S-au oprit abia spre seară, în faţa turnului înfipt chiar în buza falezei, o clădire zveltă de 4 etaje, pictată în alb cu dungi albastru închis, ce se profila fantastic pe cerul scăldat în toate nuanţele de roz posibile.

După un drumul extrem de plictisitor, şoferul şi cei doi călători ai săi (proaspăta sa mireasă se relaxa la o prietenă din copilărie, rezidentă într-un sat apropiat) au coborât învioraţi în faţa intrării exagerat de mici faţă de proporţiile turnului, primul inspirând cu nesaţ briza sărată ce-i răcorea obrajii.

Nimic în afara clădirii nu-ţi reţinea privirea, poate şi fiindcă nu era altceva de văzut decât iarba sălbatică ce se unduia în rafalele vântului. Aceeaşi pustietate părea să caracterizeze şi interiorul clădirii la care sunaseră de mai multe ori, fără să primească răspuns.

După ce au primit confirmarea lui GPS că acesta este locul unde trebuiau să ajungă, Y a mai apăsat o dată, prelung, butonul soneriei, după care a decis să verifice dacă uşa era încuiată.

A fost nevoie doar de o răsucire uşoară a clanţei, uşa deschizându-se larg, către o cameră de zi enormă, ce parcă se prelungea în mare, prin ferestrele larg deschise. În lumina caldă a ultimelor raze de soare, cei trei călători au distins un spaţiu aerisit, modern, mobilat cu gust, mai ales în ceea ce priveşte canapeaua joasă şi comodă, fotolii generoase şi cele două măsuţe elegante de cafea.

În partea dreaptă a uşii de la intrare, sub scara ce urca la primul etaj, se afla un acvariu imens, o minune a ingineriei şi a acvaristicii. Un întreg univers populat de plante cu frunze lungi şi subţiri, albastre sau roşii, se dezvăluia privirii de cunoscător a lui Y, precum şi specimene din clasele Echinodorus, Cryptocoryne sau Nymphea Lotus. Printre acestea lunecau lin caraşi roz sau aurii, câţiva rainbowfish (în special Glossolepis incisus şi Melanotaenia herbertaxeroldi), precum şi multe specimene din familia Anabantidae printre care Y a recunoscut cu admiraţie exemplare de Betta splendens, Colisa Lalia, Cenopoma şi Trichogasterii Leeri, Microlepsis şi chiar câţiva Trichopterus spălăciţi.

În partea opusă operei de artă care era acvariul, se afla o bucătărie deschisă, echipată cu tot ce trebuie: blat de granit roz deasupra dulapurilor aşezate într-un semicerc perfect, maşină de gătit cu 5 ochiuri alimentate electric, hotă, chiuvetă dublă, răcitor în trei uşi, un amalgam de cratiţe, crăticioare şi tacâmuri agăţate deasupra, suporturi de pahare cu picior şi cam un metru de sticle de vin, culcate ordonat, la orizontală, sub cuptorul electric şi el.  

Probabil că deschiderea uşii a activat un mecanism silenţios de alarmare căci, la scurt timp de la intrarea în cameră a celor trei, de la etaj a coborât un bărbat destul de tânăr, îmbrăcat lejer, într-un costum bleumarin de marinar, ce şi-a exprimat călduros bucuria pentru sosirea lor:

– Bună seara şi bine v-am găsit. Aţi ajuns exact la ţanc. Tocmai mă gândeam să pun masa. Sper ca în curând să ni se alăture şi soţia mea. Mai are de finalizat doar două tranzacţii şi …

– Mulţumim de invitaţie, spuse Y fără să-şi poată dezlipi ochii de acvariu. Aveţi o adevărată operă de artă aici şi arătă spre acesta. N-am mai văzut niciunde aşa ceva.

– Mda, m-a costat o grămadă de timp şi de resurse să-l construiesc, dar nimic nu contează pentru mine când este vorba de soţia mea. L-am făcut pentru a-i aduce un pic de linişte, deconectare de la problemele cu care se confruntă zi de zi… Dar vom discuta în amănunt despre asta mai încolo. Acum vă rog să vă faceţi comozi şi să aveţi puţină răbdare cu un bucătar nepriceput, până reuşesc să pun masa. Câte tacâmuri noi să pun?

