Fiindcă întârziaseră cu o noapte, nu-i aştepta nimeni la poarta instituţiei şi le-a luat ceva până să convingă portarii că sunt cyborgii potriviţi, în locul potrivit. În fine, i-au lăsat să intre doar pe ei, şoferul urmând să îi aştepte în autobuzul parcat la marginea drumului.

Era o instituţie de divertisment, fără îndoială, în pofida indicatoarelor de la intrare, căci în curtea sa se zbenguia o mulţime ocupată până peste cap cu o varietate de activităţi cultural-artistice. Unii pictau, alţii se jucau popice, într-o parte se vedea o orchestră ce intona o melodie veselă şi ritmată, în alta, nişte persoane făceau acrobaţii pe sârmă.

Înaintând către clădirea sobră, amplasată la o distanţă exagerat de mare faţă de poarta de la intrare, au mai zărit persoane implicate în jocuri cu mingea, cu cercul sau coarda, chiar şi jocuri de cărţi. Oameni de toate vârstele, culorile şi sexele îşi petreceau timpul în cele mai distractive şi plăcute moduri posibile, excepţie făcând manifestările de cruzime faţă de oameni şi alte animale.

Toată veselia şi agitaţia de la intrare părea că se estompează cu cât înaintau spre clădirea din centru, înconjurată de copaci maiestuoşi, sub care fuseseră aranjate băncuţe cochete şi țâșnitori de apă. Era de parcă o barieră invizibilă împărţea curtea în două tabere, întâi a oamenilor, apoi a naturii sălbatice. Apropiindu-se, X şi Y au observat că greşiseră să presupună că în zonă nu se află nici un om. Din contră, băncile erau ocupate în mare parte, chiar şi gazonul umbrit de tufişurile înflorite galben. Numai că toţi cei de aici, şi bărbaţi şi femei, stăteau degeaba, tăcuţi şi nemişcaţi, evident plictisiţi şi scârbiţi. Câţiva visau cu ochii deschişi, iar unii adormiseră de-a binelea.

Numai cu ceva efort au reuşit X şi Y să intre în clădire, căci urcatul celor treizeci de trepte de la intrare s-a transformat, odată cu primele pungi cu apă venite de sus, într-o cursă contra-cronometru cu obstacole.

Au ajuns uzi leoarcă, într-un hol înalt, cu pereţii şi podeaua foarte lucioase din cauza plăcilor verzi de marmură lipite peste tot. Chiar sub candelabrul cu o sută de braţe, toate aurite şi împodobite cu cristalele translucide în formă de şarpe, se afla Recepţia, compusă dintr-un birou înalt, din lemn roşu de cireş, pe care erau sculptate în relief mai multe cruci, o lampă scundă, conică, în formă de rachetă, cu jocuri de reflexii şi lumină verde, un monitor micuţ neinteresant şi un cap blond de fată, cu o gură ce a început să zâmbească până la urechi, imediat ce ochii negri au zărit băltoacele de la picioarele celor doi cyborgi.

Înainte ca vreunul dintre aceştia să apuce să spună cine-este şi ce-treabă-are-aici, fata a ieşit de după mobilierul înalt, dezvăluind o rochiţă în bretele, viu colorată, puţin deasupra genunchilor loviţi. Fără nicio vorbă, dar toată numai o veselie, i-a prins de câte o mână şi i-a condus la o uşă somptuoasă, aflată chiar la baza scării ce duce la etajele superioare.

A ciocănit scurt şi i-a invitat să intre, înainte să se audă vreun răspuns. Apoi i-a lăsat să discute în linişte cu un bărbat îmbrăcat în pantaloni şi cămaşă turcoaz, ce era suit pe o scară mobilă exact în acel moment. Încerca să ajungă, dintr-o poziţie aproape imposibilă, la o carte aflată pe ultimul raft al bibliotecii întinse pe trei din pereţii încăperii, ultimul fiind, de fapt, un geam de sus până jos.

