scenariu laureat
la secțiunea lung-metraj a
Concursului de Scenarii HBO – TIFF 2013

viscolActul I

 

ROMÂNIA,
ROŞIORII DE VEDE
GARA DE NORD
2013, 29 NOIEMBRIE, 3:30 P.M.
TEMP. + 3ºC

(O gară mare, cu multe linii şi peroane. Arcade deasupra peronului principal pe care tremură de frig câţiva călători. Mărfare în plan depărtat.
La prima linie opreşte un tren interregio. Plăcuţa indicatoare de pe unul din vagoane, oprită în dreptul camerei, indică: Bucureşti-Timişoara, 1383, vag. 8. Din acest vagon coboară un singur călător, un bărbat de 40 ani, uscăţiv, şaten, cu ochelari. Poartă palton gri, pălărie şi fular de aceeaşi culoare. Are un singur bagaj, o valiză destul de grea după modul cum o duce, lăsat în cealaltă parte, şi pe care nu se îndură deloc să o pună jos.
În acelaşi timp, din primul vagon, cel care revarsă o baie de aburi, coboară un bărbat gras, bine îmbrăcat, cu guler de nurcă şi căciulă asortată. O adevărată fanfară de admiratori îl întâmpină cu strigăte de entuziasm.
Primul călător traversează peronul, coboară scările ce dau în spatele gării şi se urcă într-un taxi. Ia loc în spate, ţinând mâna cu grijă pe valiza pusă alături, pe canapea.)

BRIAN ANDERSON
(citind din agendă)
Hotel Vedea!

(Taximetristul, un bărbat cu păr cărunt, conduce doar câteva clipe în tăcere.)

TAXIMETRISTUL
(după o scurtă tăcere)
Orice poveste începe cu o gară, domnule!
(virează la dreapta)
Acesta a fost primul parc. Nu sunteţi de prin părţile locului, se vede. Bucureştean, nu-i aşa?
(face o depăşire)
Pot să traversez Roşiorul pe o singură melodie. Aproape că nu mai lucrează nimeni în oraş. 30.000 de locuitori… Jumătate bătrâni, jumătate plecaţi în străinătate.
(opreşte la semafor)
Cu toate că nimeni nu pare bătrân, ştiţi de ce, fiindcă toţi îşi pierd timpul, ha-ha…

(Parbrizul s-a aburit de tot, în ciuda palmelor şoferului care acţionează continuu ca un fel de ştergătoare interne, organice şi groteşti.
Ajunşi la destinaţie, Anderson dă şoferului cinci euro şi coboară ţinând valiza la piept.)

TAXIMETRISTUL
(privind bancnota, coboară geamul, repede, cu manivela)
Nu sunteţi din Bucureşti?!

BRIAN A.
(salutând)
I don’t understand you…

(Rămas singur în faţa clădirii pe care scrie HOTEL VEDEA, englezul priveşte atent în jur. Umbra permanentă a clădirii aşezată cu faţa spre nord, îl înghite cu răceala ei. Pătrate mari de brumă încă netopită, în ciuda după-amiezei, marchează teritoriul în care soarele nu ajunge niciodată. De altfel, când se mişcă din loc are impresia că tălpile îi întârzie puţin, ca şi cum ar fi rămas prinse în polei. I se păru că aude până şi zgomotul abia perceptibil al desprinderii, ca o gură clefăind scurt.)

 

Actul II


REŞEDINŢA PRIMARULUI
29 NOIEMBRIE, 3:35 A.M.
TEMP. EXT. + 2ºC

(Primarul oraşului, domnul Fănel Danielescu, termină a treia porţie din felul doi. Şterge cu ultimul dumicat de pâine fundul farfuriei şi rămâne aşa, privind-o fix, parcă aplecat deasupra altei lumi.)

D-na DANIELESCU
(soţia)
Mai vrei?
(privindu-i burta imensă)
N-ar trebui…
(intrigată)
La ce te uiţi?

PRIMARUL
(ridicându-şi privirile îngândurate)
La frumosul nostru oraş de provincie…
(revine în farfurie, trasând cu furculiţa dâre de mâncare)
Iată strada Dunării, centrul, blocul nostru…

(Soneria telefonului îl întrerupe din analiza economică.)

PRIMARUL
(la telefon)
Eu sunt, boule!
(îşi curăţă gâtul cu un
păhărel de palincă)
Ai trimis comitetul de întâmpinare? E cald în apartamentul de protocol? Bine că avem sobă de teracotă.
(pune receptorul în furcă)
A venit!

D-na DANIELESCU
(nervoasă)
Şi? Ce vrei, să mă pun pe bigudiuri? Să fac prăjituri? Nu mai suntem, dragă, pe vremea lui Ceauşescu!

PRIMARUL
(ridicând din umeri)
Am ajuns să nu mai ştiu când o spui cu bucurie şi când cu regret…

PIAŢA CENTRALĂ
ORA 3:55 P.M.
TEMP. + 1ºC

(Afric Simone, cerşetorul, bagă mâna în buzunar şi dă 5 lei unei bătrâne de la ţară.)

AFRIC SIMONE
(justificându-se faţă de amicul său)
Ăştia sunt mai amărâţi ca noi! N-au pensie, c-au muncit toată viaţa la C.A.P., au făcut muncă “voluntară”…

(Celălalt, zis nu degeaba Chioru’, scuipă o pepită de sare din punga de alune.)

CHIORU’
Lasă vrăjeala! Vrei să-mi iei piuitu’? Eu dau 100 la lăutari! Merge treaba aci sau nu?

AFRIC SIMONE
Eşti prost?! Cum mi-aş permite?!
(îşi freacă palmele de frig)
E cel mai bun vad când s-o porni cu pocnitori şi petarde, de sărbători!

(Ţopăie amândoi, lângă primele tarabe de la intrarea în piaţă.)

AFRIC SIMONE
(arătându-şi cu degetul, într-un gest elocvent, tâmpla)
Chestie de marketing! Locul e ales cu grijă!

CHIORU’
De ce? E mai bine aci’? De ce, ăăă?

AFRIC SIMONE
(consternat de neputinţa celuilalt)
De-aia! Pentru că cine intră, musai să şi iasă! În schimb, nu toţi se duc până-n fund!

CHIORU’
(făcut praf)
De ce, ăă?

AFRIC SIMONE
Păi tu nu vezi, mă, Chiorule, ce e pă jos?!

HOTEL VEDEA
CAMERA 23,
4:15 P.M.
TEMP. EXT. 0ºC

(După ce termină de cercetat toată încăperea, Brian Anderson se întinde pe pat. Stă aşa o vreme, apoi sare în picioare şi deschide valiza. E plină cu pacheţele de aceeaşi mărime, toate înfăşurate în coală albastră şi legate cu sfoară.
Desface un pachet. Înăuntru e o sticluţă plină cu apă, fără o bulă de aer, astupată etanş. Nimic altceva.
Rând pe rând, desface toate pacheţelele. Au acelaşi conţinut. Sticluţe cu apă.)

ORA 4:22 P.M.
UN APARTAMENT DE PE
STRADA RAHOVEI
TEMP. EXT. – 1ºC

(În sufragerie intră o fetiţă.)

FETIŢA
Mami! Mamii!!

(Din bucătărie apare, cu şorţul la gât, o femeie tânără, drăguţă.)

MAMA
Ţi-am spus să nu mai stai în balcon că îngheţi de frig? Ia uite cum ai nasul! Treci în camera ta!
FETIŢA
Dar mami…

(Un bărbat tânăr iese din baie.)

TATA
Ascult-o pe mama, Jeanine…

MAMA
(ducând un deget la buze)
Ia! Sst!

(Peste o clipă se aude soneria de la intrare.)
TATA
Ai început să auzi cu anticipaţie…

(Fetiţa se repede să deschidă şi se întoarce împreună cu o doamnă plinuţă, foarte agitată.)
TANTI JENI
Băi, voi sunteţi indiferenţi?! Nu vedeţi ce e afară? Că sunteţi şi voi spre spre Centru, dracu’, nu ca mine, spre tomberoane!…

(Ies cu toţii în balcon.
Priveliştea e şocantă.
Întreg bulevardul e acoperit cu apă. Apa murdară ţâşneşte pur şi simplu din canale ca din nişte arteziene. Bordura trotuarelor e luată cu asalt.)

O VOCE DE LA
BALCONUL DE SUS
Vecine! Să vezi când o-ngheţa! Ortoped să mă fi făcut mama!

TANTI JENI
(cu greaţă)
Are dreptate, că pe el mă-sa l-a băgat la facultate!

O BĂTRÂNĂ
(în mijlocul străzii, cu cizme înalte de cauciuc)
Uite unde curge apa noastră!
(oftează arătând o căldare
goală de plastic)
De-aia n-avem la ultimul etaj, cobor pe scări, că nu merge liftul, şi car apa cu căldarea tocmai din curte de la Casa de Modă…

O FATĂ
(la geam)
O să fie patinoar!

UN BĂTRÂN
(la ieşirea din bloc)
Ce dracu păzesc ăştia de nu iau măsuri? Dacă mai trăia Ceauşescu, îi punea s-o bea!

(Automobilele brăzdează cu greu, ca nişte şalupe, apa care vine din canale.
O echipă de la URBIS analizează situaţia, lângă restaurantul Rahova.)

INGINERUL
De unde vine porcăria asta şi de ce miroase aşa?

UN TÂNĂR
(proaspăt angajat)
Din canale, cu respect, şi reprezintă fecalele noastre, ale întregului oraş!
(își drege vocea)
Vedeţi, la noi la Drept…

INGINERUL
(agasat de studiile noului angajat)
Aici nu suntem “la Dreeept”!
(suspicios)
Ce ziceai de canale?!

