Numaratoare-inversa_rgb

Numărătoare Inversă

Titlu: Numărătoare Inversă
Autor: Eugen Lenghel
Colectia: Lit
Categoria: Proză scurtă
ISBN: 978-606-8571-84-3, Format: 13 x 20 cm, 104 pag, Aparitie: 2014, Noiembrie

Dacă citești acum, ignorând notele de la sfârșitul fiecărei povestiri și prefața lui Viorel Pîrligras, „Numărătoare inversă”, cu siguranță vei avea impresia că te afli în fața unei culegeri de povestiri SF proaspete, abia ieșite de sub condeiul autorului. Temele abordate, construcția și conducerea acțiunilor, schițarea lapidară a personajelor și cadrelor, toate duc cu gândul la SF-ul contemporan. Parțial, această intuiție este corectă. Însă doar într-o proporție foarte mică, deoarece, din cele șase texte pe care Eugen Lenghel le propune în cartea de față, unul singur este de dată recentă (2012), toate celelalte având deja aproximativ un sfert de secol de la data primei apariții. Deși pare greu de crezut că se poate realiza o coeziune între texte scrise într-un interval atât de larg, de același autor, ea nu numai că există, dar este și foarte naturală, ceea ce nu poate însemna decât o componentă avangardistă foarte pronunțată care, cu timpul, nu numai că nu s-a pierdut, dar și-a găsit chiar legitimitatea. Avem în față un scriitor matur care, privindu-se pe el însuși în trecut, nu zâmbește nostalgic în fața unor texte naive, închizând imediat sertarul de teamă ca nu cumva altcineva să i le citească peste umăr, ci le regăsește și se regăsește pe sine, cel actual, în ele, le scoate, le scutură de praf și le dă la publicare. Și bine face. [… Fictiuni.ro]

Alex Lamba – Gazeta SF


Numărătoare inversă (2014) este al doilea volum al scriitorului românEugen Lenghel. Majoritatea povestirilor cuprinse în acest volum sunt texte de tinerețe ale autorului, printre ele numărându-se și debutul său literar (“Cutia roșie”), sau povestirile incluse în numărul 6 al publicației “Clubul SF”, apărut în 1990. [… Wikipedia]


După un prim volum de povestiri în care a adunat texte scrise sau publicate (cu o excepţie) în perioada 2011-2013, Eugen Lenghel a revenit într-o manieră cel puţin surprinzătoare. Nu numai că noua lui carte, „Numărătoare inversă”, nu cuprinde texte noi (iarăşi, cu o excepţie), ci ea trimite departe în trecut – aproape cu un sfert de secol. Aşa cum remarca şi Viorel Pîrligras în prefaţă, demersul este unul riscant. Textele din perioada de început ale unui scriitor sunt, în general, mai slabe – căutări stilistice menite să-i creioneze „vocea”. Întâlnim aici atât debutul realizat în Almanahul Anticipaţia 1990 cu povestirea „Cutia roşie”, cât şi cele două povestiri care au fost incluse în numărul 6 al colecţiei „Clubul SF”, dedicat lui Eugen Lenghel şi apărut sub titlul „Insula de ceară”. […]

Una dintre temele majore care se strecoară de la un capăt la celălalt al cărţii, trecând de la o proză la alta, este iluzia sau subiectivitatea realităţii. Aproape în fiecare text protagoniştii se confruntă cu situaţii ale căror înţelesuri reale par a le scăpa printre degete, ei rămânând tributari unei percepţii nu neapărat eronate, cât mai curând incomplete. Procedând astfel, Eugen Lenghel se apropie de unul dintre marii scriitori SF români decedaţi de curând, pe care l-a admirat într-atât încât i-a dedicat o povestire. Este vorba despre Mihail Grămescu, iar povestirea – „La orizont, mereu limita” – pare un episod desprins din romanul „Phreeria”. [… Fictiuni.ro]

Lucian Dragoș Bogdan


 

QRC NumaratoareInversaNu voi dezvălui prea mult din poveştile prezente şi voi lăsa cititorului bucuria de a le descoperi, voi insista însă pe măiestria narativă de care autorul dă dovadă în acest volum, ca şi la textele din cel precedent. Cu alte cuvinte, Eugen Lenghel ştie să spună o poveste, excelează în firescul unui dialog şi reuşeşte să promoveze un umor subtil, împănat de metafore care deseori trădează poetul din el – „Când ajung jos, nu mai suflu. Iau o pauză de viaţă, de care îmi dau seama abia când mă trezesc in biroul şefului”; sau felul cum tratează o sticlă: „Mă depla­sez in cabina alăturată, întovărăşit de prietena mea cre­dincioasă. O sărut pe gură, rostind un ,o’ prelung, şi ri­dic receptorul.” (Insula de ceară); „Arbori aliniaţi perfect. Pe diagonală stejari. Pe coloană stejari. Pe linie, stejari. În costum de paradă, cu frunze de stejar. Decoraţi cu „Ordinul Ghindei”. Salutând soarele şi veveriţa supremă.” (La orizont, mereu limita)

Câteva noţiuni, cu nimic în neregulă în ediţia de faţă, ne stârnesc zâmbete nostalgice – „caseta videofonului”, „heavy-metal” pe post de istoria muzicii, „aerodine”… Dar şi Eugen Lenghel este un nostalgic, unul mărturisit chiar din titlul volumului, iar dedicaţiile făcute unor figuri recent dispărute din realul universului ficţiunii speculative româneşti subliniază această stare.

Cu două volume editate într-un singur an, Eugen Lenghel ne povesteşte, paradoxal, despre prezent, trecut şi viitor. Un melanj plin de savoare pentru iubitorii science-fictionului care, exersându-şi poftele gurmande pentru lectură, vor aştepta, evident şi felul următor. Sau măcar încă o porţie. [Prefață]

Viorel Pîrligras