Ajunşi la marginea metropolei, X şi Y au fost nevoiţi să-şi continue deplasarea spre locaţia unde vor susţine cel de-al 6-lea test, sediul Multinaţionalei Mobile, pe jos, căci circulaţia oricăror autovehicule era interzisă pe întreg perimetru urban.

„Într-o încercare disperată de a ieşi din cercul vicios al deplasărilor poluante, administraţia locală a decis, cu mult timp în urmă, ca orice mişcare de persoane sau mărfuri pe raza metropolei să se efectueze exclusiv prin intermediul benzilor rulante, singurele mijloace de transport alimentate cu energie obţinută prin metode care nu afectează mediul înconjurător.

Prin urmare, benzi rulante de toate dimensiunile şi calităţile, specializate în funcţie de greutatea şi volumul de transportat, au acoperit, încet-încet, fostele trotuare, alei pietonale, străzi, bulevarde, şosele, linii de tramvai şi de metrou, sub sau supra – teran.

Recent a fost pus în funcţiune şi serviciul de transport  aerian, cu benzi suspendate dedicate deplasărilor la mică şi medie înălţime, destinat călătorilor din clasa superioară, care au nevoie de securitate şi confidenţialitate sporită în viaţa de zi cu zi.”

Informaţiile erau prezentate de PR-ul multinaţionalei, o domnişoară bine îmbrăcată, frumuşică şi vioaie, care îi aştepta în staţia de autobuz de pe centură, de unde pornea şi principala magistrală rulantă de transport urban.

După introducerile de rigoare, aceasta le-a făcut şi o scurtă demonstraţie practică a calităţilor deosebite ale transportului prin intermediul benzilor rulante. Zâmbind încontinuu, a introdus o cartelă de transport VIP într-un compostor special amenajat, iar în câteva minute, dinspre depou a apărut o canapea cu trei locuri generoase, tapiţată cu piele ecologică. Imediat ce s-au aşezat, tânăra a rostit doar numele destinaţiei (fără vreo adresă) iar canapeaua, din spatele căreia se ridicase o elegantă umbrelă din bambus, a şi demarat lin. Concomitent, de sub umbrelă au început să se reverse valuri răcoritoare de vapori fini de apă, acompaniate de sunete specifice unui peisaj montan.

Cu excepţia acestor două aspecte finale, a fost o călătorie extrem de agreabilă pentru X şi Y, mulţumiţi la culme că, în sfârşit, călătoria lor se intersectează cu lumea civilizată, departe de câmpurile sălbatice şi murdare. După experienţele avute cu autobuzul prăfuit ce-i aştepta la marginea metropolei, cei doi cyborgi aveau impresia că au ajuns într-o cu totul altă lume, dintr-o altă ţară, aflată pe o altă planetă. Recunoscători, şi-au îndreptat toată bunăvoinţa către domnişoara PR ,care le prezenta, cu lux de amănunte, metropola ce strălucea în soarele fierbinte al dimineţii.

Aşa au aflat că aceasta îşi disputa un loc între primele trei metropole ale ţării (nici nu mai erau altele), la toate categoriile imaginabile: cel mai locuit oraş, cel mai dinamic, cel mai dorit pentru creşterea copiilor şi aşa mai departe, însă lupta era extrem de strânsă şi departajările corecte foarte dificil de realizat, din cauza enormelor discrepanţe dintre datele oficiale şi realitate. Până şi oficialii recunoşteau, dar numai în particular, că oamenii mint la fel de bine în scris ca şi atunci când îţi vorbesc în faţă, aşa că nimeni nu punea mare preţ pe datele obţinute la recensămintele populaţiei sau pe declaraţiile fiscale ale firmelor.

Plimbarea s-a terminat după vre-o jumătate de oră, căci PR-ul, în mod deliberat, setase canapeaua pe viteză de croazieră, tocmai pentru a-i introduce în atmosferă pe cei doi cyborgi.