TÂNĂRUL
(pleoştit)
Canalele astea sunt mai vechi decât cele de pe Marte…

29 NOIEMBRIE 2013
ORA 05:00 P.M.
SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
TEMP. EXT. – 2ºC

(La o masă ovală, cei zece consilieri sunt prezidaţi de primar.)

DIRECTORUL URBIS
Pericolul nu e chiar aşa mare, domnule primar. Aş îndrăzni chiar să spun…

PRIMARUL
Ce pericol?! Care pericol? De pericol îmi arde acuma mie?! Treaba e că s-a nimerit să vină ăsta tocmai acuma! Băi!
(se întoarce spre doi vlăjgani
de la intrare)

VLĂJGANII
Da, Şefu’!

PRIMARUL
Vedeţi că la noapte o să îngheţe. Mâine să staţi numai lângă ăla, unu’n dreapta, altu’n stânga, nu cumva să cadă, că atât ne-a fost, adio fonduri pentru patinoar!

DOCTORUL ANDREI
(un bărbat bine, la vreo 50 de ani, cu păr şi barbă grizonate)
Domnule primar, am şapte bolnavi care mă aşteaptă…

PRIMARUL
(cordial şi subtil în acelaşi timp)
Desigur, domnule doctor, vă puteţi retrage dacă vreţi… De ce nu vă duceţi la pacienţi?

DR. ANDREI
(pierzându-şi răbdarea)
Pentru că nu vreau să mi-i înmulţiţi cu această nepăsare! Ce măsuri veţi lua?

(Primarul se instalează mai comod în vastul său fotoliu. Privirile i se opresc pe Directorul URBIS.)

DIRECTORUL URBIS
Da!
(îşi drege vocea)
Hm, hm!… Cred că nu trebuie să vă neliniştiţi. Îm cursul acestei nopţi inundaţia va înceta. Din toată sperietura nu ne vom alege decât cu puţin polei mâine dimineaţă.

DR. ANDREI
(oprindu-l cu un gest)
De unde ştiţi că se va opri, dacă nu ştiţi din ce cauză a început?

DIR. URBIS
N-am zis că nu ştim! Domnule primar, domnule doctor, domnilor consilieri! În afară de faptul că avem o canalizare despre care, cu toată responsabilitatea, pot spune că e mai veche decât canalele de pe Marte… În afară de asta, suntem defavorizaţi şi de dispunerea absolut neinspirată a iubitului nostru oraş…

VĂLEANU,
profesor de istorie
Domnule director, oraşul acesta se află aici de 700 de ani şi niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva! Nici măcar la inundaţiile din ’70!

DIRECTORUL URBIS
Mă lăsaţi să termin?… Topografic vorbind, suntem aşezaţi într-o farfurie naturală şi de aceea apa care vine dinspre margini iese în centru la suprafaţă.

PRIMARUL
Aşa e, oraşul arată ca o farfurie pentru felul doi!

DR. ANDREI
Pentru un ciolan bun de ros…

DIRECTORUL URBIS
Sperăm că apa nu va depăşi un metru şi nu va intra în primul nivel al locuinţelor până mâine dimineaţă când va îngheţa…

DR. ANDREI
Deci, domnule director, asta e singura dumneavoastră măsură: speranţa într-un îngheţ!

PRIMARUL
(împăciuitor)
Domnule doctor, prea sunteţi împotriva îngheţului…
(zâmbind)
Îngheţul va veni până la urmă, nu?
(nesigur, dintr-o dată)
Îngheţul… trebuie să vină!

29 SPRE 30 NOIEMBRIE 2013
NOAPTEA

(Noaptea trece încet, fără apă în case, dar cu străzi veneţiene şi un frig îngrozitor.
De două ori, sunete ciudate fac ferestrele să se lumineze şi lumea să iasă în balcoane. Lanterne tremurătoare îşi plimbă razele galbene peste apele negre.
O bolboroseală stranie se topeşte înapoi în ape, la fel cum s-a înălţat.)

BĂIEŢELUL
Mami, am citit că în New York au ieşit aligatori din canale…

MAMI
Gura!

UN PROFESOR
E ciudat totuşi cum de nu îngheaţă. Ar trebui să îngheţe – sunt trei grade sub zero.

SOŢIA LUI
Poate e prea sărată? O fi apă de mare?!

O BĂTRÂNĂ
O fi apă vie, maică!

UN TÂNĂR
Toată apa e vie!

O VOCE SPERIATĂ
Ce-i acolo? Lângă magazinul “Romarta”!

(Toate razele de lanternă se îndreaptă în acelaşi loc.)

UN BĂTRÂN
(în şoaptă)
Parc-am fi pe Titanic…

(Ceva negru înoată fără speranţă lângă vitrina magazinului.)

VOCEA
care fusese speriată
E un câine!
(şi toată lumea oftează uşurată)

ALTCINEVA
Sunt mai mulţi!

(Razele se mută spre un gang supraînălţat pe care bietele animale se caţără greu, scuturându-se de apă.)

O FEMEIE
O să ne intre în case!

ALTĂ FEMEIE
(miloasă)
Ar trebui să-i băgăm noi…

PRIMA FEMEIE
Ce spui, soro?! Ai lucrat vreodată în schimbu’ doi? Numai eu ştiu ce păţesc când vin de la serviciu!

UN STUDENT
(disperat)
Dacă până mâine nu îngheaţă, cum ies din casă?!… Pierd trenul de Bucureşti! Am re-examinare… Dacă nu îngheaţă sunt un om mort!!

30 NOIEMBRIE 2013
ORA 07:29 A.M.
TEMP. – 3ºC

(Spre dimineaţă, totuşi îngheţă.
Primul care iese din bloc e moş Tănase, administratorul. Gata să cadă pe spate, scoate o înjurătură şi se închină de spaimă: un cap de câine cu bot deschis şi colţi rânjiţi, iese parcă sculptat în gheaţa care ajunge până la intrare.
Pe tot întinsul cenuşiu de gheaţă dintre blocuri şi case, magazine şi chioşcuri, de la gară până în centru şi din centru până la han, un peisaj lunar, grotesc și ireal, se înfăţişează ochilor. Broaşte şi câini – mai puţin pisici – găini, un cal, zeci de porci luaţi de ape, sunt transformaţi în propriile statui funerare pe întinsul compact ca un unic înveliş de cavou.
Din loc în loc, calote divers colorate arată proprietarilor unde şi-au parcat maşinile: curcubee de benzină ţes în jurul lor miraje.
Străzi, ganguri, spaţii verzi, parcări, au devenit una şi aceeaşi. Îngheţul le-a acoperit pe toate, înlăturând drepturi şi restricţii, trezind oamenilor o solidaritate ancestrală, un atavism din epoca glaciară.
Copacii îşi flutură crengile în semn de capitulare, indicatoarele de circulaţie par de două ori mai mici, ca într-o ţară a piticilor.
Sunt pagube mari, dar nu datorită temperaturii care, deocamdată, a scăzut doar trei grade sub zero, ci datorită apei care a acoperit mai întâi tot ce a rămas peste noapte în puterea ei.
Cea mai tristă veste e despre Afric Simone, cerşetorul somalez proaspăt ieşit de la Casa de Copii, care da întotdeauna altora de pomană. Îşi petrecuse noaptea în piaţă, pe o masă de ciment şi adormise aşa, cu picioarele atârnând. Apa i le cuprinsese parşivă, apoi se transformase în gheaţă.
Afric Simone nu mai putu fi salvat, deşi însuşi popa Golescu opri Ambulanţa vrând să-l stropească cu apă sfinţită.)

CHIORU’
(plângând)
Pleacă de aici, părinte, cu apa ta… că apa l-a omorât!

SEDIUL PRIMĂRIEI,
SALA DE CONSILIU
30 NOIEMBRIE, ORA 08:40 A.M.
TEMP. EXT. – 4ºC

PRIMARUL
(agitat)
Asta ne mai lipsea! Să moară un nenorocit! O să urle ziarele! N-o să spună nicăieri “A murit Afric Simone”. Dimpotrivă: ”Victime numeroase s-au înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă în oraşul…”

DIR. URBIS
(cel care tocmai a adus ştirea)
Sau, şi mai rău: negrii, şi aşa puţini în Roşiori de Vede, au început să moară…

PRIMARUL
Asta nu e bine deloc!
(operativ)
Senatorul, care din câte sunt informat, doarme în continuare, s-ar putea să-şi dorească o tură prin oraş…

(Îl privesc toţi ca pe Moise în faţa apelor.)

PRIMARUL
(în picioare, într-o poziţie hieratică,
burta imensă obligându-l
să-şi ţină mâinile în lateral)
Ordon! Să fie marcate străzile, vreau să spun gheaţa de pe ele, să fie supraînălţate indicatoarele…

DR. ANDREI
Domnule primar! În loc să îndepărtaţi gheaţa… vă aşezaţi şi mai temeinic pe ea?!

PRIMARUL
E prea groasă, nu putem s-o îndepărtăm în timp util! Senatorul trebuie să înţeleagă că avem nevoie de un patinoar… Costică!

COSTICĂ
(omul bun la toate)
Da, Şefu’!

PRIMARUL
(autoritar, cu vocea
pentru Costică)
Vezi c-au apărut în piaţă comercianţii de la munte cu brăduţi de Crăciun! Îi confişti pe toţi şi-i aşezi pe marginea străzii!

COSTICĂ
(se scarpină în cap; îndrăzneşte)
Comercianţii, Şefu’?

