Vă prezint mai jos notele mele despre textele participante la concurs. Le-am scris mai mult ca pe niște observații personale, fără să mă aplec prea mult asupra gramaticii, virgulelor și altor câteva chestiuni pe care unii dintre voi le considerați mărunte. Nu sunt. Dar văzând că Nicu Gecse vi le-a comunicat prin comentarii, am considerat mai util să analizăm impactul literar – efectul asupra cititorului. Pe de altă parte, așteptăm de la altcineva impresii ceva mai nuanțate. Nu știu dacă vor coincide, dar nu aș fi foarte suprins dacă așa se va întâmpla. Prin urmare, să începem disecția.

Copilul nopții, Ingrid Enache, 14 ani

„Lipsa timpului nu îi dăduse ocazia“ – nu îi permisese ar fi fost o exprimare mai potrivită.

„Era sigur pe sine și se opri“ – dublă greșeală (Sigur pe sine se opri); două verbe la timpuri diferite, referindu-se la o stare și respectiv o acțiune nu prea pot sta în conjuncție. Mai mult, prima frază descrie o siguranță, dincolo de prudență, fiind contrazisă de finalul frazei şi de sfârșitul de paragraf.

Deși dinamică, acțiunea e greu de urmărit. Secvențe întregi sunt sărite: „Degetele lui erau încă încleștate în jurul brațului drept osos al lui Gavin, care se ținea cu stângul de rucsac.“ Cum au ajuns cei doi în contact? Brațul stâng nu era şi el osos? Stătea atârnat de rucsac? Era prezentă o stare aparte a gravitației care acționa local altfel?

Multe clișee, acțiune schematică, întreruptă și lipsită de continuitate. Exprimarea este uneori ambiguă, imprecisă: „În ea ținea pistolul cu led verde al lui Robin. Era îndreptat către ea.“ Iar ledul verde pare să nu fie altceva decât un led verde.

Mi-e teamă că desenele animate cu multe explozii, gen Green Lantern, Green Wasp sau altele, nu sunt o bună inspirație pentru a scrie. Scenariul pe care se bazează textul parcă a fost extras din lucrări mai ample, iar imaginea compensează mult dialogul. Aș recomanda intensificarea lecturilor (nu facebook) pentru a descifra corelațiile între noțiuni și livrarea gradată a informației, a construcției epice.

Iar imensul paragraf din final nu face decât să expedieze o poveste care tot încercă să se îndepărteze de finalul previzibil.

In concluzie, e bun ca exercițiu, e decent formulat, dar încă nu este literatură. Recomandăm mai multă lectură și perseverență. Dar pentru acest concurs, led-ul este roșu.

 

Ruină, Alexandru-Paul Drăgoescu (23 ani)

„Gardei“ – mai firesc și chiar corect este „Gărzii“.

Imprecizie în exprimare: „decorațiile sale de maior“ – mai degrabă însemne, galoane, simboluri de grad etc. Nu știu despre decorații de maior.

„Nu știu ce sperați voi ăștia din Gardă să rezolvați cu prospături mai ramolite ca o boașă, dar parcă mă bucur că n-o să mai trăiesc când o dă unu-n bară și aruncă în aer enclava!” No comment. Aș trece-o la exprimări licențioase, la imagini șocante care să deruteze cititorul, la exprimare imprecisă.

Tot în roșu este pictată și aceasta proză. Mai mult, textele având ca temă războiul sau situațiile de după război intră firesc la categoria conflict sau post-apocalipsă. Greu de discernut de ce ar fi distopie…

 

Distopia lui ChevallierAndronache Cătălina-Teodora – 20 Ani

De la început se prezintă un context post-apocaliptic, care face ca titlul să fie prețios și incorect.

Mai mult, tema războiului transpare pe parcursul textului, Domul fiind prezent, ca și în Ruină, „enclavele“ fiind ceva mai subtil prezente, dar războiul biologic prezent ca și în cealaltă proză, aici expunând un conflict suplimentar, între imuni și bolnavi.

Aceleaşi caracteristici de text fragmentar, scene lipsă și mister simulat, combinate cu un final fără logică, în care fiica președintelui dă un ordin și totul se încurcă mai tare, ca într-un episod din „Tânăr și neliniștit“.

Nu putem decât să repetam concluzia anterioară și să oferim un cartonaș roșu.

