Dați-mi voie să mă amuz, poate chiar să râd nestăvilit. Se vorbește despre literatură comercială, mai precis de literatură de consum. Termenul, inițial importat din vest, cu oarecare condescendență față de vesticii pragmatici și abili în vânzarea produsului finit, a devenit acum un deziderat.

Problema este următoarea, literatura așa zis comercială în vest ar cuprinde sub-genurile de consum. Mai precis tot ce ține de divertisment ușor, aventuri, umor poate. Cam așa era privit science fiction, crime, policier. Erau nenumărate serii ieftine cu tiraje infinite, prea mari pentru gustul nostru, dar care asigurau un preț foarte mic si un consum de masă. De fapt, aceasta este literatura de consum – cea care sub discreta acoperire a unui preț foarte mic, pe un suport indecent de ieftin, ajunge la mai toți cei care vor să citească.

Acest deziderat a fost uitat la noi, pentru că înainte de ’90 tot ce era de consum era rău, deși ieftin și democratic este echivalentul unui produs de LARG consum. Aceste complexe de superioritate și goana după profit, fără a avea cultura unei societăți adaptate consumului și mai ales producției de masă, ne-a adus la stadiul în care ne putem plânge cu adevărat de lipsa culturii de masă și de creșterea analfabetismului.

Cum altfel se poate explica scăderea dramatică a numărului de cititori activi la un milion o sută de mii, la scăderea bugetului per capita alocat cărților la 1.5 euro pe an, și în condițiile a circa 400 de edituri active avem zero distribuție în teritoriu la nivelul țării. Nemaivorbind de infrastructura de transport și telecomunicații care este deliberat sabotată în politici de dezvoltare de un sfert de secol încoace, pentru ca ar însemna sa facem politică și nu vrem asta.

Deci, editurile se plâng de prea puține vânzări, cititorii de prea puțini scriitori, scriitorii de tot ce pot  să se plângă. Este un cerc vicios, din care nimeni nu vrea vrea să scape. Ce are asta cu SF-ul și cu genurile comerciale? Haideți sa revenim – de consum. Păi, nu văd cărți la sub cinci lei. În Franța, la FNAC, găsiți cărți de la un euro. Oamenii au la dispoziție un euro jumătate. Folosiți aceasta miză pentru a le oferi cărți decente de acești bani.

Mai este o problemă care mă frământă. Repet spusele cuiva mult mai celebru ca mine. Scriitorii români au complexul eternului debut. Stau și repetă aceleași greșeli, aceleași exerciții de compoziție de la început de carieră, specifice primilor ani de filologie și nu unui scriitor matur. Mai mult, persistă în greșeală, refuzând cu obstinație sfaturile celor cu experiență în analiza pe text, păstrând elemente explicative, greșeli de topică, dialoguri artificiale și, mai grav, ignorând reguli de bază ale limbii române. Ori cititorii observă aceasta și sancționează nu doar pe acel scriitor publicat din greșeală ci pe toți scriitorii acelui gen. Reorientarea cititorilor către alți furnizori de cultură este subită și de lungă durată. Ce vedeți astăzi este rezultatul a peste două decenii de ignorare a cititorilor. Un scriitor trebuie, este obligat să persevereze și să-și perfecționeze scriitura permanent. Mai mult, degeaba își arogă dreptul de a se auto-numi scriitor. Acest titlu îi este oferit de public. Și iarăși, nu de publicul sărăcuț al câtorva sute de exemplare, ci de un public sănătos, care te așează într-o ierarhie, pornind totuși de la peste zece mii de cărți vândute. Câți se pot lăuda acum că au fost măcar incluși în volume cu acest tiraj?

Aș vrea să mă puteți contrazice. Dar înainte de asta, vă pot spune că cei câțiva scriitori pe care-i observ și mă încântă chiar pe mine scriu relativ puțin, nesatisfăcând setea de lectură a acestui monstru flămând care se manifestă uneori sub forma mulțimii cititorilor. Trebuie frecvență, cantitate, calitate, preț mic, transport rapid. Mă întreb în ce secol toate acestea vor deveni posibile în România. Oare atunci când populația va ajunge la nivelul populației Islandei?

Observați în final că nu am făcut diferențierea pe genuri. După cum remarca un confrate a cărui scriitură nu mă încântă deloc deși uneori are ceva argumente față de ceilalți, s-ar certa morții cu răniții. Ar trebui să putem ieși în față lumii întregi cu cel puțin douăzeci de scriitori solizi (nu ca fizic) pentru fiecare subgen literar, iar noi nu ne putem învrednici să strângem douăzeci împreună din toată literatura de consum. Sau credeți că da? Tare sunt sceptic.