PRIMARUL
(disperat)
Brăduţii, idiotule!
(cu vocea pentru Grigore)
Grigoreee!!

GRIGORE
(al doilea om bun la toate)
Da, Şefu’!

PRIMARUL
(într-o evoluţie uluitoare
în faţa Consiliului)
Vezi că, peste tot, în gheaţă, sunt câini îngheţaţi!

GRIGORE
(muşcând pe ascuns dintr-un hot-dog bine palmat)
Bine, Şefu’!

PRIMARUL
Bine, pe dracu’! Să le pui pe cap trandafiri sau aşa ceva…

GRIGORE
(uluit)
Să-i comemorăm, Şefu’?!

PRIMARUL
(exasperat)
Acoperă-i cu tufişuri, să nu fie vizibili!

COSTICĂ
(din uşă)
Vine!

PRIMARUL
(schimbându-se la faţă)
Cine vine?! Ah, Lică, Lică tată, ţi-am spus să-mi telefonezi cum s-o trezi…

COSTICĂ
(rânjind)
Nu e Senatorul… E judecătoarea! “Ascultaţi-mă pe mine!”

LA MARGINEA ORAŞULUI
ORA 09:30 A.M.
TEMP. – 5ºC


(Sculptorul Molinescu, trezit cu noaptea în cap, lucrează de ore bune în curtea sa de la marginea oraşului.)
MOLINESCU
(printre dinţi,
lucrând cu îndârjire)
Le arăt eu tuturor de ce sunt în stare! Le arăt eu…

(Sculptează în blocul de gheaţă, cu barda, cu dalta, cu glaspapir.)
MOLINESCU
Anul trecut n-am avut gheaţă. Am cărat-o cu maşina de la lacul Urlui… Abia mi-a ajuns pentru un fluture cu aripi subţiri… Acum aş putea face şi un mamut. De fapt, nu ştiu încă ce-o să iasă… Ăsta e talentul meu!

(Dă cu dalta şi ciocanul mai departe în bulgărele imens, care capătă încet formă.)
MOLINESCU
Michelangelo zicea că în fiecare bloc de marmură e ceva pe care el trebuie să îl scoată afară… Doar n-o fi scos totul… o mai fi rămas ceva şi pentru mine… Gheaţa asta trebuie să mai aibă ceva ascuns…

(A terminat – simte asta.
Se dă înapoi, să-şi vadă mai bine opera, şi încremeneşte.
Abia acum, când o vede de la distanţa potrivită, în întregime, o vede cu adevărat. Nu-i vine să creadă.
Dalta îi scapă din mână, rămânând numai cu barosul în mâna dreaptă.)
MOLINESCU
Nu eu! N-am făcut-o eu… A ieşit singură aşa!!
(Şi, urlând, începe să lovească cu barosul în sculptura ascunsă tot timpul vederii telespectatorilor.)

SEDIUL PRIMĂRIEI,
SALA DE CONSILIU
ORA 09:40 A.M.
TEMP. EXT. – 6ºC

(Spre bucuria primarului, imediat după judecătoare intră bătrânul preot Golescu.)

COSTICĂ
(pentru sine)
Asta e bine, totdeauna când a fost de faţă popa n-a ieşit scandal…
PRIMARUL
Sărut-mâna, doamna Georgescu!
(spre preot, dar cu
ochii pe judecătoare)
Bine aţi venit, Sfinţiile Voastre!
PREOTUL GOLESCU
(în odăjdii de ceremonie)
Bine v-am găsit, fiii mei! Am venit cu treburi sfinte şi urgente…
PRIMARUL
(zâmbind)
Treburile sfinte sunt întotdeauna urgente!
PREOTUL GOLESCU
(adresându-se întregului consiliu)
Fiilor, acum două ceasuri am venit la Catedrală… aici, în spatele Primăriei…
PRIMARUL
(privind neliniştit spre judecătoarea care s-a aşezat lângă cei din opoziţie)
Părinte, toată lumea ştie că în Roşiori e o singură Catedrală care se află în spatele Primăriei!
PREOTUL GOLESCU
(netulburat,
cu acelaşi glas domol)
Luasem cu mine târnăcopul, că sunt om încă în putere…

(Plictisit, Costică pleacă, în sfârşit, să îndeplinească poruncile primite.)
PREOTUL GOLESCU
(adormitor ca un diazepam)
M-aşteptam să nu pot deschide uşile. Ele dau spre interior, şi înăuntru văzusem de cu seara că intrase apă la fel ca afară. De-aia şi lăsasem, peste noapte, o fereastră deschisă, ca să am pe unde intra. Gheaţa trebuia să cuprindă totul acolo, că aşa sunt enoriaşii mei, puturoşi, nu mi-au făcut nişte uşi ca lumea…
PRIMARUL
(căscând)
Da, părinte, trebuia…
PREOTUL GOLESCU
(sec, cu altfel de glas)
Dar uşile s-au deschis uşor. Fiindcă înăuntru apa nu îngheţase. Îngheţul nu a avut putere acolo.

PĂRCULEŢUL CENTRAL
ORA 10:05 A.M.
TEMP. – 7ºC

(“La bărci”, cum îşi numesc copiii sediul, s-a adunat o gaşcă serioasă. Tocmai au terminat de clădit Omul de Zăpadă şi îl privesc suspicioşi.)

UN COPIL
Omul ăsta nu e ca ceilalţi…

ALT COPIL
Nu e ca cei din anii trecuţi…
AL TREILEA COPIL
(din alt cartier)
Ce vrei să spui? Nu sunt niciodată la fel!
PRIMUL COPIL
Da, dar ăsta e altfel…
ALT COPIL
De ce?
PRIMUL
Nu vezi?
AL PATRULEA COPIL
Parcă a ieşit prea repede… Din prima…
AL CINCILEA
Eu nici măcar n-am apucat să-l ating!
ALTUL
Nu seamănă cu nimeni!
UN PICI
Parc-ar fi… străin.
(Omul de Zăpadă se prăbuşeşte brusc peste ei şi gaşca se împrăştie cu ţipete de spaimă.
Un sloi ciudat a rămas în urma lui.)

ROŞIORII DE VEDE
CATEDRALA SF. TEODOR
30 NOIEMBRIE, 10:15 A.M.
TEMP. INT. – 8ºC

(Sunt zece oameni plescăind în cizme înalte prin apa care le trece de genunchi. Primarul, judecătoarea, preotul şi consilierii, rătăcesc uluiţi prin catedrală. Sub bolţile imense, deşi e ger, apa îngheaţă.)
DIRECTORUL URBIS
(privind cu vinovăţie
sfinţii de pe pereţi)
N-am mai venit aici de la nuntă.
PRIMARUL
(uluit)
Părinte, doar n-ai radiatoare sub Catedrală, cum am auzit că au ăia sub Wembley?!
PROFESORUL VĂLEANU
(scoate termometrul din apă)
Opt grade sub zero!
JUDECĂTOAREA
(care nu a zis mare lucru până acum)
Încep să cred că de Îngheţ trebuia să ne temem mai tare. Cu el e ceva… necurat.
(în continuare pe banchiza de gheaţă
care s-a oprit, inexplicabil,
la intrarea în pronaos)
Ascultaţi-mă pe mine…

HOTEL VEDEA
CAMERA 23
ORA 10:35 A.M.
TEMP. – 9ºC

(Brian Anderson caută zadarnic apă prin tot hotelul. Toate conductele au îngheţat. În plus, descoperă cu această ocazie că e absolut singur în clădirea care acum i se pare imensă, întunecată şi sinistră. Nici măcar recepţionera nu mai e.
Se întoarce în cameră. Scoate din valiză un cuţit de spart gheaţa şi, astfel înarmat, coboară în faţa hotelului. De sus, de la fereastră, a ochit un havuz de piatră plin cu gheaţă.
Sparge mai multe cuburi, le pune în ibricul pe care l-a luat cu el şi se întoarce în cameră.
Din munţii Carpaţi, ultimul gheţar a pornit la vale pe versanţii meridionali spre Câmpia Dunării…”, începe englezul să recitească propriile însemnări, în vreme ce ibricul toarce alături, liniştit. “Deriva s-a produs atât la suprafaţă cât şi subteran, în medie 80 metri adâncime. Oraşul Roşiori de Vede, aflat exact la 83 de metri deasupra nivelului mării, într-o farfurie naturală, prezintă parametrii ideali necesari verificării acestei teorii…”
Fierbătorul merge prost. Privind în ibric, Mister Anderson observă că, sfârâind, cuburile de gheaţă nu vor să se topescă. Dimpotrivă, se unesc între ele şi, dintr-o dată, încep să iasă din ibric.
Englezul sare şi agaţă fără să vrea cablul fierbătorului; ibricul se răstoarnă… Gheaţa continuă să se târască pe podea, ca un şarpe strălucitor. O ia cu un prosop şi o aruncă direct prin geam.
Printre cioburile de sticlă, sloiul cade în havuz, aşezându-se înapoi la locul său.)

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
ORA 11:21 A.M.
TEMP. EXT. – 10ºC

PRIMARUL
În primul rând ţin să-l felicit pe domnul director URBIS care a prevăzut acest îngheţ salvator…

DR. ANDREI
(nu pierde ocazia de a-l întrerupe)
Ce înţelegeţi prin “salvator”?

PRIMARUL
(mândru)
A oprit apa!

JUDECĂTOAREA
Sunteţi sigur? A fost făcut vreun sondaj care să măsoare presiunea apei de sub noi?

DIRECTORUL URBIS
D-na Georgescu… Vorbiţi despre apă ca despre o fiinţă inteligentă!

