Scurtă biografieedgar_allan_poe_422575

Edgar Poe s-a născut la Boston, în data de 19 ianuarie 1809. Părinţii lui se numeau David (24 de ani) şi Elizabeth Poe. Mama venise din Anglia în 1796 şi se măritase cu David după moartea primului ei soţ, în 1805. Tânărul cuplu a avut trei copii: Henry, Edgar şi Rosalie.

La scurtă vreme, părinţii se separă, şi tânăra mamă îşi ia copiii cu ea. Aşa se face că, în 1811, când Elizabeth Poe moare, Henry rămâne în grija bunicilor materni, iar Edgar şi Rosalie sunt adoptaţi de două familii. Astfel, micul Edgar ajunge să fie înfiat de familia lui John Allan, un negustor înstărit, ceea ce avea să îi asigure copilului creşterea într-un mediu mai bun şi frecventarea unor şcoli bune.

La vârsta de 6 ani, Edgar este trimis să urmeze cursurile şcolii elementare în Anglia. În cei 5 ani pe care îi petrece acolo învaţă latină, franceză, matematică şi istorie. Ulterior, revine în America şi îşi continuă studiile. La vârsta de 17 ani, în 1826, devine student la Universitatea din Virginia. Deşi tatăl vitreg dispunea de bani din belşug, îi trimite tânărului Edgar cam o treime din cât îi era acestuia necesar ca să continue studiile. Deşi avea rezultate notabile la franceză şi latină, studentul se apucă serios de băut şi se umple de datorii. În mai puţin de un an, tânărul se vede nevoit să renunţe la studii. Edgar Allan rămăsese fără bani, nu era calificat să facă nimic şi era evitat sistematic de tatăl său vitreg.

În 1827, la doar 18 ani, merge la Boston şi se înrolează voluntar în armata Statelor Unite. Acolo se descurcă relativ acceptabil, obţinând în scurtă vreme gradul de sergent major. Anul 1829 aduce moartea doamnei Allan, ceea ce schimbă întrucâtva comportamentul lui John Allan faţă de fiul său vitreg, căruia îi girează înscrierea la Academia militară de la West Point.

În vreme ce aştepta răspunsul de la Academie, Edgar locuia cu bunica, cu mătuşa lui  –doamna Clemm, cu fratele Henry şi verişoara Virginia. În 1830, Edgar Allan devine cadet la West Point. Numai că tatăl vitreg încetează să-i trimită bani, aşa că, se pare, tânărul se vede nevoit să încalce înadins regulamentele  militare şi să-şi ignore îndatoririle, tocmai pentru a fi alungat din Academie.

Anul 1831 îl găseşte pe Edgar Allan Poe la New York, unde îi sunt publicate câteva poezii. Trimite povestiri la mai multe publicaţii, dar toate îi sunt respinse. Tânărul Poe nu avea nici un sprijin, nici rude, nici prieteni. Situaţia lui devenise precară, iar scrisoarea în care îşi ruga tatăl vitreg să-l ajute cu bani rămâne fără răspuns. Trei ani mai târziu, John Allan se stinge din viaţă, fără a-l menţiona în testament pe Edgar.

În cele din urmă, în 1835, tânărul reuşeşte să obţină un post de redactor la un ziar, ca urmare a unui concurs pe care l-a câştigat cu povestirea sa Manuscris găsit într-o sticlă. Lui Edgar îi era dor de mătuşa şi de verişoara lui, aşa că le aduce la Richmond, să locuiască împreună cu el. În 1836, Edgar se căsătoreşte cu verişoara lui Virginia. El avea 27 de ani, pe când ea doar 13.

Ca redactor-şef la Southern Literary Messenger, Poe reuşise să stabilizeze publicaţia şi să-i mărească vânzările de şapte ori, pornind de la 500 de exemplare şi ajungând la 3500. Cu toate acestea, la începutul anului 1836, Poe părăseşte redacţia, plângându-se de faptul că era prost plătit. Se pare însă că avea probleme din cauza consumului de alcool. În 1837, revine la New York. Scrie Aventurile lui Arthur Gordon Pym, dar nu reuşeşte să obţină succesul financiar scontat. Anul următor se mută la Philadelphia, unde scrie Ligeia şi Palatul bântuit. Anul 1839 aduce tipărirea volumului Povestiri groteşti şi fantastice, pentru care primeşte ca drepturi de autor un număr de 20 de copii ale cărţi, dar nici măcar un şfanţ.

Undeva pe la mijlocul lui 1840, Edgar Allan Poe i se alătură lui George R. Graham ca redactor pentru Graham’s Magazine. De-a lungul celor doi ani de colaborare cu această publicaţie, Poe îşi publică în paginile ei Crimele din strada Morgue şi îi provoacă pe cititori să îi trimită criptograme, pe care le descifrează întotdeauna. În mod similar, reuşeşte să crească tirajul şi vânzările de şapte ori, ajungând la 35.000 de exemplare vândute. Din dorinţa de a pune bazele unei reviste proprii, scriitorul îl părăseşte pe Graham în 1842.

Rămas iarăşi fără o slujbă permanentă, pune bazele revistei The Stylus, dar încercarea de a o propulsa eşuează. În 1843, publică nişte fascicule cu câteva dintre schiţele sale, dar aceastea nu se vând îndeajuns de bine. Câştigă o sută de dolari pentru povestirea Cărăbuşul de aur şi mai vinde câteva povestiri unor publicaţii, reuşind însă cu greu să-şi întreţină familia. Adesea, doamna Clemm se vede nevoită să contribuie financiar. Anul 1844 înseamnă pentru Poe o nouă mutare la New York. Între timp, Cărăbuşul de aur se vânduse în circa 300.000 de exemplare, dar autorul abia dacă avea din ce să-şi ducă traiul.