Au coborât în faţa unei clădiri impunătoare, foarte înaltă, toată numai metal şi sticlă, pe care  suprafeţele transparente şi reflectorizante alternau într-un model complicat, ce crea iluzia de mişcare continuă. Impresie sugerată şi de unduirea constantă a fanioanelor bogat colorate ce înconjurau clădirea pe toate părţile.

Din pădurea de steaguri a apărut un portar pe rotile, ce i-a condus cu graţie până la recepţie, unde li s-au oferit cartele de vizitatori şi au fost verificaţi cu detectorul de potenţiale obiecte periculoase. PR-ul i-a condus până la ultimul etaj al clădirii, într-o sală de conferinţe cu o dimensiune impresionantă. Privind masa exagerat de mare din mijloc, înconjurată de fotolii pe măsură, X şi Y se simţeau mici şi insignifianţi, motiv pentru care şi-au îndreptat atenţia spre priveliştea magnifică a metropolei, oferită de singurul perete din sticlă al încăperii.

Privit de la înălţimea celor 100 de etaje ale clădirii, oraşul părea un furnicar micuţ, împărţit ordonat de benzi ce mişcau de colo colo punctuleţe colorate, aproape imperceptibile, ce doar făceau trecerea de la o nuanţă la alta în tabloul general.

Contemplarea admirativă la adresa arhitecţilor urbanişti locali le-a fost întreruptă de

intrarea zgomotoasă a mai multor persoane supraponderale, câtorva maimuţe atletice şi, la sfârşit, a unui păun cu cea mai frumoasă coadă din câte văzuseră până atunci. Domnişoara PR i-a invitat să se alăture acestora la masa care, acum, părea neîncăpătoare şi, înainte ca aceasta să facă prezentările, cei doi cyborgi au ştiut cine este şeful, căci, dacă in spatele fiecărui comesean stătea câte o maimuţă, în spatele unuia singur stăteau două, iar păunul lângă.

Lider al unor oameni cu greutate, şeful multinaţionalei nu s-au obosit cu vorbăria uşoară, trecând de urgenţă la miezul problemei pentru care se reunise Consiliul de Administraţie. Totuşi, înainte să termine PR-ul de făcut prezentările, acesta şi-a făcut timp să bea o răcoritoare şi să-şi aprindă un trabuc gros, ce scotea un fum de efect şi totuşi deranjant pentru cei din jurul său:

– Stimaţi cyborgi, prin includerea unei sesiuni de practică în cadrul companiei noastre vi se oferă o şansă unică în viaţă, ocazia să faceţi cunoştinţă cu o lume extrem de selectivă şi selectă, admirabilă şi admirată, într-un cuvânt extraordinară. Suntem o multinaţională de top, o familie de succes, un model în afaceri şi o mină de aur pentru investitorii cu bani. Avem atât de multe steaguri la intrare căci multe bătălii am purtat şi am învins în toate, redefinind pentru totdeauna noţiuni precum cele de eficienţă, profit şi profesionalism.

Responsabilitatea este una din coordonatele existenţei noastre, căci suntem Responsabili:

– faţă de clienţi, cărora le asigurăm, prin servicii de înaltă calitate, cea mai rapidă şi comodă modalitate de deplasare;

– faţă de mediul înconjurător, căci energia utilizată pentru acţionarea benzilor rulante nu este poluantă;

– precum şi pentru bunăstarea milioanelor de angajaţi din toate filialele noastre.

Şi nu s-a oprit din enumerarea calităţilor şi importanţei deosebite a companiei multinaţionale până nu s-a ars tot trabucul, moment în care s-a grăbit să-şi aprindă altul.

– Acum că ne cunoaşteţi mai bine rolul în modelarea acestei panorame deosebite (aici indică, zâmbind, către priveliştea oraşului organizat în jurul benzilor rulante deţinute şi administrate de multinaţională), să trecem şi la sarcina pe care veţi avea onoarea să o realizaţi aici.