 

Proiectul cu numărul 50, Cătălina Popescu – 45 ani

Nu știu ce îmi spune ca inspirația acestui text are ca sursă un altul citit în engleză. Nu știu ce îmi spune că acest text are o inspirație…

Implantul din spatele urechii nu are sens pentru variații termice, ci pentru vibrații. Ba chiar pentru mesaje vocale inaudibile, dacă este fixat pe osul cranian. Pentru sensibilitate termică mult mai potrivit este lobul urechii. De aceea, transformarea la traducere din semnal acustic în semnal termic este bizară. Dovada traducerii stângace este „prima de îndeplinire“, care este de fapt o primă de succes. Iar ceea ce urmează denotă o exprimare incorectă și imprecisă, precedată de o deducție forțată a semnificației semnalului.

„Aceasta însemna o primă de îndeplinire consistentă şi, poate, de fapt aproape sigur, viitoare proiecte mai valoroase, persoane aflate mai sus pe scara economico-financiară.“

„Toate acestea îi trecură prin cap lui Alexandru în timp necesar pentru a scoate din buzunarul interior al sacoului dispozitivul auriu. Şi, chiar înainte să-l activeze, se gândi să o scoată pe Corina deseară la restaurantul acela nou şi foarte şic – Comandantul.“

Repetiții și dispozitive aurii, pe lângă expedierea brutală a premisei poveștii sub pretextul că aceasta a trecut prin capul unui oarecare Alexandru. Magie? Dar, în zece paragrafe, magia nu apare.

Mă întristează persistența „dispozitivelor”, când deja comunicatoarele de tot felul au primit numele generic de telefon. E ca și cum am căuta să nu ne abatem de la linia unui SF clasic, învechit tocmai prin apariția prezentului. Negarea implicării acestui prezent în viitor și în descrierea unui viitor ipotetic este forțată, ilogică și are un impact negativ asupra coerenței textului. În loc sa faciliteze transmiterea unui mesaj, dispozitivele aurii ridică doar pretenții de falsă evoluție tehnologică, distrăgând atenția de la sărăcia stilistică.

„Apoi Corina s-a scuzat şi s-a îndreptat spre toaleta doamnelor. Era singură, a scos din poşetă dispozitivul auriu care-i comunicase cândva, în cursul serii, că primise un nou mesaj, l-a deschis şi a privit preţ de câteva secunde holograma lui Alexandru, apoi l-a închis, l-a pus la loc şi s-a privit în oglindă. S-a strâmbat, s-a încruntat, a făcut mai multe grimase apoi a zâmbit şi, mulţumită de efectul zâmbetului pe obrajii îmbujoraţi, s-a întors la masă.“

Am rămas fără cuvinte. O fi și ea un asasin cu proiect și noi nu știm? Ca în Mr. and Mrs. Smith, poate.

Textul destul de scurt și inconstant nu m-a convins suficient încât să-l văd depășind zona roșie a evaluărilor.

Eroul nocturn, de Albu Bogdan (22 ani)

O atmosferă de război încremenit într-un armistițiu temporar (de circa șase ani). Camuflajul este o realitate sau o negare a realității?

Tehnica de luptă, folosită curent pentru eliminarea deșeurilor inamice, pare mereu pregătită să înfrunte un dușman real. Sau poate totul este o umbră, o negura așternută peste conștientul unui supraviețuitor?

La limita între real și imaginarul interior, textul poate fi la limită și distopic. De altfel, scriitura îngrijită și puterea de sugestie îl apropie semnificativ de literatură. Este primul text pe care se poate discuta și care poate fi admis în finală. Mai așteptăm texte de la autor. Verde pentru jurizare.


Al treisprezecelea premiu, Voichița Scurtu, 39

O punere în scenă vie, colorată, exotică, dar nu prea. Un prezent recognoscibil prin referințe la un trecut comun. Într-o acțiune aparent comună, cu o desfășurare aparent previzibilă, se demască distopia.

Un juriu la un joc de poker? Nu molime, nici război. Fără generali. Dar nici jocul de poker nu e joc de poker. Interesantă atât ideea, cât și execuția, precum și referința la juriile literare. Aparent ar fi fost suficientă doar această referință și mixul de jurizare și joc de poker, ingerința aleatorului sau puterii discreționare a unuia din jucători, pentru a face din aceasta poveste un text interesant. Miza continuă să escaladeze, trădând ceva experiență și imaginație.