– Păi 1, că suntem cu şoferul, spuse repede X. Dacă doriţi, vă putem ajuta, prietenul meu Y fiind foarte priceput la aşezatul mesei deşi, după cum probabil ştiţi, noi ne alimentăm doar cu energie electrică.

În 20 de minute, în mijlocul camerei de zi era aşezată o masă îmbelşugată, cu mâncare, flori şi sfeşnice cu lumânări aprinse, ce ar fi făcut de ruşine orice altă masă, de la cel mai elegant restaurant posibil. Cei doi cyborgi, şoferul şi gazdele lor, bărbatul de mai devreme ş frumoasa sa soţie, au petrecut excelent, cu o mâncare bună (X şi Y au servit doar un strop de energie la pahar), într-un decor deosebit, purtând o conversaţie de calitate legată de călătoria cyborgilor, soarta confraţilor acestora, mersul economiei şi ultimele evoluţii în cercetarea gândacilor-kina.

După un timp ce a părut extraordinar de scurt, căci aşa se întâmplă atunci când comesenii se simt bine, s-a încheiat şi cina, cei cinci urcând pe terasa de la etajul 1, pentru a discuta despre motivul vizitei lui X şi Y, despre testul pe care trebuiau să îl treacă aici.

Nici nu s-au aşezat bine pe fotoliile comode de răchită, la o măsuţă foarte şic, din acelaşi material, cu paharele de limonadă în faţă, că s-a auzit un sunet tânguitor, tril de rândunică-de-mare, care a făcut-o pe soţia gazdă să se ridice grăbită şi, fără un alt cuvânt, să urce la etajul următor. Soţul, căruia îi dispăruse brusc zâmbetul cald ce-i poposise pe tot parcursul cinei pe chip, a început să ofteze, din ce în ce mai posomorât, şi s-a scuzat către oaspeţii puţin nedumeriţi:

– Vă rog să-mi iertaţi soţia. Din câte aţi auzit, este necesară prezenţa sa în camera de business. Probabil a început vre-o conferinţă neanunţată, sau ceva n-a mers cum trebuie la ultima tranzacţie…Nu ştiu, întotdeauna apare altceva care o răpeşte de lângă mine. Dacă vreţi să ştiţi, cina de azi a fost cea mai lungă perioadă din ultima săptămână pe care am petrecut-o interacţionând…Dar, uite că am ajuns şi la motivul prezenţei dumneavoastră în casa noastră de vacanţă.

X şi Y l-au ascultat apoi, din ce în ce mai întristaţi, povestind despre dorinţa sa neîmplinită de a petrece mai mult timp cu soţia, una dintre cele mai de succes femei de afaceri din câte există, cum aceasta, oricât ar încerca, nu reuşeşte să-şi elibereze programul de lucru supraîncărcat, cum a ajuns în punctul în care nu poate renunţa la activităţile ce o ţin departe de familie şi de ceilalţi dragi…

– N-am apucat, de 5 ani, nici să ne cununăm cu acte în regulă. De fiecare dată, a apărut ceva urgent şi nu ştiu când vom reuşi să facem pasul acesta. O iubesc enorm, dar nu ştiu cât mai rezist lângă ea, căci nu petrecem suficient timp nici ca soţi, nici măcar ca prieteni. Este prima oară, în 5 ani, când am plecat în vacanţă, dar vedeţi şi dumneavoastră ce înseamnă pentru ea să fie în vacanţă. De când am ajuns aici stă numai on-line, în conferinţe, interviuri, negocieri, mese rotunde… De parcă n-am avea destule mese rotunde pe aici, încercă el o glumă, dar se vedea că e tare mâhnit. Avem de toate, orice şi-ar putea dori un om, însă nu avem timp să ne bucurăm de nimic. Nu mai avem timp nici să ne certăm pe motivul lisei de timp, mai adăugă el.

X, încântat totuşi să se afle în mijlocul unei dispute domestice, îl întrebă dacă i-au invitat să îi ajute doamna să-şi facă timp şi dacă aceasta este de acord să primească ajutorul lor.