JUDECĂTOAREA
Ar trebui să mă abţin, ţinând cont că şi dumneata eşti 70% apă!

STRADA DUNĂRII
APART. PRIMARULUI
ORA 00:11 P.M.
TEMP. – 11ºC

(D-na Danielescu, soţia primarului, se dă jos din pat, tremurând toată. Îşi blesteamă încă o dată bărbatul pentru încăpăţânarea de a da drumul la căldură fix pe 1 Decembrie, apoi se duce în bucătărie să-şi facă o cafea.
S-a trezit târziu fiindcă toată noaptea nu a dormit, verificând încă o dată dosarul cu proiectul pentru patinoar.
Răsfoieşte schiţele de pe masă, lângă scrumiera plină cu chiştoace. Descoperă brusc fereastra care s-a deschis singură peste noapte, lăsând gerul să intre în casă.
Deschide chiuveta; un curge nimic, probabil din pricina ultimelor verificări ale caloriferelor.
Se duce în debara şi ia o sticlă plină cu apă. E îngheţată bocnă. “Numai de n-ar plesni…”. În clipa următoare sticla îi crapă în mână şi, cu un ţipăt de durere, femeia o scapă pe gresie.
Nu-şi dă seama ce a tăiat-o la deget, sticla sau gheaţa. În orice caz, cioburile celei dintâi s-au împrăştiat prin toată bucătăria. În schimb gheaţa rămâne pe loc şi chiar pare că se strânge absorbind flămândă sângele… şi alunecă, întâmplător, exact pe urmele celorlate picături roşii care curg pe gresie din degetul femeii…)

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 00:36 P.M.
TEMP. EXT. – 12ºC

PRIMARUL
(ridicând receptorul; răstit)
Da, domnule!
(îndulcindu-şi glasul)
Da, dragă… Ce-ai păţit?! Bine-bine! Voi comunica imediat să se bage agent termic în calorifere…
(trântind receptorul)
Dom’le, m-aţi înnebunit cu îngheţul vostru nenorocit! Ce vă e atâta frică de câteva grade sub zero?…

(În această clipă clădirea Primăriei se cutremură din toate temeliile.)

PRIMARUL
(alb la faţă)
Ce-a fost asta?!

JUDECĂTOAREA
(aflată lângă fereastră)
Cred că Îngheţul nostru nenorocit! Ascultaţi-mă pe mine…

(Ies cu toţii afară, pe scări. De acolo sunt martorii unei privelişti incredibile.
Întinderea de gheaţă se dilată, crapă şi se înalţă rapid în felii înalte şi strălucitoare care se prăbuşesc apoi unele peste altele ca piesele unui domino.
Din crevase izbucnesc aburi, cu şuierături asurzitoare, apoi adevărate coloane de apă care se solidifică pe măsură ce se ridică…
Pietoni nenorocoşi scapă în crevase, salvaţi în ultima clipă de alţii mai curajoşi. Urletele lor sunt înghiţite de mugetul ce vine, in crescendo, din adâncuri.
De parcă oraşul ar sta pe un vulcan de gheaţă.)

PREOTUL GOLESCU
(făcându-şi cruce)
Iartă-ne, Doamne, pentru păcatele noastre… În numele Tatălui, Al Fiului, al Sfântului Duh, Amin…

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
ORA 00:50 P.M.
TEMP. EXT. – 13ºC

DIRECTORUL URBIS
(disperat)
Să nu intrăm în panică! Aşa cum, recunosc, în mod corect a presupus d-na judecătoare… pe care ar trebui să o ascultăm mai des…, rezervele de apă din subsol sunt ceva mai mari şi, acumulându-se la o presiune crescândă, n-au mai putut fi oprite în înaintarea lor de baricada îngheţului…

JUDECĂTOAREA
Destul! Asultaţi-mă pe mine… Domnule primar, unitatea de jandarmi Sf. Teodor a intrat în stare de alertă. Presupun că şi Salvarea, Poliţia, Gardienii Publici, Spitalul… Primăria însă ar trebui să-şi asume întreaga răspundere pentru conducerea acestei operaţiuni. Când aveţi de gând să faceţi şi dumneavoastră ceva?

PRIMARUL
Eu? Ce să fac eu?!

DR. ANDREI
Aţi cerut ajutor la judeţ?

PRIMARUL
Eu? Să cer?! Să mă creadă incompetent?!
(se opreşte, simţindu-se încolţit de fracţiunea politică a opoziţiei)
Telefoanele nu merg. Nu-i aşa, Costică?

COSTICĂ
Tocmai vroiam să vă spun… Liniile telefonice au fost întrerupte… Și curentu’…

PRIMARUL
(sărind la întrerupător, încearcă inutil să aprindă becul)
Ce, eşti nebun?
(încearcă în continuare
să aprindă becul)
Adineauri am vorbit cu nevastă-mea!
(mai încearcă o dată
să aprindă becul)
Grigore!

GRIGORE
Da, Şefu’!

PRIMARUL
Fuga la unitatea de pompieri şi mi-l adu’ pe maior!

GRIGORE
Aşteaptă în biroul secretarei… ca de obicei…

PRIMARUL
Bine. Lică, ce face domn’ senator Moise?

LICĂ
Să trăiţi, doarme!

PRIMARUL
(înţelegător)
E obosit, săracu’, după o săptămână grea de muncă la Senat…

COSTICĂ
(băgându-şi nasul pe uşă)
Veniţi afară că e de belea!

SEDIUL PRIMĂRIEI
PE TREPTELE EXTERIOARE
ORA 01:25 P.M.
TEMP. – 14ºC
(Coloanele de apă s-au liniştit în sensul că au îngheţat aşa, ca o pădure de piatră înaltă de 3-4 metri. Peisajul e fabulos.)

DIRECTORUL URBIS
(pentru prima dată speriat)
Asta nu e bine. Înseamnă că presiunea se va acumula din nou dedesubt şi vom avea cutremure de gheaţă…

(Un vuiet surd, din adâncuri, îi confirmă spusele.)

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 01:26 P.M.
TEMP. EXT. – 15ºC

JUDECĂTOAREA
GEORGESCU
Aşadar, despre noi nu ştie nimeni! Sun la CSM!… Ascultaţi-mă pe mine!

PRIMARUL
(nedumerit)
Adică, cine să ştie?

JUDECĂTOAREA
N-am auzit să se spună pe vreun post de radio naţional că în Roşiorii de Vede nu mai poate ieşi nimeni din casă şi fiecare mănâncă ce a apucat să cumpere ieri! Frigul e stăpân, curentul s-a oprit, iar azi-dimineaţă, din câte ştiu, s-a mai declanşat şi o grevă SNCFR, anunţată pentru trei zile! Nimeni nu va mai trece pe aici, nimeni nu îndrăzneşte să plece din oraş şi nici să intre în el, presupun. Toate drumurile sunt blocate. Aeroport n-avem – deşi ne-ţi promis inclusiv asta înainte de alegeri…

PRIMARUL
Și ce vreţi acum, să evacuez oraşul?!

COMANDANTUL POLIŢIEI
(intrând chiar atunci)
Nu mai avem cum! Vin de la margine.

PRIMARUL
(neîncrezător)
De la care margine?

COM. POLIŢIEI
(obosit)
De la toate.
(se aşează)
În fruntea ofiţerilor mei, am fost peste tot. Gheaţa s-a dilatat enorm. A rămas aici la acelaşi nivel pentru că la marginea oraşului a depăşit douăzeci de metri înălţime. Suntem ca într-o palmă care se închide încet, prefăcându-se în pumn…

(În Sala de Consiliu pare că nimeni nu mai respiră. Deşi aburii continuă să le iasă, albi, pe gură, ca nişte suflete care vor să plece, de frică, înainte de sfârşitul trupurilor.
Sunt îngroziţi.)
COM. POLIŢIEI
E un Îngheţ ucigaş.

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 14:00 P.M.
TEMP. EXT. – 16ºC

PRIMARUL
Să vină comandantul de la Pompieri!

(Maiorul Novac intră dârdâind.)

MAIORUL NOVAC
(palid)
Aşa ceva n-am văzut în viaţa mea! În biroul secretarei s-a spart caloriferul…

DIRECTORUL URBIS
(acid)
Se mai întâmplă.

MAIORUL NOVAC
…Şi din ţeavă a ieşit ceva de gheaţă, aş spune ca un… ca o…

ÎN BIROUL SECRETAREI

(Dau toţi năvală în biroul secretarei împreună cu aceasta care preferase să tremure pe coridor.
În colţ, lângă fereastră, un guguloi de gheaţă înfăşoară draperia ţesând în jurul acesteia un fel de crisalidă. Un cocon din care par a ieşi, deja, aripi de regină…)

PLUTONIERUL
MARINESCU
Eu văd… Vedeţi?
(începe să tremure)
Le vedeţi…?! Eu am un ochi verde şi unul albastru; eu văd…

(Se întorc miraţi spre el, la timp ca să-l vadă pe plutonier cum îşi scoate pistolul, ţinteşte sloiul de gheaţă şi trage.
Bubuitura armei e urmată de zgomotul mult mai puternic al exploziei guguloiului de gheaţă. Acesta se împrăştie într-un nor de cristale.
Martorii se ridică şocaţi de la podea. Primarul deschise gura pentru un urlet adresat plutonierului, dar rămâne aşa, privind uluit spre podea: Marinescu zace fără suflare şi cu un ţurţure uriaş înfipt în cap.)