Imediat ce i-a zărit, doctorul principal, căci aşa s-a prezentat, a coborât să dea mâna cu X şi Y şi, după politeţurile de rigoare, i-a invitat într-un tur al spitalului, un fost palat, recent recondiţionat.

– Dragii mei, vă aflaţi în cel mai mare, luxos şi performant spital din câte există şi vor mai fi construite vreodată. A fost modernizat timp de 50 de ani şi este dedicat marelui Hipocrate, cel mai vestit medic al Antichităţii. De altfel, în biblioteca spitalului păstrăm multe din originalele operei sale: „Jurământul”, „Legea”, „Despre comportarea cuvenită”, „Despre meşteşug”, diverse scrieri de anatomie, fiziologie şi dietetică. Ca să fiu sincer, nu ne lipsesc decât câteva tomuri din patologia generala (adică „Despre aer, ape şi locuri”, „Despre săptămâni”, „Despre vânturi” şi „Prognosticul”) şi vom putea să ne declarăm proprietarii culegerii „Şcoala din Cos”, găzduită de Biblioteca din Alexandria.

Depunem eforturi deosebit ca să întregim această colecţie, însă nu pentru asta v-am invitat pe dumneavoastră.

Ca să înţelegeţi de la început, o spun fără falsă modestie că, având acces la cunoştinţe testate de atâta timp şi un personal medical peste medie de pregătit, spitalul nostru a avut, până de curând, cea mai bună rată de însănătoşiri dintre toate spitalele care tratează aceleaşi afecţiuni ca şi noi. Adică sută la sută însănătoşiri.

X era impresionat de o asemenea performanţă, însă Y, încercând să-şi ascundă scepticismul, a cerut detalii suplimentare.

– Ştiţi, sunt curios cum se calculează o astfel de rată de însănătoşire, căci este prima dată când aud acest termen.

– A, păi este termenul cel mai cunoscut în medicină. Se face o medie aritmetică între bolnavii care ajung la un spital şi cei care pleacă după administrarea tratamentului.

Nedumerit, Y insistă:

– Şi toţi care au fost trataţi de dumneavoastră s-au însănătoşit? Nu aţi înregistrat nici măcar un deces, îşi exprimă el îndoiala.

– A, desigur, aşa ceva este imposibil, oricât de mult ne-am dori să fie altfel. Ca în orice spital, şi în al nostru mor oameni, unii pe drum spre noi, alţii înainte să apucăm să dăm vreun diagnostic, câţiva chiar pe masa de operaţie. Însă, important este că toţi au fost însănătoşiţi, prin deosebita abnegaţie a medicilor noştri. Chiar am reuşit să resuscităm mai mulţi decedaţi, dar nu pe toţi, evident. Oricum, rata însănătoşirilor calculează, după cum şi numele i-o spune, câţi bolnavi ies pe poarta spitalului vindecaţi, şi asta e cea mai importantă în munca unui medic, după cum spunea şi Hipocrate în lucrările lui.

– Interesantă abordare, spuse Y care nu-şi amintea să fi citit ceva similar în lucrările marelui vindecător, în timp ce urcau scara somptuoasă, către primul etaj.

Văd că aveţi nişte dotări deosebite, mai spuse acesta, privind admirativ saloanele mobilate după ultima modă, cu paturi cu baldachin, lumină pe senzori, aparate de ozonificat, plasme imense cu recepţie TV prin satelit şi jacuzzi cu 7 jeturi verticale şi 8 tipuri de stropitori din lateral.

– Da, ca urmare a impresionantei rate de însănătoşiri despre care vă spuneam mai devreme, am atras atenţia mai multor sponsori, care ne-au donat sume generoase, obţinând, la rândul lor, în afară de consultaţii gratuite şi medicamente compensate, reduceri substanţiale la plata impozitelor. Aceste lichidităţi ne-au permis să fim, nu doar cel mai bun spital, ci şi cel mai luxos.

De asemenea, avem unii dintre cei mai căutaţi bolnavi, personalităţi din viaţa socială, economică, politică şi culturală, şi câţiva din clasa de mijloc. Acestea sunt doar cazuri foarte interesante pentru dezvoltarea medicinei, căci, vă daţi seama, nu putem trata pe oricine în această bijuterie medicală. . Într-adevăr, tratamentele noastre sunt cele mai bune, mai ales cele neconvenţionale, dar cu costuri pe măsură.

