Stefan2

Ştefan şi Piticul în 2006. © foto: Cristina Ghidoveanu

Dacă lucrurile ar fi stat altfel, cu totul altfel, duminică 19 aprilie 2015 Ştefan Ghidoveanu ar fi împlinit 60 de ani. O cifră frumoasă, rotundă, care ar fi marcat o bornă din viaţa unui om, cu împlinirile şi eşecurile lui, cu truda şi zbaterile lui, cu tihna şi momentele lui de bucurie – cele din urmă nedrept de puţine şi de scurte.

Poate că ar fi sărbătorit-o alături de cei dragi, de soţie, de prieteni şi colaboratori, poate că ar fi bombănit mofluz că mai are de revizuit o traducere urgentă – cum altfel? – şi ar fi amânat orele de bucurie cu o zi… sau două…

Nu ştiu… Avea în mod cert o mulţime de proiecte, acum destule neterminate sau neîmplinite. Poate le va veni cândva, cât mai curând, vremea. Depinde de mulţi dintre noi, cei rămaşi, să facem efectiv ceva în această privinţă!

Ştefan a plecat prea curând dintre noi şi nu am avut răgazul să ne spunem mai multe. Nici eu şi, poate, nici unii din voi. Lucruri bune şi mai puţin bune. Lucruri de taină sau lucruri care merită spuse în gura mare, aşa cum se spun adesea doar marile adevăruri.

Aşa că îţi propun o provocare. Dacă ar fi ca Ştefan Ghidoveanu să revină o clipă lângă tine, mărturiseşte sincer, ce ai fi vrut să fi avut răgazul să-i spui, aşa, de despărţire…

Aştept mesajele tău până sâmbătă seara şi duminică, întreaga zi…

la http://fictiuni.ro/contact/ sau sub formă de comentariu la acest articol .

Îţi rămân îndatorat,

Nicu Gecse

***

Legătura mea directă cu Ştefan Ghidoveanu are trei repere. Mai întâi mi-a comentat câteva texte la radio, la emisiunea Start spre extraordinar. Se întâmpla demult, prin 1991. Ulterior, în 2004, ne-am cunoscut la Iaşi, la Zilele Dan Merişca.

lucian

Lucian Dragoş Bogdan şi Ştefan Ghidoveanu

În 2013, Ştefan Ghidoveanu m-a contactat pe internet. Pe 03.08.13 1:20, mi-a scris:

„Mulțumesc frumos pentru accept, vă doresc multe succese în continuare și sper că – la un moment dat – ne vom putea întâlni și față în față!
O zi bună,
S.G.“

Remarcaţi că era noaptea târziu. Sau dimineaţa devreme. În aceeaşi zi, la 12:23, i-am răspuns:

„Am avut deja plăcerea să vă întâlnesc faţă în faţă, în anul 2004, cu ocazia Zilelor Dan Merişca.“
Lucian-Dragoş Bogdan

Răspunsul n-a întârziat:

„2004??? Ehei, ce vremuri, Iașii mai existau pe plan sefistic… Nu, eu mă refer la prezent, la un târg de carte sau ceva asemănător. Oricum, v-am citit cărțile și mi-au plăcut. Unele ar trebui reeditate într-o nouă prezentare grafică. În rest, totul e OK!
S.G.“

Ce mi-aş dori?

Nimic altceva decât întâlnirea despre care se vorbeşte în rândurile de mai sus. Poate în 2022?

***

Ştefan,

vero

Ştefan, Ana Veronica şi cavalerul ei protector în 2012, la Bookfest. © foto: Ionuţ Bănuţă

Îţi aşteptam întotdeauna cu nerăbdare următoarea sosire (împreună cu Cristina sau singur) în urbea în care ai copilărit, ca să mai stăm la un „pahar de vorbă“. De fapt, îmi plăcea să te-ascult. Am fost întotdeauna într-atât de captivată de tot ce-aveai de povestit încât cred că nu ţi-am mulţumit niciodată pentru că ai fost primul om din fandomul SF care mi-a dat atenţie, primul om care s-a gândit să-mi ia un interviu ca să mă-ntrebe cine sunt şi ce vreau.
Îţi mulţumesc acum, şi-aş vrea să pot să cred că nu e prea târziu.
Şi îţi doresc viaţă lungă în amintirea tuturor celor care te-au ascultat la radio sau te-au privit în timp ce le vorbeai!

Ana-Veronica Mircea

 ***

Domnule Ştefan Ghidoveanu,
V-am ascultat în emisiunile de la Radio pe când aveam 13 ani. În 1990 m-am bucurat că aţi preluat emisiunea Exploratorii lumii de mâine şi aţi dus-o mai departe, iar faptul că am devenit fan al SF-ului vi se datorează!
În octombrie 2013 mi s-a parut extraordinar că Exploratorii au intrat în spaţiul virtual, astfel putând să ascult emisiunea mea de suflet oriunde m-aş fi aflat, la orice ora aş fi dorit, fără să am nevoie de radio…
Din păcăte, n-a fost să fie mai mult!
Odata cu dispariţia dumneavostră au dispărut şi emisiunea de la radio, dar şi înregistrările Exploratorii lumii de mâine care fuseseră puse pe site-ul Radiocultura!
Îmi pare nespus de rău că v-am pierdut, aţi fost multi ani o PATĂ de culoare!
Şi, în locul cuvenitului „La mulţi ani!“, azi vă doresc… „Odihniţi-vă în pace“!

Ionuţ Bejan

P.S. Îmi vor lipsi şi antologiile SF. viitoare!