kitty2(urmare din numărul precedent)

În timp ce Amanda se strecura în dormitorul micului monstru, Kitty dădu fuga să se conecteze la sistem. Trecu prin câteva momente de panică, până se realiză legătura, dar în cele din urmă ferestrele obişnuite se deschiseră pe ecran. Ratty nu era conectat, lucru de înţeles. FreeD ţopăia pe o bară şi tot scutura din cap şi din aripi. N-avea chef să vorbească cu el. N-ar fi ştiut ce să-i spună. Canalul lui Liber era mort, în absenţa unui creier la care să fie conectat implantul. Dane închisese camera video, dar păstrase semnalul audio.

Kitty78: Ce mi-ai ascuns?

Dane02: Nimic. Şi dacă aş fi făcut-o, nu puteam să-ţi spun acum.

Kitty78: Hmpf!

Dane02: Totul e în regulă la voi?

Kitty trase cu urechea la gânguritul de pe coridor.

Kitty78: Agenţii voştri nu sunt buni de nimic. Sunt topiţi toţi după monstruleţ.

Dane02: E OK să-ţi placă oamenii.

Nu şi dacă aveai experienţa ei de viaţă. Amanda o luase de la un adăpost pentru animale abandonate după ce făcuse foame câteva săptămâni bune, dar Amanda era o excepţie. Şi nici măcar nu era atât de deşteaptă. Îi trebuiseră două luni să o facă să înţeleagă că voia un implant. Degeaba înţelegea două limbi străine, dacă nu putea să vorbească niciuna. Iar chinurile la care o supuseseră doctorii fuseseră îngrozitoare. Primul lucru pe care îl făcuse, când porniseră implantul, fusese să îi înjure. De atunci devenise mai diplomată, dar oamenii – cea mai mare parte – clar nu ajunseseră la stadiul de evoluţie în care să-ţi placă de ei.

Kitty ceru o legătura directă cu Dane.

Kitty78: Şi FreeD?

Dane02: Refuză să admită că Liber a dispărut… chiar dacă i-am găsit implantul. Deocamdată îl lăsăm în pace. Rezolvăm crizele pe rând, iar situaţia lui Ratty e mai gravă.

Dane reveni pe canalul comun.

Dane02: Diseară ne întâlnim la Ratty. Voi ocupaţi-vă de trataţie, eu aduc căştile. Aţi auzit?

Poate nu era cea mai bună idee, având în vedere teama înnăscută a lui Ratty faţă de pisici, dar decât să îl lase să jelească de unul singur în casa aia mare şi goală…

Kitty78: Okay.

Freedom4u: …okay.

— Hei, dacă te întâlneşti cu prietenii tăi, încearcă să pui un cuvânt bun pentru mine pe lângă vulpiţă, se auzi vocea lui Colin, venind de departe. Am de gând s-o invit pe Amanda în oraş, după ce se termină toată nebunia asta.

Dane02: Aş începe prin a nu-i spune „vulpiţă”, mai ales când te aude.

— Scuze!

Kitty rânji. Dane o cunoştea atât de bine.

* * *

La câteva minute după lăsarea nopţii, Dane o aştepta în vestibulul cu lambriuri întunecate din lemn de nuc şi pardoseală din marmură. Menajera doar îi deschise uşa, luă în primire pachetele aduse de Kitty, lapte îndulcit şi crănţănele cu somon, după care dispăru, având clar instrucţiuni să nu îi deranjeze.

Dane arătă cu botul spre cutia transparentă din plastic lăsată pe podea la nivelul ei. El purta deja casca, dar avea suficientă răbdare şi maniere prea bune ca să-i vorbească când nu putea răspunde.

Strâmbând din nas la mirosul de plastic, Kitty îşi băgă capul în cutie. Aparatura era asemănătoare cu cea folosită la secţie, iar casca pe măsura ei i se strânse automat pe cap. Era micuţă, uşoară şi, bineînţeles, fără fir. Una din asta îi trebuia şi ei.

