suspendati„Suspendați într-o rază de soare” de Ben Ami, editura Tracus Arte, 2014, volum de povestiri.

E ca și cum ai vedea un coșuleț frumos împletit în care stau aruncate, aparent nepăsător, opt nestemate irizând nepământean. Îți fură ochii și inima, dacă nu ești atent. Dar cu tot spectacolul lor comun, fiecare luată separat strălucește mai puternic decât toate la un loc. Ben Ami nu povestește, Ben Ami vrăjește. Sub fiecare frază, sub fiecare cuvânt stau ascunse alte și alte cuvinte. Așa cum, întro pădure, sub fiecare frunză, sub fiecare tufă sau piatră o vietate își are culcuș și viață.

Prozele lui Ben Ami sunt ermetice. Uneori ca niște alune tari trebuind să te lupți pentru a ajunge la miezul gustos. Alteori, ca niște foi blânde care îmbrățișează strâns un miez pufos și dulce. „Fiul poporului meu” cel ce se aruncă de multe ori cu capul înainte, în lupte cu balauri virtuali sau închipuiți, reușește să încânte prin aceste câteva povestiri atent scrise.

  • „90, 14 și ceață, apoi întuneric , iar acum TU”. Ben Ami este un atlet, campion balcanic la 400 metri garduri. Câți ne putem lăuda cu astfel de performațe? În povestirea care deschide volumul se poate citi printre rânduri experiența lui de atlet, de performer, de om care a dorit mai mult și mai mult! A vrut să fie zeu!
  • E complicat să scrii despre o povestire cum e „Doar zei”, poate fi adevărat sau poate nu. Eu am citit-o ca pe o poveste de dragoste imposibilă, dintre un reprezentant al unei civilizații neumane și o femeie. Totul este învăluit în misterul tradițiilor și obiceiurilor neumanului (el este terestru, deci nu poate fi numiti extraterestru!), pentru că totul ne este povestiti din perspectiva lui. Ca și în Luceafărul, frumoasa Diana nu pare conștiientă de pasiunea stârnită.
  • „Eternitate”. În trei pagini este prezentată metaforic nașterea unui Zeu din rândul oamenilor, prin mijlocirea unei femei. O apariție arhetipală, ușor de recunoscut și de regăsit în multe culturi. Eroul-zeu ce va da de pământ cu toți stăpânii și zeii falși.
  • „Înger Noroios”. Poate fi interpretat și ca o metaforă a lumii actuale în care cei inocenți sunt cei uitați de oameni pe străzi, în sărăcie și deznădejde sau poate fi chiar lumea reală văzută printr-o prismă fantastică, în care unii maturi se reîntorc la inocență prin regresie biologică. Interesant de ghicit: cine este povestitorul?
  • „Probabilitatea fiBANară”. Ar putea fi o povestire despre Sodoma sau Gomora cele din Biblie! Sau ar putea fi un loc în care precum „Noaptea judecății” din „The Purge” ai voie să faci orice și când zic orice chiar ORICE zic. Dar acest orice este făcut cu scopul desăvârșirii spirituale. „Nimeni nu te împiedică să încerci toate acestea, pentru că nimeni nu-ți cere socoteală. Este considerată a fi cea mai bună metodă de a-ți cunoaște limitele [..]”. Un catharsis individual și colectiv, totodată.
  • „Sachel nerdu, Nerdu, NERDU!”. Este povestirea preferată, din acest volum. Ben Ami arată că are nerv de povestitor de lungă distanță și nu doar de sprinter. Universul pe care-l creează este veridic într-un mod fantastic fără comparație cu alte universuri create de scriitori români sau străini. Aparent toate personajele sunt umane, dar umanitatea așa cum o definim noi în ziua de azi cu referire la sexualitate: femei și bărbați, nu se mai regăsește în viitorul proiectat de Ben Ami, decât la nivel declarativ. Sachelienii formează familii din trei – un fel de bărbat-femeie-hijra -, însă sexualitatea lor este învăluită în mister, greu înțeleasă la o primă citire. Preocupările lor fiind, în primul rând, de natură spirituală cu puternice legături de familie. În timp ce Pământenii, mult mai dezvoltați tehnologic, au un singur sex: cel masculin. Povestirea oferă o mică fereastră prin care abia de reușim să vedem un crâmpei din imensa frescă potențială. Sper ca după ce Ben Ami termină cu grădinăritul să extindă povestirea la nivel de roman sau chiar mai mult!
  • „Suspendați într-o rază de soare”. Povestea începe cu „Vremea e o curvă nasoală”, când de fapt Ben Ami a scris „Vremea e o curvă bolnavă”. Cu totul și cu totul altfel! Iar pe SRSFF există varianta și mai bolovănoasă „Vremea e ca o nevastă bolnavă”. Înțeleg de ce autorul a fost atât de furios. Trecând peste început, povestirea este un hard sf clasic, cu o umanitatea pe cale de dispariție, în urma unei apocalipse anunțate ca inevitabilă, după care urmează un exod pripit ce declanșează adevărata apocalipsă. Ultima navă, transformată într-o Arcă a lui Noe ia la bord, alături de diversele animale, și ultimii oameni. Povestirea este scrisă într-un registru pesimist, chiar cinic, ridicând întrebarea nerostită „de ce ar trebui salvați oamenii?”.
  • „Te iubesc, dar acum mori, scârbo!”. Am ajuns la concluzia că lui Ben Ami nu-i prea sunt simpatici polițiștii. În „Înger Noroios” sunt numiți „albaștri”, iar aici „carcalaci”, adică gândaci 🙂 Povestirea este una în aprență polițistă și ne arată o altă fațetă a unui univers în care-i regăsim pe fibanarii din „Probabilitatea fiBANară”. Dar sub căutările detectiviste ale carcalacilor, este țesută cu mare grijă o intrigă la nivel galactic. O altă povestire ce poate fi extinsă la nivel de roman.

Ben Ami prin „Suspendați într-o rază de soare” ne relevă nu doar talentul și plăcerea de a povesti, ci și extrema imaginație și verva cuvintelor. Volumul este ca o colecție de idei din care sorbi cu nesaț. Lumile imaginate, cuvintele noi sau cele vechi folosite într-un fel original, pune volumul și pe autorul său pe raftul de sus al scriitorilor români de SF. La cât mai multe povestiri și romane!

Despre „Suspendați într-o rază de soare” au mai scris: Teodora MateiIrving T. CreveTudor Ciocârlie și Mircea Opriță.