În ianuarie 1845, apare în revista Evening Star, poemul Corbul. În acelaşi an, Edgar Allan Poe devine redactor la The Broadway Journal. Se părea că totul intrase pe un făgaş normal, dar doar un an mai târziu publicaţia rămâne fără finanţare, iar Poe ajunge iar pe drumuri. Se mută cu familia într-o căsuţă mică. Sănătatea Virginiei dădea semne de şubrezire, iar Edgar era profund afectat de acest fapt. Soţia moare în 1847. Pierderea acesteia îl face pe bietul Poe să leşine pe stradă. Reuşeşte treptat să se pună pe picioare şi-şi revine în mare măsură abia în a doua parte a anului.

În iunie 1849, Poe pleacă de la New York şi merge la Philadelphia, pentru a-l vizita pe prietenul său John Sartain. În iulie, părăsește Philadelphia şi ajunge la Richmond, unde se cazează la Swan Taver Hotel. Încearcă să se lase de băut. O reîntâlnește pe Sarah Royster Shelton, o iubire din copilărie, şi plănuieşte să se însoare cu ea în octombrie.

Pe 27 septembrie, părăseşte Richmond-ul cu destinaţia New York. Poposește în Philadelphia, fiind găzduit de prietenul său James Moss. Pe 30 septembrie, intenţionează să plece mai departe spre New York, numai că foarte probabil greşeşte trenul şi pleacă la Baltimore. Pe 3 octombrie, Poe este găsit la cârciuma Gunner’s Hall şi este dus la spital. Are pierderi frecvente de cunoştinţă şi nu poate da lămuriri cu privire la cele întâmplate cu el. A fost prădat? A suferit de turbare? Era o victimă a alcoolismului? Moare în spital, pe 7 octombrie 1849.

Traduceri

Opera lui Edgar Allan Poe a influenţat o seamă de scriitori, printre care Charles Baudelaire, Oscar Wilde, Feodor M. Dostoievski, Robert Louis Stevenson, Arthur Conan Doyle, Jules Verne, H.P. Lovecraft, Jorge Luis Borges. Baudelaire constituie veriga prin care opera lui Poe ajunge în literatura română. Prozele lui Poe traduse în franceză de poet devin cunoscute junimiştilor conduşi de Titu Maiorescu şi sunt traduse apoi de Veronica Micle (Morella), Mihai Eminescu (Morella), Ion Luca Caragiale (Masca, O întâmplare la Ierusalim, Dracul în clopotniţă), Alexandru Macedonski (Metzengernstein). Ulterior, de-a lungul deceniilor, alte nume s-au adăugat celor amintiţi, propunând traduceri pentru prozele şi poemele ilustrului scriitor american: Dan Botta, Mircea Alexandrescu, Petre Solomon, Ion Vinea, Teodor Boşca, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ştefan Augustin Doinaş, Liviu Cotrău, Despina Neagoe, Mihu Dragomir şi Constantin Vonghizas, Pompiliu Plătănea, Iuliu Cezar Săvescu.

În afară de cele două link-uri evidenţiate anterior, în paginile revistei Ficţiuni mai găsiţi proza Motanul negru, în traducerea lui Nicu Gecse.

 

Despre autor

„Edgar Poe e subjugat, asemenea cuceritorilor si filosofilor, de dorința irepresibilă a unității; la el spiritualul se combină cu fizicul. S-ar putea spune ca Poe caută să aplice literaturii procesele filosofiei, iar filosofiei metodele algebrei. În această constantă ascensiune către infinit, uneori îți poţi pierde respirația. În acest gen de literatură aerul e la fel de rarefiat ca într-un laborator. Aici vei vedea mereu glorificarea voinţei care se apleacă asupra inducției şi analizei. S-ar părea că Poe vrea să uzurpeze rolul profeţilor şi să-şi adjudece monopolul explicației raționale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compoziții capătă paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare să fi împărtășit pasiunile altor oameni, schițează arbori şi nori care sunt aidoma arborilor şi norilor dintr-un vis, sau, şi mai bine, care se aseamănă cu personajele lui stranii, la fel de adânc pătrunse de un tremur supranatural şi convulsiv.”

Charles Baudelaire

„De regulă, Poe îşi alege cea mai neobișnuită realitate, îşi plasează eroul în cea mai inedită situație, fizică sau psihologică, iar apoi descrie starea lăuntrică a acestui personaj cu o rară acuitate şi cu un remarcabil realism. Mai mult, există o trăsătură în întregime a lui Poe, una care îl deosebeşte de oricare alt scriitor, anume vigoarea imaginației sale. Nu vreau să spun că fantezia lui ar întrece-o pe aceea a altor poeţi, ci pur si simplu că imaginația lui e înzestrată cu o calitate pe care n-am întâlnit-o la niciunul într-o asemenea proporție: e vorba de forţa detaliilor… Edgar Poe prezintă, în cel mai mic amănunt, întreg tabloul închipuit, ori evenimentele, cu o plasticitate uluitoare, încât ajungi să crezi în realitatea sau posibilitatea unui fapt care, în fond, nu s-a întâmplat niciodată, şi nici nu s-ar putea întâmpla.”

F.M. Dostoievski