Copilul nopții

Ingrid Enache, 14 ani

 

Gavin intră grăbit în gang privind în urmă mai des decât ar fi trebuit. Era, totuși, trecut de miezul zilei și nu știa să fi avut dușmani. Lipsa timpului nu îi dăduse ocazia să își ia măsuri de precauție, iar prudența era o trăsătură de caracter pe care încerca să o cultive. Înaintând pe străduța lăturalnică înfundată, umbre fățarnice îi însoțeau silueta înaltă care purta un rucsac. Soarele nu își putea arunca razele după blocurile gri. Era sigur pe sine și se opri doar în dreptul unei uși de serviciu, acoperită de postere propagandistice mâzgălite și sfâșiate. Se uită în urmă încă o dată și dădu buzna înăuntru.

—  Era și timpul. Treci aici, rosti omul care era înăuntru, cu o voce groasă. Degetele lui erau încă încleștate în jurul brațului drept osos al lui Gavin, care se ținea cu stângul de rucsac. Îl conduse în spate unde, în ciuda întunericului, era o masă luminată. Gavin puse rucsacul pe masă iar omul luă din el o cutiuță. Înăuntru erau patru eprubete mici, fiecare fiind sigilată la gură cu câte un dop. Lichidul din ele era incolor, dar pupilele bărbatului se dilatară la vederea acestuia. Gavin privea, având o expresie ce nu trăda gândurile sale.

— Tinerelule, văd că te-ai descurcat. O să-ți primești răsplata. Nu înainte de o întrebare, rosti bărbatul zâmbind mișelește. De ce faci asta?

Gavin își abținu cu greu impulsul de a râde, care dispăru când îl văzu pe omul puternic din fața lui apropiindu-se de el cu o eprubetă desfăcută. Înainte de a apuca să spună ceva, omul îi turnă eprubeta pe gât. Întregul corp îi ardea și aproape că se sufocă. Avea un incendiu în interior…

Gavin deschise ochii după câteva momente de agonie. Se simțea ușor ca un fulg. În jur era doar lumină. Cu excepţia unei oglinzi. Apropiindu-se, observă că nu își vedea reflexia, ci imagini. Acestea se mișcau odată cu privirea sa. Privi atent și văzu clădirea Parlamentului, odinioară un colos masiv de marmură albă și sticlă, arzând. Parlamentul se afla chiar în centrul orașului, Congeria, şi era clădirea în care Gavin îşi petrecuse copilăria. În flăcări, trecutul şi viitorul său.

— Spune tot ce ai văzut, băiete. O să plece boșorogul ăla de la conducere?

Gavin își dădu seama cu stupoare că se referea la tatăl său, Jonah Dyke, preşedintele ţării.

— Am văzut … Am văzut că o să mori de mâna mea! mârâi Gavin, înşfăcând rucsacul și luând-o la goană prin noaptea domestică dărâmând obiecte necunoscute care căzură zgomotos pe podea. Nu era sigur dacă bărbatul fioros era pe urmele sale sau nu, dar ieși și fugi afară din gang, către piața orașului. Acolo se opri și privi către clădirea din fața lui – Parlamentul. Soarele puternic ce învăluia clădirea albă îi amintea lui Gavin de imaginile din oglindă. Lumina și căldura nu fuseseră niciodată aliații săi. Își trecu mâna prin părul negru, gândindu-se la tatăl său. Fără să șovăie, porni. Trecu prin oraș ținându-se de rucsac și reflectând la întâmplările petrecute. Trecu absent prin oraș, până când ajunse în fața unui pod dărâmat. Doar stâlpii de susținere mai erau în picioare, rugina decorând metalul odată sclipitor, iar părțile ce constituiau podeaua podului erau rupte și înșirate pe sol, deasupra fiecăreia fiind întinse pânze care formau niște corturi mai mult sau mai puțin stabile. Gavin intră în primul cort improvizat, unde se afla un băaiat scund.

— Gavin, Sfinte, te-ai întors. I-am trimis pe Robin și Ross să te caute, ne făceam griji, spuse acesta când îl văzu. Ce ți-a luat atât? Ai livrat fiolele, nu-i așa?

— Sunt distrus, Billie. Tata plănuiește să ne omoare, șopti Gavin, privind în pământ.