După asemenea introducere, X era pătruns de emoţie şi nerăbdare să aibă un rol cât de mic în definirea măreţei privelişti. Spre deosebire, Y a avut impresia, poate din cauza poziţiei un pic strâmbe în scaun, că şeful Consiliului de Administraţiei indicase înspre maimuţele din spatele comesenilor săi, maimuţe care nu erau altceva decât o clasă superioară a noilor modele de cyborgi, cei pentru care generaţia lui X şi Y era exterminată în masă. Păunul era doar decorativ. În plus, faptul că Y era mai upgradat ca prietenul său la capitolul lingvistică, fiind la curent şi cu alte semnificaţii ale termenului panoramă (nota povestitorului – precum cel de „spectacol popular de bâlci cu scamatorii, acrobaţii, expoziţie de animale exotice etc.”), îl făcea să aştepte cu oarece suspiciune ceea ce urma.

– Aţi înţeles, aşadar, că activitatea noastră dă ritmul vieţii comunităţilor în care ne desfăşurăm, că suntem inima ce trimite sângele atât de necesar existenţei în cele mai îndepărtate cotloane ale corpului, că suntem plămânul ce transportă oxigen, că aducem substanţe hrănitoare organelor care au nevoie de ele, dar le şi trimitem pe cele dăunătoare spre căile de eliminare.

Suntem, după cum vedeţi, vitali pentru existenţa şi funcţionarea organismului care este această comunitate, şi ne achităm cu bucurie de sarcina noastră, în schimbul unei remuneraţii modice.

Am ajuns în punctul de dezvoltare în care, primordial, nu ne interesează obţinerea profitului, lăsând acest obiectiv în seama firmelor involuate, ci binele comun, satisfacerea nevoilor locuitorilor acestei minunate metropole pe care o numim „casa şi curtea noastră”.

Totuşi, acest obiectiv atât de ambiţios, este dificil de realizat, la standardele cele mai înalte, fără bani. Iar noi, din cauza politicii economice atât de altruiste, am ajuns într-un mic impas, de fapt coşmarul oricărei organizaţii economice – lipsa lichidităţilor. Pur şi simplu, nu mai dispunem de suficient capital pentru a putea pune în aplicare planul de dezvoltare şi îmbunătăţire a serviciilor noastre planificat să înceapă anul asta.

De aproape jumătate de an încercăm, fără succes încă, să găsim o soluţie prin care să ieşim din acest mic impas. Poate şi din cauză că refuzăm să luăm o decizie prin care să fie afectată comunitatea, respectiv bugetele clienţilor – prin mărirea tarifelor, sau proprii angajaţi – prin restructurări ori concedieri. În plus, eforturile ne sunt îngreunate de răufăcători, oameni fără nici un respect pentru muncă cinstită, „piraţii cartelelor”, după cum i-a numit presa. În ultima perioadă au lansat un atac concertat asupra departamentului de cartele pre-plătite pentru utilizarea serviciilor noastre. Aceşti bandiţi au creat un sistem prin care ne sună clienţii, în calitate de angajaţi ai companiei noastre, şi îi păcălesc să trimită benevol propriul credit către cartele falsificate, obţinând astfel timp nelimitat de călătorit în reţeaua noastră. A fost iniţiată o anchetă pentru identificarea şi reţinerea acestora, însă lucrurile se mişcă greu….

– Treaba voastră aici, interveni unul din membrii Consiliului de Administraţie, care se plictisise şi vroia să ajungă mai repede la clubul de tenis, este să ne indicaţi modalităţi viabile de a obţine fonduri pentru planul de dezvoltare din acest an, fără să mărim tarifele la servicii sau să reducem personalul actual.

Colegii acestuia, doritori şi ei de relaxare după o şedinţă atât de lungă, s-au grăbit să completeze detaliile sarcinii celor doi cyborgi: vor primi punctul pentru care veniseră în metropolă dacă, prin soluţiile oferite, filiala locală a multinaţionalei va înregistra, după trei săptămâni, o creştere a profitului cu 99,9 puncte procentuale.

