Cover-18Fii pe pace, nu poţi. Nu poţi pentru că nu vrea vecinul să lase jos bormașina la orele când simți că ai inspirație și te-ai așezat la masa de scris. Nu poți pentru că nu știi gramatică sau profesoara de română te-a traumatizat aruncându-ți cu Rebreanu în cap, sau ți-a dat să reciți din Frații Jderi. Nu poţi pentru că tac-tu, mă-ta sau orice alt membru nefolositor al familiei ţi-a stricat buna dispoziție uitându-se prin ce scrii. Nu poţi, pentru că nu ai experienţă suficientă şi nu ţi-ai făcut lecturile obligatorii.

Adevărul este unul singur și pretextele mai multe. Nu poţi pentru că nu vrei. Vrei totuşi să fii scriitor?

Să începem cu câteva chestii de bun-simț. Prima – dacă vrei să scrii, închide ușa. Lasă pisica afară, indiferent câte kile are. A doua – nu te lăuda că eşti scriitor decât de la al cincilea volum vândut încolo. Nu de alta, dar sunt destui cei care te vor lua peste picior. Mai bine să le zici că scrii, decât să pară că te lauzi că eşti scriitor. Cititorii sunt ca vecinii. Cu unii te înțelegi, cu alţii nu. Iar dacă nu vorbești pe limba lor, închipuie-ţi un vecin ungur. Poți să faci orice pentru ei, dacă au stat aseară să asculte muzica ta preferată cu 20 de decibeli peste pragul lor, fii sigur că te vor alerga pe scări. Chestie de respect. Deci, nu te chinui să respecţi toți cititorii şi bazează-te mai ales pe cei care nu-i cunoști. Acolo este marea provocare şi apa mai adâncă.

Dacă tot te-am adus la subiect, hai să punctăm nişte chestii majore.

Inspirație

Când aud de inspirație mi se face stomacul ghem şi încep să mănânc orice. Înlocuiesc o teamă cu o formă simplă de autocompensare. Nu există inspiraţie, tot aşa cum nu există dragoste. Adică exista exact atunci când dau ele peste tine şi tu stai cu gura căscată şi le recunoști. E deja prea târziu. Când te lovește inspiraţia, tu trebuie să fii deja de ore bune la masa de scris, cu multe cuvinte deja scrise, aşteptând exact acel fior de imaginaţie care să-ţi întoarcă povestea la 720 de grade și s-o scoată din câmpul gravitațional Solar. Asta se traduce în „scrie cât poți de mult şi cu orice ocazie, ca să-ţi iasă măcar câteva pagini bunuţe. Bunicele este un superlativ.

Intimitate

Bineînţeles că familia va face orice să-ţi strice cheful de scris. Tu trebuie să faci orice să nu laşi acest chef să te lase. Mai bine spus, indiferent ce se întâmplă, nu ai voie să îţi schimbi starea de spirit. Pentru orice problemă care ţi se expune, adoptă cu calm o soluție isteaţă, care va putea fi acceptată cu calm şi de ceilalți. Orice discuţie în contradictoriu nu va face decât să-ţi consume ideile şi timpul de scris. E ceva demn de urmat şi dacă nu scrii. Dar beneficiul cel mai mare este că cei din jur vor învăţa că atunci când scrii eşti calm şi nu deranjezi pe nimeni, aşa încât, încetul cu încetul, vor căuta să stea şi ei la o distanță potrivită. Vecinul nu va şti de asta şi nici să nu-i spui. Preferabil să îţi faci programul după el, nu invers. Iar telefonul… mai bine îl închizi.

Spațiul potrivit

Nu există spaţiu potrivit. Sau, dimpotrivă, orice spațiu este potrivit. Până la crematoriu sau cimitir, orice moment e potrivit să scrii. Sau să faci ce-ţi place. După aceea vei avea parte de foarte multă linişte. Exagerat de multă, aş adăuga.

