răbdarea şi nici chiar rezistenţa fizică să stea liniştită, în soarele arzător, şi să asculte până la final.

– Nu trebuie să faci un discurs ca la carte fiindcă, din câte vezi, nu este nimeni aici care să-ţi admire elocinţa şi eleganţa întorsăturilor de fraze. Sunt oameni de acţiune, cu un vocabular fixat pe verbe, aşa că treci mai repede la subiect.

Astfel zorit, X şi-a ajustat volumul porta-vocei la maxim şi a semnalat mulţimii căreia îi captase bunăvoinţa că doreşte să continue.

– Acum că am stabilit că iniţiativa dumneavoastră este bună în sine, vreau să vă atrag atenţia că, în fapt, are potenţialul să vă aducă numai nenorociri, cu atât mai mari, cu cât o veţi prelungi.

A făcut o scurtă pauză, pentru a da timp mulţimii să se acomodeze cu ideea şi să o înţeleagă pe deplin, apoi a reluat, înainte să-i treacă cuiva prin cap să-l huiduie, ceea ce ar fi stricat definitiv şansele de convingere ale discursului.

– Da, aţi auzit bine, rezultatul acţiunii va fi unul total negativ pentru dumneavoastră şi, ca şi în alte multe cazuri, va aduce numai lucruri bune celor care doresc nenaturalul, păstrarea şi menţinerea ordinii.

Îşi îndreptă, cu un gest teatral, un braţ, către cordonul oamenilor de pază şi ordine ce îl despărţea de mulţime şi, după ce s-au terminat ocările şi fluierăturile spontane la adresa acelora, a continuat pe acelaşi ton:

– Ştiţi unde greşiţi?, nu din vina voastră, ci fiindcă aşa aţi fost educaţi tocmai de cei pe care îi dispreţuiţi. Căci greşiţi enorm şi o să vă şi demonstrez imediat…

Cereţi o recompensă pentru a restabili ordinea. Ordine care, după cum am căzut de acord mai devreme, este nenaturală şi, prin urmare, aduce numai rele societăţii omeneşti. Mai mult de atât, cereţi ceva care credeţi, vă imaginaţi, că vă va aduce vreun folos. Aţi mai fost învăţaţi să credeţi că aveţi nevoie de anumite lucruri, precum un loc de muncă, salarii (bine plătite), asigurări medicale, condiţii de muncă sau cine ştie ce alte lucruri. Iar toate astea trebuie să fie în cantităţi sau calităţi majorate.

Căci, de fiecare dată se cer salarii mai mari, mai multe bonuri de masă. Chiar şi în cazul cererilor negative, ca să zic aşa, rezultatul este tot unul pozitiv.

Ca să înţelegeţi mai bine, să presupunem că se cere scăderea orelor de lucru. Fiindcă oricine doreşte să muncească mai puţin, dar să primească acelaşi salariu, înseamnă că, de fapt se cere mărirea salariului, nu?

Prin urmare, atunci când cereţi o recompensă pentru a restabili ordinea, deveniţi, cel întâi în teorie şi imediat şi în practică, nişte persoane care strică dezordinea naturală. Asta,  combinată cu faptul că întotdeauna veţi solicita să primiţi mai mult din ceea ce aveţi deja, vă transformă, în timp, în persoane lacome, leneşe, invidioase, dependente şi tot aşa, până deveniţi opusul persoanelor care au fost la începutul acestui protest, adică ajungeţi exact ca cei pe care îi dispreţuiţi şi tocmai i-aţi bătut. Nici nu contează ce cereţi, atâta timp cât o face-ţi, credeţi-mă, insistă X să accentueze ideea.

– Şi totuşi există o modalitate prin care să nu cădeţi în această capcană cu potenţial distructiv maxim. Ştiţi cum?

Mulţimea era complet dezorientată de spusele cyborgului. Erau îngroziţi de ideea că vor ajunge nişte lacomi, laşi şi corupţi, şi se gândeau ruşinaţi la motivele pentru care începuseră acţiunea de protest.

Era exact punctul în care dorise X să-i aducă. După câteva momente de tăcere, menită să crească suspansul şi implicarea emoţională, dar nu prea mult, ca mulţimea să nu descopere vreuna din erorile raţionamentului său, a continuat să vorbească, gesticulând cu însufleţire:

– Cineva spunea odată că interesul derivă din identitate, deci trebuie să ştim cine suntem înainte de a ne şti interesele, aşa că, haideţi să stabilim cine sunteţi, înainte să vedem care sunt interesele domniilor voastre.

Pe Y îl bufnea râsul auzind demagogia bine structurată a prietenului său, însă a continuat să asculte, cu maximă răbdare şi seriozitate, până când acesta şi-a încheiat cuvântarea cu o declaraţie înflăcărată despre profesionalismul, hărnicia, omenia şi buna cuviinţă a lucrătorilor din construcţii.

La nicio jumătate de oră de când îşi terminase X discursul afectat şi plin de argumente ilogice, înşelătoare, dar frumos împachetate, toţi foştii protestatari erau pe schele, finalizând energizaţi programul de lucru (căci autorităţile locale le-au oferit sucuri răcoritoare gratis, pentru deranjul de mai devreme), ca şi cum nu se întâmplase nimic. Fuseseră minţiţi în asemenea hal, încât acum munceau cu drag şi spor, unii chiar fluierând în timp ce zugrăveau pereţii interiori, exact în camera unde se refugiaseră mai devreme primarul şi consiliul lui local.

Aceştia din urmă, în culmea fericirii că nu au cedat solicitărilor de mai devreme, dar şi înciudaţi de reuşita lejeră a lui X, i-au invitat pe cei doi cyborgi, la un cocktail de felicitare, în sala de consiliul. Aici, oameni practici, i-au cerut acestuia o bibliografie despre tehnica manipulării maselor şi apoi au făcut un schimb de informaţii cu privire la jocurile de şeptică şi poker, jocul învăţat de la cyborgi cucerindu-i definitiv. Cum a doua zi aceştia urmau să plece dis-de-dimineaţă, consilierii au insistat ca petrecerea în cinstea lor să se prelungească toată noaptea. Situaţia le-a adus numai beneficii celor doi cyborgi întrucât, fiind treji, au putut fugi mai rapid când protestatarii, dumiriţi de discuţiile purtate în familie că fuseseră manipulaţi ca ultimii proşti, au luat cu asalt sediul Consiliului Local.

La primele pietre zburate prin ferestrele înalte, X, Y, şoferul şi soţia acestuia, i-au spus la revedere primarului şi s-au urcat repede în autobuzul ce a pornit în trombă,până să fie văzut de oamenii îmbătaţi mai devreme cu apă rece.

Înainte să dispară pe uşă, Y a mai apucat să-i spună primarului că, întrucât nu specificase ce cadou doreşte de la protestatari, poate considera ploaia de pietre ce îi cădea în rafale dese în cap drept mulţumirea pentru discursul lui X.

Şi apoi duşi au fost, râzând în hohote, activitate ce i-a ţinut ocupaţi până s-a luminat de ziuă.