Cred că aţi văzut şi dumneavoastră, muzicienii şi antrenorii de afară, personalul de pază şi recuzita. Medicamentaţia, hrana şi băutura, cele mai bune de pe piaţă, presupun, de asemenea, costuri colosale, egalate doar de cele de întreţinere curentă a acestei instituţii.

– Parcă spuneaţi ceva de faptul că spitalul avea cea mai bună rată de bolnavi-însănătoşiţi până de curând. Ce s-a întâmplat? S-a deschis un nou spital ca al dumneavoastră? întrebă X, în timp ce pipăia aparatura sterilă din sălile de operaţii prin care tocmai treceau.

– A, nu v-am minţit că nu mai există şi nici nu va mai putea fi construit un alt spital care să-l concureze pe al nostru. Nu. Am vrut să spun că, în ultima perioadă, ca urmare a unui aflux nemaipomenit, inexplicabil aproape, de pacienţi, am ajuns să însănătoşim sub nivelul în care o făceam în trecut. Scepticii, adică concurenţa noastră directă (din domeniul medical) şi indirectă (din entertainment, în special), spun că am atins, ceea ce păţesc toate întreprinderile de succes, punctul de dilataţie de la care porneşte contracţia, adică nivelul de la care nu mai avem unde să ne dezvoltăm, prăbuşirea fiind iminentă.

– Aha, mai spuse X, copleşit şi invidios pe frumuseţea şi luxul din jur. Şi care va fi testul pe care trebuie să-l dăm la dumneavoastră?

– Chiar despre asta doream să vă vorbesc, admise doctorul principal, puţin încurcat. Confirmându-se că aveţi calităţi deosebite în domeniul medical (mă refer la întâmplarea cu meduza ucigaşă) ne-am gândit să le mai punem la încercare într-o altă problemă delicată.

Am făcut acest scurt traseu, deşi timpul ne presează peste măsură, tocmai pentru a vă putea face o idee despre amploarea eforturilor noastre, precum şi pentru a înţelege că standardele proprii nu ne permit să afectăm, în nici un fel, pacienţii pe care îi avem în grijă. Insist asupra faptului că avem obligaţia de a-i vindeca fizic, în conformitate cu jurământul lui Hipocrate, precum şi de a-i proteja de orice i-ar putea răni sau le-ar aduce prejudicii  pe perioada cât se află în grija noastră.

Sper că veţi înţelege, acestea fiind zise, de ce nu veţi avea contact direct cu nici un pacient, în nici unul din stadiile diagnosticării. Nu le veţi cunoaşte identitatea şi nu veţi participa, sub nicio formă, la administrarea medicamentaţiei. Totodată…

– Nu avem acces nici la istoricul lor medical, nu ne veţi putea spune simptomele, nimic…îl îngână Y cu ironie.

– Desigur că veţi primi aceste date, sub forma şirurilor statistice, cele mai potrivite pentru a acoperi identitatea persoanelor din spatele cifrelor. Totodată, veţi fi rugaţi să completaţi câte un angajament prin care vă obligaţi să păstraţi, timp de 10 ani, confidenţialitatea asupra datelor la care veţi avea acces, asupra tratamentelor pe care le veţi experimenta, precum şi asupra rezultatelor. Pentru aceasta, vă rog să mă însoţiţi în biroul meu, unde ne aşteaptă Colegiul Medical şi dosarele cu simptomele care ne interesează.

Cei doi cyborgi l-au urmat în tăcere, nerăbdători la culme să pună în practică o metodă revoluţionară de vindecare statistică. Ajunşi în biroul în cauză, au fost întâmpinaţi de vreo 50 de persoane îmbrăcate din cap până în picioare în halate verzi. Chiar şi pe feţe aveau măşti de aceeaşi culoare, ceea ce-l făcu pe X să încerce o glumă despre marţieni, însă nimeni nu dădu semne că a înţeles-o. Invitaţi să ia loc (în sfârşit) cyborgii au semnat, timp de vreo 20 de minute, fiecare din cele 300 de pagini ale dosarelor de confidenţialitate.

