Cover-20Singurul regret pe care-l am după toată agitația acestei veri este că nu am apucat să văd marea. Două trei locuri aproape pustii, deși probabil destul de cunoscute, cu apă limpede în care peștii nu au nicio jenă să înoate cu miile până aproape de buza valului, cu plaje strânse între stuful bătut de vânt și valurile când calme, când furioase.

Nu. Anul acesta n-a fost nicio revoluție în literatură. Au fost numai ezitări, deconstruiri, aduceri la lumină a tradiționalelor obiceiuri balcanice în care cel cu robinetul vrea să-ți devină asociat, iar cel cu premiile se miră ușor amuzat cum că „de ce n-ai spus, dom’le?” Premii? La orice nivel, fără valoare. Un fel de rotație a cadrelor, o democratizare a complicității. O așezare la rând, o încolonare, în care cei care iau anul acesta trec la coadă și îi împing în față pe ceilalți. Un fel de „capră“, pe care se mai trezește câte un deștept să sară, încercând să ajungă el primul, stricând regulile de bun simț, balcanice, ale statului în coadă, unul în spatele celuilalt.

Din nou, regret că nu am văzut marea. În schimb, am fost la munte. Într-un fel, există o compensație în toate, astfel că ne putem permite să publicăm câte proze bune primim, fără teamă că stăm într-un articol sau că facem pauză o lună. E rândul vostru să scrieți bine – e cazul să publicăm doar ceea ce e valoros.

Non multa, sed multum!