— Unde ai fost, ce s-a întâmplat? Sper că nu ți-a umplut matahala aia de Marco mintea cu prostii.

— Gata, încetează, spuse Gavin, ridicând tonul și înflăcărându-se. Marco m-a forțat să iau o fiolă. Îți dai seama!? I-am livrat poțiunile pe sub nasul tatălui meu, după ce voi ați încercat din răsputeri să faceți rost de ele, și el ce face cu ele? Mi le dă mie! A mai și plătit!

— Ei, ai văzut și tu în viitor puțin, zise Billie râzând. E adevărat că e mai puțin legal, dar măcar să vezi ce fel de afaceri faci, nu?

— Nu e doar atât! Pe când voi ați văzut în fiolele voastre ce model de pistol apare peste două luni, eu am văzut că tata va da foc clădirii Parlamentului care va face ca întregul oraș să ardă! De ce crezi că fac trafic de “viziuni îmbuteliate”, cum le ziceți voi? Ca să am o nișă de scăpare, mereu am știut că tata face ceva pe ascuns. Cum altfel se explică faptul că democrația noastră e așa pașnică, așa lipsită de probleme?

— Ești sigur că asta ai văzut? Mereu ai vrut să îl faci pe tatăl tău mândru de tine, să îl ajuți financiar și moral și de-asta te-am primit printre noi, dar asta… Ce ți-a făcut Marco? Gavin al meu nu e așa!

—  Nu mă cunoști deloc! izbucni Gavin, cu lacrimi în ochi. Probabil ar fi trebuit să iau fiola când mi-ai oferit-o tu, Marco mi-a făcut o favoare. Își șterse lacrimile, zâmbind prostește și ieși în grabă din cort. Porni încet spre piațetă, vrând să meargă la Parlament. Chiar înainte de a intra în clădire o văzu pe Robin stând într-un colț, scrutând cu privirea gangul care ducea către ascunzătoarea lui Marco. Pesemne Ross era deja acolo. Robin avea prins la curea un pistol din aluminiu cu inscripții din led verde, culoarea sa preferată, ultimul model de pistol preferat atât de ea, cât și de restul din grupul lor. Părul ei blond lucea în lumina roșiatică, amintindu-i lui Gavin de flăcări, ceea ce îl făcu să se îndrepte determinat către ea. Cu siguranță că nu i-ar fi spus despre viziune, nu vroia să o îngrijoreze mai mult decât probabil era.

— Uite cine a venit să mă viziteze! Robin! îi strigă Gavin, zâmbind șmecherește.

— Oho, m-a găsit prințul. Și eu care credeam că eu sunt escorta, zâmbi Robin, îmbrățișându-l. Billie chiar se îngrijorase, dar eu știam că totul e bine. Se pare că Ross a luat treaba cam în serios, spuse ea râzând.

Fericirea din ochii fetei nu îi aduse decât tristețe lui Gavin în suflet, gândindu-se la tot ce avea să facă ca să devină un erou, să îl facă pe tatăl său mândru și să îl oprească pe acesta din a le distruge sistemul.

— Gavin. Ești aici?

— Oh, da. Scuze, mă gândeam. Da, totul a fost bine cu Marco, am mai stat de vorbă, una-alta. Nu era motiv de grijă. Sunt băiat mare, spuse el zâmbind, sărutând-o pe fata care zâmbea și ea. Fiind scăldați în lumina după-amiezii, reflexii de auriu și verde jucau în jurul lor, unindu-i pe ei și separându-i de restul lumii gri. Gavin gândea că acesta va fi ultimul moment de respiro pe care și-l acorda.

— Trebuie să plec. Ai grijă de Ross, rânji el când cei doi se despărțiră.

Gavin intră în Parlament, o clădire înaltă, unde toată lumea muncea. El vru să meargă la mama lui bolnavă, însă pe drum dădu chiar de Jonah, care îi zâmbi amical.

— Gavin! Ai venit să stai cu Mariah? Se pare că nu o să fie lăsată în viață prea mult de boală…

— Ok, îmi spui asta de fiecare dată când mă vezi. Las-o baltă.