Kitty78: Salutare, lume!

Freedom4u: Hei, Kitty…

Vocea veni tot din direcţia sistemului de interpretare, dar era acompaniată de clinchetul candelabrului. Deci acolo se ascunsese. Lui FreeD îi plăcuse întotdeauna la înălţime.

Kitty78: Ce face Ratty? Cum rezistă?

Dane02: Nu prea bine. Vorbeşte de unul singur şi nu te poţi înţelege cu el. Poate reuşim să-l trezim. Toată după-amiaza am rezolvat probleme în numele lui, dar mai sunt o mulţime la care am nevoie de aprobarea lui.

Puţin probabil ca Ratty să fie în stare să ia vreo decizie în seara asta, dar Kitty îl urmă pe scări spre biblioteca şi mai întunecată. Doar de asta se adunaseră aici, să-i ţină companie fie că voia sau nu.

Dane02: FreeD, vii?

Fâlfâitul de aripi le-o luă înainte, iar FreeD îi aşteptă pe birou, ţopăind de la un capăt la altul, mai agitat ca de obicei.

Dane se opri lângă tăviţele cu mâncare aşezate de menajeră în mijlocul covorului, dar Kitty sări direct pe canapeaua învelită în piele grena. Încă se mai vedeau urmele de gheare lăsate la ultima vizită.

Braţul canapelei îi oferea o vedere perfectă în interiorul cuştii din sticlă de pe măsuţa parcată lângă birou. Ratty zăcea pe burtă în roată cu lăbuţele întinse în toate părţile ca o balenă eşuată. Fălcile i se mişcau, dar nu mesteca, ci bălmăjea ceva. Sistemul de traducere îl interpreta ca o înşiruire de consoane. Probabil că vorbea în cehă, aşa cum făcea când era stresat.

Dane02: Ratty, avem musafiri…

Ratty nu dădu niciun semn că l-ar fi auzit.

Kitty se aşeză confortabil pe braţul canapelei, cu labele îndoite sub ea ca să reziste tentaţiei de a-şi ascuţi ghearele, şi toarse întâi încet, apoi mai tare.

Coada lui Ratty se arcui, iar până şi FreeD dădu din cap, luat prin surprindere. Doar Dane rămase impasibil, dar el venea mai des în contact cu alte animale.

Dane02: Familia a fost informată, iar un reprezentant soseşte mâine deşi toate aranjamentele au fost făcute. Corpul lui Teddy va fi adus peste două zile, după ce îl eliberează poliţia locală. Firma de servicii funerare o să-l depună direct la capelă. Restul familiei soseşte în dimineaţa dinainte de înmormântare şi nu pare să intenţioneze să stea mult.

Freedom4u: Cu Ratty ce-o să se întâmple?

Dane02: Cu toate plăţile la zi, în principiu, Ratty ar putea rămâne în casă cel puţin până la sfârşitul lunii, dar nu ştiu ce planuri au ceilalţi. S-ar putea să vrea să vândă cât mai repede.

Un geamăt veni din cuşcă, semn că Ratty nu era în totalitate catatonic.

Dacă nu l-ar fi cunoscut pe Dane atât de bine, Kitty ar fi putut crede că-i făcea plăcere să-l tortureze pe sărmanul Ratty, dar el nu încerca decât să-l scoată din starea de disperare în care intrase.

FreeD zbură pe marginea cuştii şi se uită în jos la Ratty. Acesta îl ignoră, deşi pereţii vibrau de fiecare dată când se mişca. FreeD se luptă cu distribuitorul de mâncare, extrase o rondelă de morcov şi i-o aruncă în cap. Rondela se rostogoli pe stratul gros de talaj de pe fundul cuştii şi se opri la doi centimetri de nasul lui Ratty. Nările i se deschiseră larg de câteva ori, dar nu se întinse după ea.

