Ilustratie la cartea "Dafnis si Cloe" de Longas, 1970, gravura in metal, 100x150

Ilustratie la cartea “Dafnis si Cloe” de Longas, 1970, gravura in metal, 100×150

1.

DE CÎTE EPOCI avusese nevoie să ajungă tocmai pînă în iurțile strîmte din nordul continentului – dar suficient de încăpătoare încît să-i perpetueze energia pînă și după cataclismele apokaliptice ale celui de-al Treilea Război Mondial – Orgasmul nu mai știa nici El. Umedul, magneticul și fatidicul Orgasm.

Un lucru rămîne suficient de clar, deocamdată. Oamenilor cu trup-imuabil-supus-alterității, Orgasmul avea să le țină pînă la capătul evoluției loc de căldură și de televizor, de ideologie și de afecțiune religioasă. Iar uneori chiar să le substituie iubirea pe care aceștia nu reușeau să o obțină nicidecum la capătul vieții, aflați în luptă permanentă cu forțele ostile ale naturii și ale propriilor activități economice. Marele Orgasm pur și simplu se disemina pe formele improvizate și mereu în schimbare ale corpului gigantic format din cele individuale cînd se adunau seara în jurul focului colectiv. Calea pe care o urma era de regulă neschimbată, cu unele modificări de metempsihoză regizorală: de pe limbile arse ale eschimoșilor bătrîni se transfera în urechile celori mici, iar de acolo – transmise generațiilor latente care urmau implacabil același traseu karmic – se depunea precum urmele de ploaie pe coarnele renilor obosiți de drum.

Cele mai spectaculoase erau desigur imaginile vivide ale Orgasmului, ivite pe spațiile rămase libere de la umbrele lăsate de scînteile focului proaspăt stins! Adevărații șamanii încă mai puteau vedea semne de Orgasm magic și pe luminile magnifice ale Aurorei Boreale, dar de aceștia rămăseseră tot mai puțini, mai ales că erau priviți cu mai multă suspiciune. Rolul lor începea să fie substituit de șamani moderni, mult mai petențioși: pentru care doar Orgasmul infecțios mondial era cel care conta înainte de toate, de l-ar fi făcut pe însuși James Frazer să roșească din cauza principalei sale teme de studiu din enciclopedica ”Creangă de aur” a Omenirii. Cea mai bătrînă dintre eschimoșii supraviețuitori repeta, în serile devenite tot mai vlăguite de energie, aceeași istorie – detaliată pînă la formarea unui canon te(leo)logic – și împrejurările în care tribul lor pașnic a ajuns să fie exterminat.

Iată cum se întîmpla pe scurt. Atrase de mirosul insuportabil de Orgasm, la început doar animale răzlețe dădeau tribului tîrcoale agresive. În cele din urmă acesta a fost atacat de o haită de sute de animale. Mai întîi, și-au făcut partea murdară a crimei chiar urșii albi, înfometați dina cauza vînătorilor și pescarilor. Cei mai mulți dintre eschimoșii tribului au sfîrșit în labe reci și puternice, deprinse să prindă doar pești și foci. Iar în unele cazuri – renii bolnavi. Cîinii înhămați la săniile iuți din lemn au dus la capăt purificarea începută de animalele nobile din nord, dar și a speciilor canine din sud,  să se răzbune pe om.

 

2.

Cînd vînătorii albi și-au lărgit domeniile de vînătoare avansînd tot timpul spre nord, au preluat fără să știe – ei și famiile lor lărgite – Orgasmul depozitat, acum mai redus energetic ca oricînd, în stomacul vulpilor polare cu coada argintie, a urșilor albi și a focilor lunecoase. Conform acestui ”pattern” animalic s-a împărțit și configurația ideologico-politică a lumii: blocul țărilor dezvoltate industrial, apoi blocul țărilor dezvoltate ideologic și, în final, blocul țărilor ecologice, adică cele nedezvoltate industrial sau ideologic.

În lagărul capitalist, de exemplu, Orgasmul se perpetua în speță prin rețelele de junk food. Tonele de hotdog-uri și sandwish-uri consumate zilnic erau mai întîi spălate, pentru a fi apoi prelucrate, de acra Coca-Cola: lichidul întunecat cu bule luminoase de origine chimică era secretat acum în locul sucului gastric originat de divinitate. În tabăra adversă lucruile erau similare. La fiecare bătaie a Clopotelor orologiului de la Kremlin, oamenii sovietici și aliații lor formali din regiunile adiacente, care treptat au fost asimilați de celelalte două categoii ideologice, inspirau în piepturile lor dornice de libertate multașteptatul Orgasm: odată nimerit în stomac, îl digerau lacom ca pe o gumă de mestecat adusă prin contrabandă de la fabricanții capitaliști, aflați în ultimul stadiu al putrezirii. Stomacurile lor goale, dar pline de ideologie în stare pură, erau chircite de bucuria primordială.

