(Titlul original The Color Purple)

Editura Art, Cărţi Cult

ISBN 978-606-710-209-3

alce

    Am ales să scriu despre romanul Culoarea purpurie de Alice Walker pentru că am avut prilejul să îl citesc atât în original, în urmă cu vreo 5 ani, cât şi în traducerea şi adaptarea Iuliei Gorzo, apărută în 2015 la Editura Art.

    Încă de la apariţia lui, în 1982, din cauza limbajului şi a conţinutului sexual violent, romanul a fost în mai multe rânduri ţinta unor cenzurări. Fireşte, de cealaltă parte, cei care au ştiut să-i vadă şi să-i aprecieze valoarea au trecut peste falsa pudibonderie şi au susţinut că adevărul este întotdeauna incomod, neplăcut, dur şi mult prea adesea oamenii tind să-l dosească, să-l ascundă sub covor sau într-un dulap cu vechituri, fiindcă îi deranjează pe bogaţi, pe cei sus-puşi, pe cei cu concepţii greşite şi dependenţi de dogme arbitrare.

   Acest roman epistolar o are ca protagonistă pe Celia, o femeie africană din Georgia, simplă, needucată, care-şi spune povestea prin scrisori adresate lui Dumnezeu şi surorii ei Nettie. Deşi abuzată fizic, verbal şi sexual, Celia găseşte resurse nebănuite de iubire cât să treacă peste sărăcie, peste separarea de sora ei şi peste opresiunea rasială şi sexuală. Scriitoarea Alice Walker foloseşte neregulile şi nedreptăţile din tribul african olinka pentru a ne deschide ochii în privinţa aspectelor necivilizate şi inumane ale așa-numitei lumi civilizate în care trăim, pe care fie le ignorăm, fie le acceptăm ca fapte izolate şi excepţii, doar pentru că noi nu suntem afectaţi direct de ele.

„Omu strică tot, spune Scumpi. E în cutia cu ovăz, la tine-n cap şi peste tot la radio. Încearcă să te convingă că e peste tot. Dac-ajungi să crezi că el e peste tot, atunci ai să crezi că el e Dumnezeu. Da’ nu-i.“

   Deşi scris în deceniul opt al secolului trecut, romanul îşi păstrează actualitatea chiar şi azi, prezentând diferite și multiple fațete ale aceleiași realități îngrijorătoare. Mă gândesc că, deşi din punct de vedere tehnologic s-au făcut paşi remarcabili, din punct de vedere al dezvoltării umane progresele nu sunt la fel de vizibile, existând chiar voci care afirmă că asistăm chiar la involuţii notabile, scuzate prin acţiuni justificate de corectitudinea politică a unor abordări inumane şi nedemocratice, dictate împotriva interesului majorităţii, chipurile din toleranţă faţă de minorităţi.

   Din nou, cred că la final se cuvine să adaug câteva cuvinte despre traducerea şi adaptarea pe care Iulia Gorzo le-a făcut corect, cu profesionalism, cu un deosebit simţ al textului şi al ritmului lui interior.

   Ar mai fi de reţinut şi faptul că romanul Culoarea purpurie a câştigat Premiul Pulitzer (1983) şi National Book Award pentru ficţiune.

Florentina Anton-Popa