domenii 1Îi mulțumesc lui Leonard Oprea pentru onoarea de a mă fi invitat să citesc şi să vorbesc despre cartea sa, „Domenii Interzise”. Recunosc, o sarcină dificilă în sine, nu din cauza grosimii cărţii, ci mai ales privită prin prisma densităţii textului. Fiecare din povestirile cuprinse în acest volum este structurată pe mai multe planuri, încercând să cuprindă în acelaşi timp viitor şi trecut, prezent şi mitic.

Nu întâmplător, căci mai peste tot percepem trimiterile uneori foarte directe la mituri şi eroi olimpieni. De altfel, aceste paranteze menite să stimuleze imaginarul cititorului sunt uneori false jaloane, întoarceri şi reinterpretări cu totul personale ale miturilor şi legendelor, în viziunea autorului.

Eroii acestei cărţi sunt surprinşi în trăirile lor comune, în ezitările lor, care îi aşază mai curând între oamenii de zi cu zi şi doar o devenire, un catharsis, le permite să acceadă la un iluzoriu destin eroic, perceptibil pentru cititor, dar zadarnic şi inutil personajelor principale.

Această carte este în acelaşi timp o lectură pentru iniţiaţi, care vor savura decriptarea cabalelor sau a altor scrieri mai mult sau mai puţin mistice, strecurate cu picătorul în aceste pagini, dar şi celor care vor parcurge pentru întâia dată periplul iniţiatic al personajelor din aceste „Domenii Interzise”.

Am privit această carte drept echivalentul „Legendelor şi Miturilor” lui Alexandru Mitru, cu diferența că legendele de aici descriu în limbaj mitic un trecut posibil, imaginar, care, paradoxal, se află mult în viitorul nostru. Rescrierea ciclică a trecutului şi proiectarea lui în ochii altor privitori spre trecut, percepuţi de imaginaţia noastră ca aparţinând viitorului, iată o întoarcere în sine a timpului, care i-a reuşit de minune lui Leonard Oprea, în acest volum.

O carte extraordinară, consider eu, care merită citită, iar dacă v-am lăsat impresia ca am exagerat întrucâtva, vă rog doar să mă judecaţi după ce o citiţi sau o recitiţi.

 

Leonard Oprea – Noi Domenii Interzise & Domenii Interzise

București, Editura Tracus Arte, 2015