Lost River este debutul regizoral al talentatului actor Ryan Gosling (Half Nelson, The Ides of March, Drive, Crazy, Stupid, Love.). Pentru un debut este un film bun, dar venind de la un actor răsfățat – cu mult potențial și cu așteptări pe măsură -, filmul a dezamăgit, mulți neînțelegând nimic din bolboroseala colorată și stridentă. Producția a primit suficient de multe critici negative încât să o facă mai interesantă decât este. Sau poate din contră, aceste critici au spulberat așteptările arătând filmul în toată simplitatea și grotescul său. Filmul nu este un fantasy, aici nu există eroi sau vrăjitori, aici există sărăcie, lăcomie, perversitate, dragoste și deznădejde. Un melanj neîndemânatic prins în imagini de Gosling, cu un mesaj tulbure precum apa lacului din Lost River.

lost-river-poster-22

Chiar dacă nu e o operă de artă și nici nu se ridică la așteptările unui film premiat are un ceva care atrage, de la imaginile care aduc aminte de stilul lui David Lynch cu personajele sale grotești la influența artistică a lui Nicolas Winding Refn, de la muzica excelentă a lui Johnny Jewel ce însoțește scenele violente la secvențele de multe ori fără legătură precum fleshbackurile din Tree of Life, de la primplanurile cu case arzând apocaliptic la craniul gigantic de sub apă.

Povestea are în prim plan drama unei mame singure și vulnerabile, Billy (Christina Hendricks) care are în grijă doi copii, unul foarte mic și un altul la limita dintre adolescență și maturitate. Și în plan secund un oraș părăsit acoperit parțial de apele unui lac de acumulare. Cam cum ar fi Ada Kaleh. Doar că aici din lac răsar stâlpi de iluminat funcționali și sub ape se află un întreg parc cu dinozauri. V-am spus că este un film ciudat? Orașul mai este populat doar de nostalgici, de săraci, de demolatori și de huliganii conduși de Bully. În plus, peste ape și peste orașul părăsit plutește un blestem pe care Bones îl află șoptit de Rat.

lost_riverCând Billy rămâne fără bani, pentru ratele casei, și acceptă un job dubios de la un individ fără scupule, excelent interpretat de Ben Mendelsohn (a cărui dans din final dă fiori), într-un teatru macabru, unde femei – probabil șantajate ca și ea -, simulează scene sângeroase spre satisfacția unui public bogat și pervers, ea declanșează o suită de fapte care culminează în final cu o baie de sânge. Să nu vă închipuiți că o să vedeți ceva gen Pul Fiction, nu. Aici realitatea se bazează pe sugestii, în timp ce mistificarea este sângeroasă. În același timp, fiul cel mare Bones (Iain De Caestecker – cunoscut din serialul Marvel Agents of S.H.I.E.L.D.), are de rezolvat câteva probleme. Furând cupru din casele părăsite intră în conflict cu Bully, un huligan, un om-foarfece extrem de violent. În rolul lui Bully îl reîntâlnim pe fostul Doctor Who (Matt Smith). În intrigă intervine de partea mamei și a lui Bones, vecina adolescentă Rat (Saoirse Ronan), a cărei animal de companie este un șobolan pe nume Nick, colega de scenă Cat (Eva Mendes) și șoferul de taxi (Reda Kateb).

Filmul este straniu, de la un cap la altul. Aduce un pic cu Under the Skin cu Scarlett Johansson, dar și cu stilul lui Nicolas Winding Refn (Only God Forgives  cu Ryan Gosling sau Drive). Filmările au fost făcută în zonele periferice ale tot mai fantomaticului Detroit. Peste tot plutește nebunia și deznădejdea. Deși totul poate părea o ciudată bolboroseală artistică care are sens doar pentru Gosling, filmul prinde, ajutat de micile scene ce rup fluiditatea acțiunii, perfect jucate de actori, și de muzica lui Johnny Jewel.

Postere Lost River