– Da, exact aceasta este doleanţa noastră. Ştim că lipsa timpului este o problemă des întâlnită în societatea actuală însă, în cazul nostru, a depăşit orice limită. Sunt disperat şi de aceea am reuşit să-i conving pe organizatorii turneului dumneavoastră să ne includă şi pe noi în circuit, căci, deşi un astfel de test pare a avea o arie strict limitată, în realitate, soluţia pe care o veţi găsi, este negreşit de interes general.

Vă rog, aşadar, să îmi ajutaţi soţia să aibă mai mult timp. Nu mai ştim ce să facem, sunteţi ultima noastră soluţie.

X trecu imediat la acţiune:

– Păi nu va fi foarte greu, odată ce primim cele mai bune programe de organizare şi optimizare informatică a timpului (aluzie pentru GPS, care le urmărea discuţia în direct, cu ajutorul transmisiei prin satelit) să întocmim cea mai bună agendă electronică din câte pot fi făcute, care o va ajuta pe soţia dumneavoastră să-şi structureze activităţile curente cât mai eficient. Vom avea în vedere prioritizarea …

– Agende de acest fel avem fără număr. Nu ne-au ajutat mai deloc, îi luă vorba din gură bărbatul. Sunt foarte bune, dar nu fac decât să-i amintească în ce ordine să-şi desfăşoare activităţile, nu le realizează în locul ei.

– Nu-i decât primul pas, spuse X, împăciuitor. După ce avem o astfel de agendă, vom apela la câţiva semeni de-ai noştri, cyborgi, care să o ajute, în calitate de asistenţi personali, să mai delege din responsabilităţi.

– Are, vă daţi seama, o întreagă armată de asistenţi personali, unii mai capabili ca alţii, dar nici aceştia nu sunt de ajuns, spuse soţul, căruia i se părea, din ce în ce mai evident, că cei doi cyborgi nu vor reuşi să îl ajute să câştige timp pentru prea-ocupata sa soţie. Care tocmai se întorcea pe terasă, puţin îngândurată.

– Atunci, spuse X, nu ne mai rămâne decât să replicăm personalitatea şi cunoştinţele doamnei într-un cyborg, care să-i ţină locul din când în când, în activităţile curente.

Cei doi soţi încremeniseră, cu gura căscată, la spusele lui X şi păreau îngroziţi de perspectivă.

– Cum adică, să mă replicaţi? întrebă cu oroare doamna, dar fu întreruptă de Y, care îşi dădu seama că X mersese un pic prea departe cu propunerile. Întrucât nici el nu vedea, pentru moment o idee mai bună pentru lipsa acută de timp a femeii, încercă să tragă de timp:

– Desigur, nu are sens să ne pripim cu propunerile. Trebuie să ne daţi puţin timp să analizăm o problemă atât de delicată ca cea a timpului. Totuşi, înainte să vă putem propune o soluţie în acest sens, vă rog să specificaţi cât mai concis termenii problemei. În primul rând, soţul dumneavoastră, şi îşi fixă privirea pe chipul femeii încă nemulţumită de ideea de a fi multiplicată, nu ne-a precizat ce fel de timp doriţi să vă oferim.

Gazdele erau de-a dreptul bulversate de cele auzite şi nu păreau să înţeleagă ce vroia să spună Y.

– Cum adică ce fel de timp? îngăimă femeia.

X, care sesizase strategia prietenului său, interveni:

– Chiar aşa, ce fel de timp doriţi? Dacă vă gândiţi o clipă, încă de la începutul omenirii s-a constatat că există mai multe feluri de timp, unii având chiar atâta timp că au încercat să le organizeze în categorii, moduri verbale şi aşa mai departe.

Y îi dădu şi el apă la moară:

– Există timp absolut simplu, absolut relativ şi relativ simplu. Timp subiectiv şi obiectiv, timpul din noi şi timpul din afara noastră, timpul substanţă şi timpul relaţie, timp trecut, prezent şi viitor, timp perfect, imperfect, perfect simplu şi perfect compus, viitorul anterior sau mai mult ca perfectul. De asemenea, este timpul copilăriei, al maturităţii sau senectuţii, timpul de calitate, timpul de râs şi de plâns, timpul să faci baie sau să dormi, timpul pierdut sau câştigat, timp finit sau infinit, timpul de stat şi timpul de muncit. Să nu mai vorbim de timpul liber, timpul să pleci din firmă, timpul să laşi baltă totul, sau timpurile complicate, care i-au pus în dificultate şi pe filosofi, ca timpul havuz, cascadă sau fluviu, timpul ca vreme sau timpul ca ani, moment, clipită ş.a.m.d.