Freedom4u: Ar trebui să-şi facă nişte planuri de viitor, cu familia nu se ştie niciodată. Dar ar putea să se angajeze ca freelancer, cu un salariu care să-i permită să se întreţină singur. Au mai existat cazuri… însă după cum îl ştiu eu, încă nu şi-a predat editorialul pentru ziua de azi.

Dane02: Aşa e.

Dane le deschise pe ecran accesul la fişierele lui Ratty. Abia scrisese un paragraf cu data curentă şi acela se termina în mijlocul propoziţiei. Probabil atunci aflase vestea.

Freedom4u: Cineva ar trebui să-l termine şi să-l trimită. Nu e o perioadă potrivită să se lase pe tânjeală.

Dane02: Eu mă ocup de anchetă. Nu pot să mă implic.

Două perechi de ochi se întoarseră spre Kitty.

Kitty78: Cine? Eu?… Dar ce ştiu eu despre… ă… psihologia găurilor?

FreeD arătă cu ciocul spre urmele de gheare din canapea. Erau şi alea tot un fel de găuri.

Dane02: Un gol lăsat în inimă de absenţa unei persoane dragi?

De când avea Dane idei atât de poetice? Articolele lui tindeau să fie clare şi la obiect. Parcă nici nu-l mai recunoştea. Uite ce efecte aveau tragediile. Kitty clătină din cap.

Dane02: Oamenilor le plac chestiile astea.

Acum îl recunoştea. Da, ar fi mers un editorial pe tema asta. Nu era o idee proastă.

Freedom4u: Haide, Kitty, poţi să-l scrii şi cu ochii închişi. Nici măcar nu trebuie să fie unul bun. Nu se aşteaptă nimeni la o capodoperă după ziua de azi. Ratty are nevoie de ajutor… nu fii egoistă.

Kitty se uită urât la el şi dădu dintr-o labă ca şi cum ar fi vrut să-l agaţe. Mereu îl preferase pe Liber. La naiba! Ratty bătea adesea câmpii, dar o şi amuzase de multe ori şi, cel mai adesea, era de partea ei, deşi nu-i era neapărat clar dacă o plăcea cu adevărat sau îi era doar frică de ea. Măcar atât putea să facă pentru el…

Kitty78: Bine, dar faceţi linişte…

Dane lăsă să-i cadă din gură biscuitul pe care tocmai îl apucase. Legănându-se pe marginea cuştii, FreeD dădu din cap. Bâzâitul în surdină al lui Ratty continua să se audă, dar pe el n-avea cum să-l oprească.

Kitty deschise un document nou şi închise ochii. Modulul de interpretare era suficient de avansat ca să nu aibă nevoie să vadă textul de pe ecran. Pentru prima versiune mergea şi aşa. Toarse pentru sine, pierdută printre gânduri şi metafore, şi la un moment dat uită de hotărâre şi-şi ascuţi cu satisfacţie ghearele pe pielea moale. Acela ar fi fost momentul în care ceilalţi i-ar fi atras atenţia, mai în glumă, mai în serios, că nu se afla acasă la ea şi putea fi acuzată de distrugerea proprietăţii, ceea ce nu însemna mare lucru, deoarece nu existau legi care să se aplice animalelor de companie cu sau fără cască. Iar la nevoie, Amanda îşi putea permite să retapiţeze afurisita de canapea. Doar că nu mai avea cine să i-o ceară…

FreeD fluieră prelung.

Freedom4u: Uau… să-mi dea lacrimile şi mai multe nu. Superb articol, Kitty!

Dane02: Foarte frumos. Bravo!

Freedom4u: Te pomeneşti că Ratty o să ia un premiu pentru asta.

Kitty deschise ochii. N-avea haz deloc. Contemplă timp de o secundă ideea de a şlefui şi edita textul. Nu, mai bine aşa, scris la prima mână, să se vadă toată emoţia din el.

Kitty78: Trimiteţi-l voi. Am obosit.