Cyborgii au cerut în mod expres (şi au obţinut cu mare greutate) să le fie puse la dispoziţie datele financiare reale ale filialei şi, de asemenea, după trei săptămâni, calculele pentru indicatorul Profit să se facă în modul cel mai corect cu putinţă, fără întregiri în minus ale rezultatelor şi fără să se pună la socoteală deducerile supraevaluate pentru capitolele Cheltuieli absolut necesare şi Pierderi neplanificate din Bilanţul Contabil.

Şedinţa s-a terminat într-un ton general optimist, după ce s-a stabilit că cei doi cyborgi vor răspunde direct pentru deciziile luate în vederea redresării economice a filialei doar în faţa şefului Consiliului de Administraţie. Plin de bunăvoinţă, acesta le-a oferit, cu împrumut, până la următoarea întâlnire comună (şedinţa de seară) o cartelă VIP de călătorie cu credit nelimitat, şi a rugat-o pe domnişoara PR să îi familiarizeze cu procedurile de lucru, oamenii şi bunurile companiei.

Tot restul zilei, aceasta i-a condus prin clădire, prima oprire făcând-o la adâncimea de 30 de metri în subteran, unde activau, după cum le-a spus, „2 din cele mai dezirabile departamente – Relaţii Umane şi Marketing”.

– Aici se regăsesc cele mai ferite şi liniştite posturi din companie, unde îşi doreşte orice angajat să lucreze, căci cei de aici nu au contact decât foarte rar, sau deloc, cu colegii sau clienţii nemulţumiţi, în general cu oricine sau orice din lumea de afară.

Urcând, le-a prezentat, pe rând, departamentul Tehnic (tot parterul şi primele 10 etaje), Mentenanţă&Logistică, Papetărie şi Birotică plus Contabilitate (25 de etaje), Distribuţie (3 etaje), Încasare Plăţi&Securitate şi tot aşa, până la etajul 69, unde se afla Serviciul de Relaţii cu Clienţii.

Aici au ajuns cu greu, pe scări, căci liftul pentru angajaţi urca doar până la etajul 68, unde se aflau cantina şi biroul de PR. Conducerea companiei considera că majoritatea personalului nici nu are ce căuta mai sus de 69, căci, de la 70 până la 100 erau etaje strict pentru şefi, cu dotări specifice: lifturi personale, duşuri proprii, minibaruri bine aprovizionate, piscină acoperită şi camere speciale pentru recreere –  săli de cinema, de bowling şi jocuri electronice, precum şi două săli de forţă. În aceste condiţii, şefii alegeau, de cele mai multe ori, să rămână peste noapte la muncă, sporindu-şi prestigiul în rândul subordonaţilor.

Dar să ne întoarcem la domnişoara PR, care răsufla greu când a împins uşa de sticlă, pe care scria mare, cu litere aurii, „Garantăm Satisfacţia Clienţilor Noştri”, motto-ul şi scopul Serviciului de Relaţii cu Clienţii al multinaţionalei.

Într-o încăpere luminoasă şi veselă, o mulţime de fete şi băieţi în general tineri, puţin înghesuiţi, vorbeau la telefon, cu ochii în nişte monitoare micuţe, cu diverse persoane mulţumite sau mai puţin de serviciile prestate de companie.

– Aceasta este interfaţa noastră în relaţia cu clientul, cartea de vizită a companiei. Este unul din cele mai importante departamente ale noastre, după cum vă daţi seama şi de locul acordat în ierarhia clădirii, respectiv cât mai aproape de etajele conducerii.

După cum vedeţi şi din amenajarea încăperii, acesta este etajul cel mai relaxant şi optimist din toată compania, locul în care încurajăm deschiderea către nevoile celui de lângă şi comunicarea pro-activă.

Pe când X şi Y se plimbau printre birourile frumos aranjate, pe linii şi coloane, ascultând curioşi în stânga şi-n dreapta, domnişoara PR a observat că se schimbă tura, ceea ce însemna şi că se apropie şedinţa de seară. Puţin panicată că nu se va încadra în program, i-a grăbit pe cei doi cyborgi către ultimul etaj, ajungând chiar mai devreme decât trebuia, ea transpirată de sus până jos, căci urcaseră tot pe scări.