JUDECĂTOAREA
O să mă sesizez din oficiu! Ascultaţi-mă pe mine!…

LA MARGINEA ORAȘULUI
ÎNTRE ROȘIORI
ȘI
COMUNA PERETU

(Tractorul ara mai bine în pământul îngheţat. De fapt, nici nu fusese îngheţat mai devreme. Bărbatul realiză că asta apărea pe măsură ce se apropia de capătul dinspre oraş al tarlalei… Privind înainte, reuşi să oprească utilajul în ultima clipă: un banc de ceaţă acoperea tot orizontul, curbându-se la capete de parcă înconjura oraşul.
Activă gps-ul. Tractorul, un John Deere, avea unul foarte bun, capabil sa extragă suprafeţele arate în câteva secunde. Spre supărarea lui, deşi cu o zi înainte funcţionase, acum nu mai arăta nimic înaintea lui, dincolo de ceaţă.
Ezită o clipă, apoi porni înapoi. Pe drumul european E-70 din apropiere, autoturismele făceau la fel. Nimeni nu îndrăznea să intre în giganticul nor lenticular care coborâse peste Roşiori de Vede.
Da, ceaţa era prea deasă.)


SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 14:52 P.M.
TEMP. – 17ºC

PRIMARUL
Aş cere, acum, ajutor şi la Dumnezeu… dar pentru asta e popa Golescu plătit!
(gândindu-se)
Doctore… Aveai un celular, parcă?

DR. ANDREI
Semnalizează roşu.

PRIMARUL
(nedumerit)
Şi?! Costă mai mult?!… De-asta n-am îndrăznit să ţi-l cer până acum.

PROFESORUL VĂLEANU
Vrea să spună că n-are semnal. Nici eu n-am. E de la sateliţi.

DR. ANDREI
S-ar putea să fie de la noi.

PRIMARUL
Adică?

COM. POLIŢIEI
Aşa e! Banchiza circulară!

MAIORUL NOVAC
Şi eu am avut aceeaşi impresie, când m-am suit în turn… E ca o parabolică.

PRIMARUL
Ce naiba vreţi să spuneţi?!

JUDECĂTOAREA
Oraşul a devenit o gigantică antenă parabolică de gheaţă. Reflectă orice semnal venit din spaţiu înainte ca vreun celular să-l poată recepţiona…

PROFESORUL
VĂLEANU
Şi e posibil, trimiţându-l înapoi, să-l trimită cu frecvenţă schimbată…

PRIMARUL
Iar nu mai înţeleg!

DR. ANDREI
Vrei să spui, profesore, că în clipa asta gheţurile emit un semnal? E totuşi prea fantastic!

PROF. VĂLEANU
Aţi observat cum se învârt norii…?!

ROŞIORII DE VEDE
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 03:15 P.M.
TEMP. – 18ºC

(Deasupra oraşului norii s-au strâns precum braţele-spirală ale unei galaxii…
Dintr-o dată, începe grindina.
Nu seamănă cu o grindină obişnuită. Mari cât pumnul, bucăţile de gheaţă cad rare sau mai multe în acelaşi punct, ca tirul concentrat al unui desăvârşit strateg. De fapt, balistica lor e chiar ciudată. Pare mai degrabă un bombardament precis şi eficace care distruge punctele cheie ale teritoriului inamic, înaintea invaziei infanteriei glaciare… Transformatoare electrice, generatoare, pompe… sunt distruse cu precizie, rând pe rând.
Ascunşi în case, oamenii îşi privesc sfârşitul. Dacă nu al lumii, cel puţin al lor. Poate că nu s-au gândit niciodată, până acum, la aşa ceva. Sau, dacă au făcut-o, s-au gândit la comete, vulcani, cutremure de pământ. Niciodată nu s-au temut de ceea ce vedeau în fiecare an.
Îngheţul.
Deşi Dumnezeu mai distrusese odată lumea printr-un potop.
Acum e un Potop de Gheaţă.)

ROŞIORII DE VEDE
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 03:50 P.M.
TEMP. – 19ºC

(Grindina fantastică ţine minute întregi. Apoi norii pier lăsând cerul albastru reflectat în oraşul ca un gigantic palat de gheaţă.
Escaladând jungla de smarald plină acum cu ouăle albe venite din cer, echipele de pompieri ale maiorului Novac ajung cu greu la locuinţele cele mai izolate. Se distribuie butelii de gaz, pâine, biscuiţi, apă, medicamente. Echipele de salvare ajung şi mai greu acolo unde e nevoie.
Singura faţă “bună” a dezastrului e că hoţii de ocazie nu pot profita de cataclism: magazinele, aproape toate la parter, sunt protejate de gheaţa care le acoperă în întregime.
Mai e puţin până la înserare.
Generatoare şi reflectoare uriaşe sunt instalate în punctele cheie ale oraşului.)

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
ORA 04:31 P.M.
TEMP. EXT. – 20ºC

COM. POLIŢIEI
(intră, îmbrăcat cu o tunică îmblănită;
îi priveşte în ochi pe toţi cei care
îi aşteaptă, înfriguraţi, răspunsul)
Banchiza are peste patruzeci de metri…

DR. ANDREI
(întorcându-se dinspre fereastră)
Se vede de aici…
(De altfel oamenii abia acum coboară de pe blocuri unde au privit înmărmuriţi uriaşul crater în care pare a fi căzut oraşul. Ultimele raze de soare se refractă roşii-verzi-mov, în banchiza circulară.)

PRIMARUL
Trebuie să aşteptăm până mâine. Mâine va creşte temperatura şi vom scăpa de îngheţ…

PROF. VĂLEANU
Temperatura a scăzut continuu în cursul zilei de azi. Deja sunt minus douăzeci de grade. Până mâine vom crăpa.

PRIMARUL
(nervos)
Nu băga panică, profesore!
(dându-şi singur curaj)
Mâine vor veni elicopterele… Sau, mai bine, nişte tancuri cu aruncătoare de flăcări!

DR. ANDREI
Dacă e aşa în toată ţara?

JUDECĂTOAREA
Dar dacă e numai aici? Şi dacă nimeni n-are habar de noi?! Ascultaţi-mă pe…

(Un ropot de bubuituri asurzitoare cutremură oraşul. Gheţurile fac, dintr-un salt, patru metri. Zgomotul e asurzitor, ca şi cum Îngheţul ar spune pe Mineîn locul judecătoarei.)

ROŞIORII DE VEDE
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 05:O1 P.M.
TEMP. – 21ºC

(Zeci de case plesnesc la periferie, supraînălţate de banchiză mai mult decât blocurile din centru. Blocurile se înclină ameninţător între gheţurile care le împing şi le susţin totodată. Grupuri de oameni disperaţi se târăsc pe sloiurile mişcătoare. Unii dispar în crevase, alţii sunt acoperiţi de aburi…
În blocuri, lumea fuge de la etajele inferioare spre cele superioare.
Ziua de mâine începe să devină un vis. Deşi nimeni nu doarme în oraşul morţii.
Cu excepţia unui singur om, senatorul Moise , dar el nu aparţine acestui oraş.)

SEDIUL PRIMĂRIEI
CAMERA DE CONSILIU
ORA 05:22 P.M.
TEMP. EXT. – 22ºC

PRIMARUL
Lică, ce face Senatoru’…?

LICĂ
Să trăiţi, doarme! S-a trezit puţin şi a lăsat un bilet pe masă, să nu-l trezim până mâine, când pleacă…

PRIMARUL
Asta e bine. Înseamnă că e de acord cu patinoarul…

MAIORUL NOVAC
(intrând)
Soldaţii mei raportează că în faţă la “Penny” a început o nouă erupţie de apă! Cum iese şi îngheaţă, dar fuge spre marginile oraşului…

DIRECTORUL URBIS
Deşi acolo nivelul e mult mai ridicat… Asta nu mi se pare normal!

JUDECĂTOAREA
Dar nu şi lipsit de inteligenţă…

ROŞIORII DE VEDE
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 05:45 P.M.
TEMP. – 23ºC

(Întuneric total. Gheţurile se află în plin asalt.
Pe scările blocurilor situaţia e dramatică. Oameni de la etajele de jos, ori din casele de prin cartier migrează pur şi simplu în sus. Duc saci cu haine şi merinde, fug de duşmanul invadator. Se înghesuie pe scări, câştigând cu greu fiecare treaptă.
Îngheţul vine încet din urmă, ca lava unui vulcan.
Ajunsă la etajul II, o femeie începe să urle.)

FEMEIA
Dumnezeule! Simona! Simonaaa!!
(încearcă să se întoarcă)
Domnu’ Marin… aţi văzut-o pe nepoţica mea? A venit în vacanţă la mine… Aţi văzut-o pe Simona?!

BĂRBATUL
(dând-o la o parte)
Fă-mi loc, femeie! Eşti nebună, unde te duci?!

(Bărbatul priveşte întunecat în urma femeii care trece pe lângă el. O clipă, în ochi îi revine lumina, dar piere repede şi omul reîncepe să urce în urma celorlaţi, luptând minute pentru fiecare treaptă.
Nici de coborât nu e mai uşor. Femeia e călcată în picioare de şuvoiul care urcă încet ca un convoi de furnici. Turbată, disperată, ţipă, se zbate, urlă, muşcă… Îşi prinde capul între barele balustradei şi de acolo priveşte în jos la stratul transparent de gheaţă, care urcă precum mercurul într-un termometru. Astfel văzu sau doar i se păru că vede, în adâncul translucid, un chip micuţ cu păr bălai, răsfirat şi mânuţele întinse în sus ca într-o rugăciune…
Undeva, într-un apartament de la ultimul etaj în care se află peste optzeci de oameni, din baie ţâşneşte un sloi cu mii de feţe, dărâmând pereţii, tăind în carne vie…)

ROŞIORII DE VEDE
COMPLEXUL “PENNY”
ORA 06:41 P.M.
TEMP. – 24ºC

(Din apa care ţâşneşte în mijlocul oraşului se ridică un colos de gheaţă, înalt de peste zece metri, fără formă precisă, de fapt în continuă schimbare datorită aluviunilor inverse ce se depun pe el.
Depăşind greutatea maximă pe care o poate suporta, statuia naturală se prăbuşeşte peste complexul “Penny”, trecând prin vitrinele de sticlă precum o gigantică secure…
De parcă acesta ar fi fost scopul pentru care s-a înălţat.)

