Turnarea unui film plecând de la un joc video popular a devenit o provocare încă din anii ’80. Numai că, deşi planurile arătau întotdeauna bine pe hârtie, în practică cinefilii n-au avut parte decât în rare ocazii de realizări cinematografice reușite la un nivel acceptabil. Eșecurile sunt contabilizate nu sunt doar din perspectiva criticilor de artă, ci şi din cea a consumatorului care nu se poate bucura nici măcar de un film decent de week-end… Nici măcar fanii jocurilor respective nu sunt mulțumiți, aşa că ideea de a adapta un joc video pare urmărită de ghinion.

Cu toate acestea, încă există producători curajoși. De data aceasta, cutezătorii sunt 20th Century Fox și compania de jocuri Ubisoft. La a doua încercare.

Aș fi crezut că succesul ultimei adaptări după un joc video ar putea aduce o rază de speranță. Vara trecută, Warcraft nu a răspuns pe deplin cerințelor criticilor, însă i-a mulțumit cu desăvârșire pe gamerii fani ai lumii Warcraft – public important și relevant. Așa că Warcraft rămâne unul din rarele filme reușite care se bazează pe universul unui joc video, dacă nu chiar cel mai bun de până acum.

Succesul primului film Blizzard nu a fost îndeajuns pentru a crește așteptările cinefililor pentru adaptări după jocuri. Aşa se face că Assassin’s Creed-ul celor de la Ubisoft a fost așteptat cu același scepticism specific.

Eu nu sunt un fan înfocat al niciuneia dintre cele două lumi de joc menționate, însă ar trebui să recunosc că o parte din titlurile Warcraft se numără printre jocurile mele preferate. Cât despre Assassin’s Creed-uri, am butonat doar ocazional, iar tot ce știu despre serie vine din informațiile pe care le citesc de zi cu zi despre filme şi jocuri.

Filmul Assassin’s Creed a apărut în Statele Unite chiar înainte de Crăciun, dar la noi a ajuns mai târziu, pe 6 ianuarie 2017. Pentru a nu se complica, producătorii au ales să nu preia niciun fir narativ din seria de jocuri și să creeze un nou personaj, cu propria lui poveste. Acțiunea filmului se petrece deopotrivă în 2016 și în 1492, în plină Inchiziție Spaniolă. Aflăm din start, prin intermediul unui flashback din 1988, că protagonistul, Callum Lynch, este un descendent al societății secrete Codul Asasinilor, într-un moment în care este îndemnat de tatăl lui să fugă. Din  motive necunoscute privitorilor, la un moment dat, Cal este arestat şi în octombrie 2016 este executat, fiind pedepsit cu moartea. Numai că adevărata lui viață pare că abia acum începe, căci este înviat în secret de o organizație care l-a monitorizat din copilărie, cerându-i să se conecteze la aparatul lor care-i permite să retrăiască viața strămoșului său asasin, Aguilar.

Pentru a clarifica întrucâtva intriga, merită să precizez este că avem două tabere secrete: Codul Asasinilor și Cavalerii Templieri, ambele căutând Mărul din Eden, un obiect străvechi, cu origini necunoscute, care ar conține cheia liberului arbitru. Fundația Abstergo are nevoie de Lynch pentru a se conecta la amintirile lui Aguilar, care, spune legenda, s-a aflat ultimul în posesia mărului. Fundația Abstergo îl vrea pe Lynch pentru a se conecta la amintirile lui, încercând să afle unde l-a ascuns. Procesul de „sincronizare” presupune conectarea subiectului la un braț robotic care îl plimbă de colo-colo prin sală, mimând exact ce făcea și strămoșul cu care ia legătura. Cum ajunge subiectul să trăiască aievea amintirile precise ale strămoșului nu am înțeles, să presupun că este o descoperire complicată a științelor necrologice. Aparatul se numește Animus, iar în jocuri nu este decât un pat cu ecran în care subiectul stă inert. Probabil că pentru film au ales să-l schimbe pentru o ilustrare mai dinamică și potrivită marelui ecran. Însă, așa cum voi comenta mai jos, soluţia aleasă nu a reușit să captiveze.

Actorii cu renume își fac treaba așa cum pot, în funcție de scenariu. Michael Fassbender e Callum/Aguilar, Marion Cotillar e Sofia, cea care îl trezește și îl supune experimentului, iar Jeremy Irons este tatăl ei, Rikkin, șef peste întreaga operațiune. Mă așteptam la mai multe de la ei, dar s-ar putea ca scenele lor mai neinteresante să se tragă din modul în care i-au valorificat regizorul sau scenariștii.

Pentru necunoscătorii seriei de jocuri care vor doar să se bucure de un film de acțiune cu premisă interesantă la început de an, pare că nu totul are sens. În cele două ore de conținut nu sunt explicate destule lucruri. Cred și dacă știi în mare despre evenimentele poveștii principale, tot vei rămâne cu întrebări după acest film, și nu în sensul normal de cliffhanger, ci întrebări de logică.

