87ff8794-fb17-40ac-b7d6-a73e12cad49dAşa cum v-a obişnuit, revista „Ficţiuni“ vă propune şi în acest număr să deveniţi colaboratorii noştri activi, lecturând şi comentând materialele apărute în numărul din ianuarie 2016 al revistei.

Fiindcă ne ţinem promisiunile, premiile anunţate în decembrie vor merge la trei dintre cititorii noştri care au lăsat comentarii la prozele sau articolele din numărul trecut al revistei Ficţiuni. Pe aceştia îi rugăm să ne trimită prin e-mail adresa lor poştală completă pentru a putea să le trimitem premiile.

Ca şi până acum, avem pregătite câteva premii ce vor ajunge la cititorii care vor face comentarii la temă – echilibrate, constructive, mintoase, amuzante, critice şi, unde e cazul, apreciative.

În februarie 2016 vom afla la cine vor merge următoarele trei premii:

– romanul Vijelia de Gabriel García Márquez;

– romanul Second Life de S. J. Watson;

– volumul de proză Fermierul Virtual de Eugen Lenghel.

 

Acestea fiind clarificate, iată numele câştigătorilor din decembrie:

Florin Purluca (Iaşi) – culegerea de povestiri Prea multă fericire de Alice Munro;

Mircea Coman (Strehaia) – Almanahul Anticipaţia 2016;

Achim Petru (Bucureşti) – Cavalerul celor şapte regate de George R.R. Martin.