În timp ce aşteptau, la uşă, să termine ceva de discutat membrii Consiliul de Administraţie (prezenţi în formulă restrânsă, mulţi aflându-se încă pe terenul de tenis, ocupaţi să finalizeze partide prelungite, de 6 seturi), X, puţin obosit de volumul de informaţii noi, dar şi entuziasmat de plimbarea prin clădire, îi spuse lui Y:

– Sunt foarte impresionat de tot ce am văzut astăzi şi-mi pare bine să-mi pot folosi cunoştinţele şi inteligenţa pentru o cauză precum cea pe care şi-a asumat-o compania aceasta…

– Faci pe naivul sau ce? i-o tăie Y, care simţea că va exploda de la atâta bunăvoinţă, optimism şi profesionalism cât înghiţise într-o singură zi. Tu chiar crezi că îi interesează, altruistic vorbind, doar binele comunităţii sau propriilor angajaţi? Ce-i cu tine?

– Aproape că m-am contaminat de la atâtea intenţii bune, zâmbi, de astă dată potolit, X. În doar câteva ore, m-a şi zăpăcit domnişoara PR.

– Auzi glumă proastă, o multinaţională care să-şi planifice şi binele comunităţii în care activează, nu doar producerea de bani. Hai mai bine să ne hotărâm cum vom obţine punctul pentru care am ajuns aici.

Căzuseră de acord asupra unui plan de acţiune în trei puncte, 30 de minute mai târziu, când au fost poftiţi înăuntru. În timp ce Y desena, în mare viteză, o prezentare adecvată pentru asemenea ocazie, cu diagrame de tot felul, scheme, liniuţe şi chiar pasaje descriptive, X a fost informat că Departamentul de Securitate al multinaţionalei tocmai reuşise să-i identifice pe toţi cei implicaţi în fraude cu cartele pre-plătite.

Singura problemă era că aceştia se aflau deja în custodia statului pentru alte infracţiuni, adică erau deja la puşcărie, şi, prin urmare, nu li s-ar fi întâmplat mare lucru, odată denunţaţi, decât eventuala prelungire a sentinţelor pe care le aveau de executat. În niciun caz nu ar fi avut cum să despăgubească pe cei păgubiţi, în speţă compania şi clienţii ei.

Dar cum Y a terminat prezentarea, au trecut la lucruri mult mai importante:

– Ne-aţi solicitat să găsim o modalitate de a vă creşte profitul, în anumite condiţii, extrem de restrictive. Oricine s-ar fi gândit, în această situaţie, la identificarea unor căi de a reduce costurile curente, de a eficientiza activitatea şi de a propune servicii cu valoare adăugată mai mare, modalităţi consacrate în practica economică de sute de ani. Pe de altă parte, ştim că economiştii dvs. au analizat aceste concepte din diverse perspective, apelând la teorii complicate sau mai simple, însă tot n-au găsit Echilibrul Optim.

Ocupaţi să gândească economic, aceştia au uitat că o rană nu poate fi vindecată prin provocarea alteia, ci prin mângâierea şi tratarea locului lovit, adică o eroare economică nu poate fi îndreptată printr-o altă decizie eronată, ci trebuie tratată corespunzător.

Şi care este tratamentul pentru o gândire economică? Păi, dacă privim lumea prin ochelarii unui economist, nu vom vedea decât agenţi consumatori şi producători de bunuri ori servicii, care îşi schimbă rolurile frecvent, adică producătorul poate deveni consumator sau chiar este şi una şi alta în acelaşi timp. Toţi aceşti subiecţi economici acţionează sub impulsul realizării de schimburi raţionale, menite să le satisfacă nevoile în mod cât mai optim şi just, adică să obţină o rată a satisfacţiei maximale, pentru o rată a costului minimală.