Nicio tehnologie prezentă nu este explicată, fiindcă nu s-a făcut eforturi în a le face plauzibile spectatorilor. Cum l-au înviat pe Lynch după execuție? Cum ar putea Mărul lui Eden să îndepărteze violența din oameni, așa cum pretind cei de la Abstergo? Simpla afirmaţie că poate controla minți nu ajunge. De fapt, cum funcționează Animus mai exact? Prezentarea lui se dovedeşte confuză – imaginile din trecutul trăit de Lynch sunt proiectate pentru vizionarea oamenilor de știință sub forma unui…fum? Sau sunt niște holograme avansate? Aspectul lor este destul de tulbure – ceea ce mă conduce la altă componentă tehnică a filmului: imaginea. Am simțit nu doar că paleta de culori este anostă, totodată și calitatea generală a imaginii ar fi una palidă sau ușor tulbure. Poate fiindcă nu l-am văzut pe un ecran decent. Am ales să văd filmul la cel mai vechi cinema de mall: Hollywood Multiplex, pe care nu-l recomand la vizionarea producțiilor menite să producă încântări grafice.

3D-ul face mai mult rău decât bine, un efect secundar care strică multe filme recente, nefiind aplicat cum trebuie, iar producătorii și distribuitorii se încăpățânează să nu le facă disponibile și-n format 2D. Foarte rar se justifică ochelarii, anume în puținele scene care arată grozav, mai ales salturile de la înălțime, specifice francizei. Aici producătorii au făcut într-adevăr o investiție corectă. La polul opus se află niște secvențe neinspirate și vizibil false. Munții din cadrul introductiv sunt evident falși, adăugați digital. În format 2D nu s-ar fi sesizat, dar efectul de prezentare în relief i-a dat de gol.

Derularea luptelor și a cascadoriilor este inteligent realizată, iar mediul medieval în care acestea se desfășoară poate fi plăcut ochiului. Însă nu te poți bucura mereu de ele. Editarea și tranzițiile prea dese către contemporan le strică ritmul. În unele cazuri vezi aceeași acțiune din mai multe perspective ale camerei. În prezent nu se petrece nimic interesant vizual. Doar Fassbender prezentând un act macabru de balet ținut în brațe cu grație de un fel de glaDOS (vezi Portal). Circa trei astfel de tranziții ar fi fost îndeajuns cât să ținem minte că, de fapt, totul se petrece în sala unui experiment științific. Insistenţa cu care ni se aminteşte acest lucru, aproape la tot pasul, este obositoare, iar unele secvențe de luptă nu satisfac din cauza întreruperii.

Clădirea în care se petrece marea majoritate a acțiunii arată neinspirat, nu convinge și mai ales nu impune nimic. Ori, ce-i drept, dacă dorești să nu atragi atenția și să-ți protejezi secretele, te poate ajuta o imagine mai puțin impunătoare, în afara clișeelor. Atât fațada, cât și interioarele arată simplist, dar nu în maniera aceea imaculată sau grandioasă. Te simţi de parcă ai citi o carte în care descrierea mediului este inconsistentă, aşa că nu prea știi ce să-ți imaginezi.

Deja aţi prins ideea, sunt convins. Probabil mai pot fi zise și alte lucruri despre Assassin’s Creed, dar nu mai are rost. Pelicula i-ar putea impresiona pe copii sau pe cei fără niciun fel de pretenție. Ca acțiune, filmul este decent. Suntem obişnuiţi ca luna ianuarie să fie întotdeauna săracă în lansări, așa că în aceste condiții prezintă totuși o opțiune de distracție de moment, avantajată de concurența scăzută din grila de program.

Titlul Assassin’s Creed avea potențial, dar n-a fost folosit eficient. Este o nouă dovadă că o distribuție formată din actori de elită ca Michael Fassbender, Marion Cotillard și Jeremy Irons nu poate salva un film în care scenariul și regia sunt mediocre. De parcă dinadins s-a vrut păstrarea ghinionului care urmărește adaptările după jocuri video. Realizarea nici măcar nu a fost motivată de Warcraft, care a ieșit decent din toate punctele de vedere, chiar dacă nu este iubit de sofisticații critici non-gameri.

Se aude că Ubisoft intenționează să adapteze Watch Dogs și The Division. Rămâne de văzut ce decizii iau după Assassin’s Creed. Ţinând cont că sunt abia la a doua încercare, poate – vorba aceea – a treia să fie cu noroc. Să sperăm că au învățat din acest eșec.

Din partea mea,  Assassin’s Creed are nota 5, dar fanii i-ar putea acorda 6 sau chiar 7.

903 Total Views 4 Views Today