ROŞIORII DE VEDE
STR. SF. TEODOR
CATEDRALA
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 07:20 P.M.
TEMP. – 25ºC
(Singură catedrala e neatinsă. Pare un crater mai mic în marele crater al oraşului. Gheaţa nu o acoperă, cupolele i-au fost ocolite de grindina ucigătoare.
Primarul şi-a mutat aici cartierul general.)

COM. POLIŢIEI
Domnule primar, în fiecare secundă moare un om!

PRIMARUL
(parcă neauzindu-l)
De ce tocmai mie? De ce mie?!

(Un troznet îngrozitor trece pe deasupra catedralei.
Aflat la una din ferestrele acoperite cu vitralii, profesorul Văleanu se cutremură de ceea ce vede printr-un ochi de geam nepictat.)

PROF. VĂLEANU
Dumnezeule!

DIRECTORUL URBIS
(închinându-se, pe rând,
la toate icoanele)
Ce vezi, profesore, spune, ce vezi?

PROF. VĂLEANU
Ţurţuri uriaşi… ca nişte stalactite! S-au înălţat într-o clipă… trăgând în ţeapă… Doamne! Maşini, case… animale… oameni!

(Pleacă oripilat din observatorul său.)

PRIMARUL
(într-un nou acces de autoritate)
Domnule maior Novac, trebuie să ordoni foc de artilerie spre răsărit! Să ne croim cu orice preţ drum într-acolo!

MAIORUL NOVAC
(nervos)
Cui mama dracului să ordon?! Doamne, iartă-mă…

DR. ANDREI
Dumneata ar trebui să te bucuri, fiindcă mori primar…

GRIGORE
(din altar)
Heiii!…

(Judecătoarea îşi îndreaptă raza de lumină a lanternei într-acolo.)

GRIGORE
(mai tare)
Veniţi! Ia uite ce am descoperit!…

(Popa Golescu îşi ridică anteriul cu o mână şi, cu un sfeşnic în cealaltă, porneşte prin apa care îi trece binişor de genunchi.
Îl urmează toţi.)

GRIGORE
(radios)
Am descoperit un televizor!

PREOTUL
E al meu, taică.

PRIMARUL
(dezamăgit)
E alb-negru…

DIRECTORUL URBIS
E un “Sport”. Merge la baterie de maşină! Unde e bateria?! Ai baterie, părinte?

PREOTUL
Am, taică.

(Se reped toţi în jurul TV-ului micuţ privindu-i diagonala de 44 cm ca pe o ultimă salvare.)

PRIMARUL
(ironic)
Ce făceai, părinte, cu el aici? Sperai la vreun mesaj divin?

PREOTUL
Nu se ştie niciodată, taică. De pildă, uite, acuma.

DIRECTORUL URBIS
Acuma nu prinde nimic!
(nervos)
Din cauza banchizei!

PREOTUL
Bagă-i antena, fiule!

(Directorul URBIS ia sârma legată la un crucifix.)

PREOTUL
(justificându-se)
Se conectează cel mai bine…

(După câteva secunde de căutare pe selector, e prins postul naţional. Tocmai se difuzează timpul probabil.)

CRAINICA TV
…Şi la Bucureşti mâine se anunţă timp însorit după două zile destul de friguroase. La noapte va ninge uşor…

(Adunaţi în jurul televizorului, nu le vine să creadă. Au amuţit.)

CRAINICA TV
Aceasta a fost prognoza meteo. Înainte de închiderea ediţiei de ştiri revenim cu o veste tragică din judeţul Teleorman…

CU TOŢII
Vorbeşte de noi! De noi!
(se îmbrăţişează)
Suntem salvaţi!… Sst! Linişte…

CRAINICA TV
În Videle, două sonde de petrol au explodat în această după-amiază. S-au înregistrat patru victime şi doisprezece răniţi. Comisia de anchetă…

PRIMARUL
(turbat, răcnind)
Blesteeem!!!

(Crucifixul cade în apa tulbure care a umplut biserica. Nici o undă concentrică nu porneşte în jurul său. Nici cel mai mic val, de parcă întinderea ar fi din ceva mai vâscos decât uleiul.)

LA CÂŢIVA KM ÎN
AFARA ORAŞULUI
ORA 08:04 P.M.
TEMP. – 26ºC

(Un taxi amărât, marca Dacia 1300, cu firma aprinsă, străbate întunericul deplin de pe şosea. Farurile bat strâmb, cauciucurile sunt tocite.
Înăuntru, în schimb, şoferul e în cea mai bună formă.)

VASILE ODOBESCU
Păi cum să nu fiu?! Da, conduc de trei zile, da, am dus nişte şmecheri până la graniţa cu Ungaria, daaar…
(şi zicând “dar” taximetristul mângâie cu dreapta torpedoul)
…Dar câţi bani am făcut eu aicia, ă?
(bagă o casetă
cu muzică populară)
I-auzi cum îi zice Maria, mânca-o-aş! “Pentru copii şi nevastă”!… Păi eu pentru cine muncesc?…
(scrutează înainte,
în întunericul pur)
Ar fi trebuit să se vadă luminile oraşului… Iar e curentu’ luat!
(întoarce brusc capul)
Ce-a fost asta?
(într-o secundă a şi băgat în treaptă mai mică, folosind
frâna de motor)

(Deschide geamul, din mers, şi scoate o clipă capul în afară.)

VASILE ODOBESCU
(oftând)
Un om de zăpadă… Trei!… Mai mulţi…
(închide geamul la loc)
Copiii ăştia… Păi eu pentru cine muncesc, nu pentru copii?! Deci, cu o sută de euro termin de tencuit cârciuma… O sută pentru scaune… Marfă este…

(Din cauza diferenţei de temperatură, geamurile s-au aburit. Bărbatul încearcă să şteargă din mers, cu mâneca, parbrizul, dar, dintr-o dată, acesta pur şi simplu îngheaţă. Afară s-a lăsat un ger atât de îngrozitor încât flori de gheaţă cuprind de pretutindeni maşina.)

VASILE ODOBESCU
(speriat)
Iisuse…
(freacă cu unghiile
bruma din interior)
Dumnezeule, sunt pe gheaţă, nu se mai opreşte…

(Ba, dimpotrivă, viteza maşinii creşte. În faruri apare deodată un zid alb înalt cât cerul.)

VASILE ODOBESCU
(îngrozit)
Nu se poate!
(bâiguie)
Eu merg spre casă… Doamne, unde sunt aici?!
(urlă, cuprins de panică)
Unde este casa mea?!!!

(Vrea să sară din maşină, dar portierele acoperite cu flori mari de gheaţă nu se mai deschid. Maşina continuă să se învârtă până când nimereşte într-un tunel mirific, lustruit, lucind în mii de nuanţe sub bătaia farurilor…
Dacia 1300 se răsuceşte ca un glonţ aruncat pe ţeava cu ghivent, pierzându-se astfel în nara monstrului adormit.)

ROŞIORII DE VEDE
STR. SF. TEODOR
CATEDRALA
ORA 09:54 P.M.
TEMP. – 27ºC

PROF. VĂLEANU
Suntem într-un acvariu. Stăpânul a plecat de acasă şi peştii uitaţi vor muri de frig… vor muri îngheţaţi.

DIRECTORUL URBIS
(lamentându-se)
Dar de ce-a plecat Stăpânul? De ce ne-a uitat?!

PRIMARUL
(buimac)
Ce stăpân? Care stăpân?

MAIORUL NOVAC
Acum nu cred să mai fie o mie de oameni vii în oraş.

DR. ANDREI
Cât de mare e catedrala asta, lua uşor cinci sute de oameni şi suntem numai noi doisprezece.

PREOTUL GOLESCU
Aşa a fost să fie, taică. Am sperat mereu să se oprească. Să fi ştiut, făceam o slujbă. Nu spuneam la nimeni ce şi cum. Veneau numai credincioşii. Cine avea credinţă venea. Oricum, se umplea locul. Dar n-am ştiut.

(Stau toţi în altar şi trag câte un fum, pe rând, din ultima ţigară. Le-au crescut bărbile. Sunt murdari. Parcă s-au sălbăticit.
Dintr-o dată, primarul se pomeneşte vorbind.)

PRIMARUL
(oftând)
Nevastă-mea a murit. Trebuie să fie moartă la ora asta.
(îşi masează tâmplele)
Voi… ce ştiţi de ai voştri?

JUDECĂTOAREA
Ai mei sunt la ţară.

DIRECTORUL URBIS
(repezindu-se)
Am auzit că aveţi acolo un butic…
(se înmoaie, treptat; dintr-o dată, simte că asta nu-l mai interesează)
Şi ai mei sunt la Vârtoapele.

PROF. VĂLEANU
Eu n-am familie.

MAIORUL NOVAC
Eu am divorţat.

