negustor-ambulant(Fragment din „Tarele unui secol prosper“, conferinţa romanţată a istoricului Yehudi Karmah, difuzată marţi, 22.02.2222, la o oră de maxima audienţă, pe toate canalele audio din Eurasia Centrală)

Calculatoarele de buzunar cu bioalimentare sunt nu numai cele mai fiabile, ci şi cele care îţi asigură independenţa – ceea ce nu se poate spune nici despre cele cu baterii solare, nici despre cele cu baterii clasice, de unică folosinţă. Căci, smogul deceniului VIII al secolului XXI fiind dens şi aproape omniprezent, o baterie solară se reîncarcă greu, dacă – norocosule! – ai nimerit una excepţională; altfel, nu se reîncarcă niciodată! Cât despre bateriile clasice, deşi sunt din ce în ce mai scumpe şi mai greu de procurat, toţi negustorii ambulanţi le preferă.

— Paradoxal! exclamă cei care nu ştiu că veniturile modeste ale ambulanţilor nu permit accesul la acel regim alimentar strict natural, bogat şi variat, şi la odihna zilnică de minimum opt ore, fără de care nici un organism nu poate alimenta un calculator (fie el şi de buzunar) cu propria lui bioenergie.

Cât despre renunţarea la calculator… Aşa ceva nu se poate concepe! Cum altfel ar putea un ambulant (care nu-şi poate permite nici să achiziţioneze un cititor de cărţi de credit sau de cartele) să socotească câte bancnote din fiecare tip valoric trebuie să primească pentru a aduna suma de, să zicem, 2147 de unităţi monetare? Şi cum altfel ar şti cât să ceară atunci când clientul cumpără mai mult de un singur articol?

Aşadar, când are ghinion şi calculatorul i se strică… Prăpăditul lui de calculator uzat moral, cu baterii de unică folosinţă… Ei bine, individul se poate considera falit! Căci toţi reprezentanţii breslei depanatorilor sunt fie morţi, fie atât de decrepiţi încât mai mult distrug decât repară! Iar un calculator nou costă o mică avere, şi prea puţini reuşesc să adune bani albi pentru zile negre!

Desigur, nu toţi ghinioniştii cedează fără luptă. Unii se fac luntre şi punte până găsesc câte un escroc bătrân (născut în anul 2020 sau cam pe atunci) de la care obţin, în schimbul unei părţi rezonabile din marfa din stoc, câteva hârţoage îngălbenite, botezate pompos Tainele adunării şi scăderii dimpreună cu tablele înmulţirii şi împărţirii. Numai că apoi îşi plimbă, zadarnic, ore întregi ochii peste coloane înţesate de cifre mărunte, pentru că nicăieri nu scrie cât fac, de exemplu, 3×2147+4×5394.

— Hârtiile te învaţă cum să calculezi tu însuţi, spune şarlatanul atunci când păcălitul, c-o falcă-n cer şi cu alta-n pământ, îi cere socoteală.

— Să calculez eu însumi?! Cum?! Explică-mi!

— Nu ştiu, oftează ghiujul. Ai mei mi-au cumpărat calculator de buzunar de când m-au dat la grădiniţă!

— Şi eu ce fac cu astea? urlă nefericitul, începând să priceapă că, intr-adevăr, îl paşte falimentul.

— Citeşte instrucţiunile, i se răspunde, arătându-i-se, cu vârful unui deget stafidit, cele câteva rânduri de semne cabalistice din subsolul fiecărei pagini.

— Să citesc semnele astea decorative?!

— Nu-s semne decorative, i se explică. Sunt litere. Semne care formează cuvinte!

— Cuvinte scrise?! Citeşte-mi-le tu, hodorogule, dacă eşti în stare!

Hodorogul ridică din umeri şi îşi destinde, într-un zâmbet plin de regrete, gura pungită.

— Îmi pare rău, mormăie el cu voce obosită. Când am făcut eu şcoala existau deja calculatoare vorbitoare!