Căscă şi se arcui, apoi sări pe podea să inspecteze bunătăţile. Dane făcu respectos câţiva paşi înapoi, ca să nu-i stea în cale. Îl ignoră, deşi blana i se înfoiase pe spate. Al naibii instinct animalic. Aroma de somon îi umplu gura de salivă şi, după ce ronţăi delicat câteva bucăţele, îşi clăti gâtul cu lapte îndulcit. Bolul cu lapte cu orez şi miere îi făcea cu ochiul, dar parcă n-avea niciun sens fără Liber. Lui îi plăcuse mai mult. Furioasă pe ea însăşi, îşi spălă mustăţile chiar acolo pe covor, până depăşi momentul de slăbiciune.

Când termină, textul dispăruse de pe ecran, semn că fusese expediat. Cam târziu, dar multă lume avea timp abia după cină să se pună la curent cu noutăţile. Asta ar fi făcut şi ea, dacă s-ar fi aflat acasă. Cât mai dura priveghiul ăsta? Îşi făcuse datoria civică pentru seara asta.

Cocoţat într-un echilibru precar, cu coada în sus şi capul plecat spre roată, FreeD ciripea către Ratty.

Freedom4u: Zău, Ratty, trebuie să vezi ce frumos a scris Kitty despre Teddy… Vrei să-ţi citesc eu?

Kitty nu suporta să mai audă încă o dată textul, după ce îi răsunase atât de clar în minte cât se străduise să găsească echivalentul în cuvinte pentru ceea ce simţea. Dintr-o săritură, fu pe masă lângă cuşcă.

Kitty78: Lasă-mă pe mine!

FreeD zbură alarmat şi dădu un ocol încăperii, în timp ce ea se lipi de sticlă şi toarse din toate puterile, făcând geamurile să vibreze. Scâncetul lui Ratty abia se auzi. Îşi ieşise din mână. Ar fi trebuit să producă o reacţie mult mai puternică.

Freedom4u: Ceee faci?

Dane02: Kitty…

Surdă la protestele lor, se ridică pe labele din spate şi se întinse cât era de lungă peste margine. Ratty tremură de parcă ar fi ştiut că ea era acolo, dar nu deschise ochii. Desigur că ştia, ticălosul. Pe ea n-o păcălea. Îl privi fix, imaginându-şi că ghemul portocaliu de blană pe care îl putea strivi cu o labă era un dulău turbat venind în goană spre ea, şi îl scuipă din toate puterile, aşa cum nu mai făcuse de pe vremea când era un pisoi şi o călcase cineva din greşeală pe coadă. Singura diferenţă fu că de data asta nu-şi folosi ghearele.

Ratty sări înapoi, se izbi de perete şi se uită panicat în jur, ochişorii mici şi negrii rotindu-i-se nebuneşte în toate părţile. Zguduitura puse roata în mişcare, iar el alergă în mod mecanic, chiţăind.

Ratty63: Mâţă, mâţă, mâţă, mâţă…

Kitty78: Pe cine faci tu mâţă, mă?

Se arcui mai tare, dar nu-şi schimbă poziţia. În cuşcă mirosea îngrozitor.

Dane02: Kitty…

Ratty63: Oh, Kitty, tu erai…

Ratty îşi fixă privirea pe ea în timp ce alerga de zor. Gâfâia de efort şi lăbuţele abia atingeau roata.

Kitty se forţă să afişeze un zâmbet încurajator, deşi asta însemna să-şi etaleze colţii.

Ratty63: Kitty, o să-mi fie dor de tine… Să-mi aduci morcovi la închisoare.

Kitty78: Ce vorbeşti tu acolo?

Freedom4u: S-a prostit.

Ratty63: Or să mă aresteze… L-am omorât pe Coadă-Lungă, iar stăpânul lui, ca să se răzbune, l-a ucis pe Teddyyyyyy…

Dane02: Nu pot să ascult asta.

Dane scutură violent din cap, iar casca alunecă şi se rostogoli pe podea până sub canapea.