Gavin își feri privirea și urcă scările, lăsându-l pe Jonah confuz. Merse însă în camera lui, de unde luă un pistol asemănător celui al lui Robin, tot cu led verde. Asta îi aminti de trecut. Tatăl său credea că el lucrează la bancă, după o lungă perioadă de timp în care el a încercat să îl convingă pe Gavin să lucreze în Parlament. Lăsând amintirile în urmă, ieși pe hol cu pistolul în mână și se opri în fața ușii camerei mamei sale. Fără a ciocăni, fără a ezita, deschise ușa, îndreptă pistolul către patul în care se afla Mariah Dyke și apăsă pe trăgaci. Pistolul nu scoase niciun sunet, dar patul se umplu de sânge și un pahar de pe noptieră se sparse. Gavin fixă cu privirea învălmășeala din așternutul care fusese alb, nefiind capabil să își mute privirea pentru câteva minute, dar ieși din cameră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ieși din Parlament la fel cum intrase, pierdut și cu gândurile în aer, fără să fie atent pe unde merge. Porni spre corturile unde prietenii săi își desfășurau activitățile mai puțin legale, tot drumul gândindu-se la ceea ce tocmai făcuse. Își împușcase propria mamă. Putea spune că a cruțat-o de durerea bolii, dar nu era așa. Se simțea gol pe dinăuntru, deși nu se simțea deloc vinovat. Ba era chiar mândru de fapta sa, știa că e doar începutul pentru a schimba viitorul sângeros pe care tatăl său îl plănuia. Îl găsi pe Billie și îl trase într-un colț.

—  Am o treabă de discutat cu tine, rosti Gavin pe un ton jos, serios. Billie, fii atent la ce îți spun acum. Vreau să încep o revoluție – anarhie. M-am săturat până peste cap de tata și de democrația lui care vrea să pară perfectă. N-are dușmani, o să fim noi unii pentru el. Haide, știu că aștepți asta de când ai venit în orașul ăsta depravat dar n-ai făcut-o pentru mine.

—  Gavin, nu știu… Vorbești ca Marco. Zău, ce ți-a venit?

—  De când ai devenit tu o fetiță plângăcioasă? îl întărâtă Gavin, împingându-l prietenește.

Ochii lui Billie luciră și după câteva momente, acesta își înclină capul aprobator.

Cei doi băieți se uniră cu ceilalți din corturi – Robin, Ross și alți prieteni care păreau foarte entuziasmați de ideea lui Gavin. Doar Robin îi aruncă priviri confuze și întrebătoare, dar el îi răspundea cu aceeași seriozitate neclintită pe chip. Fără să ezite, gașca l-a numit pe Gavin lider și acesta a simțit o urmă de satisfacție. Se simțea bine știind că avea să fie el cel care va transforma lumea, mai ales când avea planuri pe care nu i le dezvăluise lui Billie. În zilele care au urmat, Gavin i-a sfătuit pe prietenii săi să folosească fiole cu vise ca să vadă momentul bun pentru a ataca Parlamentul, dar viitorul pe care fiecare îl văzuse era diferit, iar viziunile lor aveau în comun doar incertitudine și nesiguranță. Pe lângă asta, îl numi pe Ross în funcția de căpitan al armatei. Asta dacă o gașcă de vreo douăzeci de rebeli se putea numi armată. Ross i-a antrenat în mânuirea pistoalelor cu led, și nu numai. Pe când prietenii săi se antrenau fizic, Gavin mergea să își recruteze prietenii din alte tabere mărginașe orașului său. Nu prea avea încredere în ceilalți, dar aceștia au acceptat invitația la revoltă numaidecât. După ce sute de fete și băieți curajoși s-au strâns la picioarele podului dărâmat, rotind pistoale cu led în mână și privind șmecherește către clădirea Parlamentului, Gavin a decis că e momentul să apeleze la un ultim aliat – Marco. Deși îi promisese ca îl va ucide, s-a dovedit că are mai multă nevoie de el viu. Ura față de societate îl va face un aliat imbatabil. Și exact asta s-a și dovedit a fi, deși intențiile lui păreau mai ascunse.

Cu câteva zile înainte de momentul programat atacului, Gavin s-a întâlnit cu Robin la corturi. El ținea o mână la spate și a îmbrățișat-o stângaci, deși fata părea supărată.