COM. POLIŢIEI
(încruntat)
Dacă mi-au urmat sfaturile, atât frate-meu cu familia cât şi nevastă-mea cu fiul meu, au ieşit la timp din oraş.
(aproape că geme)
Nu le-am găsit leşurile nicăieri.

PRIMARUL
Grigore, tu?

GRIGORE
(simplu)
Eu îl am pe Costică şi Costică mă are pe mine.

PRIMARUL
(încă neînţelegând)
Sunteţi fraţi?!

DIRECTORUL URBIS
(rânjind)
Mai rău ca fraţii…

(Cei doi buni la toate se privesc zâmbind, pentru prima oară nemaiferindu-se de adevăr. Apropierea morţii îi apropie şi mai mult.)

DR. ANDREI
Am două familii. Două neveste.

(Îl privesc toţi, cu curiozitate. Nu cu aceeaşi curiozitate cu care l-ar fi pivit dacă lucrurile ar fi stat altfel.)

DR. ANDREI
Nici una nu ştie de cealaltă. Una la Timişoara, alta la Bucureşti. Am copii cu ele.

PREOTUL GOLESCU
Ar trebui să te spovedeşti, fiule.

DR. ANDREI
Consideră că am făcut-o. Eu n-am recunoscut decât ceea ce alţii ascund toată viaţa.

O VOCE NO
Domnule primar!

PRIMARUL
Cine mă strigă?

DR. ANDREI
(ironic)
Dumnezeu.

(Un tânăr apare mai mult târând după el un bărbat brunet, între două vârste.)

TÂNĂRUL
Suntem salvaţi, domnule primar! Suntem salvaţi…

PRIMARUL
Ce spui? Ce tot spui acolo? Cine eşti… tinere?

TÂNĂRUL
Sunt membru al organizaţiei dumneavoastră de partid!

PRIMARUL
(prinzând din zbor ideea)
Da?! Vedeţi, domnilor, de unde vă vine salvarea?…
(încruntându-se)
Despre ce salvare vorbeşti, tinere?!

TÂNĂRUL
(arătând spre însoţitorul său)
Omul ăsta… omul ăsta vine de afară!

(Omul care venea de afară îngenunche distrus.)

HOTEL VEDEA
CAMERA 23
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 10:34 P.M.
TEMP. – 28ºC

(E îngrozitor de frig, dar Brian Anderson nu mai simte asta. Pe rama ferestrei sparte colţurile de geam atârnă toate ca nişte indicatoare în direcţia lui. Englezul are aceeaşi temperatură cu cea a Îngheţului. El însuşi face acum parte din Îngheţ.
Priveşte printr-un microscop o lamelă de sticlă cu cristale din gheaţă.)

BRIAN A.
(ca în transă)
Vom fi… slugile tale!
(lingând un sloi ascuțit)
Toţi cei ce beau din Tine sunt ai tăi! Inima le va îngheţa… şi, nemaibătând, nimeni nu va mai îmbătrâni… vom deveni nemuritori…

(Se ridică, privind în zarea întunecată, spre banchiza de la marginea oraşului.
Ultimele raze ale proiectoarelor muribunde se rotesc încet pe deasupra craterului de gheaţă. Sirene ca de vapor se pierd în ceaţă.
Englezul începe să se dezbrace.)

UNDEVA, ÎN ORAŞ
PE CÂMPUL DE GHEAŢĂ
ORA 10:47 P.M.
TEMP. – 29ºC

(Paisprezece oameni se târăsc, câte doi, pe întinderea hidoasă a giganticului cimitir de gheaţă.
Abia mai respiră. Aburii li se prefac îndată în ţurţuri, părul le-a îngheţat, feţele sunt roşii şi crăpate de ger.)

TÂNĂRUL
(în frunte)
Pe aici, pe aici…

(Din spatele convoiului se aude un ţipăt de moarte.)

DR. ANDREI
(oprindu-se)
Ce-a fost asta?

PRIMARUL
Lică… A scăpat într-o gaură… Şi a scăpat de chin!
(împingându-l)
Mergi, nu te opri!

(E un ţinut fantastic, străin, pe unde n-au mai călcat niciodată.)

JUDECĂTOAREA
Unde… suntem?

COM. POLIŢIEI
Dedesubt, cred… e liceul Anastasescu.

(Convoiul se opreşte.
Consternaţi, supravieţuitorii privesc spre cer.
Întunericul prin care au bâjbâit până acum a dispărut ca prin farmec. De altfel, farmec este ceea ce văd acum.
Gheţurile au luat foc. E ceva incredibil, dacă ar mai fi crezut cineva că se mai poate întâmpla alt miracol în acel decor. Unic, superb şi, totodată, înfricoşător, precum o ultimă dorinţă înaintea morţii. O mângâiere sublimă şi divină în acelaşi timp.
Flăcări lungi de lumină verde, roşie-albastră, ling cerul mov într-un vârtej ca o gaură de vierme, exact deasupra oraşului, pregătindu-l parcă pentru un salt în spaţiu-timp.
E aurora boreală.)

LA MARGINEA ORAŞULUI
LA POALELE BANCHIZEI
ORA 11:08 P.M.
TEMP. – 30ºC

(Convoiul ajunge în partea de apus a banchizei. Aceasta e înaltă de peste 200 de metri şi curbată înapoi peste ei. Par nişte insecte insignifiante sub colosala alcătuire de gheaţă.)

TÂNĂRUL
(tot în frunte, alături de omul
care a venit de afară)
O să dăm peste o tabără de militari care încearcă să topească bariera; n-au nici o şansă.

(Într-adevăr, ceva mai departe o trupă de soldaţi tremură lângă un tun. Un tun adevărat şi foarte vechi. Au încercat, se vede, fără succes să facă un foc din crengile cele mai înalte ale unor plopi acoperiţi aproape în întregime de gheaţă. Crengile formează un rug care arată mai degrabă a cuib uriaş de pasăre dodo.)

PROF. VĂLEANU
(privind vărfurile pomilor, ieşite ca nişte tufişuri din gheaţă)
Parcă am fi într-o lume care pluteşte… Parcă am fi în vis…

(Zeci de rezervoare goale zac în jurul taberei. Sunt rezervoarele aruncătoarelor de flăcări.
Un locotenent tânăr îl recunoaşte pe primar şi-l primeşte cu tot onorul.)

LOCOTENENTUL
Locotenent Artimie Xenopol, să trăiţi!

PRIMARUL
(ursuz)
Şi ce faceţi pe-aici?

XENOPOL
Încercăm să topim un tunel în banchiză, domnule primar…

PRIMARUL
Oamenii mei zic că n-ai nici o şansă!

XENOPOL
(jignit)
Vai, se poate?! Dar am trecut deja de jumătate…

(Locotenetul dă ordin să fie aprinse proiectoarele care dau spre tunel. Acesta are cu adevărat peste patruzeci de metri şi în faţa demonstraţiei civilii rămân muţi de uimire. Dar ceea ce-i uimeşte este cimitirul preistoric descoperit de soldaţi. În unicul perete, rotund, al tunelului, se răsucesc ca într-un coşmar, picioare reptiliene, labe păroase, aripi de piele, fildeşi uriaşi întorşi doar pe jumătate din trecut… Pare că încă mai mişcă, pare că respiră încet.
Apoi, dintr-o dată, văzură în fundul tunelului cuiburi întregi de monştri colcăind înfiorător. Aşa cum fuseseră surprinşi odinioară de gheţarul care se înălţa acum cu ei, după milenii, conservaţi perfect…)

PRIMARUL
(înfricoşat)
Trageţi! Trageţi în tot ce mişcă!

(Îl ia pe locotenet de guler, dar acesta se eliberează nervos din strânsoare.)

PRIMARUL
Îţi ordon să ordoni foc! Eu sunt primarul!

XENOPOL
Poţi fii şi secundarul! Dacă tragem, cu adevărat totul va începe să se mişte!… Riscăm o avalanşă!

PRIMARUL
(şoptindu-i la ureche)
Dar avem şi şansa să deschidem, într-o clipă, drum spre exterior…
(îi smulge portavocea)
Foc!!!

(De groaza bestiilor care se apropie încet, soldaţii deja au încărcat tunul.
Lovitura e însoţită de focul pistoalelor şi puştilor-mitralieră.
Urletele şi ţipetele care vin din tunel sunt înfiorătoare. Pare că iadul e ars încă o dată.
Când focul încetează şi fumul începe să se împrăştie, nu se mai vede nici un ochi clipind acolo.
În schimb, după un moment de linişte, din tunel vine altceva. Întâi vuietul. Surd, ameninţător. Apoi, urletul. Urletul avalanşei. Ca o bucată de zahăr cubic transormat în zahăr tos, gheaţa fărâmiţată o ia la vale spre centrul oraşului. Valul coboară pe deasupra fostei străzi a Oltului, apoi pe Caragiale, pe Dunării, măcinând totul în cale, împărţindu-se pe tulpini care aleg străzi laterale…
Căţăraţi pe o cisternă ancorată pe marginea străzii ca o stâncă în cascadă, supravieţuitorii, civili şi militari, privesc uluiţi şuvoiul. Căci nu e un şuvoi obişnuit…
Trezite din somnul preistoric al gheţarului subteran, mii de fiinţe fabuloase colcăie în lupta cu valurile de gheaţă. Pentru ele somnul n-a durat decât o clipă. Au adormit luptând cu gheaţa şi s-au trezit luptând cu ea.
Mamuţi, rinoceri uriaşi, mamifere de care n-au auzit niciodată, smilodoni, feline ciudate, înnoată în râul de gheaţă încercând să iasă din el, să se caţere pe singurele clădiri care, încă în picioare, devin insule ale salvării în acest iad de gheaţă plutitor.
Un fel de tapir uriaş, cu piele catifelată şi bot blând, se loveşte de cisterna pe care s-au căţărat oamenii. Nu vede prea bine, are ochii încă opaci după brusca dezgheţare. Încearcă să se caţere pe metalul ruginit. Vrea să trăiască, fiindcă a rezistat mii de ani nu ca să moară acum, în câteva clipe. Mugeşte sălbatic, cu frică, dând din picioarele amorţite care nu prea-l ascultă. Sloiurile alunecând la vale îi sfâşie carnea şi dâre lungi de sânge curg din trupul lui, radial ca rănile unei cununi de spini.
Tapirul reuşeşte să pună copitele din faţă pe cisternă şi, la un pas de oamenii pe care nu-i vede se ridică şi cu cele dinapoi. Fornăie, îşi dilată nările mirosind apropierea mamiferelor atât de evoluate… mamifere care reprezintă culmea evoluţiei…
Profesorul Văleanu întinde fascinat mâna spre ierbivorul venit din timp, încercând să-l mângâie…
Maiorul Novac scoate pistolul şi împuşcă tapirul în cap.)