Slabă scuză, având în vedere că, dintre toate animalele, câinii înţelegeau cel mai bine limbajul uman, dar fără cască oficial nu putea fi acuzat de favorizarea criminalului. Hmm, criminal… Nu-i trecuse prin cap că Ratty ar fi fost capabil de aşa ceva. Stupefiată, coborî de pe marginea cuştii şi îl privi prin geam de parcă îl vedea pentru prima dată.

FreeD îi luă locul, dar avu grijă să se dea mai la o parte, ca să nu intre în raza de acţiune a ghearelor ei.

Freedom4u: Are halucinaţii, desigur. N-avea cum să-l omoare pe Coadă-Lungă. Era cât un munte pe lângă el.

Dane îşi sprijini botul pe masă, cu urechile ciulite, în alertă.

Ratty63: N-a fost chiar atât de greu… N-a trebuit nici măcar să-l ating.

Kitty78: Cum ai făcut-o?

Ratty se întinse după rondela de morcov de lângă el, dar renunţă.

Ratty63: M-a chemat să ne întâlnim la el în mare secret, când s-a răspândit zvonul că ai câştigat tu premiul. Era ca într-un roman de spionaj. Cred că nici Dane n-ar fi putut să mă găsească, chiar dacă ar fi încercat să-mi miroasă urma.

Freedom4u: Ce voia?

Ratty63: Să mă convingă să votez pentru el. Mi-a promis că face orice îi cer în schimb… Nu m-aş mira dacă la fel a procedat şi data trecută, când a câştigat. Prea a apărut de nicăieri cu o mulţime de voturi.

Kitty mârâi. Susţinuse mereu că trişase, ca să-şi salveze orgoliul rănit, dar nu fusese niciodată sigură că avea dreptate.

Kitty78: Ce i-ai cerut?

Trebuia să-i fi cerut ceva. În capul ăla mic al lui, Ratty avea o minte la fel de diabolică ca a ei.

Ratty63: I-am spus că de fiecare dată când îmi cumpără votul, Kitty îl imită pe FreeD şi se dă huţa pe candelabru. Apoi l-am felicitat pentru bunul gust că are şi el unul. N-a apreciat gluma.

Freedom4u: Liber ar fi apreciat-o.

Kitty îşi ţinu răsuflarea. FreeD nu rostise numele lui Liber toată seara.

Toţi tresăriră, când coada lui Dane se lovi de piciorul biroului – o invitaţie să continue.

Ratty63: Da… La început nici n-a vrut să audă. Dar i-am promis că vă conving şi pe voi, pentru că sunteţi geloşi pe succesul lui Kitty.

Freedom4u: Şi? Şi?

Ratty63: Până la urmă a cedat. A adus o scară şi s-a urcat. L-am tot încurajat să se legene mai tare, în speranţa că avea să cadă cu tot cu candelabrul. N-a căzut, în schimb şi-a pierdut casca. Atunci mi-a venit ideea. Ştiţi cum la el în casă toate funcţionează pe comandă vocală? I-am folosit casca şi i-am luat scara. Până am reuşit, deja se înnodase şi se sufoca sub propria greutate. Era într-o condiţie fizică deplorabilă.

Freedom4u: Uau…

Kitty îşi dădu seama plină de jenă că se ridicase în două labe ca un popândău, cât îşi spusese Ratty povestea, şi îşi coborî repede labele pe masă.

Kitty78: Bine, să zicem că te credem… Dar de unde ştii că stăpânul lui l-a ucis pe Teddy?

Ratty lovi cu lăbuţa rondela de morcov, făcând-o să zboare până în capătul celălalt al cuştii.

Ratty63: Mi-a trimis o poză cu peşti tropicali din contul lui Coadă-Lungă în ziua în care a murit Teddy. Doar el avea acces la cont… Probabil că avea liste cu cine vorbise şi când şi aşa m-a dibuit. Dar dacă mă acuza pe faţă, ieşeau la iveală toate prostiile făcute de Coadă-Lungă şi n-o fi vrut să-i păteze memoria.