— Robin, știu că meriți o explicație și ți-o voi da chiar acum. Trebuie să fac asta, e un lucru pe care îl fac pentru mine și pentru a-mi demonstra că sunt îndeajuns de bun, că pot schimba ceva. Poate că am luat-o razna, dar asta nu mă va opri.

— Să fie ăsta tot adevărul? șopti ea.

Cu o urmă de tristețe în ochi, Gavin își retrase mâna de la spate. În ea ținea pistolul cu led verde al lui Robin. Era îndreptat către ea. Fata îl privi fix în ochi, aruncând luciri de gheață care nu promiteau iertare. Gavin înghiți în gol și apăsă pe trăgaci, apoi plecă, de data asta fără să se uite la ce a făcut și fără ca vreun gând să i se amestece prin cap. Devenise rece, o prezență fantomatică care plutea printre clădirile murdare și metalele ruginite, a cărei existență depindea de ledul verde care îl ghida.

Desigur că prietenii săi s-au îngrijorat pentru Robin. Au început să dea vina unii pe alții, să se acuze reciproc de trădare. La cât de grav arăta, nimeni nu a dat vina pe Gavin, crezând că el era așa de devastat din cauza ei. Furia și dorința de răzbunare i-a animat pe tineri să atace piața Parlamentului cu bombe fumigene, dar și cu bombe explozive care au scos armata orașului în stradă. Tinerii, purtând măști negre și albe, s-au aliniat înarmați și au proclamat anarhie, începând să se ia la bătaie în mod figurativ între ei, cei albi cu cei negri. Armata nu a avut ce face decât să îi împuște pe cei care păreau cât de cât periculoși – astfel a fost ucis Billie. Gavin nu a aflat asta în momentul în care s-a întâmplat, desigur. El nu era în mulțime, dărâmând clădiri cu zâmbetul pe buze sau împușcând gărzi ale tatălui său. El era în clădirea Parlamentului, fosta sa casă, unde nu mai era nimeni decât tatăl său, îmbrăcat în negru și alergând cu telefoane în mână. Când acesta a dat ochii cu Gavin, a scăpat tot ce ținea în mână și a dat să îl îmbrățișeze, dar Gavin a tras o linie de ulei între ei doi și a aprins focul. El realizase la puțină vreme după ce avusese viziunea că el va fi cel care va da foc orașului, din dorința de a fi un erou și de a crea o societate care să îl facă pe tatăl său mândru, pe tatăl său care îl protejase și îl crescuse ca pe un copil din aur, pe tatăl său pe care îl iubea și ura în mod egal. Se simțise nevoit să împlinească el personal voia universului așa că iată-l acolo, în mijlocul flăcărilor și în mijlocul urletelor tatălui său, în mijlocul privirilor îmbătate de adrenalină ale prietenilor săi. El trecu prin flăcările din marele hol al Parlamentului și ieși fără pic de arsură. Ochii verzi îi erau ca de pisică, scrutând întunericul. Ieșind, observă un număr mare de gărzi întinse pe jos. Între ele se afla silueta îmbrăcată în alb a lui Billie, pătată acum de funingine și sânge. La vederea ei, alături de corpurile altor prieteni de-ai săi din imediata apropiere, decise că planul său fusese încheiat. Decise că, într-un mod sau altul, făcuse ce era de făcut, ce trebuia să fie înfăptuit de la crearea lumii. Deși anarhia nu ar fi durat mult, probabil urma să fie un dictator la conducere.

Gavin ieși din oraș, stând cu spatele la focul ce se ridica din Parlament. Privind în negură, își scoase pistolul. Și-l îndreptă către piept, șoptind către el ca și cum ar fi fost un microfon, ca și cum vocea lui ar fi trecut de țeava de aluminiu.

— Mamă, tată, prieteni. Acum vă voi răzbuna. Am sfârșit lumea și o vor începe alții care au fost atinși de mâna mea. Se pare că am trecut de partea mai puțin luminoasă, dar voi mă cunoașteți și știți că soarele mi-a deranjat mereu privirea. Sper să fi creat o lume în care binele și răul să se îmbine. Voi lăsa funinginea să exprime sufletul societății pe care am creat-o – gri. Alb și negru în combinații egale. Non-culori, non-valori.

Gavin apăsă trăgaciul.