PRIMARUL
(văzând cum tapirul
se duce în şuvoi)
Dobitocule, nu puteai să mai aştepţi? Puteam să-l mâncăm!…

DIR. URBIS
Sau să-l dresăm!… Domnule Primar, închipuiţi-vă: Grădina Zoologică din Roşiori de Vede, un al doilea Jurasic Parc!…

ROŞIORI DE VEDE
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 11:23 P.M.
TEMP. – 31ºC

(În cele din urmă toate străzile îşi echil*ibrează nivelul de gheaţă şi şuvoaiele se opresc. Mulţi locatari ai erei glaciare subterane au murit, dar sunt destui care, flămânzi de viaţă, se luptă acum între ei pentru supravieţuire… pentru hrană. Carnivorele înving de fiecare dată, iar cele mai mari îşi croiesc deja ierarhia.
Înfricoşaţi, oamenii nu ştiu care din arătări sunt ierbivore şi care nu, la fel cum nici bestiile însetate de sânge nu deosebesc oamenii de restul prăzii.
Răsună mereu urlete la ferestrele ultimelor blocuri cu supravieţuitori. Unele fiare sunt doborâte de oamenii înfometaţi şi înarmaţi, dar în urma lor vin mereu altele care se caţără în balcoane şi sar prin ferestre. La lumina ultimelor focuri făcute din mobilă, se văd scene de coşmar, lupta acerbă a bărbaţilor sfâşiaţi, rugile inutile ale femeilor şi mânuţele copiilor care-şi acoperă ochii înaintea colţilor morţii…
Tăciunii sunt spulberaţi în încăierare, luminile fulgeră prin încăperi descoperind cozi solzoase agitate, încovoiate şi maxilare uriaşe care se scutură spre a înfuleca mai uşor prada…
…Nu se mai aud decât urlete omeneşti, înfiorătoare, de durere, şi mârâiturile bestiilor care se ceartă între ele pe hălcile de carne, clefăind, spărgând în colţi oasele…)

ROŞIORI DE VEDE
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 11:36 P.M.
TEMP. – 32ºC

(Convoiul ajunge lângă un bloc înclinat precum turnul din Pisa.)

COM. POLIŢIEI
Suntem deasupra străzii Izbiceanu…

PROF. VĂLEANU
(scoţând un termometru)
-32ºC… Record de temperatură negativă în ţara noastră!

JUDECĂTOAREA
Îngheţul e veşnic negativ…

PROF. VĂLEANU
E cea mai scăzută temperatură care s-a înregistrat aici de la ultima glaciaţiune Wurm până în prezent…

DR. ANDREI
Asta înseamnă că gheţarul a ieşit complet… Hei!

(În faţa blocului un bărbat înfăşurat în pături dârdâie închis într-o cuşcă de fier.)

DR. ANDREI
(revoltat)
Cine te-a închis aici, omule?
(se închină)
Dumnezeule, câte ne-ai dat să vedem!

MAIORUL NOVAC
(spre cei patru soldaţi care au mai scăpat din plutonul
locotenentului Xenopol)
Băieţi, spargeţi lacătul!

OMUL DIN CUŞCĂ
(urlând)
Nu vă apropiaţi!
(le arată cheia)
Singur m-am închis aici!

PROF. VĂLEANU
De ce? Eşti nebun, omule! Haide cu noi! Vom ieşi din oraş!

OMUL DIN CUŞCĂ
(înnebunit)
Nu merg cu voi!… Vor apare!

JUDECĂTOAREA
Cine, omule? Cine să mai apară?

OMUL DIN CUŞCĂ
Oamenii preistorici!
(cu priviri nebune)
De unde ştiu că nu sunteţi chiar voi?

PROF. VĂLEANU
Mai repede, omule, nu te lăsa rugat!
(încercând)
Oamenii preistorici nu ştiau să vorbească!

OMUL DIN CUŞCĂ
De unde ştiţi voi că nu ştiau? Voi înşivă veţi fi consideraţi, în viitor, preistorici!
(reîncepe să urle)
Ajutor! Ajutooor!

MAIORUL NOVAC
Lăsaţi-l, nu mai avem timp! Tunelul s-ar putea închide!

LA MARGINEA ORAŞULUI
30 NOIEMBRIE 2013
ORA 11:49 P.M.
TEMP. – 33ºC

(Convoiul se opreşte. În faţa lor se află o Dacie albastră, derapată cu faţa înapoi spre tunelul prin care a intrat. Încă mai luminează drumul cu farurile pâlpâitoare.)

TÂNĂRUL
Asta e maşina cu care a intrat!

MAIORUL NOVAC
(îşi scoate mănuşa şi întinde
palma goală înainte)
Simţiţi? Din tunel vine un curent de aer cald! Vine de afară!

(Într-adevăr, aburi uşori plutesc în jur, decupând razele galbene ale farurilor.)

TÂNĂRUL
(uşor dezamăgit de lipsa de entuziasm a celorlalţi, ridică mâinile deasupra capului)
Suntem salvaţi!…

COM. POLIŢIEI
(pipăind solul ascendent
al tunelului)
E al naibii de lustruit!

PRIMARUL
(din nou primar)
Legaţi-vă cu funia! Soldaţii înainte! Folosiţi baionetele, băieţi!

JUDECĂTOAREA
Ai uitat să-l iei şi pe senator în spinare!

PRIMARUL
Dă-l dracu’ de patinoar!…

(Şi dă semnalul de plecare. Omul care venise de afară îşi desface de pe funie cureaua şi o ia la fugă înapoi spre maşină.)

TÂNĂRUL
Eşti nebun, omule?! Vino înapoi!

VASILE ODOBESCU
Am ceva… în maşină… E tot ce mi-a mai rămas!

(Şi se rupe de şirul celor care au pornit deja prin vena secată a monstrului adormit. Îi mai priveşte o clipă cum se îndeamnă, alunecând, ţipând, ridicându-se şi înfigându-şi unghiile în drumul spre viaţă.
Ajuns lângă maşina sa, Vasile Odobescu deschide portiera. Intră, se aşează pe scaun şi desface torpedoul.
Poza e acolo. Poza copiilor săi.)

 

Actul III

 

TUNELUL SPRE EXTERIOR
1 DECEMBRIE 2013
ORA 00:12 A.M.

PRIMARUL
(ajuns cel mai în faţă,
se opreşte brusc)
Ce-i asta?

GRIGORE şi COSTICĂ
(legaţi exagerat de strâns,
unul în urma celuilalt)
Nişte urlete.

(Luminiţe roşii vin în goană, două câte două. Aburii nu le mai pot ascunde. Mai mult alunecă. Zboară parcă. Şi urlă, urlă îngrozitor.
Urlă a moarte.)

UN SOLDAT
Lupii!…
(se opreşte)
Or să ne mănânce!
(se dă înapoi)
Mamă… Mamăăăă!!…

PRIMARUL
Ce lupi? Care lupi?! Nu există lupi în tot judeţul! Nu sunt lupi în oraşul meu…
(văzând cu ochii lui)
Dar… nu se poate! Tocmai ceva… care vine… de afară?!

(Dau drumul funiei şi o iau la goană înapoi, alunecând, căzând, dând din mâini şi picioare pe gheaţa perfectă.
Răsuflarea caldă, infectă, perfidă, e în ceafa lor.)

PREOTUL GOLESCU
(oprindu-se şi încercând să-i oprească şi pe ceilalţi)
Bucuraţi-vă, fiilooor!
(cu un efort supraomenesc se ridică perfect drept în picioare)
Bucuraţi-vă, căci vom muri de colţii fiarelor, nu de ai Diavolului care a venit ca un Îngheţ!

(Lupii îl pun jos. Doar doi. Ceilalţi îl sar, urmărind prada.)

PREOTUL GOLESCU
(horcăind, înfige crucea de la gât în
gheaţa care îi suge rapid sângele)
Te blestem, blestematule…

(Urlete de groază, durere şi moarte, vin dinspre ceilalţi. Se rostogolesc, se luptă…
În câteva clipe, lupii calcă agili peste carnea fierbinte, ferindu-se parcă să nu se murdărească de sânge pe labe.
Două fiare, cocoşate de slabe, dau răbdătoare ocol Daciei albastre.
Sirenele s-au oprit. Reflectoarele s-au stins. Vin zorii, lingând marginile craterului de gheaţă care s-au ridicat într-un cerc gigantic pe cer.
Nu mai e nimeni viu în oraş.
Temperatura începe să crească.)