Freedom4u: Ticălosul!… Crezi că tot el i-a făcut felul lui Liber?

Ratty63: Despre asta nu ştiu nimic. Dar de ce-ar fi făcut-o? Liber n-avea treabă cu ei.

FreeD îşi lăsă aripile să-i atârne fără vlagă. Kitty îi trase o labă peste coadă doar ca să-l mai anime un pic. Pentru Liber nu puteau face nimic. Pentru Teddy însă nu era încă totul pierdut. Se întoarse spre Dane.

Kitty78: Ai destule informaţii să-l prinzi?

Chiar dacă nu auzise traducerea, citise totul de pe ecran.

Dane ezită, deschise botul şi scoase un lătrat.

Kitty78: Nu vorbim limba ta.

Dane mârâi ceva, dar merse să-şi recupereze casca de sub canapea. Capul mare nu-i încăpea dedesubt, iar cu labele se pare că nu ajungea, pentru că îi privi neajutorat şi scheună.

Kitty îşi înăbuşi cu greu un hohot de râs. Scheunatul nu se potrivea deloc cu statura lui impozantă şi mutra serioasă.

Freedom4u: Stai c-o scot eu…

FreeD plană pe covor şi dispăru în golul de sub canapea. Se auziră ciripituri şi fâlfâit de aripi într-un loc prea îngust, dar el nu reapăru.

Freedom4u: Kitty, o labă de ajutor? E grea şi n-am de unde s-o apuc…

Kitty78: Ce v-aţi face voi fără mine?

Cu tot dezgustul, se băgă prin praful de sub canapea şi trase cu colţii de cască până o scoase la lumină. De-acolo Dane n-avea decât să se descurce singur.

Kitty78: Pfff… Ce mizerie! Trebuie să mă spăl din nou. Când aţi făcut ultima dată curat?

Se instală pe canapea şi se apucă să-şi cureţe blana fir cu fir. Asta avea să dureze, dar oricum nu era nicio grabă. Nu se duceau nicăieri în seara asta.

Kitty78: Aşa nu se poate trăi. La mine nu pot să-l iau că-l omoară ăla mic… FreeD, tu ai o cuşcă liberă. Îi încape roata în ea?

FreeD îşi înclină capul pe o parte şi pe alta, estimând din ochi dimensiunile roţii.

Freedom4u: Um, cred că încape…

Kitty se opri din lins blana, cu limba atârnându-i printre colţi, şi îl privi fix.

FreeD dădu din aripi.

Freedom4u: Sigur că poate să vină la noi… la mine!

Nimeni nu ceru părerea lui Ratty. În starea în care era, puteau să facă orice voiau cu el.

Kitty78: Dane?

Aceeaşi privire ameninţătoare nu mergea cu Dane, dar acesta îşi pusese casca şi putea din nou răspunde.

Dane02: Da, e o idee bună. N-ar trebui să fie singur. Poate chiar pretinde că se teme pentru siguranţa proprie, măcar până îl prindem pe criminal.

Kitty78: Şi îl prindem?

Dane02: Acum că ştiu în ce direcţie să caut, n-o să fie greu de găsit dovezi. Lasă-mi câteva zile. Motivul însă…

Freedom4u: Ne vine nouă vreo idee… Dacă nu, ne putem baza oricând pe Kitty.

Kitty78: Ha, ha. Ai noroc că-s ocupată.

Ratty63: Şi Teddy şi stăpânul lui Coadă-Lungă aveau acţiuni la aceeaşi companie farmaceutică. Nu se înţelegeau niciodată, când se întâlnea consiliul director, iar Teddy nu voia să vândă.

Dane02: Pare un motiv serios. Am să văd ce pot să fac cu asta.

Ratty63: Mulţumesc, prieteni.

Kitty se opri din spălat. Ratty vorbea iar cu gura plină. Asta era bine.

