Eugen Lenghel – Ne-am întâlnit, încă o dată, la Comic Con 2016, în cea mai călduroasă zi de până acum a acestui an. Deloc surprinzător, deși ești scriitor, ești prezent la o manifestare la care literatura pare a avea un rol mai curând secundar. Pentru cititorii care încă nu te cunosc, te-aș întreba ce anume te-a adus la această ediţie, în București?

Marian Coman – Păi… să vedem. Eu peter-pansunt de părere că în spatele tuturor lucrurilor de la Comic Con se află cel puțin o picătură de literatură. Actorii prezenți la eveniment – vedetele din Game of Thrones, spre exemplu, – s-au aflat aici fiindcă înainte de film a existat un scenariu scris de un scriitor, ba chiar, înainte de scenariu au fost câteva cărți. Și ce cărți! Tot la fel, în spatele jocurilor se află de multe ori scriitori ce construiesc lumi și povești extraordinare. Nu în ultimul rând, în spatele benzilor desenate, se află scriitori ce realizează scenarii. Și fiindcă am ajuns la benzi desenate, da, sunt unul dintre scenariștii revistelor HAC! și TFB și acesta a fost principalul motiv pentru care am ajuns la București, la cea mai mare sărbătoare dedicată celei de-a noua arte. Și mai e ceva. Sufăr, cred, de sindromul Peter Pan. Iar un eveniment cum este Comic Con îmi permite să nu am remușcări legate de faptul că mă încăpățânez să nu mă maturizez.

EL – Am observat o reducere a prezenței tale în spațiul jurnalistic. După cum spuneai, te-ai orientat spre zone mai apropiate de artă, în scris. Te consideri un scriitor profesionist?

MC – Acum, chiar dacă aș vrea, n-aș mai putea să neg asta. Trăiesc, în primul rând, din drepturile de autor pe care le primesc pentru scenariile și romanele mele. Așadar, da, sunt scriitor profesionist. E drept, nu sunt acestea singurele mele venituri – încă am contracte cu un ziar și un post de televiziune, însă cea mai mare parte a timpului mi-o dedic în momentul de față dezvoltării proiectelor Editurii HAC BD. Renunțarea la presă este un vis mai vechi de-al meu. În fond, am ajuns să lucrez în mass media doar fiindcă atunci când am terminat facultatea nu puteam trăi din scris literatură, iar a lucra la ziar era tot o formă de a trăi din scris. Însă am făcut presă cu pasiune, fiindcă nu știu să muncesc altfel, nu știu să trăiesc altfel.

EL – Ce satisfacții ți-a adus până acum HAC! BD?

Marian ComanMC – „În primul și cel mai important rând, m-a scos dintr-un fel de criză. După „Testamentul de ciocolată”, am trăit o lungă perioadă cu un neproductiv sentiment al zădărniciei. Mihai Ionașcu, editorul meu, desenatorii și, mai cu seamă, cititorii revistelor HAC! și TFB au spulberat gândul ăsta, gândul că scriitorului român… – nu, nu scriitorului român, ci mie… – gândul că mie îmi va fi cu neputință să ajung la un public suficient de numeros încât să merite să fac efortul ăsta. Fiindcă sunt unul dintre acei scriitori dependenți de cititori. Eu cred că o carte nu există în absența cititorilor. Personajele, lumea, universul dintr-un text mor ori nu se nasc dacă textul nu este citit, așa că, după părerea mea, nici nu mai merită scris.

Apoi, dacă vorbim de satisfacții, trebuie să amintesc nerăbdarea cu care aștept să văd primele schițe și desene pe care Andrei Moldovan și Bogdan Chelaru le fac după scenariile mele, ori culoarea pe care Daniel Rosa Duran o pune mai apoi. E un sentiment teribil acesta, să vezi cum cuvintele scrise prind formă și culoare.

Tot de colaborarea cu Editura HAC! BD se leagă și turneul de promovare al romanului „Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, contactul nemijlocit cu sute de cititori din 22 de orașe din România.

EL – Poate că ai mai răspuns la următoarea întrebare, dar cred că e suficient de importantă ca să o pun, mai ales în contextul dezvoltării fără precedent ale noilor media, în anul în care facebook pare să piardă controlul iar internetul pare că așteaptă să fie înlocuit cu altceva. Cum te simți ca scriitor între artiștii vizuali?

MC – Ca un pește în apă. O vreme am cochetat și eu cu artele vizuale. Am publicat câteva desene încă înainte să-mi public prima povestire, am participat la expoziții, am luat și niște premii. Când am constatat că nu-mi ajunge tușul să-mi scot lumile și demonii din cap, m-am orientat numai către cuvântul scris, însă am păstrat o admirație desăvârșită pentru artiștii plastici tocmai pentru că le înțeleg munca și știu să măsor talentul lor. Iar Andrei, Bogdan și Daniel, oamenii cu care lucrez pentru HAC! și TFB, sunt cu adevărat extraordinari.

EL – Aminteai de tirajele semnificative pe care le au revistele în care ai publicat. Mulți scriitori din garda veche își amintesc cu nostalgie de tiraje de zece mii sau mai mult. Cărțile publicate azi au tiraje chiar și de zece ori mai mici. Iar periodicele au scăzut de mult, unele chiar dispărând practic de pe piață. Ce semnificaţie are pentru tine tirajul revistelor la care contribui?

MC – Aminteam mai devreme că sunt dependent de cititori. Am refuzat tirajele mici pentru cărțile mele și am încercat să-mi plasez textele în locuri cu o audiență cât mai mare ori să încerc să le ofer, dacă-mi stă în putință, un număr cât mai important de cititori. Venind din presa scrisă, sunt și mai legat de ideea de tiraj și audiență, interesul meu fiind acela ca personajele mele, ideile, atmosfera, sentimentul degajat de proza mea să ajungă în cât mai multe minți.

EL – Nu aș vrea să pun în context mișcarea SF, în continuă dizolvare de formă și substanță, ci voi încerca să lărgesc cercul, mai ales că ai experiența scrisului pentru un target care nu are de-a face cu genul SF. Ce ai putea să le spui tinerilor autori de ficțiune? Ce îndrumări le-ai putea da, din experiența personală, pentru a reuși să treacă de stadiul de începători eterni?

MC – Ah, nu sunt tocmai bun la sfaturi, ba cred că eu însumi am încă nevoie de sfaturi. Cred că nu există rețete în zona asta. Toate câte se întâmplă sunt excepții. E important, cred, să nu-și piardă încredere. Să nu uite ce e modestia. Să citească. Să întâlnească oameni. Să caute oameni cu pasiuni comune. Și să scrie, să scrie, să scrie.

EL – Fără să ne ascundem, ești unul dintre puținii scriitori – consider că audiența ta numeroasă impune ca fapt stabilit că ești un scriitor afirmat – cu activitate constantă și apreciată. Am zis puțini și de aceasta leg ultima întrebare. Crezi că literatura română contemporană poate da măcar un scriitor celebru la nivel mondial? (Exceptând cazul special Cărtărescu)

MC – Suntem, din păcate, o limbă și o cultură mică. Pentru afirmare la nivel mondial – nu mai vorbesc de celebritate –, îți trebuie, cred, mai mult decât talent și muncă. Traducători, editori, agenți și, în primul rând, măcar o carte cu adevărat mare.

 

Mulțumim, Marian Coman!

 

Interviu realizat de Eugen Lenghel

 

 

241 Total Views 1 Views Today