– Da, interveni X, o altă problemă ar fi cantitatea exactă de timp pe care o doriţi, timpul cuantificabil sau nu, în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, rotaţii complete în jurul soarelui… Trebuie să vă hotărâţi cât vreţi: un veac de singurătate, o sută de ani, o lună, 4 săptămâni şi-un pic?… De asemenea, să stabilim de la început de când doriţi să vă oferim timpul asta: Mâine, peste 9 luni, Joi sau de Lăsata Secului…

– Trebuie să fiţi, totuşi, rezonabili, mai adăugă Y, foarte mulţumit, că sunt timpuri pe care nu vi le putem oferi, nici noi, nici nimeni. Spre exemplu, o eternitate, căci nici cyborgii, nici alţii nu au atât de mult timp la dispoziţie. De asemenea, să nu ne cereţi timp interior, căci acesta aparţine, exclusiv şi obligatoriu, doar persoanei al cărei interior este în discuţie.

Tăcerea adâncă ce se lăsase după ce a terminat Y de vorbit a fost străpunsă, din nou, de ţipătul ascuţit al alarmei, soţia gazdei sărind ca dintr-un arc şi grăbindu-se mecanic, spre camera de business.

Soţul, zăpăcit, cufundat în călătoria în timp, avu impresia că se va rătăci de unul singur, moment în care îi rugă pe cei doi cyborgi să-i acorde o perioadă de gândire, în care să se consulte cu soţia sa pe îndelete.

În spirit de glumă, Y i-a răspuns că nu va pune la socoteală acest prim timp, dar, după lipsa de reacţie a bărbatului, înţelese că, poate, nu e cel mai bun moment să facă jocuri de cuvinte.

S-au înţeles să continue discuţia la micul dejun, a doua zi, iar cyborgii şi şoferul au înnoptat în cea mai frumoasă cameră în care intraseră până atunci, visând la o lună însufleţită, ce le-a şoptit o melodie tandră până spre dimineaţă.

Micul dejun l-au luat tot pe terasa de la etajul unul, doar în compania extrem de plăcută a soţului încercănat, semn că se perpelise toată noaptea. Nimeni n-a adus în discuţie timpul, dar era evident că lipsa acestuia o făcuse pe soţie să mănânce singură, în camera de business, unde conducea, în paralel, o şedinţă internă şi o negociere extrem de dură.

Mai mult nemâncată şi plină de nervi, aceasta a sosit tocmai când soţul său se pregătea să îşi conducă oaspeţii la o plimbare pe plajă, lăsându-se convinsă cu greu să li se alăture.

Briza uşoară şi umedă mătura plaja cu nisip argintiu, iar cei doi soţi şi şoferul îşi lăsau picioarele desculţe udate de valurile de un verde mai tare decât nuanţele din acvariile neîngrijite.

Grăbindu-se parcă să o ia înaintea alarmei camuflată în ceasul de la încheietura soţiei sale, bărbatul le-a spus celor doi cyborgi că a reuşit să fure, seara trecută, un dram din timpul măsurat al soţiei sale, şi s-au hotărât ce şi cât timp doresc să primească de la ei:

– Discuţia cu domniile voastre ne-a făcut să vedem într-un mod cu totul inedit problema timpului, lucru pentru care vă mulţumim foarte mult. Înţelegem că sunt nenumărate limitări de care va trebui să ţineţi seama pentru a ne putea ajuta, motiv pentru care ne-am decis şi noi să fim foarte flexibili. Totuşi, nu vom renunţa niciodată la următoarea condiţie: nu aveţi voie să o replicaţi, sub nicio formă, pe soţia mea. Ne-ar lua prea mult timp să vă explic repulsia noastră, căci asta simţim, la ideea unei asemenea soluţii, dar insistăm să nu mai aduceţi vorba despre ea.