* * *

Limuzina se opri în faţa covorului roşu, iar Amanda îşi aranjă bretelele rochiei pe umerii goi şi îi zâmbi lui Colin.

— Fă un tur pe bulevard şi după aia adu-i şi pe ei, îi spuse ea şoferului înainte de a coborî.

Kitty îşi îngustă ochii, când porniră flash-urile. Pe bancheta din faţă, Dane aşteptă stoic să se închidă uşa. Maşina se îndepărtă de bordură.

Trebuia să recunoască, deşi nu-i făcea plăcere, că Amanda şi Colin formau un cuplu frumos. Şi erau încă în faza de început în care se înţelegeau de minune, iar singurul subiect asupra cărora nu cădeau de acord era ora de culcare a lui Sammy. Desigur, Colin avea tot interesul să-l trimită în pat cât mai repede.

Dane02: Nu te mai uita aşa urât după ei. O să creadă lumea că eşti geloasă din cauza premiului.

Kitty îşi linse delicat o labă. Un premiu în memoria lui Liber, înmânat de FreeD lui Ratty pentru un text scris de ea, ha! Nu-i părea rău deloc că-l ratase. Făcuse chiar lobby să câştige Ratty. I se păruse mai corect aşa.

Dane02: Dacă rămân împreună, o să ieşi în avantaj. Pe mine nu mă deranjează monstruleţul, iar lui Colin i se pare amuzant. Cât e el ocupat cu noi, Amanda o să aibă mai mult timp pentru tine.

Kitty78: Nu-i nevoie să-i iei apărarea atâta. M-am purtat frumos cu el.

Adică îl ignorase de câte ori avusese ocazia, lucru pentru care ar fi trebuit să-i fie recunoscător. Ba mai scrisese şi un articol în care lăudase eforturile poliţiei de a-l prinde pe ucigaşul lui Teddy. Cu siguranţă contase la avansarea lui Colin în grad.

Dane02: Da, şi apreciez asta. Am însă o curiozitate.

Limuzina dădu colţul, luând-o înapoi. Se apropia momentul lor de glorie.

Dane02: De ce Liber?

Kitty îngheţă. Se forţă să-şi păstreze calmul, dar urechile îi coborâră pe spate fără voia ei.

Kitty78: De când ştii?

Dane02: De când ţi-am citit necrologul de la priveghi. Lui Teddy nu-i plăceau înălţimile, iar tu ai folosit metafora zborului de două ori.

O dibuise. Ar fi trebuit să se aştepte la asta de la Dane. Dar oare chiar o prinsese? Încă nu o arestase şi trecuse aproape un an. Dar nici pe Ratty nu-l arestase.

Kitty78: Colin ştie?

Era clar că FreeD nu ştia. N-ar fi fost în stare să păstreze secretul fără să lase să-i scape ceva măcar către ea.

Dane02: Nimeni nu mai ştie.

Aproape că-i fu frică să întrebe.

Kitty78: De ce?

Dane02: Suntem prea puţini, noi cei care contăm cu adevărat. Nu-i putem lăsa să ne dezbine. Abia de acum încep să aibă nevoie de noi.

Psihologia găurilor. Cu cât era un șvaițer mai bine organizat, cu atât se prăbuşea mai repede.

Kitty78: Mulţumesc.

O costă, dar o spuse. Dane avea dreptate. Amanda avea nevoie de ea.

Covorul roşu apăru lângă fereastră. Era rândul lor să zâmbească presei şi să se lase fotografiaţi, pretinzând că le făcea plăcere toată atenţia. Ei, unora le plăcea.

Dane02: Nu mi-ai răspuns la întrebare.

De ce îl omorâse pe Liber? Valul de ruşine şi regret o luă pe nepregătite. Dar Dane merita un răspuns sincer, aşa că îşi îndreptă capul şi i-l dădu.

Kitty78: Pentru mine, toate păsările arată la fel.

– Sfârşit –