Economistul mai crede că toată această vânzoleală poate fi surprinsă în legi simple, constante şi universal valabile, uitând că obiectul principal de studiu, adică consumatorul-producător este, prin excelenţă, om, adică o fiinţă iraţională. Toate legile din economie se bazează pe un concept teoretic, fără legătură cu realitatea – omul raţional, şi prin urmare, este de fapt, o ştiinţă a imposibilului.

Niciunul dintre cei prezenţi, cu excepţia lui X (care era de părere că Y lungea prezentarea în mod inoportun), nu înţelegea unde vrea să ajungă acesta, însă îl ascultau în continuare.

Mai vreau să vă amintesc un lucru esenţial pentru schimburile economice profitabile: ca să ai cel mai mare profit posibil, trebuie să vinzi cât mai mult posibil, produsul cel mai scump posibil. Mă urmăriţi unde vreau să ajung?

– Din ce aţi spus, reiese că, pentru a maximiza profitul, ar trebui să vindem, în cantităţi cât mai mari, cel mai scump serviciu pe care îl putem oferi, spuse şeful Consiliului de Administraţie, dus pe gânduri. Şi care credeţi că ar fi serviciul nostru cel mai adecvat să joace acest rol? Va trebui să fii foarte atent la asta, pentru ofertare, îi atrase atenţia şefului de la Marketing, care umbla la telefonul personal, chiar în acel moment.

X, care dorea să mai scurteze prezentarea, interveni:

– Prietenul meu nu s-a referit la cel mai scump serviciu din gama dvs., vorbea la modul general. Aşa şi trebuie să abordaţi această problemă: Care este acea nevoie pentru satisfacerea căreia consumatorul, fiinţă iraţională prin însăşi natura sa, este dispus să plătească cel mai mult? Care este nevoia pentru care un consumator a cheltuit cel mai mult, cheltuieşte în prezent şi este dispus să o facă şi în viitor, indiferent de costurile implicate?

Nimeni nu s-a obosit să deschidă gura, fiecare găsind ceva interesant de citit în hârtiile din mapele aşezate în faţa fiecăruia, preocupare atât de bruscă încât unele din maimuţele însoţitoare s-au aplecat şi ele să cerceteze mai îndeaproape documentele.

După câteva minute jenante de tăcere, Y îşi pierdu răbdarea şi le spuse răspicat:

– Libertatea domnilor.

Dacă priviţi înapoi în istorie, veţi constata că foarte mulţi oameni, evident iraţionali,  au plătit enorm, de multe ori cu viaţa, pentru a o avea, dacă nu ei, măcar urmaşii urmaşilor lor. Şi ce poate fi mai iraţional ca acţiunea de a plăti atât de scump pentru ceva care îşi pierde valoarea imediat ce l-ai obţinut? Căci libertatea absolută nu există (conceptul fiind respins chiar şi de filosofi), iar libertatea relativă există doar atâta timp cât există şi constrângerea, adică numai prin raportarea la aceasta. Deci când eşti liber de orice constrângeri, de fapt nu eşti nici într-un fel.

Consiliul de Administraţie al multinaţionalei dădea semene de zăpăceală aprofundată, vizibilă mai ales la maimuţele care se scărpinau din ce în ce mai des pe cap. Iar Y nu era decât la al treilea slide al prezentării, în care explica, pe înţelesul tuturor, că cel puţin din punct de vedere filosofic, libertatea poate fi acceptată numai ca stare de neatârnare. Cu titlu exemplificativ, acesta desenase un om care a intenţionat să se spânzure de bara de bătut covoare, însă răzgândindu-se în ultima clipă, încerca, cu ultimele puteri, să scape de ştreangul ce-l sugruma. Senzaţie încercată empatic de majoritatea celor care priveau desenul.

Salvarea de la sufocare a venit din partea păunului care, tensionat, a sărit, brusc, pe masa de şedinţă, răsturnând, cu zgomot, cutia cu trabucuri a stăpânului său. Acesta a profitat de ocazie pentru a-l întrerupe tăios pe cyborgul adâncit în explicaţia filosofico-economică:

– Domnule Y, am depăşit de mult ora de încheiere a programului de lucru, aşa că te rog să spui odată care e planul de acţiune, să plecăm şi noi să ne odihnim, că mâine o luăm de la capăt cu munca.