După aceea, unul din oamenii verzi le-a pus în faţă un teanc de foi A5 scrise de mână, iar doctorul principal a început să le explice. Cei doi cyborgi răsfoiau năuci foile ilizibile, pe care erau mâzgălite, pe două coloane, litere şi cifre, despărţite de o linie verticală, când continuă, când punctată, când îngroşată, când colorată în diferite nuanţe de verde.

– În coloana din dreapta sunt prezentate codurile simptomelor, iar în stânga, frecvenţa acestora raportată statistic la numărul de bolnavi. Începând cu a doua jumătate a fişelor de diagnostic veţi găsi şi legenda pentru codificarea simptomelor.

Încercând să adopte o atitudine degajată, Y întrebă care era decodificarea pentru linia despărţitoare dintre cele două coloane, şi care era volumul precis al eşantionului de bolnavi pentru trebuiau să stabilească diagnosticul şi tratamentul corespunzător.

– Nu este nevoie să mai diagnosticaţi nimic, căci, după eforturi susţinute, am reuşit să îl stabilim noi, spuse unul din doctori verzi, care părea bolnav de nanism.

Sunt, de fapt, două diagnostice principale, cu uşoare variaţii la nivelului tuturor bolnavilor, mai spuse acesta cu satisfacţia lucrului bine înfăptuit.

Înainte să apuce X să-şi manifeste indignarea că i-a făcut să piardă timpul cu toate foile acelea, doctorul principal adăugă:

– V-am pus la dispoziţie aceste date pentru a ne putea verifica diagnosticele reciproc şi colegial. Noi am ajuns la concluzia că ne confruntăm că spleen-ism şi meteorism. Dumneavoastră ce credeţi?

Cum nici X, nici Y, nu prea aveau răbdare să parcurgă şi să descifreze, în acel moment, respectivele teancuri de foi, s-au prefăcut că le răsfoiesc, în mare grabă, după care au felicitat Colegiul Medical, în unanimitatea sa, pentru excelentele observaţii făcute asupra bolilor, declarându-se integral de acord cu diagnosticele puse.

– V-aţi gândit şi la modalităţile în care putem ataca şi înfrânge aceste cumplite maladii?, mai spuse Y, care se abţinea cu greu să nu râdă.

– De două zile am trecut la aplicarea unui program experimental pentru fiecare din cele două afecţiuni şi încă suntem în stadiul de adunat şi integrat date. Abia peste încă trei vom putea trage primele concluzii, spuse repede doctorul pitic (afectat de nanism adică).

Interveni, cu detalii, şi doctorul principal:

– Am pornit de la simptomele caracteristice fiecărui grup în parte şi am încercat să creăm condiţii în care să le anihilăm, pe rând. Am început cu spleen-ismul, care este o afecţiune, după cum aţi observat (indică spre foile din poala lui X), cu o foarte importantă caracteristică psihologică. Indiferent de vârstă, sex sau rasă, pacienţii cu această maladie resimt o mare dezamăgire, plictiseală, dezgust faţă de orice îi înconjoară, depresie chiar. Nu au chef de mâncare şi de nimic în general, ajungându-se adeseori la o stare de iritare continuă, pică, arţag şi chiar creştere ilogică a aversiunii pasionale. Cu intensităţi diferite, la unii dintre pacienţii aflaţi la vârsta a doua se manifestă şi accese de criză de blazare şi chiar exacerbarea obsesiilor legate de viaţa de după moarte.

