apus cu lunaOare ce-au fumat ăștia? E cea mai frecventă întrebare pe care ești silit să ți-o pui când citești cronicile dedicate lucrărilor SF. Mult mai grav este când autorii acestor cronici se amestecă într-o ciorbă care nu prea le este familiară, încercând să deducă sensuri din proze non-sf. Deși același rezultat îl obțin în cazul unor texte care au prea multă știință și tehnologie.

Neputința de a înțelege, de a pătrunde mesajul textului transpare sub forma unor digresiuni și enumerări de autori-opere care nu au absolut nicio legătură cu textul analizat. Însă vasta cultură enciclopedică trebuie demonstrată evitând astfel întrebarea mult mai simplu de pus: omul acesta știe ce spune?

Critica ultimilor ani a dispărut ca mijloc de influențare în bine, de stimulator al creșterii valorice a operelor publicate. A devenit mai curând un pseudo-feedback, modulat pozitiv, pentru a promova și propaga false impresii despre scrieri deja publicate. Necesitatea de a avea cronici favorabile, accesul la premii, unele cu recompense altele nu, corupe orgoliile autorilor slabi și îi îndeamnă să recurgă la acești mediatori ai succesului literar.

Am văzut astfel cronici favorabile dedicate unor evidente nonvalori, fie ele diamante neșlefuite sau întocmiri cabalistice fără legătură cu gramatica sau limba română. Nu scapă de balcanismul evident al lanțului obligațiilor nici chiar Mircea Opriță, darămite Cătălin Badea, deformația profesională fiind prea puternică. Dorința de a accede la vârful ierarhiei criticii literare nu poate fi negată, iar categoria lucrărilor primite ca impuse nu a dispărut din România. Din păcate, nu se vede la orizont vreo altă generație de critici, obiectivi, care să intre în acord cu publicul cititor.

Am pomenit de publicul cititor. Acesta este de fapt factorul care validează întreaga dezbatere asupra formei și fondului micii afaceri de familie care este pe cale să devină sefeul românesc. Din cei peste 200 de membri ai fandomului din 2010, astăzi se numără aproximativ 75. Din care ar trebui să mă excludeți pe mine și încă pe câțiva. Nu este vorba de autopromovare sau narcisism, ci de o profundă dezamăgire pricinuită de acțiunile unor persoane fără coloană vertebrală.

Ce poți spune despre cel care a convins 5 din cele 8 persoane din delegația română prezente la Euroconul 2012 să voteze împotriva României? Că este un critic bine intenționat? La ce a folosit? Oricum votul a fost evident în favoarea Irlandei care avea mult mai mulți participanți și putere de convingere lichidă. Ce poți spune unei persoane care vine în fața ta doar pentru a profera invective și injurii, fără cea mai mică provocare sau motiv oferit de tine?

Mă simt eu însumi rușinat că am făcut parte din aceste circ, în care orice inițiativă care nu este a grupării seculare Secu, nu este bună, nu folosește și trebuie aneantizată. De ce pomenesc de Secu? Și de Asociația Helion? Și de Asociația ArcaSF? Pentru că aceștia sunt factorii care au controlul asupra Romconului de la Suceava. Dacă nu mai merge Eurocon, hai la Romcon. Și nu va amăgiți, în viziunea acestor entități, sefeul românesc este deja arendat, concurența nefiind permisă. Se autoconsacră drept moștenitori ai sefeului predecembrist, ai anticipației autohtone. Pentru cei care nu știu, la un moment dat lui Ceaușescu sau cuiva din anturaj începuse să-i pută termenul de literatură științifico-fantastică, fiind mult prea aproape de Science-Fiction sau Science Fiction, depinde ce limbă vorbiți. Dar, tot atunci a fost înlocuit cu literatură de anticipație tehnico-științifică. Cum vă sună „anticipație”? Exact, e de pe-atunci. Însă termenul îl veți întâlni în tot felul de lucrări de critică sau cronici literare de ieri și azi care n-ar trebui să-l mai pomenească, fiind inadecvat.

Sefeul de azi nu prea mai este despre viitor. Nu mai are caracterul anticipativ care să justifice această caracterizare. Migrează spre fantastic, spre oniric, spre realism magic a la Borges. Cel puțin așa susțin teoreticienii contemporani, pentru a justifica propria lor incapacitate de a selecta lucrări mai puține dar mai valoroase, în defavoarea celor multe, dar venite pe pile, intervenții, buget și alte imperative de grup. Teoretizarea că premiile de SF trebuie redistribuite blogerilor sau creatorilor de realism magic sau fantastic, de Fantasy sau fantezii, este o aberație scoasă cu forcepsul din negura unor minți care au tot atât de multa apreciere pentru viitorul literaturii cât pentru conservarea hârtiei igienice.

