fantastic-beasts-movie-posters-clips-1200x600

Filmul Animale Fantastice și unde le poți găsi se află deja în programul cinematografelor de mai bine de o lună, aşa că mi-am propus să vi-l prezint într-o manieră cât mai echilibrată cu putință pe axa obiectivitate-subiectivitate.

Când am auzit că se fac pregătirile pentru filmul Fantastic Beasts and Where to Find Them, am fost ușor surprins. Credeam că s-a terminat cu lumea lui Harry Potter, cel puțin pe marile ecrane, și nici nu îmi imaginam că se poate face un film (devenit acum o serie de cinci!) dintr-o carte scrisă mai mult ca supliment pentru seria principală, în realitate servind ca manual despre animalele fantastice din lumea vrăjitorilor. Iată însă că J.K.Rowling ține foarte mult la lumea creată de ea și că a găsit inspirația necesară unei serii care să însumeze un preambul interesant pentru povestea din cele 7 cărţi axate pe Harry Potter „the boy who lived”.

Aşadar, acţiunea din Animale Fantastice și unde le poți găsi se petrece cu 70 de ani înaintea evenimentelor din seria Harry Potter, care au loc cândva în anii ’90. Producătorii au confirmat că evenimentele din cele cinci filme se vor derula pe o perioadă de 19 ani – ceea ce ne spune că ceva se va fi întâmplat în 1945 (primul film, cel de față, are loc în 1926). Mai exact, vom urmări atât povestea lui Newt Scamander, ilustrul magizoolog, cât și încleștarea dintre Albus Dumbledore și maleficul Grindewald, despre care (până acum) doar s-a auzit câte ceva în Talismanele Morții.

Contrar așteptărilor multora, Fantastic Beasts vine cu o abordare destul de proaspătă, cât publicul să nu simtă nevoia de a urmări celelalte filme, în caz că nu le-a văzut, dar nici să nu se plictisească dacă le-a vizionat. Epoca interbelică și peisajul newyorkez conferă o tentă inedită, nemaivăzută până acum în lumea vrăjitorească a lui Rowling. Și, probabil ca să se mențină senzația de inedit, suntem preveniţi că acțiunea fiecărui film se va desfăşura de fiecare dată într-un mare oraș din lume, mereu altul.

Dar nu timpul și locul poveștii îi conferă atuul principal, ci, îndrăznesc să cred, personajele diverse și memorabile sunt cele care vă vor face să nu uitaţi uşor filmul.

Newt Scamander, protagonistul autor al cărții care dă titlul acestui prim film, este un personaj nesperat de frumos conturat și de complex. Trebuie să îl urmărești cu atenție și cu empatie pentru reuşi să-i înțelegi toate caracteristicile. Unii fani au spus că au văzut în el tot ce-i mai bun din cele mai bune personaje ale seriei Harry Potter. Alţii sunt de părere că nimeni nu ar fi portretizat acest personaj mai bine decât Eddie Redmayne – de fapt, se spune că a fost singurul actor luat în considerare de scenarista J.K. Rowling și de regizorul David Yates.

Fiind vorba de un film fantasy comercial, probabil că cei din Academie nu-l vor aclama la fel de mult pe Eddie Redmayne ca în ultimii doi ani, la Oscar; dar cu siguranță a câștigat inimile unui număr uriaș de fani. Fiecare mic gest pe care îl face spune câte ceva despre personaj. Faptul că Newt nu-și privește interlocutorii în ochi nu indică doar o formă de anxietate socială, ci și obișnuința lui de a lucra cu animalele, pe care uneori e periculos să le privești direct în ochi. Vorbele lui, rostite cu accent britanic, îi ilustrează inocența, dar și devotamentul față de animale (mai ales când le spune încurajator „mami e aici”). Și sunt multe alte exemple care pot fi înțelese doar urmărind filmul. Cu toate acestea, dacă citiţi reacțiile unor comunități de fani, cum sunt cele de pe Tumblr, Newt este acceptat ca un personaj special, în care mulți se regăsesc.

