IMG_20150327_123121O mare de oameni. O furtună de idei. Două afirmații, doar una adevărată. Relativ vorbind, amândouă pot fi adevărate, prin comparație cu un oarecare eveniment de joi. Dar, în ansamblu, s-au abordat cam aceleași subiecte, cam aceleași soluții și cauze ale problemelor s-au identificat.

Același lanț al slăbiciunilor – cerc vicios – nepăsare, delăsare, inacțiune, vinovat de toate relele din sistem. Se vorbește de taxele enorme impuse de librari si distribuitori la prețul cărții. De taxele impuse de stat, nu. 9% pentru print și 24% pentru e-book. DA! Cărțile electronice sunt taxate 24% TVA. Și peste astea, 16% impozit pe profit. Din buzunarul cititorului. Și 2% timbru literar, nu-i așa? Hai să fim serioși. Cărțile s-au scumpit enorm imediat după revoluție, de la 3 la 10 și apoi la 30 de lei. Așa aproape peste noapte. Cine să mai citească?

Profesorii au început primii să nu mai aibă bani de cărți. Apoi să nu mai predea copiilor. Am ascultat ieri mărturisirea unui adolescent care îmi spunea că timp de doi ani nu a fost îndemnat să citească nimic de către profesorul de limba și literatura română. L-am crezut. Pentru că am avut contacte directe cu astfel de profesori.

Dar cititul se învață de acasă, oricât s-ar da rotunde învățătoarele. Înainte, să citești la patru ani era o excepție, astăzi e o regulă. Cum altfel să te joci pe console, fără să recunoști măcar literele. Dar, stai o clipă, cu atât de mare migrație a forței de muncă, pleacă și părinții copiilor mici. Cine să-i mai învețe pe copii cititul la 4-5-6 ani? Ori aceasta este drama adevărată a societății neo-socialiste (neo-colonialiste) românești. Exportul ieftin de forță de muncă, în scopul primirii și cheltuirii împrumuturilor externe, lasă copiii fără noțiunile incipiente despre citit și cultură.

Grădinița e în loc de bonă și a ajuns la fel de scumpă. Nu înveți nimic de-acolo decât să te bați și să furi și cât costă antibioticele luate cu pumnul. Școala a ajuns un maidan luxos în care vine popa și își alege prozeliții. Are cineva chef de citit literatură? Exemple negative la tot pasul. Majoritatea sunt atei, darwiniști, istorici, vai mamă de ce m-ai făcut preot să sufăr cu atâția păcătoși în jur…

Scuze. Vreți concluziile FeFe-ului? Nu sunt bani pentru autori tineri din România. Nu s-a spus chiar așa direct, dar nu se schimbă cu nimic realitatea. Nu sunt suficienți cititori iar numărul lor e în scădere. Din păcate scriitorii se extrag procentual dintre cititori. Dacă cei mulți scad, cei puțini scad. Degeaba m-ar contrazice unul și altul. Cititorii dispar pentru că numărul analfabeților trecuți prin școală e în creștere. Credeați că doar universitățile particulare sunt fabrici de diplome?

Cum a fost FeFe-ul IV? Slab. Tarife exagerate pentru spațiul de expunere slab iluminat, la etaj, la capătul unei scări de senzație – melc, îngust, înalt. Vizitatori – cam 500. Mult fum de țigară și arome licoroase. Pe drept cuvânt, singura șansă a acestei ediții a fost chiar vremea rea, ploioasă, care paradoxal, a ținut oamenii la adăpost în barul cu etaj în care o sută de clienți s-ar simți tare înghesuiți.

Dintre lansări s-a remarcat într-adevăr Nemira cu Hoțul cuantic al lui Hannu Rajaniemi și noul design al coperților.  Apariția în premieră a editurii Crux a părut cu atât mai deosebită cu cât a lansa cărți și a porni o editură este o întreprindere riscantă în zilele acestea. The Walking Dead în România și revistele lor de benzi desenate au stat între Herg Benet și colecționarul Lucian Oancea. După cum spuneam, măsuțele ingrate de un metru pe șaizeci au fost teribil de scumpe.

Colac peste pupăză, suficient cât să-mi amintească de pupăza din tei, duminică s-a schimbat și ora, lăsându-ne o senzație de regret că ziua s-a scurtat fără să apucăm a schimba ceva. Ceva esențial care se pare că nu lipsește în vest, dar la noi se pierde prin cotloane. Cu clădiri ale Universității București la doi pași și la deal și la vale, cu spații imense, unde se face vorbire tocmai despre cărți și studii, cu Facultatea de Litere taman acolo la nici cinci sute de metri distanță, mă întreb cum de n-a bubuit nimănui ideea de a face un eveniment mai ieftin, mai accesibil tuturor, dar cu expunerea necesară cărților, într-un mediu în care cititul este o obișnuință.

Imediat veți argumenta că sunt subiectiv, încercând să izolez acest eveniment care ar aduce atingere Festivalului de la Râșnov. Nu și nu. Festivalul se adresează unei selecții destul de constante din publicul sefist și nu numai. Este mai mult o vacanță în aer liber, cu discuții lejere despre cărți, filme și benzi desenate, purtate cu multă bună-voință între prieteni și cunoscuți apropiați, cu pasiuni comune. Elementul comun fiind ideile și cultura, nu neapărat cărțile, nu neapărat filmele.

Este de apreciat efortul organizatorilor. Sunt convins totuși că cei mai mici dintre cititori și nu numai ei, nu au apreciat deloc fumul de țigară – care pe alocuri era neobișnuit de gros, fiind siliți să-l străbată spre scările în spirală – mai potrivite unui turn de fildeș, către un palier umplut de clinchetul altor sticle și fumul altor țigări, în clar-obscurul unui club de noapte. Acolo erau cărțile? Iarăși revin la mediul universitar, despre care nu cred că ar fi refuzat un astfel de eveniment.

În concluzie, am fost dezamăgit de această ediție a târgului, fiind într-adevăr o frontieră ultimă. Cum spuneam, acolo unde intră cărțile băutura și țigările nu prea au ce căuta. E vorba despre exemplu dat tinerei generații. Despre ce discutăm, dealtfel?