Limba română

Nu insist, dar e obligatoriu. Știi câteva cuvinte. E ok. Folosește-le conform regulilor. Degeaba dai vina pe profesori, învățători, educatoare, mame, tați etc. Dacă tu nu vrei să înveți, pace bună! Dacă vrei, fă rost de Limba română fără profesor sau Limba română pentru idioți, în caz că or fi apărut. Serios, orice resursă merită să fie folosită, indiferent câte doctorate ai în filologie. Adică, mai ales dacă ai făcut filologia. Poţi să dai vina pe Academia Română şi poate că te ascultă cineva, dar dacă nu scrii pe înţelesul cititorului, degeaba scrii. Invențiile lexicale, inovațiile stilistice, numele exotice și tot felul de alte bazaconii din categorii similare sunt bune doar pentru derutat adversarul.

Dar, ia stai, pentru tine cititorul este un adversar? Vrei să-l zăpăcești sau să-l convingi? Gradul în care convingi un cititor se numără în exemplarele vândute. Cititorul fiind un animal antic, o hidră cu multe capete, între care se distribuie statistic volumele tale. Hidra asta e ca o hidră de apă. Surdă, mută și oarbă pentru tine. Pentru fiecare cap de hidră care se simte jignit sau neglijat de tine, se nasc alte zece. Sunt importante mai ales capetele care nu se văd, pentru că ele determină grosul vânzărilor. Hidra asimilează doar cuvântul scris, fie el și pe șervețele sau desenat pe cer, fiind sensibilă doar la acel abstract emanat de anumite scrieri – o chestie care se numește artă. Un fel de distilat de neuroni de scriitor. Nu mă întreba cum se obține, e secret de fabricație. Nici eu nu-l ştiu.

Lecturi obligatorii

Multă lume se dă pe zgură şi îţi spune de lecturi obligatorii. Unii chiar se fălesc şi se dau interesanţi cu aşa ceva. Nu există lecturi obligatorii, ci doar lecturi recomandate. Bineînțeles, majoritatea celor aşa-zise obligatorii sunt şi recomandate. Asta-i bună, nu-i aşa? Uite, afirmaţia e tocmai bună de pretext ca să argumentezi că ai citit din proprie inițiativă ceea ce părea obligatoriu, dar de fapt nu este. Important însă e să citești cât mai mult, ca să prinzi prin puterea exemplului câte ceva din exercițiile stilistice, mai ales ale autorilor verificați și celebri. Este celebritatea un criteriu? Desigur. Este exact ceea ce stă acolo într-un colţ, în sertarul tău cu dorinţe ascunse. Scoate tot ce ai ascuns prin colţuri şi fii cinstit cu tine. Rezolvă-ți toate inhibiţiile, dacă vrei să scrii. Ai nevoie de subiecte? Ia din secretele tale şi expune-le, pe fiecare în parte. Mai devreme sau mai târziu, le vor expune alții. Aşa măcar alegi forma potrivită pentru ele. Vorbeam despre lecturi obligatorii? Sadoveanu, Rebreanu, Hemingway. Mai sunt şi alţii, dar de aici poţi porni fără frică. Ah, „Martin Eden” de Jack London, ca să vezi ce te așteaptă de fapt. Lucrurile nu se schimbă nici într-o sută de ani.

Facebook

Nu. Nu, nu și nu. E o pierdere imensă de timp şi bani. Pentru tine. Pentru ei, nu. Poți să dai oricâte like-uri sau limbi. Sunt echivalente. Nu te ajută cu nimic. Organizezi un eveniment cu peste o sută de invitați care ți-au dat Join. Dacă vin cinci dintre ei e mare minune. Poți crea cea mai întinsă rețea. Dacă se aude un zvon că ceva… te-au părăsit toți. Revin la ce-am spus mai sus. Bazează-te pe Cititorul Necunoscut. El este eroul tău şi trebuie să-l cinstești. Dacă vrei sa respecți Cititorul, fă-o prin ceea ce scrii, dă-i substanță cât mai aproape de artă. Restul este pierdere de vreme. „Salut Tache!”  „Ce faci, Mache?” Bla, bla. Cumetrele nu mai stau la balcon sau călare peste oala cu ciorbă de lobodă de la bucătărie, ci onlain pe feisbuci.

Dacă vrei, poți. Dacă vor alții, degeaba te ostenești…

Păi am zis. Mai vrei? Îţi mai zic. Pentru mine este un bun exercițiu. Pentru tine ar fi un bun exercițiu să scrii. Chiar şi o replică la ce ai citit. Gata, e vremea să ascuţim peniţa.