– Întrucât spleen-ismul este stare de spirit şi atitudine, am încercat să schimbăm percepţia pacienţilor faţă de viaţa cotidiană, care, în cazul lor particular, după cum v-am mai spus, implică foarte multe responsabilităţi, gândire pragmatică, o adevărată echilibristică între aparenţă şi realitate, formă şi fond. Sunt nevoiţi, zi de zi, să jongleze între imagine publică-imagine privată, iar tensiunea îi acaparează pe nesimţite, ajungându-se la forme extrem de periculoase ale bolii. Căci mulţi dintre pacienţii noştri, tocmai din cauzele pe care vi le-am enumerat, îşi recunosc slăbiciunea doar forţaţi de împrejurări, când aproape că este prea târziu, îmi pare rău s-o spun.

– Înţelegem gravitatea situaţiei, spuse Y, curios la ce tratament se gândise Colegiul Medical.

– Pentru a contracara simptomele menţionate, am organizat mai multe terase de agrement (cu cei mai buni chelneri şi bucătari), spectacole de teatru, muzicale şi umoristice, diverse jocuri distractive, la sol, în aer şi pe apă, şi chiar un cabaret cochet, care sperăm să fie foarte aglomerat în următoarele 3 zile. Am întocmit şi un program de activităţi obligatorii (ce presupune prezenţa, prin rotaţie, la toate locurile de tratament amenajate), dar nu am găsit şi modalitatea prin care să-l impunem pacienţilor.

Y, care înţelesese, în sfârşit, de ce sufereau cei pe care îi văzuse mai devreme zăcând pe iarba din apropierea spitalului, întrebă care este tratamentul pentru meteorism.

– Meteorismul are manifestări extrem de neplăcute la nivel fizic, pacienţi acuzând adeseori dureri acute în abdomen. Aceasta se datorează gazelor bogate în sulf ce nu sunt eliminate pe căile naturale din organism, staţionând perioade îndelungate în interiorul stomacului.

Tratarea acestei afecţiuni este cu atât mai complicată cu cât prezenţa acestor gaze poate fi generată de o mulţime de cauze, de la diverse afecţiuni paralele (ca Diverticuloza, Diverticulita, Giardioza, Colicile, Gastrita, acuta sau cronică şi Colita ulcerativă), medicamentaţie, până la regimul alimentar.

Întrucât mai avem foarte mult de investigat, am decis că, în actualul stadiu, tratamentul cel mai indicat, constă în repaus la pat, o vestimentaţie cât mai sumară, regim alimentar strict şi lipsa oricăror stimuli (ca lumină, sunet, miros, condimente) ce ar putea excita organismele slăbite de boală.

X, care avea o curiozitate, întrebă cine erau, totuşi, persoanele de la intrarea în curtea spitalului care participau la acele distracţii minunate.

– Aceia sunt prietenii şi rudele bolnavilor, care s-au mutat în incinta spitalului pentru a fi cât mai aproape şi a-şi sprijini cât mai bine persoanele iubite să treacă prin momentul greu al internării, unul din cele mai dificile din viaţa unui om.

– Şi noi cum doriţi să participăm la însănătoşirea bolnavilor, dacă aţi stabilit, cu excelentă promptitudine, şi diagnosticul şi tratamentul?

– Vă rugăm să stabiliţi un tratament alternativ, care să dea rezultate mai rapid decât tratamentele identificate de noi. Prin mai rapid, înţelegem următoarele 48 de ore, căci atât mai putem suporta cheltuiala implicată de îngrijirea numărului actual de pacienţi. De asemenea,  tratamentul dvs. va trebui să coste cât mai puţin (gratis ar fi ideal), întrucât nu mai dispunem decât de 10% din fondul pentru cercetarea de urgenţă. Şi, ca să fim înţeleşi, vindecare, înseamnă că pacientul este apt să stea pe propriile picioare şi solicită externarea de urgenţă.

După ce le-au mai atras atenţia a mia oară că trebuie să aibă în vedere păstrarea cu sfinţenie a confidenţialităţii pacienţilor şi respectarea standardelor deosebit de înalte ale spitalului, Colegiul Medical a părăsit încăperea, lăsându-i pe X şi Y să discute un pic asupra diagnosticelor şi tratamentului cel mai optim.

– Ia spune-mi tu, X, cum putem să tratăm noi, în doar 48 de ore, un stil de viaţă bolnav?