Mai era desigur, ca o excepție benignă care întărește regula malignă generală, o categorie de oameni care, fără să știe, urma să invadeze întreaga lume. Orgasmul negrilor, de exemplu, nu avea absolut niciun miros. Pentru că trupurile lor negre superbe, proiectate grațios pe fața ciclică a lunii, în fiecare noapte erau invadate de vise albe. Spre deosebire de ei, Orgasmul era văzut colorat, în special de către chinezi. Nuanțele, aproape vivide, din spectrul celor șapte culori ale Orgasmului comunisto-capitalist îi unește atît de mult pe trăitorii continentului asiat, încît ei devin mult mai deschiși pentru exercițiile yoga la aer liber. Anume în efectele Orgasmului poate suspecta oricine că este bazată miraculoasa fecundare ying-yang. Urmele lui carnale mai pot fi văzute și acum, suspendate și amalgamate cu aerul respirat, ca Marele zid chinez.

Numai populația din Balcanii europeni (trebuie să mai spun că a existat dintotdeuna și o variantă neeuropeană a acestora?), cu cele două conflagrații mondiale depozitate în genele lor destinate exclusiv artei pure, nicidecum nu putea resimți efectele benefice ale Orgasmului. Această situație era controlată artificial de puterile oculte din toate celelalte tabere, pentru care Orgasmul a devenit ”pînea și circul” de toate zilele. De fecare dată cînd bărbații din Balcanii europeni se afundau, pînă la fundul sexy al femeilor lor drăgostoase, în războaie și conflicte fraterne, în celelate zone tocmau începeau sesiunile, atît de jinduite, ale Orgasmului internațional.

Mai ales brazilienii, dotați − pe toată durata cît se desfășoară carnavalul vieții − cu accesorii ce țin de domeniul atoateîncăpător numit ”salsa”, confundau Orgasmul magic cu ”ginga”, alt fenomen ininteligibil pentru restul lumii. Ginga, venerată de cel mai mare stat sud-american – o ontologie socială modelată de libertatea corporală și ritmurile inconfundabile ale creativității improvizate – și devenită sinteză religioasă ideală între minte și corp. Fotbaliștii brazilieni duceau cu ei (ascuns pe sub tricourile lucioase) Orgasmul magic în toată lumea, acolo unde erau preluați de marile cluburi europene, mulțumindu-I Evlavioasei Maici a Domnului cu multă devoțiune. La fel cum proceda și exploratorul terestru Magelan, întorcîndu-se din noua sa Patrie – proaspăta pe atunci descoperită Patrie – cu pradă îmbelșugată, gata stocată în corăbiile împrumutate de la creditorii hrăpăreți din fosta sa Patrie. Urmînd același fir al intuitivității, tinerii născuți în Balcani încercau să fugă din zona predestinată a sorții, și să-și caute rostul în țările care ofereau gratis atît ”pîne”, cît și ”circ”. Dar preferabil o iluzie cît mai complexă.

 

3.

Peste secole, teritoriile lărgite ale Lumii Noi, dar exploatate de Lumea Veche cu același mijloace și perfidie rudimentare, au ajuns să devină principala sursă de pericol pentru întrega Omenire. Or, îmbibat cu microbi aerieni și expus inevitabil încrucișărilor cu alte organisme invizibile, Orgasmul magic a suferit modificări incontrolabile, adoptînd în cele din urmă cea mai plauzibilă structură proprie Orgasmului infecțios.

Treptat, televizorul nu a mai putut ține loc de căldură, iar afecțiunea religioasă – spațiu pentru ideologie. Într-un final obositor, întrunirile regulate ale ”G-8 + Rusia ca observator cu drepturi depline”, intens mediatizate și prevăzute în secret să substituie, cu palide șanse desigur, arhaicele sesiuni de Orgasm antice, au început să fie alternate de sesiunile promiscue ale ”Acordului de la Kyoto”, cu discuții interminabile privind ”perioada de vaccinare obligatorie” a cetățenilor lumii. Din păcate, vaccinurile scumpe, chiar și perfecționate în permanență de Marile laboratoare epidemiologice al lumii, nu au putut scăpa de la peire nici pe miliardari și nici pe ecologiști – ultimii la fel de încrîncenați ca și primii – trăitori în toate cele trei blocuri mondiale. Izbucnirea inevitabilă al Celui de-al Treilea Război Mondial, localizată inevitabil în aceeași Balcani europeni, a coincis cu disoluția ultimului mit apokaliptic.

Despărțit de frontiera comună cu Orgasmul infecțios – acum dezlănțuit cu furie în toată lumea – doar prin blana ultimului urs alb supraviețuitor, Orgasmul magic ocupa acum partea de sus a continentului, într-un mod similar luminei soarelui captate între geamurile de termopan cu certificare germană. Revenit – pe căi ciudate și într-un mod la fel de straniu – în aceeași iurtă părăsită acum mii de ani în urmă de eschimoșii nativi, legendara sa magie de altădată abia dacă mai ținea loc de aer pentru funcționarea optimă a plămînilor celor doi locatari: o pereche de adolescenți emigrați din Balcanii europeni.

Aceștia tocmai termină de citit ultimile pagini ale nuvelei pastorale „Dafnis și Cloe”.