– Îmi cer scuze, am vrut să mă asigur că veţi înţelege toate subtilităţile propunerii noastre de afaceri. Mai ales că, din câte am observat, prea des libertatea este prost sau foarte prost înţeleasă. Iată termenii planului nostru de afaceri: pentru a obţine profitul pe care îl doriţi, nu trebuie decât să le oferiţi clienţilor dumneavoastră libertatea de a cheltui, de a călători cât şi cum doresc.

Toţi tăceau, semn că nimeni nu înţelesese nimic din explicaţia de mai devreme.

– Creditaţi-le în avans cheltuielile, astfel încât să aibă libertate maximă de deplasare când folosesc serviciile dvs. Oferiţi-le linii de credit fără limită de cheltuieli la abonamentele de călătorie.

Spre exemplu, orice client posesor al unei cartele de călătorie, indiferent de valoarea abonamentului, să poată călători cât doreşte, chiar dacă face costuri suplimentar foarte mari, la care, în mod normal, nu ajunge, deoarece nu i le permite abonamentul. În continuare, la sfârşit de lună, şi compania va încasa facturi pe măsură, înţelegeţi?

Acesta este primul punct al planului nostru.

– Păi şi dacă nu plătesc?

– Cred că până acum aţi aflat toate modalităţi de a recupera debite de la clienţii rău-platnici, nu?

– Desigur, astea sunt detalii, spuse entuziasmat şeful Consiliului de Administraţie. Punctul 1 al planului este excelent, prezentaţi-le şi pe celelalte.

– Punctul 2 are la bază, de asemenea, aspiraţia iraţională către libertate a omului, spuse X şi continuă grăbit, înainte să creadă auditoriul că va relua explicaţia filosofică. Acesta vizează, însă, componenta internă a companiei dumneavoastră, respectiv proprii angajaţi, cei care vă asistă la executarea serviciilor de care vorbeam.

Toţi îl ascultau cu interes şi recunoştinţă.

– Am observat că tot personalul dvs. este angajat pe bază de contract de muncă pe perioadă nedeterminată, ceea ce, dacă luăm în considerare relaţia omului cu libertatea de orice fel, se traduce prin îngrădirea libertăţii de mişcare a persoanei. Doar nu doriţi să obligaţi un angajat să stea pe o perioadă nedeterminată în compania dumneavoastră. Pentru a îndrepta această stare opresivă şi profund contraproductivă, planul nostru vă propune să redefiniţi din temelii politica de personal. Toate angajările se vor face exclusiv pe perioade strict determinate, de preferat cât mai scurte, două până la cel mult patru săptămâni, după care, orice post se va scoate la concurs. Evident, dacă actualul ocupant al postului va dori să rămână în aceeaşi poziţie, o va putea face doar dacă a îndeplinit, în perioada de activitate, anumiţi parametri de eficienţă, pe care îi veţi stabili dumneavoastră. Astfel, cine doreşte să-şi păstreze postul actual, va avea libertatea să o demonstreze, lucrând ore suplimentare, venind cu idei de optimizare a activităţii sau mulţumindu-şi şeful la cele mai înalte standarde. Vor avea libertatea să ceară mai mult de muncă pentru acelaşi salariu sau chiar să ceară salarii mai mici atunci când aplică pentru posturi superioare. Şi vor avea oportunitatea şi libertatea să încerce să avanseze aproape săptămânal.

Ascultătorii lui X erau pur şi simplu extaziaţi de planul pentru creşterea profitului. Maimuţele, şi ele, îşi lingeau buzele de bucurie, încercând să numere în gând cu câte procente va creşte profitabilitatea. X a mai dezvoltat puţin pe marginea libertăţilor de care se vor bucura angajaţii companiei iar apoi a ajuns şi la punctul 3 al planului.

