I.L.-Caragiale-–-Parașabda-–-Vibrația-primordială-100La bere ieși cu prietenii. Cu prietenii prietenilor tăi sau cu rudele. Cu dușmanii nu zici că ieși la bere. Cel mult se întâmplă să o bei, așa într-o doară, vorbind despre vremea de-afară. Ploaia care se scurge pe geam strop cu strop, picătură cu picătură. Scurgă-se. Usucă-se.

La bere nu ieși cu autorii sau cu cititorii. E aberant. Cititorul care iese la bere nu mai este cititor. Este o persoană anonimă care iese la bere. Habar nu am ce citești tu acasă, aș putea să-i zic. Ai cumpărat o carte, poate chiar cartea mea, ți-am mulțumit, ți-am dat autograf. Nu scriu la bere. La bere sunt doar un cititor de bere. Pardon, un anonim.

Am scris la persoana întâi ca să nu mă contrazic inutil cu cei care au impresia că ei pot scrie atunci când ies la bere, sau că sunt scriitori și în pijama. Nu este un grad de noblețe și nici boală genetică. Scriitor ești când scrii și când te întreabă câte cineva dacă mai scrii. Da, cred că or mai fi și alte explicații răsucite, dar clar nu poți fi scriitor atunci când ieși la o răscumpărare de sete, între prieteni.

Iar pe de altă parte, afară de cei poate 50 care beneficiază de cărți primite de la autor din drepturi de autor, nu stângăcii de autor, ceilalți sigur nu vor cere respectul autorului. Vor cere doar să fie bine scrisă cartea. Acesta e singurul respect posibil al unui autor față de victima sa. Mai contează altceva? Pentru un scriitor cu cotă, poate contează și acea bere băută clandestin alături de merituosul auctore.

E clar acum, de ce nu pot fi respectuos cu cititorii. Nu scriu atât de bine încât să-i determin să învețe să citească. Nu scriu atât de bine încât să-i învăț să citească repede. Scriu bine doar pentru cei care știu deja să citească și mă pot înțelege, fără să fiu nevoit să-i salut în fiecare zi și să-i învăț eu ce le lipsește.  Nu mă refer la o persoană anume, ci la seriile de analfabeți scoși din școli cu forcepsul, care nici într-o mie de ani nu ar ajunge să citească ce scriu eu sau Lucian sau Liviu, sau Florin sau Ion. Analfabeți funcționali totuși.

Acum dilema este, cu cine mai ies la bere? Iar răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de evident – cu prietenii, că știu de ce.