Ar fi multe exemple, dar rezultatul este unul singur. Critica de complezență, relaxată și tolerantă cu mareea de lucrări fără valoare pe care le-a promovat fără discernământ, a generat o repudiere în masă a genurilor literare așa cum sunt ele abordate de români. Stimulați negativ ba de creșterea prețurilor la carte (deși în ultimii ani au ajuns la discounturi absolut fabuloase), ba de calitatea incredibilă dar absentă, ba de neîncrederea în lanțul de cronici favorabile care nu reflectă deloc adevărul, cititorii s-au reorientat progresiv spre altceva. Concomitent cu reducerea numărului de cititori care ies din școli, dar asta e o altă discuție, cu alte cauze.

Pomeneam de voturi și de premii. Voturile se negociază, premiile se cer. Aceasta este cutuma zilelor de azi. Dacă aveați impresia ca voturile se dau pe merit sau premiile sunt luate de cei mai buni, vă înșelați. Ați avut ocazia să aflați despre ediția-fiasco a premiilor Eminescu de la Iași de anul acesta, când Manolescu, nefiind nici măcar președinte al juriului, nici măcar în țară, a impus lista finală. În sefeul nostru se petrece la fel. Se fac liste, se negociază, se votează, se rearanjează. Iese doar cine trebuie, doar cine e prieten cu o grupare solidă. De-asta vedeți afilieri foarte ferme și foarte puține auto-excluderi, indiferent câte mizerii se întâmplă în interiorul grupării. Iar astea se întâmplă pur și simplu.

Poate veți face o legătură între un anumit articol de critică și acest protest împotriva unei stări de fapt. Nu e primul articol de „critică”. Articolele de critică ar trebui să aibă un caracter neutru, calm, detașat, care să permită expunerea unei analize obiective, sau măcar senzația unei analize obiective. Articolul respectiv nu este un articol de critică și nici măcar o cronică. Este un articol de „demascare”, scos la comandă, cu insinuări murdare, menite să arate cât de puternice sunt armele unui așa zis critic literar. Aș zice că este un articol de „demascare proletară” – tot citează domnul respectiv din Crohmălniceanu – dar publicul ar susține că nu. Astfel de articole erau anonime, pe vremuri. Dar vremurile se mai schimbă.

De ce amintesc de acel articol? Pentru că nu e nici primul nici ultimul din serie, dar comanda e bine pusă la punct. M-am săturat de articole scrise la comandă, doar pentru ca cineva să tacă, să ceară iertare pentru că altfel nu va mai fi nominalizat. Stimabililor, vă rog cu insistență să nu mă mai nominalizați. Nu mă mai folosiți pe mine sau e alții drept justificare pentru îmbogățirea listelor de nominalizări pentru a da aparențe democratice unor premii care sunt deja alocate. Nu mai fac parte din sefeul vostru, din joaca voastră de copii retarzi, în care fantasticul înlocuiește sefeul pentru că așa vreți voi și nu pentru că nu se mai scrie sefe.

Nu vreau să mai fac jocul grupării din jurul Helion, inițiator al articolelor de demascare sau al cronicilor pay-back, indiferent cine este reprezentantul din umbră sau din lumină, indiferent cine sunt delegații cu putere sau misiune, indiferent cine le este colaborator. Am vorbit deschis împotriva modului de organizare al premiilor Romconului de la Suceava și despre faptul că organizatorii cu numele, sucevenii, au prea puține cuvinte de spus în ce privește întregul eveniment. Nici chiar lor nu le vine la îndemână să deschidă subiectul. Era normal să vină și pedeapsa.

Cu riscul de a închide proiectul Fictiuni.ro, nu mai public nici un material provenit de la cei care de azi încolo continuă să publice în Helion. Susținerea unui proiect care sub nenumărate alte aspecte pozitive ascunde și cauționează evidente aspecte negative nu schimbă cu nimic datele problemei. Nu sunt singurul care a fost ținta celor de la Helion. Nu sunt singurul care a protestat împotriva acestei grupări care scrie „cronici” la comandă – fie pozitive, fie negative – și dă premii pe bază de simpatii și negocieri. Dar e momentul să spun că ce-a fost e deja prea mult și e timpul să se oprească. Greșesc sau nu, am dreptul de a alege materialele pe care le public și de a stabili criteriile pe baza cărora aceste materiale sunt selectate. Nu avem nevoie de colaboratorii Helion, Asociației Helion sau ArcaSF. Și dacă se stinge lumina, stingă-se.

O să închei cu o parabolă. Este bine să fiți prieten cu hoțul de biciclete care a săltat o bucată din blocul vecin? Când amicul de la parter cu care beți bere și jucați table o să vină supărat că a rămas fără bicicletă și mai are doar lanțul tăiat, ce o să spuneți? Cine știe, poate bicicleta voastră e în siguranță. Dar vecinul de jos, dacă află pe cine aveți prieten și cine i-a furat bicicleta, s-ar putea să nu aprecieze. S-ar putea să vă suspecteze de complicitate. Indiferent dacă are dreptate sau nu, e dreptul lui.

Celor care nu vor putea rezolva dilema interioară, fie că sunt prieteni cu toata lumea, fie că îi interesează doar acea parte literară abstractă și care nu are tangență cu neajunsurile vieții reale, le mulțumesc de pe acum și le doresc numai de bine.