Jacob Kowalski este jucat de Dan Fogler, un actor mai puţin cunoscut, dar neașteptat de bun în acest rol. Jacob este un Încuiat, sau Nu-Mag, cum îi zic vrăjitorii americani. Este chiar mai implicat decât Newt, și eu cred că asta se datorează tocmai statului său de non-vrăjitor. Eu l-am interpretat și ca un fel de oglindă pentru noi, spectatorii fascinați de această lume magică, din care uneori ne dorim să facem parte. Dacă Newt este simpatic prin stânjeneala sa și dragostea puternică față de „copiii” săi ascunși ilegal în servietă, Jacob este simpatic tot prin inocența sa, dar mai ales prin reacțiile vizuale amuzante față de tot ce descoperă accidental despre lumea vrăjitorilor, după ce îl întâlnește pe Newt, impresionat la tot pasul și totodată dornic să ajute niște necunoscuți.

Tina și Queenie sunt niște surori adorabile, care alături de cei doi de mai sus formează fabulosul cvartet de aventurieri. Tina (Katherine Waterston) este un auror desăvârșit și nu stă liniștită până nu se face dreptate, ceea ce i-a și adus o reducere în grad la MACUSA (The Magical Congress of the United States of America), varianta mai serioasă a Ministerului Magiei din Anglia. Seriozitatea Tinei este compensată de fermecătoarea și curioasa Queenie, care ocupă un post mai simplu în Congres dar poate citi gândurile oricui. Este fascinată de gândurile lui Jacob, pentru că nu apucă să cunoască Nu-Magi în general. Dacă te întrebi ce caută Jacob printre vrăjitori, va trebui să vezi situația amuzantă care îl aduce acolo.

Percival Graves este un vrăjitor puternic, impunător, și asta datorită lui Colin Farrell, un actor care nu prea m-a încântat în alte filme, dar care de această dată a reușit să mă facă să-i apreciez valoarea.

Credence Barebone e un personaj deosebit, la prima vedere mut. Cred că este prima oară când îl văd pe Ezra Miller jucând (cameo-urile din Batman vs. Superman și Suicide Squad nu se pun) și e unul din membrii distribuției pentru care eram curios să văd filmul. Cu Credence, scenariul m-a luat prin surprindere. Abuzul mamei sale adoptive, Mary Lou (și ea destul de convingătoare), lidera grupării Al Doilea Salem care persecută vrăjitorii, apare ca una din cele mai întunecate laturi ale filmului. Credence, deși evident este aproape adult, apare ca un copil traumatizat, fiind victima cea mai mare a poveștii și, poate, soarta lui vă va pune puțin pe gânduri.

Nici ceilalți actori nu sunt mai prejos. Mama lui Credence, copiii ei adoptați, președinta Macusa, senatorul Shaw, ziariștii, funcționarii Macusa, Nu-Magii de pe străzile orașului, spiridușii de casă… fiecare actor, figurant sau model grafic face o treabă impecabilă, jocul lor construind convingător această lume magică.

Coloana sonoră poate că nu este dintre cele mai memorabile, dar contribuie semnificativ la farmecul atmosferei pe tot parcursul filmului.

Cât despre efectele speciale, aici subliniez singurul minus mai pronunțat. Este adevărat că ele își fac treaba, dar au fost momente în care efectul tridimensional sau obiectele create în totalitate pe calculator m-au scos pe moment din atmosfera filmului, aducându-mi aminte că mă aflu într-o sală de cinema. Cel mai concret exemplu este oul de Occamy, din prima parte a filmului. Bucățelele cojii lucioase de ou, care cad atunci când puiul dă să iasă, arată cât se poate de fals, chiar și pentru un film fantasy.

Așa cum s-a înțeles și din comentariile pe care le-am făcut în privinţa personajelor, scenariul împleteşte comedia cu drama. Cel mai mult mi-a plăcut la acest film faptul că încălzește și bine dispune cu scene viu colorate, chiar dacă dă și fiori reci pe șira spinării cu scenele întunecate. Am observat că pentru alții aceste tranziții au fost neplăcute, dar eu le găsesc chiar remarcabile. Această combinație de lumină și întuneric pe care filmul o reușește se dovedeşte unică și foarte greu de stăpânit pentru alte echipe de producție.

În ceea ce mă priveşte, spre deosebire de alte pelicule comerciale şi superficiale, știu că nu voi uita uşor ce se întâmplă în film, cel puțin vreme de mai multe luni.

Aşa că, dacă totuși nu l-aţi văzut, faceți-vă timp pentru el în preajma sărbătorilor. Este ideal pentru a te încălzi, mai ales sufletește, căci în sală intri oricum ca să te ferești de frigul de afară.

 

285 Total Views 1 Views Today