– Sictirul şi balonarea nu sunt greu de vindecat, dar, din păcate, nu-s decât simptome ale bolii, nu şi esenţa ei. Din fericire, ni s-a cerut să tratăm simptomele, nu boala, aşa că hai să facem un plan care să ne scoată rapid dintr-un loc plin de microbi.

Zis şi făcut, s-au apucat în grabă de vindecat: având autorizaţie din partea Colegiului Medical să facă orice doresc, atâta timp cât nu cer fonduri, X a impus inversarea tratamentelor stabilite iniţial pentru cele două afecţiuni şi extinderea acestora şi asupra suporterilor de la poartă ai bolnavilor.

Astfel că bolnavii de spleenism, împreună cu susţinătorii lor, au fost încuiaţi ermetic în saloane golite de obiecte de lux, despuiaţi şi cu lumina stinsă.

Cealaltă afecţiune a fost tratată, întâi cu binişorul apoi obligat-forţat, cu mese îmbelşugate, activităţi distractive în aer liber şi în sală, precum şi cu executarea unor dansuri de cabaret foarte solicitante din punct de vedere fizic. De asemenea, a fost interzisă cu stricteţe îngurgitarea de medicamente pentru slăbit, utilizarea de laxative sau vomitatul, fie autoindus, fie spontan.

După 12 de ore, majoritatea bolnavilor de ambele maladii, în frunte cu însoţitorii lor, solicitau externarea de urgenţă, declarându-se însănătoşiţi subit şi definitiv. Abia după ce s-au confruntat cu vehemenţa reacţiilor foştilor bolnavi, medicii din Colegiu au conştientizat că, odată cu pacienţii, le vor pleca şi sursele de venit. Citându-l pe Hipocrate, doctorul principal le-a reamintit că, deşi vindecarea bolnavilor este scopul suprem al oricărui medic, acesta trebuie să se îngrijească, înainte de orice, să fie apt el însuşi. Tot acesta le-a demonstrat, ca un lider adevărat ce era, că este o mare greşeală să încerci vindecarea definitivă şi irevocabilă a 2 boli deodată. Apelând la calcule statistice extrem de complicate, el a arătat că, aşa cum după aplicarea unui vaccin, virusul suferă mutaţii de o mie de ori mai periculoase, şi cele 2 afecţiuni vindecate pot dezvolta versiuni de 1 milion de ori mai subtile, periculoase şi chiar mortale.

Prin urmare, s-a dat ordin să se revină la tratamentele stabilite iniţial, decizie extrem de aplaudată de puţinii pacienţi care rezistaseră primului val de tratamente-şoc.

Nemulţumiţi, în continuare, de atitudinea neprofesionistă a celor doi cyborgi, membrii Colegiului Medical au vrut să-i acuze de mal praxis printr-o demascare publică, de amploare. Fiind, totuşi, conştienţi că nu pot justifica, statistic, cum de au vindecat X şi Y, în doar 12 ore, mai mulţi pacienţi decât vindecase tot Colegiul din momentul deschiderii spitalului, au decis să-i ameninţe cu închisoarea în cazul în care încalcă angajamentele de confidenţialitate.

La plecare, după ce s-au filmat câteva cadre cu scena unei aşa-zise petreceri de adio, căci, în realitate, n-a avut loc niciuna, doctorul principal a avut o discuţie privată, de clarificare, cu cei doi:

– Sunteţi norocoşi că nimic din ce s-a petrecut în incinta acestei instituţii, în afară de scenele astea, nu va apărea la televizor. În plus, dovedind o mărinimie inexplicabilă, Colegiul Medical a decis să declare că aţi luat testul, deşi, sper că v-aţi dat seama singuri, aţi făcut mai mult rău decât bine. De aceea, am fost însărcinat să vă informez că vi se interzice să ne mai treceţi vreodată pragul. În rest, vă doresc drum bun şi multă sănătate.

– Mulţumim din suflet pentru interdicţie şi vă dorim la fel, spuse X, în timp ce se grăbea să urce în autobuz, mult mai uşurat şi vesel decât a fost la venire.

204 Total Views 1 Views Today