Atmosfera se încarcă gradat până la momentul culminant, desemnarea premiantului. Totuși povestea nu se închide, dezvăluind încă un substrat și abia apoi resursa finală. Sub aparențele unei lumii vii, normale, poate puțin brutală în determinarea valorilor se ascunde o luptă surdă pentru timpul de viață petrecut activ, destinul celor inutili fiind să doarmă nedefinit, în cubicule de doi pe doi, cu perfuzia în braț.

Nu aș putea să neg caracterul distopic. Philip K. Dick pândește îndeaproape. Și totuși nu am mai întâlnit această idee sau prelucrare a ideii. Imposibilitatea evadării prin descrierea tubului ca fiind singura cale de intrare sau ieșire este evidentă și implacabilă.

Cu certitudine, verde. De asemenea, ne-ar încânta să mai primim texte de la autoare.

 

Mesia din ghetouri, Mihai Alexandru Dincă, 22 de ani

Un text care începe brutal, cu referințe directe la o sărăcie extremă și o violență incontrolabilă. După o fugă prin dialoguri și o aparentă dezvoltare a firului epic, nu ar fi trebuit ca autorul să intervină, explicând cu generozitate ce și cum. Iar paragrafele descriptive mă duc brusc în visare. S-a rupt filmul poveștii și… dus a fost.

Degeaba mai revine descurcărețul lovind un copil pe cale să-l fure, pentru că nu mai e credibil. Un copil al favelei vede când are de-a face cu un descurcăreț și îl ocolește. Exagerările continuă cu scene mai neverosimile prin grotesc și scene demne de filme de groază.

Tocmai de aceea nu-și prea au locul în distopii, ci mai curând în povești cu vampiri sau horror.

Din păcate, roșu, cu prea mult sânge. A fost povestea care m-a derutat cel mai tare, refuzând cu obstinație să se lase citită și descifrată.

 

Tunelul, Călin Dănilă

Povestea începe nefericit cu o imagine care se dorește canonică, dar eșuează în repetitiv – „Târăște-te, în fața ta este binecuvântarea sau blestemul, biruința sau înfrângerea. Mă târăsc, gândesc, dorm, visez. Mă târăsc, gândesc, dorm, visez. Mă târăsc.“

Trecerea de la tunel la cadavre, la război, mă duce cu gândul la un colaj nereușit de scene din tot felul de surse. Mulți cred că repovestirea jocurilor, a filmelor sau chiar a desenelor animate poate aduce ceva original. Este posibil, dacă îți alegi propriile instrumente.

Un text scurt, incoerent pană aproape de delir, care nu explică nimic, neavând miză.

Luminița este tot roșie.

***

Am citit multitudinea de mesaje și comentarii. Fiecare crede despre alt text că e mai bun. Unii cu interes, alții fără. Doar două dintre cele opt texte s-au ridicat peste limita necesară unei lecturi atente. Doar unul a propus mai mult decât rezolvarea simplă a unei intrigi simpliste. Și tot acela construiește un univers distopic coerent, fără pasaje descriptive, fără explicații inutile și fără prea multe erori gramaticale.

E vorba despre povestireaAl treisprezecelea premiu”, căreia îi acordăm întâietate în ierarhie, urmând să evaluăm dacă merită premiul cel mare. Până atunci, așteptăm și aprecierile lui Mircea Coman.

Deși mă bucur că am avea cui da un premiu, mă întreb de unde insistența de a scrie nerespectând cerințele, de a ignora corectura finală, necesară tuturor. Mă întreb de ce tinerii candidați încearcă să descrie scene din jocuri, din filme, înainte de a se pregăti citind.

P.S. Uneori sunt chiar prins de jocul de șah. Atât de tare că mă supăr când adversarul meu face greșeli copilărești, reducând dramatic durata partidei. Pe de altă parte, mă supăr chiar mai tare când fac eu greșeli. Nu trebuie să uităm, de o parte și de alta a tablei de șah, că suntem nevoiți să învățăm continuu, pentru a ne autodepăși. Doar așa următoarea partida de șah poate fi mai interesantă și ceva mai lungă. Doar așa putem avea satisfacție în joc.

De aceea, sper ca toate criticile, mai aspre sau nu, pe care vi le aduc, să nu vă descurajeze ci dimpotrivă, să vă determine să fiți mai buni, mai creativi, prin studiu și prin exercițiu individual. V-aș îndemna să mergeți la cursuri de creative writing, dar mult mai eficient este să citiți Shakespeare. Făra glumă. Să-l citiți și să recitiți. Eu nu am avut parte de acest sfat. Am citit și recitit mai mult Hemingway. Și Asimov.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

295 Total Views 1 Views Today