– Iniţial aveam de gând să vă propunem altceva, dar, în spiritul libertăţii de care am vorbit până acum, eu vă rog să le acordaţi aceeaşi libertate de mişcare şi de acţiune chiar şi celor care fraudează compania.

Toate privirile destinse din jurul mesei s-a încruntat instantaneu.

– Libertate, libertate, dar nici chiar aşa. Asta este o prostie, spuse o voce şocată. Să dai cuiva libertatea să te fure, ce plan e ăsta?

– Sunteţi liberi să credeţi ce vreţi, spuse X, nemulţumit că a fost întrerupt cu epitete atât de urâte. Dar eu simt că aşa ar fi cinstit. Şi tot profitabil, adăugă repede.

Cum atmosfera se mai relaxase puţin după ultima afirmaţie, le-a explicat că cei care păcălesc oamenii să le transfere credit de pe cartele, nu prejudiciază, de fapt compania, ci clienţii ei, care astfel plătesc mai multe călătorii decât efectuează, deci compania obţine mai mult profit.

Au discutat planul până spre noapte târziu, în plen lărgit (după terminarea tuturor partidelor de tenis), şi, a doua zi de dimineaţă, l-au şi pus în aplicare. Până spre seară, cheltuielile clienţilor liberi de limita de credit crescuseră vertiginos, iar majoritatea angajaţilor a ales să stea peste program pentru a îndeplini noii parametrii de eficienţă.

Aşa că, la şedinţa din acea seară, atmosfera era pur şi simplu incendiară. Având estimările contabililor în faţă, Consiliul de Administraţie a decis, în unanimitate, să acorde celor doi cyborgi în avans punctul pentru îndeplinirea sarcinii date.

Mulţumiţi şi încărcaţi cu pungi personalizate, pline cu bunătăţi, cei doi cyborgi au plecat în grabă, călătorind în fotolii expres, către autobuzul lor. Totuşi X nu-şi explica de ce nişte persoane raţionale ca oamenii de afaceri le-au plătit un serviciu înainte să se bucure de acesta. Adică le-au dat punctul înainte să vadă dacă planul lor chiar funcţionează aşa cum trebuie.

– De ce cred că au fost nerăbdători să ne vadă plecaţi? Păi ai uitat că ne înţelesesem ca la sfârşit să ne prezinte datele reale despre profit? Unde ai mai pomenit om de afaceri tu să facă asta, zise Y ?

Deplin edificaţi asupra modului în care se iau deciziile la nivelul marilor corporaţii, cei doi prieteni şi-au continuat drumul, mulţumiţi de încă o treabă bine făcută. Câteva zile mai târziu, aveau să-şi aducă aminte de vizita lor în metropolă, când la radio s-a anunţat că şeful Consiliului de Administraţie al multinaţionalei şi-a pierdut 90,9 procente din avere în urma procesului de divorţ pe care i-l intentase soţiei.

„Într-un moment de disperare, acesta a încercat să îşi ia viaţa prin spânzurare, dar a fost salvat de faptul că era obez, ceea ce a condus la ruperea crăcii de care îşi agăţase frânghia.

În prezent, acesta se recuperează în sanatoriul administrat de o prietenă din copilărie, pe care o consideră îngerul său salvator şi demnă să-i devină soţie. Deja se fac pregătirile de nuntă, dar data exactă şi locul sunt ţinute secrete.”

– Ţi-am spus că lucrurile nu se schimbă niciodată? spuse Y amuzat după ce au ascultat ştirea. Te-ai fi gândit că măcar şeful Consiliului de Administraţie al corporaţiei va înţelege că libertatea costă mai mult decât face, iar atunci când ai obţinut-o nu ai nimic, de fapt.

– Şi că omul, prin definiţie, este iraţional. Adică, înţeleg să vrei să te spânzuri după ce-ţi dai 90,9% din avere pentru a fi liber de soţie. Dar după toate astea, să vrei din nou să te căsătoreşti?