– Ne-am gândit în felul următor, i-o scurtă soţia, care nu avea timp de pierdut. Vrem timp liber pentru viaţa personală, timp de odihnă, timp să facem şi să creştem un copil, să ne vedem cu familia, prietenii şi diverşi cunoscuţi, să mergem la un film sau la restaurant, să mai plecăm în câte-o vacanţă, în general timp să ne bucurăm de viaţă, de iubirea noastră şi de toate lucrurile materiale pe care le avem. Insist ca acest timp să fie de cea mai bună calitate, dar în privinţa cantităţii nu suntem pretenţioşi, vrem cam cât o viaţă medie de om.

Exact în acel moment sună strident alarma, aşa că femeia se întoarse pe călcâie şi o luă la fugă, prin apa până la genunchi, spre casă. După câţiva paşi, căzu fulgerată la pământ şi imediat începu să se zvârcolească sub valurile ce i se buluceau, din ce în ce mai mari, deasupra capului, gata-gata să o tragă cu ele în larg.

Şoferul a avut cea mai rapidă reacţie, reuşind să o ridice într-o clipită în braţe şi să o aşeze pe un petic de nisip uscat. Apoi toţi patru, aplecaţi îngrijoraţi asupra ei, au constatat că simte dureri înfiorătoare în tot corpul, căci se zbătea spasmodic şi ţipa de nu se mai auzea nici alarma.

Recunoscând simptomele, Y i-a cercetat cu atenţie talpa piciorului drept, descoperind, în mijlocul călcâiului, acoperit cu un mucus verzui, o zonă umflată şi sensibil iritată.

– Chironex fleckeri sau Box Jellyfish, asta este, mormăi el. Cum nu se putea mai rău. Ce cauţi tu, Irukandji în apele astea?

– Despre ce vorbeşti, spuse cu lacrimi în glas soţul, în timp încerca să-şi aline soţia ce delira deja.

– A călcat pe Irukandji, cum i se mai zice, o meduză nu mai mare decât o unghie, care omoară, în fiecare an, mai mulţi oameni decât toţi rechinii, şerpii de mare, baracudele şi alţi  peşti veninoşi la un loc. Este cea mai periculoasă vietate din apele mărilor şi oceanelor, fiindcă este aproape invizibilă, din cauza dimensiunii şi a faptului că este transparentă. Veninul, aflat în tentacule, este injectat la cel mai fin contact cu pielea umană, direct în sângele victimei, cu o forţă de 10.000 ori mai mare decât forţa gravitaţiei. Trebuie să mă laşi să o tratez chiar aici pe soţia ta. Mai are doar 2 minute de trăit. Dacă nu reuşesc să-i îndepărtez veninul din corp înainte să-i ajungă la inimă, poţi să-ţi iei adio de la timpul pe care tocmai ni l-aţi cerut.

Înainte ca bărbatul amuţit de groază să-şi dea acordul, Y şi făcu o incizie adâncă în călcâiul femeii, pe unde aspira, cum numai un cyborg poate să o facă, veninul mortal.

Câteva ore mai târziu, în camera de zi, cyborgii şi şoferul lor îşi luau la revedere de la soţul încă răvăşit şi doamna lui, înfăşurată până la gât în cearceafuri umezite cu apă rece, ce se odihnea pe una din canapelele lor comode.

– Sper că sunteţi de acord să consideraţi că v-am îndeplinit dorinţa întocmai, spuse X vesel. V-am oferit exact cât timp ne-aţi cerut şi sper că îl veţi folosi cu înţelepciune.

– Ca să nu mai spunem de micul bonus acordat – timpul de refacere – mai spuse zâmbind şi Y, înainte să închidă uşa în urma sa.

În timp ce autobuzul lăsa în urmă marea şi turnul zvelt, ce semăna, de la distanţă, cu un far pentru navigatorii rătăciţi pe mare, Y se întoarse către X şi spuse:

– Ce crezi, vor şti să se bucure cum trebuie de timpul câştigat?

– Vrei să spui, dacă nu îşi vor umple din nou timpul cu tot felul de lucruri inutile, mâncătoare de energie şi sens? Mi-e teamă că nu putem s-o aflăm decât în timp. Apoi se răsti la şoferul care începuse să facă orice altceva decât să fie atent la condus (freca un ness, fuma şi căuta prin torpedo caseta cu Queen):

– Bagă viteză, te rog. Timpul nu aşteaptă pe nimeni, cu atât mai puţin pe noi, care trebuie să ajungem până deseară la următorul test.